a

Ema Goanță, cardiolog român a renunțat la Italia pentru a se întoarce să profeseze acasă

- - 99- 539 vizualizari

Ema Goanță este unul dintre medicii tineri care au resuscitat cardiologia intervențională din Oltenia. Ea muncit şi s-a specializat într-unul dintre cele mai mari centre de cardiologie din Italia, dar s-a întors în Oltenia natală.

Doctorița s-a specializat la Institutul de boli cardiovasculare din Timișoara și apoi la Roma. Dar şi-a dorit să revină acasă, în Oltenia, scrie digi24.ro

„Am fost bursier european pe această parte de dispozitive, defibrilatoare și resincronizări. După bursa de un an de zile, m-am întors înapoi în Timișoara, dar am ales să mă întorc la Craiova, să profesez aici pentru că sunt aproape de Craiova, născută și crescută la Slatina”, spune Ema Goanță, medic specialist.

Ema Goanţă crede că şi Craiova poate fi un mare centru de cardiologie. Îşi iubeşte meseria mai mult decât orice şi este înconjurată de alţi tineri cardiologi, la fel de entuziaşti ca ea.

„Aceste proceduri se făceau în centre universitare mari, de tradiție: București, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Iași. E o premieră în Craiova accesarea acestui program”, spune Paul Trașcă, medic specialist.

Mii de pacienţi din Oltenia vor putea beneficia acum de proceduri care să le salveze viaţa.

Anual, în clinica de cardiologie din Craiova se internează aproximativ 2.500 de bolnavi. Potrivit societății române de cardiologie, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în rândul adulților și vârstnicilor.

99 recommended
539 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »