a

Scriitorul francez Antoine Laurain lansează la Bucureşti romanul „ Pălăria Preşedintelui”

- - 46- 88 vizualizari

Scriitorul francez Antoine Laurain va lansa marţi, într-un eveniment care va avea loc de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, romanul „Pălăria Preşedintelui/ Le Chapeau de Mitterrand”.

Volumul a fost câştigător al premiilor Landerneau Découvertes şi Relay des Voyageurs şi a apărut recent în limba română, în traducerea lui Doru Mareş.

„Pălăria Preşedintelui” a fost ecranizat în 2014 de Robin Davis. Tradus în peste 15 limbi, în Marea Britanie a intrat în Kindle Top 5 şi a devenit Waterstone Book Club Choice în 2013; în SUA, tot în 2013, a fost selectat pentru ABA’s Indies Introduce Debut Authors, iar în Germania s-a aflat pentru mai multe săptămâni, în 2016, printre primele zece titluri din topul publicaţiei Der Spiegel.

În romanul său, Antoine Laurain oferă rolul principal unei pălării. Dar nu o pălărie ca oricare alta, ci una învestită cu puteri excepţionale, asemenea primului ei proprietar — preşedintele Franţei, François Mitterrand. În periplul ei de la un posesor la altul, pălăria le va schimba radical viaţa celor care o poartă.

Povestea începe în noiembrie 1986. Daniel Mercier, un contabil de rând, se hotărăşte să ia cina într-un restaurant parizian elegant, unde va constata cu uimire că la masa de alături se aşază chiar preşedintele Republicii Franceze, François Mitterrand. Preşedintele îşi uită pălăria, iar Daniel şi-o însuşeşte în semn de amintire a unei seri perfecte. Asemenea unui talisman, pălăria îi poartă noroc şi-i schimbă destinul. Uitată în plasa de bagaje a unui tren, ajunge în mâinile lui Fanny Marquant, căreia îi insuflă curajul de a-şi părăsi iubitul. Însă călătoria pălăriei este departe de a se termina aici.

Antoine Laurain este scriitor, jurnalist, scenarist şi colecţionar de antichităţi. S-a născut la Paris, în 1970. După ce a studiat cinematografia, şi-a început cariera regizând scurtmetraje şi scriind scenarii. Primul său roman, „Ailleurs si j’y suis”, apărut în 2007, a obţinut premiul Drouot. Au urmat romanele „Fume et tue” (2008) şi „Carrefour des nostalgies” (2009), care a primit premiul Livres en Vignes. A colaborat cu mai multe publicaţii, printre care revista de lux Palace-Costes şi lunarul satiric L’Écho des savanes.

„Pălăria Preşedintelui/ Le Chapeau de Mitterrand” (Humanitas Fiction, 2018) a fost lansat în 2012 şi a obţinut premiile Landerneau Découvertes şi Relay des Voyageurs. A fost tradus în peste 15 limbi şi s-a bucurat de un mare succes. A fost ecranizat pentru televiziune în 2014 de Robin Davis, cu Frédéric Diefenthal, Laurent Claret, Frédérique Bel şi Roland Giraud în distribuţie, muzica aparţinându-i lui Vladimir Cosma. Un alt bestseller internaţional al lui Antoine Laurain este romanul său din 2014, „La Femme au carnet rouge”, publicat în peste 20 de ţari, care a fost urmat în 2016 de „Rhapsodie française”.

46 recommended
88 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »