a

Noaptea muzeelor: Instituțiile sunt invitate să se înscrie în aplicația care oferă tururi gratuite de explorare

- - 73- 79 vizualizari

Instituţiile muzeale din România sunt invitate, în perspectiva evenimentului Noaptea Muzeelor (19 mai), să se înscrie în Questo, o aplicaţie de mobil cu tururi gratuite de explorare, care va asigura suport tehnic pentru construirea traseelor şi afişarea lor în aplicaţie pe Android şi iOS.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, Reţeaua Naţională a Muzeelor recomandă înscrierea în Questo, precizând că aceasta prezintă detalii care, în timpul unei vizite, ar putea rămâne neaflate de public.

Fiecare tur este creat sub forma unei căutări pe care utilizatorii o parcurg prin joacă pentru a descoperi detalii autentice cu ajutorul unor indicii incitante şi prin rezolvarea unor ghicitori distractive.

„Prin dezvoltarea unor tururi de explorare în aplicaţia Questo, muzeele vor putea transforma vizitarea într-o experienţă interactivă şi de învăţare. Totul cu ajutorul unor trasee digitale, care invită vizitatorii să rezolve o serie de ghicitori pentru a primi în schimb poveştile muzeului. Pentru realizarea unui traseu, muzeul va primi ajutor din partea Questo, urmând ca experienţele construite să rămână disponibile în aplicaţie şi după Noaptea Muzeelor”, a explicat Claudiu Petria, cofondator & Chief Explore Officer Questo.

Potrivit sursei citate, aceste tururi pot fi adaptate şi traduse în alte limbi de circulaţie internaţională, implicarea profesorilor, elevilor şi studenţilor fiind încurajată în acest sens.

„Genul acesta de experienţe interactive, prin care oamenii descoperă singuri spaţiul, poveştile, expoziţiile şi exponatele, sunt menite să atragă foarte mult segmentul de tineri (elevi, studenţi, cupluri şi familii cu copii) iar muzeele îşi vor pune mai mult în valoare expoziţiile, exponatele şi poveştile din spatele lor. Astfel, vizita într-un muzeu sau într-o casă memorială devine o experienţă complexă pentru publicul interesat”, se arată în comunicat.

Termenul de înscriere la Noaptea Muzeelor pentru traseele Questo este 31 martie. Link-ul pentru formularul de înscriere este https://goo.gl/forms/F0PVlnaTzsb8Qc3F2.

Noaptea Muzeelor – ediţia a 14-a, organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, se va desfăşura pe 19 mai.

În cadrul parteneriatului semnat în 2017, trei muzee au oferit publicului experienţe interactive digitale: Muzeul Aviaţiei, Casa Memorială „Tudor Arghezi” şi Cimitirul Bellu.

73 recommended
79 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »