De vorbă cu Anca Cernea, fondatoarea proiectului “Fir de ROZmarin”, ilustratoare și scenografă de teatru și film din România: “Cred că eu mi-am pus la un moment dat în gând să îmi îndeplinesc toate visele de fetiță.”

-

Anca Cernea guvernează în jurul creativității. O inspiră frumosul sub orice formă, oamenii și poveștile lor impresionante. Este cunoscută ca actriță, jurnalistă, ilustratoare, designer de modă, designer de costume de teatru și televiziune. A câștigat competiția Call for Artists – Qollection martie 2020. S-a bucurat de colaborarea cu regizorul Marcel Top, cu scenograful Dragoș Buhagiar, cu Gașca Zurli și fondatoarea acestui fenomen, cu scriitorul Nicoară Mihali. A știut să valorifice și să fructifice fiecare întâlnire a sa. De ceva timp lucrează la proiectul său personal, sub egida “Fir de ROZmarin” ce însumează accesorii inspirate din simbolurile tradiționale.

Dacă aveți prin bibliotecă seria de cărți a Mirelei Rețegan „Jocuri de jucat vara”, „Jocuri de jucat primăvara”, „Jocuri de jucat toamna” „Jocuri de jucat iarna”, atunci știți și de minunățiile cromatice pe care le adăpostesc aceste pagini. Sunt ilustrații făcute de Anca Cernea, un artist dăruit, care și-a folosit imaginația și talentul pentru volume de cărți pentru copii, dar și de teatru. Se anunță, în timp, și un lung șir de cărți de basme ilustrate.

În cadrul acestui interviu o descoperim și altfel. Artista a simțit bucuria reușitei după zbateri și încercări în drumul său profesional. A înțeles că totul se câștigă cinstit și cu muncă multă. Crede în dorință și energii și în lucrurile făcute temeinic de mâna sa. Crede cu tărie că încrederea în propriile forțe se datorează unor bunici verticali și puternici, iar atunci când simte că nu are un drum lin cu ea, este convinsă că are la cine apela.

Artista Anca Cernea este dovada vie că, dincolo de spațiul în care s-a evidențiat, poate să rămână un om cald, cu gândul la toți copiii lumii cărora ar dori să le întindă brațele pentru a le oferi ajutor necondiționat. Are uneori onoarea de a lucra cu ei, Să o cunoaștem!

Actriță, ilustratoare, designer de modă, designer de costume de teatru și televiziune. Care apelativ te onorează cel mai mult? Ce au în comun toate aceste “titluri”?

Îmi place mult să lucrez în toate aceste zone, să le îmbin, să trec din una într-alta. Lucrând în mai multe domenii, ajung să nu mai aparțin de niciunul. Deci cumva toate „titlurile” îmi sunt străine. Există însă niște părți avantajoase: scap de rutină și mereu găsesc ceva inedit care poate fi preluat dintr-un domeniu și valorificat în celelalte.

Cum îți descrii drumul profesional pe care l-ai ales?

Am primit un șir de oferte de nerefuzat. Nu au fost întotdeauna alegeri conștiente, au fost niște întâlniri norocoase; am avut parte de oameni care mi-au acordat încrederea lor, fie că eu aveam sau nu experiența necesară. M-am bucurat să colaborez cu regizorul Marcel Top, cu scenograful Dragoș Buhagiar, cu Mirela Rețegan și gașca Zurli, cu scriitorul Nicoară Mihali.  Uneori am ocazia să lucrez cu copiii. Se pare că majoritatea fetițelor își fac planuri să devină pictorițe, creatoare de modă sau actrițe. Cred că eu mi-am pus la un moment dat în gând să îmi îndeplinesc toate visele de fetiță.

Ce înseamnă pentru tine arta și formele acesteia?

Cred că arta e o cale de a formula adevărul despre oameni, cu bune și rele. Adevărul pe care de altfel toți oamenii îl trăiesc și îl intuiesc, dar nu pot să îl pună în cuvinte sau în imagini. Poate uneori publicul refuză adevărul. Sau întârzie să îl accepte. Atunci misiunea artistului devine mai grea, mai riscantă și mai importantă.

Care este cel mai strălucit moment din cariera ta? Dar, provocarea cea mai mare care a fost?

Cel mai mult am iubit spectacolele underground la care am lucrat: “Deformații”, “România- Kasa poporului”, “G.O.D.”, “In the light”. Toate în regia lui Marcel Top. Erau atipice, îndrăznețe, nu țineau cont de nicio regulă, aveau multă forță și energie. De fapt, fiecare premieră de la teatru a fost o sărbătoare. A fost și este o provocare să rămân în rândul artiștilor independenți, e opțiune care te obligă să renunți la orice urmă de confort și siguranță.

Înseamnă arta notorietate?

Cred că e important pentru un artist să aibă o strategie prin care să se facă văzut și auzit. Cunosc mulți oameni talentați care suferă din cauză că le lipsesc skill-urile sociale și abilitatea de a se auto-promova. Din acest motiv, talentul lor se pierde. Cred că obținerea notorietății aduce după sine șansa să îți atragi și să îți alegi proiectele care te pun cel mai bine în valoare.

Toți avem modele care ne-au inspirat în drumul nostru profesional. Care este omul care și-a pus amprenta pe tine?

Am avut niște bunici puternici și verticali. Cred că respectul față de ei îmi dă stabilitate și mă face să simt că am rădăcini puternice. De aici încrederea în mine și în deciziile pe care le iau în toate, inclusiv în carieră.

Am apreciat foarte mult calitatea profesoarei noastre de actorie, doamna Sanda Manu, de a vedea ce e mai bun în fiecare dintre studenții ei. Sunt recunoscătoare pentru atenția și generozitatea de care m-am bucurat din partea dumneaei. Mi-a dat multă încredere și m-a făcut să fiu conștientă de atuurile pe care le am.

Dar în general sunt destul de permeabilă. Mă las influențată și inspirată de toți cei pe care îi am prin preajmă.

Dintotdeauna ai dorit să ilustrezi basme. Pictezi/desenezi de când te știi? Cine ți-a descoperit talentul?

În copilărie aveam senzația că desenez bine, deși planșele mele din vremea aceea sunt o dovadă că mă înșelam. Am încercat să urmez niște cursuri, dar am abandonat după două ședințe, pentru că am nimerit în locul nepotrivit sau nu aveam neapărat aptitudini sau răbdare pentru schițele de natură moartă. Apoi, m-am pasionat de teatru și am lăsat deoparte artele plastice.

Acum desenez destul de rar, pentru că deocamdată ocupația mea de zi cu zi e alta. Însă îmi face bine să mă întorc constant la această ocupație din copilărie. Chiar și atunci când las deoparte desenul pentru 2-3 ani, când mă întorc la foaia de hârtie, se vede un progres. Cred că felul în care te exprimi prin artă ține mai mult de cine ai devenit ca om decât de meșteșugul pe care l-ai deprins.

Am ilustrat recent o carte de basme populare autentice, culese de antropologul Pamfil Bilțiu de la ultimii țărani din Maramureș” „Bătrânul împărat și păsările dragostei „. Mi se pare că basmele îți dau o libertate foarte mare de exprimare, ca ilustrator: te lasă să te joci așa cum îți place cu imaginile și culorile. Au poezie, metaforă, umor, tâlc, candoare.

Ce te inspiră și care este marea provocare atunci când te așezi la masa de lucru?

Mă inspiră textele și lumea autorului-atmosfera care se degajă din carte. Cel mai bine îmi ies proiectele în care mi se dă mână liberă. De aceea înclin să lucrez la proiecte independente, să colaborez cu prieteni care îmi cunosc stilul, rezonează cu el, îmi respectă nevoile și au încredere în mine. Atunci și eu devin dispusă să ofer mai mult decât mi se cere. E o provocare să lucrezi cu autori foarte critici. Este mult de învățat și din astfel de colaborări, însă există riscul să te împingă pe o cale care îți e străină.

Ce te motivează în ceea ce faci?

Mă entuziasmez foarte repede. Mă bucur de ceea ce fac. Îmi place pur și simplu. Mă las absorbită de ceea ce fac și nu mai contează motivele. Am avut o perioadă de îndoială, în care mă întrebam dacă nu e un moft să lucrez la colecții fashion cu mătăsuri și catifele în timp ce în lume sunt probleme cu adevărat importante care trebuie rezolvate. Și cineva m-a liniștit spunându-mi că dacă acesta e harul meu, atunci asta trebuie să fac pentru a aduce bucurie oamenilor.

Cu ce te mândrești?

Nu mă prea mândresc. Primesc cu bucurie lucrurile bune care mi se întâmplă, dar nu consider că eu sunt sursa lor.

Ce nu îți place la tine?

Nu îmi place faptul că dedic foarte mult timp și energie proiectelor mele și simt că aș fi datorat acest timp copilului meu. Și mă obosește faptul că sunt foarte emotivă.

Porți regrete? Cum te descurci cu momentele tale dificile?

Regret într-un fel faptul că nu am mulți-mulți copii, să mă ocup de toți, să îi îngrijesc, să le gătesc, să le fac prăjituri, să le spun povești, să-i știu că se joacă, să le fac surprize.

Cu momentele dificile mă descurc destul de prost. Mă enervez repede și pierd multă energie. Însă, pe de altă parte, am o minte destul de limpede, îmi restabilesc rapid echilibrul, găsesc calea de ieșire și în general îmi rezolv singură problemele. Când nu mă descurc, am o garnitură completă de mătuși, verișori și prieteni care îmi sar în ajutor.

Care este mulțumirea sufletească cea mai mare?

Îmi place să îi văd fericiți pe oamenii din jurul meu. Mai ales pe copii. Mă emoționează să văd cum copiii cu care lucrez cresc și devin oameni puternici și atenți și generoși. Îmi place mult să stau de vorbă cu băiatul meu, Nichita. Atunci las timpul să stea în loc și las toate urgențele să aștepte.

Ce elemente te scot din cotidian? Ce te bucură?

Mă bucură oamenii veseli și jucăuși., compania lor mă deconectează. Nu prea simt apăsarea cotidianului pentru că ocupațiile pe care le am sunt destul de aventuroase și pline de fantezie.

Ce proiecte ticluiești pe viitor? Unde te vom găsi?

De câtva timp, lucrez la proiectul meu personal, Fir de ROZmarin- colecții de accesorii inspirate din simbolurile tradiționale. E o muncă de cercetare plină de sens. Iar produsele care rezultă sunt elegante, versatile, moderne și viu colorate. Se anunță, în timp, un lung șir de cărți de basme ilustrate.

Iar pe timpul verii, mă voi implica în proiectul CARO Cultura, de la Hotel Caro, București, un vis care a devenit realitate pentru Camelia Mihailescu, Gabriela Athanasovici și Maggie Chitoran. Este un spațiu de cultură (teatru, cinema și muzică) în aer liber, care s-a deschis în perioada pandemiei, pe când toate celelalte se închideau. Este un fel de dumbravă minunată, în care copacii, iarba și cerul cu stele alcătuiesc cea mai inspirată scenografie pentru spectacolele în aer liber.

 

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

De la o copilărie într-un centru de plasament la o carieră în învățământ. Povestea lui Petrea Ionel, tânărul ajuns directorul  Școlii Gimnaziale din Fârdea

-

Petrea Ionel aparține României ca noi toți. Diferența este că el este mai mult al României decât noi ceilalți, pentru că a fost crescut de mai mulți educatori într-un centru de plasament. Din nefericire, a fost beneficiarul protecției copilului Lugoj. Știm din... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Povestea româncei Ana Maria Hrebenciuc, profesoară de engleză în Norvegia:  „Îmi lipsește România, dar am făcut o alegere atunci când am venit aici și nu o regret.”

-

Am cunoscut-o pe Ana Maria Hrebenciuc prin intermediul unei discuții virtuale. Dincolo de șirul lung de curiozități pe care l-am avut legat de mutarea sa împreună cu familia în Țara Fiordurilor și de adaptarea în sistemul de învățământ norvegian, am descoperit... Mai mult »