Instaurarea comunismului a schimbat Bucureștiul total, în mult mai multe privințe decât v-ați putea imagina. Nu doar arhitectura a fost alta, ci și viața oamenilor, în toate aspectele ei. Capitala a devenit, dintr-un oraș boem și pestriț, un loc gri și uniform, cu oameni tot mai la fel, în buna tradiție a idealurilor socialiste.

Primele sosite au fost, desigur, blocurile. Dezvoltarea orașului pe verticală a permis aducerea multor oameni din satele care înconjoară Bucureștiul la oraș. Conform lui C.C. Giurăscu (autor al ”Istoria Bucureștiului din cele mai vechi timpuri până astăzi”, publicată în 1966), 918.000 de foști țărani au primit locuință la bloc în București, după ce fuseseră expropriați, între 1949 și 1962. Oameni gata să făurească o Românie nouă, muncitorească. Au urmat natural fabricile și uzinele nou construite sau extinderea și creșterea producției a celor deja existente, plus cartierele-mamut, construite de obicei în jurul respectivelor industrii.

Într-atât de important era considerat avântul industrial luat de capitală de către comuniști încât presa de propagandă inventase și o poezioară care după revoluție mai circula doar sub formă de glumă, dar comuniștii o luau foarte în serios: ”Dai în mine, dai în tine / Dai în fabrici și uzine”.

După 1989, incompetența și lipsa de interes manifestate de statul român au făcut ca majoritatea acestor industrii să dispară.

Povestea Republica, uzină care a funcționat între 1938 și 2000 și care în 1990 avea contracte comerciale cu 25 de țări, este una mai specială. ”La academia de țevi” – așa răspundeau, mândri, muncitorii de la Republica, când erau întrebați unde lucrează. Cum a devenit fabrica în cauză mândria Bucureștiului comunist și un exemplu de urmat, dar și ce s-a întâmplat cu ea după căderea regimului, în episodul viitor.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic