a

Străzi din centrul Bucureştiului devin pietonale în weekend, când vor avea loc evenimente în „Cartierul Creativ”

- - 46- 135 vizualizari

Străzile Matei Millo şi Ion Oteteleşanu din centrul Vechi al Bucureştiului vor fi închise traficului rutier, weekendul acesta, când va avea loc prima ediţie a seriei de evenimente „Pietonale în Cartierul Creativ”.

Proiectul a fost desemnat câştigător în cadrul campaniei „Propune pentru Bucureşti”, demarată la finalul anului trecut de Primăria Municipiului şi propus de Andrei Borţun (The Institute), iniţiatorul proiectului „Cartierul Creativ”.

Primele pietonale deschise publicului vor fi străzile Matei Millo şi Ion Oteteleşanu.

Ele vor deveni un spaţiu de utilitate publică, dedicat socializării şi recreerii. Sâmbătă şi duminică, aici vor performa mai mulţi DJ-i alături de Chill Dobrică, Vivian, Seb, Marinov şi Fid Gheret şi vor fi montate instalaţii care promovează poveştile de succes din cartier.

Produse street-food, o expoziţie de fotografie cu imagini din cartier semnate de Adi Bulboacă şi una de materiale textile imprimate, dar şi o zonă de activităţi creative pentru copii fac parte din propunerile organizatorilor.

Cu această ocazie va fi lansat şi primul ziar al Cartierului Creativ – gazeta comunităţii creative din zona Cişmigiului şi ghid în descifrarea şi familiarizarea cu spaţiile şi artiştii ce activează în perimetrul Berzei – Calea Griviţei – Calea Victoriei.

Următoarea ediţie a pietonalelor va avea loc pe 23 – 24 iunie, pe Schitu Măgureanu, şi va fi „un mare picnic urban” în centrul Bucureştiului, transmite primăria, potrivit News.ro

Accesul la evenimentele programate în mai şi iunie este liber. Acestea vor avea loc între orele 10.00 şi 22.00.

46 recommended
135 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »