a

Sanda Nicola, jurnalistă: “Viitorul României depinde acum de generația noastră”

- - 95- 504 vizualizari

Îndrăgita ziaristă de televiziune Sanda Nicola a scris un volum – Carte de identitate – care a devenit repede un bestseller. Cum și de ce?

 

Un articol de Andrei Crăciun

 

Sanda Nicola, o surpriză editorială plăcută – Carte de identitate, Editura Storia Books, 2018.  Deja bestseller în țara noastră. De ce ai ales să îți spui povestea atât de personală într-o carte și nu altminteri? Ce vreau să te întreb la urma urmei e: care e povestea cărții dumitale de identitate? Cât de greu ți-a fost să o scrii?

La începutul lui noiembrie 2016 eram în sfârșit gravidă, dar sarcina s-a complicat și am stat imobilizată la pat până la sfârșitul lui februarie când am născut-o pe Agnes. Au fost 107 zile în care pentru copilul meu era vital ca eu să stau nemișcată, să monitorizez cu foarte mare atenție spasmele uterului și să îmi țin bine sub control emoțiile. O mișcare mai bruscă sau o stare de nervozitate prea mare ar fi putut declanșa nașterea mult prea devreme. Eu nu știu cum e arestul la domiciliu, dar e imposibil să fie mai cumplit decât ceea ce trăiește o femeie însărcinată căreia i s-a făcut cerclaj și care trebuie să stea luni de zile culcată pe o parte cu picioarele ridicate la 45 de grade pentru că altfel pierde copilul. În cele 107 zile în care am fost “arestată” de această condiție medicală ce îmi amenința copilul, a trebuit să gestionez o gamă foarte largă de stări contrastante și să mă confrunt cu amintiri pe care nici nu știam că le păstrasem. Înțelegeam că situația în care mă aflu mi se datorează, colul uterin nu putea să susțină sarcina pentru că leziunile mai vechi nu au fost îngrijite cum ar fi trebuit la vremea lor, iar țesutul era fragil. Plăteam pentru stilul de viață dezordonat pe care l-am avut mult timp și pentru decizii proaste luate în prima tinerețe. Pe de altă parte, faptul că trecusem de jumătatea drumului iar acum depindea tot de mine să duc sarcina la bun sfârșit, asta îmi oferea încrederea că ispășisem mare parte din pedeapsă și, pentru “bună purtare”, aș putea fi răsplătită. Multe dintre reflecțiile din carte sunt concluzii la care am ajuns atunci, în zilele și nopțile în care luptam cu mine, cu umbrele din trecutul meu, ca să câștig viitorul copilului meu.

Cartea ta s-a vândut deja foarte bine, am văzut în librăriile virtuale. De ce crezi că s-a întâmplat asta? Doar pentru că ai apărut ani de zile la televizor și ne-ai transmis de la Vatican când a murit Papa Ioan Paul al II-lea, pentru că are poza ta pe copertă? Sau mai e ceva? Ce mai e, de fapt?

Mai întâi cartea a fost pusă în vânzare cu precomandă pe situl editurii Storia Books, asa că știu exact cine sunt primii cumpărători. Sunt printre ei oameni cu care am copilărit la periferia Devei și pe care nu i-am întâlnit de zeci de ani, mai sunt oameni care habar nu aveau că am scris despre ei în carte și sunt mulți prieteni de pe Facebook. De fapt, de pe Facebook a aflat toată lumea că am scris o carte. La o oră după ce am postat link către editură, câteva zeci de oameni o comandaseră deja, anunțul meu era viral pe internet, primisem invitații la trei emisiuni de televiziune și am fost chemată să țin o conferință la Arad. Oamenii ăștia nu știau despre ce am scris, dar aveau încredere că e ceva ce merită să fie citit și dezbătut. Asta îmi confirma că nu am apărut degeaba la televizor atâta amar de vreme și că de-a lungul timpului telespectatorii nu au fost dezamăgiți de munca mea. Apoi cartea a ajuns la primii cititori, iar valul de simpatie a crescut mult peste așteptările mele. Dincolo de curiozitatea pentru mine și destinul meu întortocheat, e limpede că foarte mulți români au trăit întâmplări asemănătoare și se bucură că cineva spune povestea lor. Unii au spus că e o carte brutală, nu sunt de acord cu asta. Viața în România e de foarte multe ori brutală, nu cartea mea. Eu doar relatez onest, “din teren”.

În amintirile tale apare o familie cumva tradițională – în care se amestecă o lume gri și mică, de provincie, certuri, frustrări, violență, alcool, trădări, drame camuflate, presiunile sociale ale comunismului. Sanda Nicola, cum e de fapt familia tradițională în România? Și știi și dumneata de ce te întreb.

Familia tradițională din România este, de cele mai multe ori, măcinată de lipsuri, înglodată în datorii la bănci, la neamuri, la buticul din colț. În familia tradițională din România contează în continuare ce zice lumea despre noi, în loc să ne preocupe să ne înțelegem unul cu celălalt în intimitatea casei noastre. În familia tradițională de la noi, copiii sunt nevoiți adesea să locuiască în aceeași casă cu părinții până la vârste înaintate, până li se acrește și copiilor de părinți și părinților de copii, intervenind nepermis de mult unii în viețile celorlalți, iar asta generează adevărate drame. Să mai zic? Cu siguranță că există și excepții, dar mă tem că sunt mult prea puține.

Tânără mămică, tânără soție, cu o carieră solidă în televiziune, scrii în carte despre frici, complexe și vinovății imaginate, depășite cu greu, și doar cu ajutorul soțului, duhovnicului și psihologului. Acum ești fericită, Sanda Nicola? Ce e fericirea pentru dumneata?

Bunicului meu îi plăcea mult vorba asta: “roata și de-ar fi pătrată tot o să se întoarcă odată.” Cred că, în sfârșit, s-a întors roata și pentru mine. Fericirea înseamnă să ai sufletul eliberat de neliniște, mintea limpede și să ai parte de iubirea familiei. Cine le are pe astea, are totul. Azi le am, sper să fiu în stare să le păstrez și să le merit mereu.

Succesul în carieră, o sarcină pierdută, un divorț, un cancer de col uterin, toate întâmplate repede, până-n treizeci-și-un-pic. Ce a fost cel mai greu de dus?

Aș zice că sarcina pierdută. Pentru că rana aia nevindecată cred că a dus și la divorț și la cancer și la problemele de fertilitate cu care m-am confruntat până aproape de 40 de ani. A fost o traumă a cărei importanță n-am evaluat-o corect de la bun început, iar asta m-a condus spre alte greșeli și noi vinovații. Când un om nu găsește singur calea să scape de propria nefericire, e la îndemână să arunce pisica moartă în brațele altcuiva. Epuizat de bătăliile pe care le duci cu demonii din mintea ta, pretinzi de la cei din jur să te surprindă non-stop cu dovezi de iubire, să facă gesturi spectaculoase și să pună ei pe fugă neliniștea care te bântuie și strigoii imaginari care te strâng de gât. Are Madonna o piesă acustică, “Secret”, în care spune ceva de genul “până nu am învățat să mă iubesc pe mine, n-am știut să iubesc nici pe altcineva”. Așa și eu. Ziua în care am făcut pace cu mine e ziua în care a început cu adevărat căsnicia mea cu Liviu (n.r. – Liviu Iolu, fost ziarist și purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș), e punctul de plecare spre familia pe care o avem acum.

 

SANDA NICOLA ȘI ADEVĂRURILE GENERAȚIEI CU CHEIA DE GÂT


Mai sunt adevăruri încă și mai adânci, despre care nu ai scris în Carte de identitate?

Am pus în “Carte de identitate” acele adevăruri care cred eu că sunt valabile pentru mulți dintre noi, cei din generația “cu cheia de gât”. Nu vă lăsați păcăliți de copertă, cartea asta nu e numai despre mine, eu sunt doar studiul de caz.

Mai ai planuri cu scrisul, o să scrii și mai departe sau cartea aceasta va rămâne singurul tău volum?

Abia aștept să o scriu pe următoarea, care să nu conțină secvențe autobiografice și să pot trece cu mai multă detașare prin redactare, corectură, reacțiile cititorilor, reacțiile celor despre care am ales să scriu în carte. E foarte complicat să primești feedback fără gol în stomac când știi că oamenii vor emite păreri nu doar vis-a-vis de talentul tău ci și asupra caracterului tău. Un alt aspect care mi-a dat foarte multe insomnii este măsura în care îi expun în carte pe cei cu care m-am intersectat prin viață și sper din tot sufletul că opțiunea mea de a mă arăta lumii exact așa cum sunt nu va afecta negativ pe nimeni dintre cei pomeniți în “Carte de identitate”.

Îmi place un episod de la dumneata din carte, când mergi pe la patru dimineața în Regie, să adulmeci șaormeriile de acolo și viața de student, pe care doar ți-o imaginai. Când ai făcut ultima oară asta? Când ai adulmecat ceva ce ți-ai dorit și nu aveai?

Când am rămas însărcinată cu Agnes am zis că ar fi cazul să ne luăm și noi un SUV in care să încăpem cu copil, cu scaun de mașină, scaun de masă, “jde mii” de pamperși și alte hodrobele. Am “adulmecat” atunci un BMW pe care l-am dus însă repede înapoi în showroom înainte să mă obișnuiesc cu mirosul de piele fină din interior. Mi-am dat seama că prostia asta o făcusem deja, să-mi iau o mașină un pic cam scumpă pentru cât câștig eu și să mă chinui apoi să plătesc ratele.

Sanda, meseria dumitale te-a mai purtat și prin toată lumea, ai văzut-o, cum probabil ai văzut și viitorul. Spune-mi sincer: care crezi tu că e viitorul României?

Depinde încotro mă uit. Dacă mă uit în cartierul în care locuiesc eu, sunt foarte optimistă. Îmi plac mult vecinii mei, copiii lor, atmosfera de sat de vacanță care se creează de cum vine primăvara și ne primenim un pic curțile, aranjăm jardiniere la ferestre, împrumutăm unii de la ceilalți pământ de flori, o greblă… Dar imediat ce ies din cartier mă simt agresată și invitată să fiu agresivă la rândul meu. Viitorul României depinde acum de generația noastră, iar noi trebuie să ne asumăm pe deplin responsabilitatea asta. Așa cum mulți dintre noi le reproșăm părinților noștri că n-au văzut ce om remarcabil a fost Ion Rațiu, și nu l-au votat la alegerile din ’90, sau le scoatem ochii pentru că n-au reacționat când Regele Mihai a fost împiedicat să revină în țară după Revoluție, s-ar putea să vină o zi când copiii noștri ne vor întreba dacă am votat pe 11 decembrie 2016 și dacă am făcut tot ce ținea de noi ca să le pregătim o viață decentă.

Vei înceta vreodată să aranjezi perdelele fald cu fald?

Probabil că nu, n-am să renunț niciodată la fixul ăsta moștenit de la mama mea. Cu fiecare fald aranjat zâmbesc mai larg și mă simt cu încă un pas mai aproape de ea.

 

CITAT

“Dacă mă uit în cartierul în care locuiesc eu, sunt foarte optimistă. Îmi plac mult vecinii mei, copiii lor, atmosfera de sat de vacanță care se creează de cum vine primăvara și ne primenim un pic curțile, aranjăm jardiniere la ferestre, împrumutăm unii de la ceilalți pământ de flori, o greblă… Dar imediat ce ies din cartier mă simt agresată și invitată să fiu agresivă la rândul meu.”
Sanda Nicola, jurnalistă

95 recommended
504 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »