a

„Octav”, singurul film românesc nominalizat la premiile Tiantan, de la Festivalul Internaţional de Film de la Beijing

- - 25- 122 vizualizari

„Octav”, singurul film românesc nominalizat la premiile Tiantan, de la Festivalul Internaţional de Film de la Beijing
„Octav”, regizat de Serge Ioan Celebidachi, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Beijing (15-22 aprilie), fiind singurul film românesc aflat pe lista nominalizaţilor pentru Tiantan Awards, de anul acesta.

Suntem extrem de onoraţi pentru această nominalizare. Aşteptăm cu nerăbdare mijlocul lunii aprilie pentru a simţi feedback-ul pe care filmul nostru îl va primi de la publicul chinez”, a declarat producătoarea filmul Adela Vrînceanu-Celebidachi.

Cele 15 filme au fost selectate dintr-un total de 659 filme înscrise, din 71 de ţări, de pe 6 continente, cu o creştere de 55% faţă de cele 424 proiecte înscrise în 2017, după cum declară vicepreşedintele festivalului Ren Qian.
Preşedintele juriului care va alege câştigătorii pentru 10 categorii ale premiilor Tiantan Award, inclusiv pentru cel mai bun film şi top efecte vizuale, este celebrul regizor Wong Kar-wai („My Blueberry Nights”, 2007, cu Jude Law, Natalie Portman şi Rachel Weisz).

Alături de acesta vor juriza şi Rob Cohen, Duan Yihong, Jan A. P. Kaczmarek, Călin Peter Netzer, Ruben Östlund şi Shu Qi.

Alături de „Octav”, pe lista filmelor care vor concura pentru cele 10 categorii ale premiilor se află filme din alte 11 ţări: Barefoot (Cehia), Dede (Georgia, Qatar, Irlanda, Olanda şi Croaţia), Dog (Franţa), Eye on Juliet (Canada), Journey’s End (Regatul Unit), Krotoa (Africa de Sud), The Other Side from Hope (Finlanda, Germania), The Testament (Israel, Austria), Hold Your Hands (China), Operation Red Sea (China), Dark Wind (India), Scary Mother (Georgia, Estonia) şi 2 filme din Iran: Searing Summer şi Untaken Paths.

„Octav” spune povestea lui Octav (Marcel Iureş), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorinţa de a-l vinde. Ajuns aici, după o absenţă de zeci de ani, o fetiţă ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-şi redescopere bucuria de a trăi. Pelicula „Octav” transpune o serie de imagini calde şi poetice despre România şi reprezintă o nouă modalitate de promovare a cinematografiei româneşti în mediul cinematografic internaţional.

25 recommended
122 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »