Scriitoarea Tatiana Niculescu: „În lumina alegerilor europarlamentare din 26 mai, sunt optimistă și sper ca România să fie colonizată masiv de românii care se întorc din occident înarmați cu competențe solide, cu idei noi…”

- - 2- 333 vizualizari

Pentru că în numai câteva zile își va deschide porțile Salonul Internațional de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie 2019), vă propunem astăzi o întâlnire cu scriitoarea Tatiana Niculescu, pornind de la cea mai nouă biografie pe care o semnează: „Regele și Duduia” (editura Humanitas, 2019).

În rândurile care urmează, Tatiana Niculescu ne vorbește despre povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, despre perioada interbelică, despre cât de atrăgătoare este istoria familiei regale pentru un scriitor, dar și despre cărțile de care s-a îndrăgostit în ultima vreme și despre cum vede România de acum. În prag de Bookfest, vă invităm să ne cunoaștem scriitorii!

REGELE ȘI DUDUIA. De ce o carte despre Carol al II-lea și Elena Lupescu? Ce v-a determinat să vă opriți la acest subiect?

Povestesc în Argumentul cărții că am intrat la un moment dat într-o librărie și, cumpărând o carte despre Carol al II-lea, l-am întrebat pe librar dacă mai are și altceva despre el. Librarul mi-a răspuns crunt: „În afară de resentimente, nu mai am nimic altceva!” Mi-am dat seama, din întâmplarea asta, că părerea acelui domn e, de fapt, împărtășită de foarte multă lume și că eu însămi o împărtășeam. Acesta a fost „declanșatorul” care m-a pus pe gânduri și m-a convins să scriu biografia cuplului Carol II – Elena Lupescu.

ASPECTE INEDITE. Cum ați documentat volumul și, mai ales, care sunt acele aspecte care v-au atras în mod deosebit atenția din viețile celor doi protagoniști?

Am recurs în special la memorii, jurnale, amintiri ale contemporanilor, la documente de arhivă, scrisori ori diverse documente de epocă. Meseria mea nefiind aceea de istoric care evaluează și clasifică evenimente, ci de scriitoare îndrăgostită de vieți și destine excepționale, am încercat să fac o reconstituire a celor mai semnificative momente și situații din viața regelui și a Elenei Lupescu și să-i privesc nu atât cu ochii mei și în lumina timpului nostru, ci, mai curând, cu ochii lor și din interiorul epocii lor. Documentându-mă, am înțeles curând că imaginea publică a acestui cuplu a trecut prin valuri succesive de defăimare și că, dacă voiam să mă apropii de ce va fi fost cu adevărat viața lor, trebuia să înlătur mai întâi aceste straturi de clișee și mitologeme… Cine le citește scrisorile e obligat, de altfel, să regândească relația dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu.

FIGURI CONTROVERSATE. Carol al II-lea și Elena Lupescu continuă să fie două nume controversate. Cum v-ați împăcat cu cei doi în timpul scrierii cărții, cât de dificili sunt pentru scriitorul care se apleacă asupra lor?

E uneori greu să nu te lași intimidat sau influențat de locurile comune care au făcut carieră sau copleșit de păreri adesea socotite drept singurele autorizate să pună etichete asupra unor personalități istorice. Prima dificultate constă, așadar, în a căuta în mod deliberat să abandonezi drumurile bătute și să te întorci în timp fără prejudecăți și fără să anticipezi evenimentele din perspectiva celui care deja știe ce avea să urmeze și care a fost deznodământul. Este, dacă vreți, un exercițiu de lepădare de timpul în care trăiești și de tine însăți, ca să faci loc, în mintea ta, vieții altora. Abia atunci poți încerca să intri, cum se spune, în pielea lor. Când ai făcut asta, perspectiva asupra lor se schimbă mult.

O POVESTE DE DRAGOSTE. Relația dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu a rezistat în ciuda tuturor. În ce considerați că stă forța acestei povești de dragoste? Oare, lăsând deoparte controversele, am putea-o privi și altfel astăzi?

Forța acestei povești de dragoste constă, după mine, în încăpățânarea și curajul acestui cuplu de a nu renunța la legătura lor indiferent de cât de mari au fost obstacolele și presiunile. Și au fost nenumărate. Priviți fără idei preconcepute, din secolul nostru, Carol al II-lea și Elena Lupescu formează un cuplu deopotrivă modern și statornic, care ar putea chiar să stârnească invidie.

ATRACȚIA INTERBELICULUI. Scriind Regele și Duduia, v-ați întors și într-o lume care încă exercită o fascinație aparte asupra multora: perioada interbelică. Cum regăsim lumea de atunci în carte, cum se împletește cu povestea celor doi?

Avem tendința să idealizăm perioada interbelică și, în bună măsură, e un reflex legitim, fiindcă au urmat 40 de ani de comunism. Dar perioada dintre cele două războaie mondiale a fost departe de a fi o lume ideală. Viața politică nu a fost scutită nici de corupție, nici de duplicitate, după cum nu a fost ferită nici de violențe, asasinate politice ori trădări. Ca totdeauna, istoria marilor evenimente determină și condiționează istoriile personale și destinele oamenilor. Cu atât mai mult când e vorba de un rege. Am încercat să întrepătrund cât mai firesc evenimentele politice din România vremii și din Europa cu povestea vieții și a dragostei lui Carol al II-lea și a Elenei Lupescu. La rămâne cititorilor să decidă dacă am reușit acest lucru mai bine sau mai puțin bine.

FAMILIA REGALĂ. Ați publicat, de asemenea, la editura Humanitas, două volume despre regina Maria (Regina Maria: ultima dorinţă) și regele Mihai (Mihai I: ultimul rege al românilor). Cât de ofertante sunt biografiile membrilor familie regale pentru un scriitor? Ce a fost cu totul diferit acum, scriind despre Carol al II-lea față de atunci când scriați despre mama sau despre fiul său?

Nu pot să vorbesc în numele altor scriitori, dar, în ce mă privește, găsesc în istoria familiei regale o extraordinară bogăție de caractere și de destine greu de egalat chiar de-ar fi comparate cu personaje imaginare celebre. Spre deosebire de biografiile istorice anterioare, în „Regele și Duduia” a trebuit să construiesc o dublă biografie sau, dacă vreți, o biografie de cuplu. Dacă în „Regina Maria. Ultima dorință”, Carol și Elena Lupescu sunt priviți cu ochii reginei Maria, iar în „Mihai I. Ultimul rege al românilor”, perspectiva e aceea a regelui Mihai, în cartea despre care vorbim le povestesc viața încercând să privesc lumea lor prin ochii lor. Pe măsură ce scriu aceste biografii, îmi dau seama că ele ilustrează o vorbă a lui George Călinescu: „Istoria este în mod obiectiv subiectivă”. Dar interpretarea pe care o dau acestei afirmații este că, văzută din perspectiva celor care o trăiesc sau o pătimesc, sau o construiesc nemijlocit, în bine sau în rău, istoria este, într-adevăr, în mod obiectiv subiectivă.

CELELALTE FIGURI CONTROVERSATE. Ați scris, de asemenea, despre Arsenie Boca sau despre Corneliu Zelea Codreanu, alte două personaje controversate. Ce v-a atras din biografiile acestora pentru a le dedica două cărți?

Arsenie Boca și Zelea Codreanu pentru mine nu sunt atât controversați, cât extrem de interesanți. Viețile lor sunt atât de pline de situații excepționale și de evenimente semnificative încât merită cunoscute, iarăși, dincolo de ceea ce credem că știm despre ei. Cel mai mare pericol al clișeelor e că pot deveni, la un moment dat, certitudini și idei fixe. Nu mai vedem un om și nu mai înțelegem o viață din pricina ideilor neclintite pe care le avem despre acel om și despre viața lui și care ne situează într-o poziție confortabilă de lâncezeală a gândirii. Ce-am mai putea afla de vreme ce suntem convinși că știm? Or pe mine mă interesează să întâlnesc personalitățile istoriei în contextul epocii lor fără să proiectez asupră-le propriile așteptări sau pe acelea ale epocii mele. Nu vreau să mă instalez în gândirea dominantă, ci să aflu și să descopăr.

POVEȘTILE REALE DIN CĂRȚI. Citim tot mai multe biografii, memorii, jurnale, ce considerați că împinge publicul de azi către descoperirea poveștilor adevărate?

Dintotdeauna biografiile, memoriile și jurnalele se citesc cu plăcere și curiozitate și e firesc să fie așa. Toate sunt mărturii de viață adevărată, toate îl pun pe gânduri pe cititor cu o experiență nouă, toate îl fac să-și evalueze propriul destin, propriile decizii și acțiuni. Unele îi furnizează modele vrednic de urmat, în altele cititorul regăsește gânduri proprii sau soluții care și pe el îl preocupă, din altele desprinde sfaturi sau învățăminte.

CĂRȚILE PE CARE LE IUBIȚI. Care sunt cărțile de care v-ați îndrăgostit în ultima vreme? Și care sunt, bineînțeles, cărțile-cult pentru Tatiana Niculescu?

Am descoperit oarecum recent romanele lui Cătălin Dorian Florescu și le-am citit cu mare bucurie. Tot recente: Adriana Georgescu – „La început a fost sfârșitul”, Annie Bentoiu – „Timpul ce ni s-a dat”, „Comunismul…” lui Thierry Wolton… Nu cred că am cărți-cult. Mai curând, cărți la care mă întorc totdeauna cu speranță, cu plăcere, cu sete, ca la o oază de înțelepciune: Stefan Zweig – „Lupta în jurul unui rug…”, Gore Vidal – „Iulian”, Marguerite Yourcenar – „Memoriile lui Hadrian”, dar și „O mie și una de nopți” sau „Tâlcul tuturor faptelor”…

ROMÂNIA. 2019. Cum vedeți România mileniului III?

În lumina alegerilor europarlamentare din 26 mai, sunt optimistă și sper ca România să fie colonizată masiv de românii care se întorc din occident înarmați cu competențe solide, cu idei noi și cu proiecte inteligente și curajoase.

SATISFACȚII. După toate cărțile pe care le-ați publicat, care sunt principalele dvs. satisfacții? Altfel spus, care sunt marile bucurii pe care vi le-a adus/vi le aduce literatura?

Trăiesc atâtea vieți câte cărți scriu, ca să-l parafrazez pe Vargas Llosa, și nu e aventură mai mare decât să trăiești viețile și epocile altora.

BOOKFEST. La ce evenimente din cadrul Bookfest 2019 vă pot întâlni cititorii?

Lansez „Regele și Duduia”, sâmbătă, pe 1 iunie, la standul Humanitas, la ora 15.45.

„Priviți fără idei preconcepute, din secolul nostru, Carol al II-lea și Elena Lupescu formează un cuplu deopotrivă modern și statornic, care ar putea chiar să stârnească invidie.”
Tatiana Niculescu, scriitoare

Foto: Editura Humanitas

2 recommended
comments icon 0 comments
333 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

O călătorie în Bucureștiul interbelic, cu Sandra Ecobescu: „Deși sunt peste 100 de ani de când Bucureștiul era supranumit Micul Paris, totuși această lume nu este atât de departe de noi”

-

Pe 7 iunie, Cercul Militar Național găzduiește Balul Bucureștiului Interbelic, eveniment organizat de Fundația Calea Victoriei, ajuns în acest an la a șaptea ediție. Pornind de aici, vă invităm într-o călătorie în Micul Paris, alături de Sandra Ecobescu, membr... Mai mult »