După ce oamenilor simpli ai Bucureștiului li s-a făcut Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei, adică, despre care am vorbit în episoadele trecute), proaspătul guvernator al Țării Românești, rusul Pavel Kiseleff, a ținut musai să le facă și domnilor și domnițelor din capitală o stradă a lor.

Bulevardul Kiseleff este, de altfel, unul dintre puținele din București care nu și-au schimbat numele, în cei aproape 200 de ani de existență. Operă a arhitectului peisagist austriac Carol Friedrich Meyer (un fel de Cristiano Ronaldo al vremurilor sale), cea supranumită de bucureștenii vremurilor simplu ”Șoseaua” era o minunăție a epocii sale, lată și pavată ca la carte, cu două drumuri laterale pentru pietoni și străjuită de niște tei superbi. Treptat, a devenit un loc de întâlnire al familiilor ”bune” ale capitalei, care negreșit își luau trăsurile ultimul răcnet (cu greu ne abținem de la comparația cu Dorobanțiul zilelor noastre și mașinile lui scumpe) și se vedeau ”la șosea”, bucurându-se de răcoarea și mirosul teilor.

Trăsurile se făceau de obicei de carosieri de la Viena sau Paris, iar bogații vremii strâmbau din nas când vedeau Kiseleff-ul ”spurcat” cu câte o trăsură operă a unui meșter român. Ba mai mult, eticheta timpurilor spunea că și caii înhămați la ele trebuie să fie de rasă, iar vizitiul și lacheul care le conduceau erau și ei îmbrăcați în uniforme dichisite și foarte scumpe. Dar despre marii boierii și domnițele care erau în spate, înăuntrul trăsurilor căptușite cu mătase și fire de aur, vom vorbi în episodul viitor.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic