a

Alice Mihalache, actriță: “Îmi iubesc țara și mă bucur că vorbesc limba română”

- - 43- 853 vizualizari

Tânăra actriță Alice Cora Mihalache va juca în această toamnă într-un spectacol de teatru inspirat de tragedia din clubul Colectiv. Până atunci, însă, actrița este una dintre finalistele de la Gala HOP (gala tânărului actor), care este în desfășurare la Costinești. Citiți.

Andrei Crăciun

Drum. Alice Cora Mihalache, actriță. De unde vine Alice Mihalache și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format acrița de astăzi?
Orașul meu natal este Constanța. Acolo m-am născut și am copilărit. Am crescut aproape de mare, de vapoare și în zgomotul pescărușilor isterici. Bunicul meu a fost cadru medical pe vapor. Îl conduceam în port, de fiecare dată, când pleca în voiaje. Erau despărțiri triste, pentru că știam, că o să mi se facă dor, altfel nu se putea! Și din acest motiv marea mă emoționează, și în continuare. Am fost un copil, care a crescut îndrăgostindu-se din ce în ce mai tare de mare, de nisip și de soare. Petreceam atât de mult timp la plajă, în apă, până tremuram. Îmi plăcea nespus de mult să iau prânzul pe prosop sau să mănânc pepene roșu, păstrat la rece. Strângeam scoici. Făceam castele de nisip … jucam cărți. Săream din cârca adulților pe care îi rugam să mă ajute să fac sărituri, mai luam și burtă, dar puteam sări ore întregi și nu mă plictiseam. Mergeam la băi de nămol, împreună cu familia, unde, de fapt am învățat să înot. Lacul Techirghiol este un lac sărat. E greu să te scufunzi acolo. Te menține apa la suprafață, iar eu făceam pluta, imediat ce oboseam. Astfel, mi-am petrecut o parte importantă din copilăria mea! Cu genul ăsta de libertate! Așa cum aud des, mai ales de la colegii mei, spunând că s-au simțit liberi, crescând la țară, tot atât de liberă m-am simțit și eu fiind atât de aproape de mare. Cred că universul meu interior de astăzi are legătură cu copilăria trăită la malul mării.. Și cred că toate lucrurile pe care le-am trăit în copilărie, m-au ajutat să fiu omul sensibil de astăzi, iar sensibilitatea este un instrument esențial, care îi folosește actorului, pentru a-și face meseria. Sigur, că nu numai sensibilitatea m-a ajutat în devenirea mea ca actriță, dar și dorința mea de a mă dedica acestei meserii, preocuparile mele intelectuale, disciplina, studiul, munca pe care am depus-o și implicarea din ultimii ani. Toate acestea au contribuit la formarea mea ca actriță, într-un început de drum lung!

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Alice Mihalache, apetitul odată deschis după citirea interviului?
Recomand publicului spectator, să meargă în toamnă, să vadă 153 de secunde, în regia Ioanei Păun. Este un spectacol în care joc. Este primul spectacol inspirat de tragedia Coelectiv, este teatru social și premiera va avea loc la teatrul Arcub. Anul trecut am traversat o lungă perioadă de timp, repetând în teatrul Godot alături de alți colegi, pentru un spectacol în regia lui Mick Davis. Am fost distribuită pe rolul Gretei Garbo. Domnul Mick Davis a trebuit să plece din țară și repetițiile s-au suspendat pentru moment.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
În zona video s-au legat un pic mai mult lucrurile în ultima vreme pentru mine. Fie ca a fost film sau scurtmetraj sau serial de televiziune sau chiar reclamă, am fost solicitată la probe și am făcut un pic din fiecare. În filmul lui Todd Phillips, War Dogs sau Pororoca, al lui Constantin Popescu, scenele în care am jucat au fost compromise din diferite motive de producție, s-au scos sau s-au tăiat. Spre exemplu, în cea din Prororoca, s-a tăiat destul de mult. Lady Justice, scurtmetrajul, pe care l-am filmat în regia lui Eduard Leahu, a fost selecționat de curând, la un festival din America. În ceea ce privește televiziunea, se dă în reluare pe post, ultimul serial tv în care am apărut – Lecții de Viață.

Țara. Ce relație are Alice Mihalache cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Îmi iubesc țara și mă bucur, în același timp, că vorbesc limba română, cu toate că, una dintre cele mai frumoase descoperiri, ale mele, când eram în clasele I-1V, a fost limba spaniolă și-apoi limba engleză, pentru care am prezentat interes până mai târziu. Limbi și Literaturi Străine, engleză-spaniolă este prima facultate pe care am terminat-o, înainte să termin facultatea  de teatru. Probabil că dorința și curiozitatea de a explora ceva nou, în materie de limbi străine, m-a făcut să realizez abia târziu cât de frumoasă este limba pe care o vorbesc. Motivul pentru care nu am rămas în străinătate și am revenit, de tot, în București, a fost pentru că am simțit că meseria asta o pot face cel mai bine, în limba mea… Cea mai mare legătură, pe care o am cu țara asta este limba pe care o vorbesc, împreună cu oamenii pe care îi iubesc. Viitorul României l-aș vedea printr-o schimbare în educație. Cred că funcționăm după un sistem învechit, care ne încurcă mai mult decât să ne ajute și care, din punctul meu de vedere, ar trebui schimbat. Dar până să așteptăm să ni se întâmple lucruri mărețe, schimbarea ar trebui să ni se întâmple în noi. Îmi place să cred, să sper, să am credință, că nu suntem singuri și că cineva acolo Sus, ne ferește, ne păzește și are grijă de noi.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Alice Mihalache? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Da, cetațeana Alice votează și mai nou protestează. E o cetațeană care s-a responsabilizat, în ultima vreme. Și care s-a alăturat mulțimii de oameni, mai ales de tineri, cei care au protestat împotriva corupției! Mi-aș dori să pot, să mă implic mai mult pe plan social și să ajut oamenii cu nevoi, copiii și bătrânii. M-am gândit de foarte multe ori la asta, însă n-am reușit să mă mobilizez în acest sens, până acum.

Idoli. Are Alice Mihalache idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Nu mi-am dorit să fiu ca nimeni când eram mică, cu toate că mă inspira David Gaham și eram faschinată de Depeche Mode. Țin minte că eram foarte mică și la un chioșc din cartierul unde am copilărit vindeau tricouri inscriptionate cu Depeche Mode și mi-am luat și eu unul, singurul XXL … îmi venea până la genunchi și-l purtam ca pe o rochie, prinsă-n în talie cu o curea. Îmi plăcea muzica lor, am ținut-o cu DM multă vreme!

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Vă recomand să fiți cu ochii, pe toți tinerii actori implicați în finala Galei Hop, ce se desfășoară în doar cateva zile, între 3 și 6 septembrie, la Costinești. S-a format deja un grup foarte frumos acolo!

CITAT
Motivul pentru care nu am rămas în străinătate și am revenit, de tot, în București, a fost pentru că am simțit că meseria asta o pot face cel mai bine, în limba mea… Cea mai mare legătură, pe care o am cu țara asta este limba pe care o vorbesc, împreună cu oamenii pe care îi iubesc. Viitorul României l-aș vedea printr-o schimbare în educație. Cred că funcționăm după un sistem învechit, care ne încurcă mai mult decât să ne ajute și care, din punctul meu de vedere, ar trebui schimbat.
Alice Mihalache, actriță

43 recommended
853 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun