Poate surprinzător pentru mulți, a fost și o vreme, în România, când trenurile ajungeau mai greu la destinație decât o fac astăzi. De fapt, nu se știe exact dacă chiar ajungeau mai greu sau e doar o impresie; cert este că trenul Marii Uniri rămâne și astăzi un simbol al drumului înspre libertate, independență și demnitate națională.

Până cu câteva zile înainte de 1 decembrie 1918, când trenul regal i-a readus la București pe regele Ferdinand și regina Maria, dar și o parte însemnată a guvernului, din exilul forțat de la Iași, trenul ca mijloc de locomoție și entertainment nu se bucurase de o reputație prea grozavă. Era privit mai ales ca o metaforă a morții, pentru că trenurile cu soldați plecau neîncetat, pline, spre frontul Marelui Război și se întorceau goale.

Prima veste bună venită pe calea ferată a fost însă retragerea in corpore a armatei germane care a ocupat Bucureștiul timp de doi ani. Au fost ani grei, întâmplători cu două dintre cele mai grele ierni din istoria orașului și a țării, iar gerul acelor luni a amplificat enorm suferința bucureștenilor aflați sub ocupație. Capitularea nemților, care au umplut Gara de Nord în acele zile, băgând în sperieți toți localnicii și devastând tot ce prindeau, a fost salutată cu aplauze și chiote pline de speranță de bucureșteni.

Dar nimic nu s-a comparat cu explozia de bucurie din momentul în care trenul regal a ajuns în gara Mogoșoaia, exact pe 1 decembrie 1918, după câteva zile de călătorie periculoasă, în care a fost precedat de alt tren, plecat în ”recunoaștere”. Acel tren a devenit astfel un simbol: simbolul păcii, pentru că prin ajungerea lui la destinație se consfințea încheierea războiului, dar și cel al Marii Uniri.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic