Radu Cotarcea a studiat psihologie și comportament organizațional, fiind și unul dintre cei mai de succes debateri din România. În vârstă de 29 de ani și originar din Sfântu Gheorghe, Radu a ajuns în 2013 în finala Campionatului Mondial de Dezbateri Academice, desfășurat în India, la Chennai. Interesul pentru dezbateri l-a dobândit spre sfârșitul clasei a VIII-a, când o cunoștință abia venită de la un campionat internațional i-a povestit experiența trăită. După ce a intrat la liceu, Radu a prins „microbul” acestei activități și s-a dedicat exclusiv competiției. „Probabil că înfrângerile crunte de la primele turnee m-au ajutat mult”, rememorează el. De câțiva ani, are propria afacere în Budapesta: o publicație, care apare în online și în print, dedicată avocaturii  din Europa Centrală și de Est.

de Ionuț Axinescu

Cum te-a ajutat experiența din debate în momentul în care ai devenit antreprenor?Probabil că  lucrul care m-a ajutat cel mai mult nu a fost aptitudinea de a vorbi persuasiv. Sigur, în orice interacțiune e util să stăpânești și asta, dar principalele două lucruri, în viziunea mea, au fost înclinația și abilitatea de a asculta activ, precum și gândirea analitică. În dezbateri,  pentru a câştiga un argument, este esențial să știi să asculți și să înțelegi ce spune adversarul. Dacă nu asculți activ, ratezi  atât esența poziției sale, cât și asumpțiile pe care își bazează argumentele, iar asta înseamnă că nu prea ai șansa să îi descompui raționamentele și să-i dovedești eventualele greșeli de logică.

Abilitatea de a asculta activ oamenii cu care interacționezi în business s-a dovedit în multe rânduri critică, fie  că a fost vorba de vânzări – unde trebuie să înțelegi ce caută clientul- fie că a fost vorba de feedback în legătură cu un produs/serviciu ,care te ajută să  înţelegi corect ce trebuie schimbat în mod real. Cât despre gândirea critică, în afaceri e extrem de util să ai abilitatea de a descompune mecanic idei cu care te confrunți și să le structurezi logic. Fie că este vorba de a adresa obiecții într-o negociere, fie de a structura logic cât mai persuasiv un articol din revista noastră.

Cum ți-a venit ideea să fondezi o publicație de avocatură și de ce la Budapesta?

Nu îmi pot asuma credit pentru „invenție”, pentru că am avut parte de suficientă inspirație. Înainte de lansarea CEE Legal Matters (CEELM), lucram într-o companie de recrutare specializată în domeniul juridic, ca director de operațiuni și de marketing. Am interacționat cu diverse publicații specializate din domeniu, iar ultima sursă de inspirație a venit într-o deplasare de lucru la biroul firmei din Sao Paulo, Brazilia. În fiecare întâlnire cu clienții am văzut câte o copie a publicației The Latin Lawyer, care aborda domeniul juridic pe toată regiunea Americii Latine. Am discutat despre modelul acesta cu colegul meu, actual partener de afacere, și am realizat că în Europa Centrală și de Est nu exista o publicație care să creeze o punte între revistele locale din zonă și cele globale. Două luni mai târziu, lansam site-ul ceelegalmatters.com.

Ce ai făcut să crești afacerea și cât de complicat a fost?

Nu am inventat vreo roată. Aș vrea să evit clișee în registrul „secretul e să îți asculți clienții” sau „este important să experimentezi constant”, pe care le auzi în mai toate cărțile dedicate antreprenorilor. Cred că a contat enorm pentru noi că am identificat o nișă (și ca domeniu, și ca regiune) și am profitat de ea în mod consistent. În același timp, am avut mereu un standard editorial transparent și tranșant. Ne-am asigurat că nu facem compromisuri pe aceste fronturi și în timp am văzut că, deși anumite abordări supără pe alocuri clienți care îşi fac  reclamă în publicație, ele  fac publicaţia să fie respectată.

Ce sfaturi i-ai da unui tânăr din România care vrea să participe la competiții de debate, în condițiile în care sistemul educațional de la noi nu e construit să te dezvolte ca orator?

Ca să descompun un pic întrebarea ta, e important să te implici în dezbateri în primul rând pentru că simți că școala din România nu e construită în acest sens. Și dacă nu ține de o ambiție competitivă nebună, cum a fost în cazul meu, fă-o de dragul ideii de a-ți rotunji aptitudinile cu care pleci în viață. În altă ordine de idei, premisa întrebării nu mai e la fel de valabilă precum în vremea în care am terminat eu liceul. Pe atunci, debate-ul era un sport relativ obscur, azi mai toate liceele din țară au câte un club. Sfaturi? Oricine se hotărăște să facă asta trebuie să învețe repede să înghită în sec și să ia niște bătăi crunte. La fel ca în mai toate sporturile competitive, există o curbă de învățare peste care trebuie să treci. O să te usture la nivel de ego până o faci.

Ce planuri de viitor ai, din punct de vedere profesional?

Deocamdată mă concentrez pe dezvoltarea publicației mele, mai ales în extinderea țărilor acoperite??? (aici nu inteleg foarte bine la ce se refera; de reformulat). Dar explorez și câteva afaceri complementare. Visuri mai îndepărtate de atât sunt încă la dospit, așa că le păstrăm pentru un interviu viitor.

Ce părere ai despre tinerii din România și cum vezi viitorul lor?

Nu am o expunere suficientă cât să mă pronunț complet informat, dar din câte mi se povestesc există o ușoară lipsă de interes în rândul tinerilor din generația nouă. Profesorii îmi spun că a scăzut interesul pentru olimpiade, părinții îmi vorbesc despre o apatie pe care o văd la tineri în raport cu școala. În contrast cu asta, văd că în debate, de exemplu, există turnee de tip open săptămânal, iar la unele participă și câte o sută de echipe. Văd că există cereri tot mai mari pentru cursuri de balet, oratorie, fotografie. Tuturor ne place să vorbim în registrul „pe vremea mea”, dar cred (sau cel puțin sper) că la finele zilei e vorba doar despre o reorientare înspre educația non-formală.  Această lărgire a paletei de interese nu poate produce decât o generație completă, mai bine pregătită. Prin prisma acestei percepții, sunt optimist.

Ce ar trebui să facă tinerii pentru a spera la un viitor mai bun?

Eu nu am plecat din țară pentru că am simțit că iarba e mai verde în altă parte. În cazul meu, nu se preda în România ce voiam să studiez și am rămas plecat din cauza circumstanțelor. Nici acum nu simt asta. Cel mai important, indiferent de locul unde suntem, este să nu ne lăsăm prinși în capcana de a folosi mediul în care operăm pentru a ne autojustifica lipsa de rezultate. Sunt înconjurat și inspirat de oameni pe care îi văd cum caută mereu să învețe ceva nou, să-și îmbunătățească perspectivele. Mă bucur să-i văd reușind să facă ce își doresc, indiferent că se întâmpla la Londra – unde am studiat, Budapesta – unde locuiesc, sau București – unde am mulți prieteni.