Când nu stă în cap, mâini sau în lumânare, Simona Cosma, o mămică străvezie și mignonă, ține pe umerii săi delicați o structură complexă din centrul interbelic al Bucureștilor.

În vreme ce o parte din miezul orașului moare din nepăsare sau neputință, Palatul Universul, administrat de micuța Simona, își împlinește demn destinul de aproape un secol, pitind în măruntaiele sale recent modernizate un studio intim unde „șefa” stabilimentului devine instructor de yoga, își cuplează elevii la liniște, împăcare și respirație profundă. E straniu și fascinant să descoperi un astfel de loc într-o zonă a orașului în care forfota stradală se stinge abia la ore mici din noapte.

Simona a terminat ASE-ul, Facultatea de Statistică. A fost contabil, contabil-șef, director financiar, iar acum este manager la Palatul Universul și instructor de yoga. Este divorțată și are doi copii. Teo, 12 ani, un băiat brunețel și energic care face balet profesionist, ocupație care i-a adus până în prezent multe premii internaționale și burse, și o fată Alexandra de 13 ani care nu face balet.

„O adolescentă care își vede de adolescență și mai vine uneori la yoga”, spune Simona zâmbind. Am vrut să aflăm cum se îmbină toate aspectele vieții sale, mai ales că intenționează să se dedice în viitorul apropiat unui proiect la care visează de multă vreme: o asociație care să lupte pentru ca și copiii mai mari aflați în grija statului să ajungă într-o familie.

Un material de Camelia Tabacu 

Cum a apărut yoga în viața ta?

Simona Cosma: Cred că a venit exact când a fost momentul. Din pură întâmplare. Eu mă ocup de Palatul Universul și administrarea lui. Zona de închirieri, negocieri, contracte. Dar acum nu mai avem nici un spațiu liber.

M-am ocupat eu de ele și acum câteva zile chiar am dat ultimul spațiu (râde). Și avem chiriași foarte drăguți. Acum pot să-mi văd liniștită de yoga. Un chiriaș și-a făcut un studio de yoga și m-au tot chemat la ei la cursuri. M-am dus în cele din urmă de rușine, de jenă pentru că tot insistau, nu pentru că m-ar fi interesat în mod deosebit. M-am dus și apoi m-am tot dus. Hotpod yoga despre ei e voba.

Așa am început. Sincer, într-o primă fază, latura spirituală a yoga m-a interesat mai puțin. Eram pur și simplu fericită că am slăbit vreo 20 de kilograme. Apoi, treptat, mi-am dat seama că, pe lângă că te împacă pe tine cu tine, yoga poate să-ți regleze o serie de probleme.

Nu în trei zile, nu într-o lună. În timp, dar în fiecare zi. Am început deci să devin tot mai interesată, am început să citesc pentru că yoga nu e doar mișcare. Azi pot să spun sigur, din toată experiența și trăirile pe care le-am acumulat în această zona, că yoga îți face exact ce vrei să-ți facă.

Apoi am fost în Statele Unite. O lună de zile cât a durat bursa de balet câștigată de băiețelul meu. Și aș fi vrut să plec cu instructoarele de aici după mine pentru că nu voiam să fac cu altcineva. Dar curiozitatea mi-a dat ghes și așa am avut ocazia să văd și să practic alte stiluri.

America a însemnat un cumul de întâmplări care mi-au schimbat viața totalmente. A fost o uluire, o răsturnare completă a tot ce știam sau îmi imaginam despre State. Atunci mi-a încolțit în minte gândul de a face din yoga o profesie dacă se poate spune așa. Practic să devin instructor.

Dar m-am întors în țară și mi-am văzut de viața mea o vreme. Am început însă să citesc foarte mult și deja mi se schimba percepția, înțelegerea față de ce se întâmpla la Hotpod yoga, unde am continuat să vin.

Și am vrut tot mai mult. Ideea de a deveni intructor era acolo, lipită de creier, dar nu vedeam cum aș putea lipsi o vreme din țară și din viața copiilor pentru a face niște cursuri în India. Am început să caut pe cineva în România care să mă ajute să-mi împlinesc obsesia asta. În cele din urmă, am găsit niște cursuri ținute sâmbăta și duminca, în București, de un instructor indian. Mukesh Kothari, de la școala BinduSar yoga, din Budapesta.

Un om fabulos, care a simțit extraordinar ce vreau să fac și pentru ce mă aflu acolo, iar în scurt timp m-a chemat să predau la cursurile lui. În momentul ăla, sincer aproape renunțasem la ideea de a deveni instructor pentru că mi se părea complicat. Mukesh m-a încurajat însă și fix asta mi-a spus: tu o să te faci instructor de yoga.

„Nu vreau să fiu un simplu instructor de yoga care vine în fața cursanților, le explică sumar ce au de făcut și îi lasă în boii lor”

Și fix așa s-a petrecut? Cum ai reușit să-ți depășești incertitudinile și să ajungi un instructor atât de căutat?

Simona Cosma: La momentul la care l-am întâlnit pe Mukesh și chiar și mult după această întâlnire, mă simțeam descurajată, nu pentru că nu aș fi fost capabilă să obțin patalamaua de instructor, ci pentru că nu aveam o tehnică de predare, nu mi-era prea clar cum aș putea să mă prezint în fața cursanților.

Mukesha fost primul deci care m-a încurajat. Apoi câteva prietene, mămicile colegilor de balet ai lui Teo. Cu ele am început să predau, cu ele am făcut un fel de ucenicie, o perioadă absolut necesară în care am învățat, am înțeles ce trebuie și cum trebuie să transmit cursanților și mai ales cum să mă pliez pe necesitățile fiecăruia din cei prezenți la cursuri. Pentru că nu toți cursanții sunt la fel fizic, dar mai ales emoțional.

 

Exact asta am simțit și eu la cursurile tale. Că te duci către fiecare, că simți nevoile, jenele și puterea ficăruia…că intri mai în profunziumea claselor.

Simona Cosma: Altfel nu ai cum. Nu vreau să fiu un simplu instructor de yoga care vine în fața cursanților, le explică sumar ce au de făcut și îi lasă în boii lor. Mă străduiesc, iar feedbackurile mă ajută să-mi dau seama dacă fac bine. Când ai 15 oameni în clasă este destul de complicat.

Nu sunt singură că reușesc de fiecare dată, dar mă străduiesc să-i ajustez, să-i ajut să ajungă în postura corectă.

Pe de altă parte, oamenii au nevoie să înțeleagă ce se întâmplă. Rețete nu există. Și tocmai de aia mă informez neîncetat, de unde pot. E drept, în ultima vreme, pentru că-mi lipsește timpul, mai mult de pe internet.

Cert e că le spun cursanților mele să forțeze strict până unde se poate, până unde durerea e plăcută. Le arăt care e postura perfectă, dar las pe fiecare să stabilească până unde poată să ajungă, să-și forțele corpul să lucreze, dar să nu se ajungă la o chestie chinuitoare.

De altfel, ăsta e și motivul pentru care, când mi-am creat propriul studio de yoga, am început să colaborez cu instructori cât mai diverși pentru ca fiecare cursant să găsească fix ce i se potrivește. Unii poate nu vor să facă atât de multă mișcare, vor doar să mediteze sau să se relaxeze…sau alții, dimpotrivă, vor să slăbească și să se tonifice.

Nu toți avem aceleași nevoi de la yoga și de asta spun că yoga poate să te ajute să fii exact așa cum îți dorești, îți face ce vrei tu să-ți facă.

Nu e totuși prea complicată viața ta? Cum te descurci cu atâtea profesii și cum se împacă ele cu meseria de mamă divorțată?

Simona Cosma: A devenit mai complicat în ultimul timp, reunosc. Dar parcă tot yoga mă ajută să le organizez pe toate. I-am lăsat o perioadă un pic mai liberi ca să se bucure de adolescență și să nu mă perceapă ca pe un gardian, mai ales că Teo a schimbat școala și nu voiam să pun și mai multă presiune pe el și să-l zăpăcesc prea mult cu teme, cu învățat etc. Dar mi-am dat seama că este nevoie să mă împlic pentru că la școala nu se prea învață, după cum știm cu toții.

Doamne ferește, nu încerc să minimalize rolul profesorilor sau să spun că misiunea lor nu e complicată mai ales că în ultima vreme am fost des pe la școală, mai ales la Alexandra…Am privit lucrurile cumva tot din postura de instructor de yoga care are responsabilitatea unor cursanți, mai puțin numeroși decât clasele din sistemul educațional românesc, e drept, și mi-am dat seama cât de greu e să strunești, să capacitezi, să captivezi ca profesor 20-30 de elevi energici și agitați. Trebuie să ai har, nu glumă.

Deci pe tine ca instructor de yoga te-a cam speriat ce ai vazut că se întâmplă la școală?

Sincer, n-am prea înțeles. Pe de altă parte, e și foarte greu să compari ce se întâmplă într-un studio de yoga cu ce se întâmplă într-o sală de clasă. Revenind la întrebarea anterioară, pot să spun că ne-am adaptat unii cu alții, încercăm să ne pliem unii pe ritmurile celorlați.Simona Cosma:

 

Ești cumva diferită acum, ca mamă care practică yoga, de mama de dinainte de yoga?

Simona Cosma: Așa am impresia. Sunt mai calmă, mai înțelegătoare și mai rabdătoare. Sau măcar încerc. Cel puțin acum stiu sigur că încerc…Și încerc să mă pliez pe programul lor ca să mă simtă fiecare că îi sunt alături când are nevoie.

Am o oarecare flexibiliatate la serviciu care mă ajută enorm în creșterea copiilor. Și, gestionându-l corect, pot să îmi găsesc timpul ăsta ca să le împart pe toate. Recunosc, că nu mai duc această povară singură. Există mai nou o persoană în viața mea care mă ajută să parcurg această aventură. Plus că și copiii simt că iubirea, grija, atenția vin din mai multe părți. Simt o stabilitate.

Este cu mult diferită Simona de acum față de Simona de dinainte de yoga?

Simona Cosma: Da, foarte diferită. În primul rând, sunt mult mai slabă. Mai slabă, dar mai musculoasă.(râde) Mai calmă, dar mai energică.

 

Ce se întâmplă la Studioul de yoga Universul?

Simona Cosma: Păi, din punctul, meu de vedere, nu se întâmplă doar yoga. Fiind o poveste care e integral a mea, tot eu trebuie să mă ocup și de treburile adminstrative care implică plăți, abonamente, relații cu clienții și chiar reparații când e cazul.

Interesant e că deși eu mă ocup cu închirierea spațiilor în clădirea asta (Universul) nu mi-a venit din prima ideea deschiderii unui studio aici. Stăteam într-o zi la cafea cu una din prietenele cu care fusesem la cursuri și ne gândeam ce tare ar fi să avem un studio al nostru în care să predăm.

Dar unde să facem asta, ne gândeam. Și ea se uita la mine și mi-a zis timid: păi nu s-ar putea la tine. Nu, nu am nimic liber. Și fix în perioada aia se eliberase un spațiu și mă agitam să-l închiriez. Nu-l voia nimeni. I-am spus prietenei că era un singur spațiu, cu trei încăperi, care e într-o mansardă și care nu mi se părea deloc potrivit cu ce aveam noi în cap. Dar pe măsură ce îi descriam mi-am dat seama că acolo se pot da jos doi pereți, că se pot face tot felul de modificări și că, practic, avem studio de yoga. Și în trei zile studioul chiar a fost gata…Am avut noroc și e oameni care ne-au ajutat și s-au mișcat foarte rapid cu amenajarea.

Așa a apărut Studioul Universul, care, logic, nu se putea numi decât așa. Studioul reflectă exact cea mai mare pasiune a mea din acest moment și nu e gândit nicio clipă ca o afacere.

Cine poate să vină la yoga?

Simona Cosma: Nu contează vârstă, probleme de sănătate, greutate etc. Eu sugerez oricui să vină să vadă despre ce e vorba. Numai faptul că inspiri și expiri conștient te ajută extraordinar. În rest, faci câți poți și ce poți. Mișcările sunt făcute ca să lucreze toți mușchii, dar fiecare cursant lucrează în ritmul lui.

Recomnadarea mea e ca cine nu a mai făcut să opteze pentru o clasă pentru începători și să-i spună instructorului că ești în situația asta și eventual ce probleme ai, dacă te doare ceva etc. Sfatul meu pentru orice începător e însă să nu se sperie și să nu plece de la premisa greșită că el nu poate sta într-o postură sau alta. Dacă are răbdare și perseverează, o să vadă că orice e posibil la yoga. Uneori chiar și de la prima ședință. Asta e, într-adevăr, interesant de observat la oamenii care vin pentru prima oară la yoga.

Mulți își impun singuri limite și sunt absolut convinși că nu vor reuși nicioată să stea în cap, de exemplu. Și totuși, în cele din urmă, cei mai mulți stau. Da, yoga este și despre depășirea limitelor, a ruperii unor bariere pe care singuri ni le ridicăm.