a

Expoziţie cu fotografii rare înfăţişând familia regală în perioada Marii Uniri, vernisată la Iaşi

- - 75- 179 vizualizari

Vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari”, un proiect din seria manifestărilor dedicate Centenarului Desăvârşirii Unităţii Naţionale, va avea loc vineri, la ora 16.00, la sediul Palatului Roznovanu din Iaşi.

După Braşov şi Galaţi, Muzeul Naţional Cotroceni prezintă şi în faţa publicului ieşean secvenţe cruciale din istoria României.Proiectul MNC îşi propune să evidenţieze rolul familiei regale Ferdinand şi Maria atât în actele decizionale, cât şi în acţiuni privind, pe de o parte, participarea armată a României în Primul Război Mondial, iar pe de altă parte, realizarea idealului naţional al Unirii, cu recunoaşterea din partea marilor puteri europene.

Expoziţia va include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, înfăţişând Familia Regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la Bucureşti în decembrie 1918, precum şi Încoronarea de la Alba Iulia.

Expoziţia va fi deschisă publicului, în incinta Palatului Roznovanu, până pe data de 18 martie.

 

75 recommended
179 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »