Schitul Darvari. Într-una dintre cele mai fermecătoare zone ale Bucureștilor, la doi pași de Grădina Icoanei, mâna omului (sau chiar a cuiva de mai sus de om, ar spune mulți) a lăsat o oază de liniște și regăsire, un loc unde te simți ferit de toată agitația și presiunile marelui oraș.

Nu poate să nu atragă prin micimea, grația și liniștea lui tupilată”, spunea Nicolae Steinhardt despre micul lăcaș de cult construit în 1834, sub hramul a patru sfinți.

Poartă numele de Schitul Darvari și oricine îl vizitează vorbește despre curgerea diferită a timpului, în neprețuita mănăstire atât de bine ascunsă în mijlocul unui oraș altfel stăpânit de dezordine și tumult.

O placă încă bine păstrată de la intrare ne spune cui datorăm această bijuterie: ”s-a zidit cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10”.

Un an mai târziu, în 1835, familia Darvari a chemat 12 călugărițe care să se îngrijească de schit și să cânte la slujbe, acestea formând astfel prima obște monahală a Bucureștiului, sub îndrumarea stareței Maica Sofia, fiica unui boier din Câmpulung.

Aruncat în uitare și în bună măsură distrus de comuniști, schitul a trecut printr-o restaurare care a durat ani buni și, din 1996, spectaculoasele lui picturi murale veghează semețe și blând de pe pereții frumoasei construcții.

Mergeți și vedeți-l, așadar, pentru că are cu siguranță foarte multe să vă șoptească.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic