a

Cotidian ca-n filme: cum e când ești călător cu normă întreagă

- - 19- 232 vizualizari

Să ai un blog de travel și să călătorești oriunde în lume – ce poate fi mai frumos? Simona Stănescu și Alex Vrînceanu au creat în 2012 Lipa-lipa.ro, iar în 2016 și-au părăsit joburile full-time ca să colinde lumea. Își spun poveștile pe blog și trăiesc așa cum unii dintre noi doar visează. Din Europa, în Asia, în America, uneori plecând doar cu bilet de dus, cotidianul lor pare desprins din filme. Bineînțeles, un astfel de stil de viață nu e lipsit de responsabilități. Cum trăiește un cuplu mereu pe drumuri? În rândurile de aici, Simona spune povestea din spatele poveștilor pe care le-au adunat.

Simona și Alex, cine sunteți voi și cum v-ați descoperit pasiunea pentru călătorii?

Salutare, suntem doi călători prin viață, ca să fim ușor poetici. Ne-am descoperit pasiunea făcând exact asta – călătorind. Îmi amintesc un moment după o excursie prin țară. Era duminică seara. Oprisem într-o benzinărie și nu ne făceam curaj să ne întoarcem în București și să o luăm de la capăt luni. Ne uitam unul la celălalt și ne spuneam: hai să fugim, să conducem fără să știm unde.

În 2016, v-ați dat demisia de la joburi și ați devenit călători cu normă întreagă. Cum s-a întâmplat, unde lucrați pe atunci și cum a apărut Lipa-lipa.ro?

Blogul a apărut acum șase ani, cam la vârsta la care începeam să descoperim intens lumea. După trei ani, am hotărât să facem pasul acesta nebunesc, să ne dăm demisia și să ne găsim cumva calea spre ceea ce numim viață de nomad digital. Simțeam că o să ni se potrivească, dar la momentul respectiv nu ne era foarte clar cum aveam să facem asta. Alex lucra într-o agenție de media, ca researcher, iar eu într-o televiziune muzicală, ca brand manager.

Cum trăiți azi, care sunt principalele provocări pentru voi și cum arată cotidianul unor oameni mereu pe drumuri?

Avem programul mereu în schimbare pentru că asta ni se potrivește nouă mai bine momentan. Ne lăsăm mereu spațiu de manevră pentru schimbări neprevăzute. Și cred că cel mai mult ne place această libertate și acest spontan al vieții noastre. Vine însă la pachet cu tot felul de provocări. De la sănătate, program și ore de somn și zile ce par libere, dar sunt în realitate foarte încărcate.

Încercăm și pe blog să nu prezentăm deloc idilic viața noastră, pentru că vine cu o doză la fel de mare incertitudine. Dacă ești omul controlului nu e ceva ce să ți se potrivească.

Cotidianul se împarte între zile de explorare la plaje pe unde găsești și leneși sau ratoni, sau urcând pe un vulcan, sau la extrema cealaltă, butonând laptopurile sau stând câte un weekend să vedem un serial.

Haideți să trecem în revistă măcar o parte dintre locurile în care site-ul vostru v-a dus până acum…

Nu știu cât ne-a dus site-ul, cât ne-am dus noi și am povestit despre asta și pe blog. Invitații în țări exotice nu am avut până acum, am mers noi din resursele noastre. Aș menționa Asia de Sud Est, zonă de care suntem absolut îndrăgostiți. Myanmar, Laos, Vietnam și Thailanda sunt doar câteva destinații pe care le recomandăm, iar de Filipine nu e un secret că suntem îndrăgostiți, în ciuda gastronomiei.

Mexicul merită explorat pentru mixul interesant de comercial, dar și mai puțin turistic pentru unele zone. Peninsula Yucatan este o zonă foarte sigură, iar nouă mâncarea mexicană ne-a plăcut foarte mult.

Prin Balcani am fost recent, într-un roadtrip, și am rămas fascinați și de partea aceasta de lume. Albania ne-a uimit în mod special și ne-a depășit așteptările.

Dintre toate aceste destinații, dacă ar fi să faceți un top trei al locurilor de vizitat neapărat într-o viață, ce ați alege și de ce?

Palawan, pentru frumusețea peisajelor marine.

Myanmar, pentru câmpia Baganului, cu cele 2.200 de temple la apus și răsărit.

Mexicul, pentru mixul de arome, oameni, tradiții și culori.

Spuneți-ne cea mai frumoasă poveste pe care ați descoperit-o până acum din toate călătoriile voastre.

Am cunoscut foarte foarte mulți oameni, toți cu poveștile lor. Dintre toți, cred că preferații noștri rămân cuplul de olandezi de la Duli Beach, pentru că povestea lor vorbește mult despre a crede în tine și a merge pe drumul și visul tău.

Au început să călătorească împreună, au găsit un loc frumos, o plajă în Palawan, Filipine, s-au gândit să facă o afacere pe plaja aia, s-au dus doi ani în Australia cu working holiday visa pentru a strânge bani, s-au mutat pe o plajă lungă de trei kilometri pe care nu mai este nimic altceva construit, ei doi și cu un muncitor, au stat la cort până au construit un bungalow în care să stea.

Pentru mine sună foarte SF să stau luni întregi la cort pe plajă, să mă spăl la pârâu, până îmi construiesc efectiv casa și dușul.

Și citind povestea asta ai spune despre ei că sunt niște hipioți. Dar sunt niște oameni foarte calculați și obiectivi ce au ales un stil de viață alternativ pentru că asta li se potrivește. Acum au un mini resort de succes, cu notă peste 9 pe site-urile de rezervări. Și totul este chiar foarte eco-friendly, dar ai duș și toaletă în cameră. Cool, nu?

Și în tot drumul acesta al lor au avut parte de o grămadă de probleme. Acte ce nu au ieșit la timp, sau sume de bani blocate, întârzieri mari la transportul de materie primă, multe altele. Dar și-au văzut de treabă și s-au concentrat să găsească soluții.

De cât curaj e nevoie pentru a renunța la job și a începe un proiect pe cont propriu, făcând ceea ce îți place? Și de câtă muncă e nevoie pentru a trăi dintr-un astfel de proiect?

Probabil că este nevoie de o doză destul de mare de curaj, altfel nu aș mai fi tremurat când mă urcam în avionul ăla ce mă ducea spre Dubai, apoi spre Filipine cu bilet doar dus. Dar dacă mă uit în urmă parcă nu a fost totuși nici așa de greu. Nu aveam atât de multe de pierdut. În cel mai rău caz reveneam acasă și căutam un alt loc de muncă măcar pe jumătate la fel de cool ca cel de unde plecasem.

De muncă este foarte mult. Aș spune că tot timpul. Partea bună este că ne place foarte mult ceea ce facem și pe cât posibil încercăm să conștientizăm că avem nevoie și de o pauză. Asta se întâmplă cel mai rău cel mai des, să stăm cu zilele la laptopuri și să uităm să ieșim din ele. Și ai tot timpul tendința să înveți mai mult, să citești mai mult.

Cum sunt împărțite rolurile voastre în cadrul Lipa-lipa.ro? Ce are de făcut fiecare dintre voi?

Alex este maestrul suprem pe partea de video, eu mă ocup mai mult de scris și editare foto. Asta în linii mari. În rest, hotărâm împreună în ce proiecte vrem să ne băgăm, ne sfătuim pe măsură ce lucrăm fiecare la ceva.

Când plecăm pe undeva, Alex face traseul, eu mă uit de cazare. Alex face research-ul pentru echipamente foto video și se pricepe ceva mai bine la partea tehnică, eu țin evidența contractelor și fac client service-ul. E un dans, o armonie deplină. Partea bună este că mie nici nu îmi place neapărat să fac traseul, dar lui Alex da, în timp ce mie îmi place mai mult să caut bilete de avion.

Care a fost cel mai dificil moment pentru voi din 2016 până acum?

Cred că am avut trei, patru momente mai nasoale.

Când am picat cu scuterul în Asia și ne-a luat salvarea. Nu a fost extrem de grav, dar nici lejer, Alex nu a putut să meargă vreo trei săptămâni. Am stat cuminți, am urmat îndrumările medicilor, a trecut până la urmă.

Apoi tata a avut un accident, iar momentul acela în care m-a sunat sora mea a fost unul dintre cele mai rele. Eram la mama naibii, la mii de kilometri depărtare. Tata e bine azi, noi atunci am luat primul zbor spre casă.

În ultima tură în America Centrală, cu puțin timp înainte de întoarcerea acasă, am rămas fără TOATE cardurile. Am avut noroc mare cu o prietenă româncă ce era în Nicaragua, ne-a dat ea bani cash, noi i-am transferat ei, s-a rezolvat rapid.

Alteori ne este dificil să jonglăm cu termene de plată cam lungi peste care oricum se întârzie. Dar, la fel ca și în povestea de mai sus, totul se rezolvă cu calm și puțină privire în perspectivă.

Cu ce amintiri de neuitat v-ați întors din Asia? Dar din America?

De peste tot din lume ne întoarcem cu o grămadă de povești. Majoritatea sunt și pe blog, mai sunt câteva de povestit oamenilor față în față și cele pe care le spunem doar în cercuri extrem de restrânse. Acestea din urmă rămân cele mai tari.

În Asia, am înotat pentru prima dată în plancton fosforescent, în timp ce în Mexic am găsit niște ruine maiașe în care am fost aproape singuri. Junglă și piramide doar pentru tine. În Laos am intrat în contact cu cei mai blânzi oameni, în timp ce în Nicaragua nici nu am realizat că afară nu e fiesta, e revoluție. Sună cam la fel, iar pe străzile din America Centrală e mereu petrecere cu artificii, pocnitori și gălăgie.

Iubim stilul nostru de viață cu toate avantajele și dezavantajele sale și îl împărtășim și cu voi. Cu bune și rele!, spuneți pe blog. Cum v-ați descrie stilul de viață, cum considerați că se schimbă de la un an la altul și care ați zice că sunt principalele avantaje? Dar dezavantaje?

Avem un stil destul de nomadic. În mod ideal, am vrea să stăm lunile de iarnă în zone ceva mai călduroase și să revenim în țară și Europa în lunile de vară. Momentan cel puțin, ne place ideea de nici aici, nici acolo și într-un fel încă suntem în căutarea locului în care ne-am muta.

În primul an am folosit mai mult Work Away, de exemplu. Anul trecut, în America Centrală, nu prea mai aveam timp să îl dedicăm altora, ci aveam nevoie de mai mult timp pentru noi. Am constatat într-un fel că și cerințele de la cazare ni s-au modificat, căutăm mai mult confortul.

Cum arată bagajele unor călători profesioniști?

Fiecare cu rucsacul lui, cu hainele rulate, pe cât posibil maxim 10 kilograme. Cam așa arată. Haine cât mai multifuncționale (râde). Acum am adăugat ceva mai mult echipament la colecție, deci o să fim nevoiți să regândim puțin strategia de împachetare. Atunci când plecăm cu mașina cădem totuși în păcat și luăm cu noi cam tot. Partea bună în anii ăștia de călătorii este că am învățat să menținem o oarecare ordine în haine. Avem destul de puține și atunci când se strică sau ne plictisim de ele le dăm mai departe sau le aruncăm. S-au cam dus vremurile în care mă uitam în dulap și nu știam cu ce să mă îmbrac, pentru că aveam prea multe opțiuni.

Văzând mereu lumea, cum vedeți România atunci când vă întoarceți în țară? E spre bine? E spre rău?

Pare că bate pasul pe loc uneori. Alteori pare că totuși se întâmplă lucruri. Unul dinte modurile în care te schimbă călătoritul este acela că îți oferă perspectivă. Reușești să vezi cumva the bigger picture. Dacă este să compari România cu Laos, Myanmar sau Nicaragua, vei tinde să crezi ca suntem foarte bine, deși la bază, problemele sunt aceleași doar că la un alt nivel: corupție, indiferență, lipsă de educație. Situația se schimbă când ne uităm la lumea Occidentală, pentru că realizăm că se poate mult mai bine, avem un potențial uriaș.

Apropo de România, care ați spune că sunt principalele locurile de vizitat aici? Ce ați recomanda voi?

Cred că România cu totul este o țară frumoasă, cu un mix bun de atracții turistice. Indiferent de traseul pe care îl urmezi, poți face o combinație între istorie, peisaje, excursii în natură și inedit sau tradiții. Turiștii par foarte des atrași de tot ce înseamnă viața satului în România. Să culeagă singuri fructe din copaci, să vadă grădina cu roșii și vaca cum se întoarce seara singură de la păscut.

Ca puncte de pus pe o listă as recomanda Transalpina, Castelul Corvinilor, mocănița din Maramureș, minunățiile din județul Buzău. Timișoara pentru arhitectură. Ca experiență, am recomanda Transilvania Train, o incursiune de câteva zile cu trenul prin colinele Transilvaniei, în care turiștii descoperă istoria, arhitectura, tradițiile și gastronomia ei.

De ce credeți că e nevoie pentru a transforma România într-o țară cu adevărat turistică? Cum vedeți viitorul României din acest punct de vedere, ca destinație turistică pentru străini, privind de aici, din 2018? De unde ar trebui început pentru a deveni un loc cât mai atractiv?

Credem că este necesară mult mai multă implicare și responsabilitate în această industrie. Atât din partea autorităților, cât și din partea sectorului privat. Momentan, multe locuri turistice din România sunt blocate undeva în anii 90. Ne lipsește infrastructura, opțiunile de transport sunt limitate, iar serviciile lasă de dorit de multe ori. Avem nevoie de cursuri de ospitalitate, ghiduri în engleză, prezență atractivă la târgurile de turism. Măcar de prețuri corespunzătoare și un zâmbet sincer.

Dar sunt și mulți care se implică și reușesc să facă lucrurile să se întâmple în această țară. Care fac tot posibilul să ofere niște servicii și niște experiențe diferite pe măsura așteptărilor, iar asta nu poate decât să ne bucure.

„Probabil că este nevoie de o doză destul de mare de curaj, altfel nu aș mai fi tremurat când mă urcam în avionul ăla ce mă ducea spre Dubai, apoi spre Filipine cu bilet doar dus. Dar dacă mă uit în urmă parcă nu a fost totuși nici așa de greu. Nu aveam atât de multe de pierdut. În cel mai rău caz reveneam acasă și căutam un alt loc de muncă măcar pe jumătate la fel de cool ca cel de unde plecasem.” (Simona Stănescu, Lipa-lipa.ro)

Foto: Lipa-lipa.ro

19 recommended
232 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan