Tinerii români care au cucerit lauri la Bienala de Arhitectură de la Veneția

- - 12- 2474 vizualizari

Proiectul MNEMONICS, gândit și realizat de șase tineri români, a primit apreciere la Veneția și a avut parte de recenzii excelente în presa din Occident. Despre ce este vorba? Am aflat mai multe de la echipa de comunicare.

Andrei Crăciun

MNEMONICS. Cine sunteți dumneavoastră, ce înseamnă acest cuvânt, cu ce vă ocupați, cum și de ce ați ajuns să reprezentați România la Bienala de Arhitectură de la Veneția?
MNEMONICS reprezintă participarea României la a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură de la Veneția, La Biennale di Venezia, un eveniment de mare amploare și prestigiu, care prezintă la fiecare doi ani situația din lumea arhitecturii a zeci de țări participante ce își propun să răspundă la tema-cadru a fiecărei ediții.  Echipa noastră este una multidisciplinară, formată din 6 autori (Romeo Cuc, arhitect, Mihai Gheorghe, art director, Irina Petra Gudană, arhitectă, Roxana Pop, arhitectă, Raluca Sabău, arhitectă, Vlad Tomei, copywriter) iar MNEMONICS a apărut odată cu decizia participării la concursul național organizat și cofinanțat de MCIN (n.r. – Ministerul Culturii și Identității Naționale), MAE (n.r. – Ministerul Afacerilor Externe), ICR (n.r. – Institutul Cultural Român) cu sprijinul UAR (n.r. – Uniunea Arhitecților din România). Comisarul participării României la Bienala de la Veneția este arhitectul Attila Kim. Suntem o echipă de oameni tineri, care au studiat și lucrat atât în țară, cât și în afară, iar în acest proiect ne-am întâlnit ca 4 arhitecți, 1 art director și 1 copywriter/editor. Această configurație a ajutat mult apariția și rafinarea întregului concept iar faptul că fiecare dintre noi a coordonat și/sau a participat la alte activități de-a lungul timpului (concept și organizare de evenimente, proiecte curatoriale, publishing, presă, PR&comunicare, jurnalism ș.a.m.d.) a contribuit la o mai bună desfășurare a procesului de creație și producție a expoziției României de anul acesta. “FREESPACE” este tema ediției curente a bienalei iar pentru Pavilionul României din Giardini della Biennale din Veneția și la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de acolo, noi am propus o expoziție bipartită ce face referire la istoria și situația actuală a unui spațiu care, credem noi, definește în bună măsură povestea personală a multora dintre noi – spațiul liber dintre blocurile orașelor din România.

CU BARA DE BĂTUT COVOARE, LEAGĂNUL, ȘOTRONUL ȘI SCARA BLOCULUI LA VENEȚIA
Concret, ce înseamnă asta?
Asta înseamnă că, din mai până în noiembrie anul acesta, vizitatorii Bienalei au posibilitatea să facă o incursiune într-un spațiu în care mai multe generații de români și-au construit libertatea, imaginația și independența prin jocuri, prietenii și nenumărate experiențe ale copilăriei. Titlul face referire la o tehnică antică de memorare – ars memoriae – care descrie felul în care o imagine poate fi reaccesată la infinit atâta timp cât ea s-a produs pe un fundal important din punct de vedere afectiv. Sigur, astăzi acesta este un termen folosit în multe domenii și se traduce prin “mnemotehnică” însă noi, prin MNEMONICS, vrem să explicăm că există o multitudine de elemente ce declanșează amintiri foarte similare pentru mai multe generații – foarte mulți dintre noi au în memorie imagini foarte puternice ce sunt readuse la viață atunci când văd din nou bara de bătut covoare, leagănul, șotronul, scara blocului, diferite jucării și jocuri ș.a.m.d.

Ce ați făcut dumneavoastră acolo la Veneția? Trebuie să mergem până în Italia să vedem sau o să avem șansa de a vă admira proiectul și în țara noastră?

Conceptul expoziției evocă, în interiorul pavilionului, o scenografie esențializată a spațiului liber dintre blocurile orașelor din România. Cel de-al doilea spațiu, din cadrul galeriei IRCCU , prezintă o altă scenografie, complementară: cea a casei scării blocului, zona de tranzit între clădire și curtea din fața sa – văzută ca o trecere dintre spațiul privat și cel public. Instalația din interiorul pavilionului se folosește de elemente de recuzită din peisajul descris mai sus, invitând vizitatorii la un schimb de roluri pe terenul de joacă, la interacțiune și reflecție asupra efectelor aproprierii unui spațiu public de către o comunitate. Casa scării blocului își găsește o interpretare în instalația de la galeria IRCCU, gândită ca o perspectivă asupra primului pas către formarea comunității dintre blocuri. MNEMONICS propune o interpretare în cheie contemporană a temei Bienalei și face o radiografie în cele din urmă optimistă a spațiului public urban, la a cărui transformare societatea românească a fost martoră de-a lungul ultimilor decenii. Proiectul ridică problema funcției sociale și culturale a spațiului public liber din orașele românești.

Foto: Laurian Ghinițoiu


ACEȘTI TINERI DEPĂȘESC CU UȘURINȚĂ GRANIȚELE ȚĂRII NOASTRE

Care a fost secretul reușitei voastre?
A merge la Veneția cu MNEMONICS a fost, cel mai probabil, un fapt determinat de câteva componente foarte importante ale proiectului, care se articulează cu succes – o cercetare a istoriei evoluției spațiului public din cartierele de blocuri, o bună expunere a ocupării și utilizării spațiului acestuia prin joc și joacă, o expoziție dinamică și interactivă, o scenografie clară și ușor de înțeles pentru mai multe categorii de public. Pe parcursul desfășurării proiectului și după deschiderea evenimentului internațional de la Veneția am realizat că tema proiectului este una adecvată unei discuții mult mai ample, care ar putea depăși cercul restrâns al arhitecturii și artelor, și că merită pe deplin să transmitem mesajul către cât mai multe categorii de public. Astfel, într-o formulă adaptată, începând cu luna octombrie, MNEMONICS va fi prezent în țară în cadrul BETA 2018 (Bienala Timișoreană de Arhitectură) și în cadrul BNA 2018 (Bienala Națională de Arhitectură 2018) în câteva orașe ale țării (București, Târgu Mureș și Oradea). Ulterior, la finalul expoziției de la Veneția, după luna noiembrie, vom încerca să aducem expoziția de acolo în țară și să îi găsim un cadru în care să poată fi vizitată în mai multe ocazii.

Care e istoricul vostru profesional? Ați rămas în România, să munciți și să plătiți taxe aici? De ce ați făcut așa ceva? Se poate trăi rezonabil în România din meseriile voastre?
Studiile pe care le-am urmat și profesiile noastre ne-au permis ca, de-a lungul timpului,  atât să dezvoltăm proiecte personale, cât și să lucrăm în echipe multidisciplinare, ieșind din zona profesională în care ne-am format. Se poate spune că fiecare dintre noi a adunat povești, proiecte și premii până acum, dar pentru MNEMONICS am pus împreună cât mai multe cunoștințe și abilități ca să obținem un produs reușit. Fiecare membru al echipei desfășoară o activitate care depășește cu ușurință granițele țării noastre. Decizia de a rămâne în România vine, cel mai probabil, ca o urmare naturală a copilăriei petrecute aici, a relațiilor pe care le-am format și, foarte a important, se datorează în bună măsură și sentimentului că este nevoie și putem face lucruri bune aici.

Foto: Laurian Ghinițoiu

MII DE OAMENI LE-AU VĂZUT MUNCA

Ați primit aprecieri în marile publicații europene pentru munca voastră expusă la Veneția, în schimb în România ați fost înconjurați mai degrabă de tăcere. De ce credeți că se întâmplă asta? Nu ne arde nouă de spațiul public, de arhitectură, de urbanism?
La Biennale di Venezia este un eveniment internațional de mare amploare, aduce împreună mii de arhitecți, designeri, jurnaliști, fotografi din toată lumea în special în zilele de deschidere, și mii de vizitatori pe toată durata expoziției (aproximativ 6 luni). Dintre cele peste 60 de participări naționale (și alte câteva zeci de participări speciale ale fiecărei ediții) se remarcă, în mod inevitabil, o listă scurtă de proiecte datorită vocilor importante care vorbesc și scriu despre asta. Anul acesta participarea României a primit o atenție deosebită din partea unor publicații internaționale foarte mari (The Guardian, Monocle, Venice Insider ș.a.) care a atras după sine și mai multă curiozitate. Dincolo de asta, experiența noastră de la Pavilionul României – în calitate de autori și custozi – ne-a dovedit că mesajul MNEMONICS are un impact în rândul vizitatorilor de orice vârstă, naționalitate sau cultură. Cunoscând asemenea reacții am încercat să transmitem mesajul și în România, să ajungem pe mai multe căi la un public care nu este neapărat atras de evenimentele de arhitectură însă ar putea fi preocupat de funcția socială a arhitecturii și, foarte important, ar trebui să fie preocupat de istoria și viitorul spațiului construit – în special cel public. Cel mai probabil este nevoie de ceva mai multă comunicare în ceea ce privește evenimentele culturale, de artă sau participări precum cea din discuție, și este nevoie și de insistență, anduranță și răbdare în încercarea de a determina o societate să înțeleagă cum funcționează relația cetățeanului cu autoritățile responsabile de spațiul urban, ce rol are utilizatorul orașului în mijlocul spațiului public și, foarte important, ce putem face împreună pentru a-l îmbunătăți.

MNEMONICS este – în cele din urmă – un manifest despre importanța spațiului public și memorie. Ce așteptări aveți dumneavoastră de la acest manifest?

MNEMONICS vorbește mult despre felul în care locurile prețioase din amintirea noastră au puterea de a duce mai departe idei, de a se conecta cu generațiile viitoare, cu noi culturi si cu noi comunități. Subiectul spațiului dintre blocurile orașelor din România primește, se pare, multe reacții contemporane – se scrie mult, există grupuri civice și asociații precum partenerii noștri din proiect, se studiază în facultăți, se fac ateliere și se mai pot face multe. Noi privim spre viitor cu încredere; MNEMONICS este un manifest plin de optimism pentru că din ce în ce mai multe proiecte și inițiative se fac auzite și atrag tot mai mulți oameni interesați. Ce ne dorim, ce așteptăm de la acest proiect este ca el să se înscrie, alături de celelalte exemple de bune practici din orașele din România, pe un drum ce poate conduce cât mai mulți locuitori către preocupare și implicare. Mulți dintre noi avem amintiri frumoase din copilărie, am trăit ani de zile în locuri pe care le-am transformat cu ajutorul imaginației noastre în niște lumi mai frumoase. Acum, adulți fiind, am putea să depunem împreună un efort de a îngriji și construi ceva în amintirea teritoriului copilăriei noastre. Încercăm, prin aducerea expoziției în țară dar și prin prezența în presa online și offline, să pornim o discuție în jurul temei spațiului liber dintre blocurile orașelor din România. Cum s-a transformat el de-a lungul ultimelor decenii? Cum poate fi îmbunătățit, în ce feluri poate fi el integrat organic și constructiv în viețile comunităților? Acestea sunt întrebări pe care le lansăm și la care speram să găsim răspunsuri alături de toate părțile care ar putea fi interesate de subiect: de la reprezentanții comunităților locale, până la ONG-uri, birouri specializate de arhitectură și industrii creative, ateliere, companii private și, mai ales, reprezentanți ai autorităților.

Foto: Laurian Ghinițoiu

ECOUL CARE TE ȚINE ACASĂ

Cum se vede de la Veneția ce se întâmplă în general în România? Dar viitorul României dumneavoastră cum îl vedeți? Aveți de gând să plecați?
De la Veneția lucrurile se văd destul de împărțite – o bună parte din țările Europei au cunoscut un urbanism similar cu cel al României așa că oamenii care au văzut expoziția au înțeles nu doar despre ce vorbim dar și că există probleme comune; o altă parte nu recunosc acest timp de configurație a spațiului construit dar recunosc utilizări și recomandă un alt fel de comportament în spațiul public. În orice caz, blocurile care se găsesc astăzi în majoritatea orașelor din țară sunt un fel de patrimoniu care are multe calități ce merită păstrate, îngrijite și, tocmai de aceea, e nevoie de mai multă atenție în îmbunătățirea spațiilor pe care le crează. Credem că în momentul de față există foarte mulți arhitecți și urbaniști care sunt suficient de pregătiți să răspundă unor cerințe moderne aici dar pentru a avea succes în asta este nevoie ca locuitorii orașului să știe ce nevoi au, cum funcționează relațiile în oraș și ce se poate face. Nu ne facem planuri de a pleca din țară atâta timp cât vedem că oamenii sunt din ce în ce mai interesați de proiecte de calitate, idei noi, investiții sănătoase, și atâta timp cât vedem că proiecte precum MNEMONICS sau cele ale colaboratorilor noștri au un ecou.

Foto: Laurian Ghinițoiu

Care e cea mai importantă problemă cu care se confruntă arhitecții români și cum credeți că se poate rezolva? Care ar fi soluția? Ce e de făcut?
Arhitectura este, în mod paradoxal, un domeniu cunoscut de foarte puțin oameni. Este un serviciu care ajunge să fie accesat doar de anumiți cetățeni și care se înscrie într-o relație foarte sensibilă cu instituțiile statului și cu beneficiarii. Foarte puțini oameni știu cum funcționează acest proces pentru că aceste informații sunt unele pe care nu le întâlnesc niciodată, așadar lipsa de informare este o problemă destul de mare în domeniul arhitecturii.

Asta generează o necunoaștere a modului de funcționare a lucrurilor, o oarecare lipsă de discernământ în ceea ce privește calitatea serviciilor și produselor care se observă, în mod inevitabil, în aspectul clădirilor, în calitatea spațiului public, în cererea uriașă pentru materiale de slabă calitate și în atitudinea generală față de mediul în care locuim cu toții. Probabil o ameliorare ar fi adusă de o încurajare a locuitorilor orașului să participe activ, să se implice în activitățile comunității din care fac parte, să se informeze și să fie receptiv la ceea ce entitățile specializate/autorizate și profesioniștii din domeniul urbanismului și arhitecturii au de zis.
COADĂ LA MASA DE PING-PONG

Foto: Laurian Ghinițoiu

Un cuvânt de încheiere despre toată această experiență a voastră la Bienală. Povață pentru cei chiar și mai tineri, căci și voi sunteți scandalos de tineri.
A fost o experiență extraordinară să vedem vizitatori din toate colțurile lumii cum înțeleg imediat mesajul și intră în universul și jocurile propuse. Atât la vernisaj cât și acum câteva săptămâni, când am revenit în perimetrul expoziției am văzut mulți oameni relaxați, binedispuși, veseli, care interacționau realmente cu expoziția – ba chiar unii făcuseră coada la masa de ping-pong. Proiectul a generat multă energie pozitivă și sperăm să continue să o facă, mai ales în noi moduri și forme. Dacă în străinătate a reușit să aducă zâmbetul pe buzele atât de multor oameni, sperăm ca acasă să facă asta și chiar mai mult decât atât. Povețe nu știm dacă suntem în măsură să dăm, mai ales având în vedere, că, vorba ta, suntem “scandalos de tineri”. Însă avem încredere că dacă din ce în ce mai mulți tineri pun din ce în ce mai des umărul la treabă și încearcă să pună în practică idei din ce în ce mai proaspete și mai relevante, avem șanse mai mari să transformăm spațiul din jurul nostru într-unul mai primitor, mai prietenos și mai plăcut.

CITAT
Lipsa de informare este o problemă destul de mare în domeniul arhitecturii. Asta generează o necunoaștere a modului de funcționare a lucrurilor, o oarecare lipsă de discernământ în ceea ce privește calitatea serviciilor și produselor care se observă, în mod inevitabil, în aspectul clădirilor, în calitatea spațiului public, în cererea uriașă pentru materiale de slabă calitate și în atitudinea generală față de mediul în care locuim cu toții

 

 

12 recommended
comments icon 0 comments
2474 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun