a

Cum a devenit costumul popular din Bistrița-Năsăud, promovat în America

- - 63- 632 vizualizari

Costumul popular de pe Valea Someşului va fi promovat, în anul Centenarului, în Statele Unite ale Americii, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Culturală „Năsăudeanca”, în parteneriat cu Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” şi creatorul popular Virginia Linul, potrivit unui comunicat de presă remis.

Proiectul „Ţara Năsăudului – o punte centenară între două continente” este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi vizează promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti peste hotare, în contextul Anului Centenarului Marii Uniri şi al Patrimoniului Cultural.

Delegaţia Asociaţiei Culturale „Năsăudeanca” şi a partenerilor va fi prezentă, în perioada 30 martie – 15 aprilie, la manifestările organizate de Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Arizona în vederea celebrării Centenarului Marii Uniri, ocazie cu care vor fi expuse costume populare din ultimii 100 de ani, fotografii cu imagini de la activităţi importante de promovare a costumului popular din zona Năsăudului şi produse tradiţionale realizate în judeţul Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, studenţii universităţii din Arizona şi comunitatea de români din regiune vor putea participa la un atelier unde vor învăţa să coasă aţe şi mărgele şi li se vor prezenta, în cadrul unei dezbateri, oportunităţile turistice, educaţionale şi antreprenoriale din Ţara Năsăudului.

Prin acest proiect se doreşte prezentarea evoluţiei costumului popular românesc în ultimii 100 de ani, promovarea tradiţiilor din Ţara Năsăudului şi creşterea gradului de conştientizare a prezenţei elementelor de inspiraţie tradiţională în moda contemporană, scrie Agerpres.

Potrivit comunicatului, proiectul este primul dintr-o serie dedicată promovării culturii şi tradiţiilor de pe Valea Someşului în comunităţi de români din străinătate, prin care Asociaţia Culturală „Năsăudeanca” şi partenerii ei îşi propun „conştientizarea apartenenţei la cultura naţională şi inocularea sentimentului de mândrie naţională pentru membrilor comunităţii româneşti de peste hotare”.

În luna mai a anului trecut, de Ziua costumului popular, la Năsăud s-au stabilit două recorduri mondiale: cel mai mare număr de oameni îmbrăcaţi în haine tradiţionale şi cel mai mare dans popular sincron.

63 recommended
632 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »