a

Mădălina Ciotea: “Sunt mulți actori tineri foarte talentați”

- - 50- 170 vizualizari

Actrița a practicat sportul de perfomanță acasă, la Craiova, a făcut întâi de toate o facultate de business la Cluj, iar acum încântă spectatorii teatrelor din Capitală, îndeosebi pe cei de la Odeon.

Andrei Crăciun

Drum. Mădălina Ciotea, actriță. De unde vine Mădălina Cioteași unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format acrița de astăzi?
Vine din lumea sportului de performanță pe care l-a practicat în Craiova. Apoi și-a făcut curaj și s-a mutat la Cluj a terminat o facultate de business și după s-a hotărât să își urmeze cu adevărat visul, să fie actriță. Până să ajungă unde e astăzi a îndurat multe și nu de puține ori s-a oprit plângând în mijlocul drumului dar a găsit energia și dorința să meargă mai departe. Unde vrea să se îndrepte? Vrea să guste din ce în ce mai mult lucrul la filmele străine cu eroi!

Foto: Cornel Lazia

 

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Mădălina Ciotea apetitul odată deschis după citirea interviului?
Stagiunea trecută am jucat la Teatrul Mic în spectacolul Ținutul din miezul verii, la Teatrul de Comedie în spectacolul Drumeția sau despre sexualitate azi, la Teatrul Odeon în spectacolul Gardenia și la Godot Cafe Teatru în spectacolul Cine iubește plătește. Toamna vine, pe lângă aceste spectacole din stagiunea trecută, cu ceva nou și anume spectacolul Hamlet în regia lui Dragoș Galgoțiu. O să fie o nebunie de spectacol. Abia aștept! Cu siguranță vor mai fi și altele, dar le dezvăluim pe parcurs.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Stăm. .. binișor. Dacă nu ați văzut încă De ce eu? și Toni Erdmann vă invit să le vizionați. Ar mai fi și Puzzled, un scurt metraj minunat, un documentar Elementul 1. Sunt filme foarte bune. Iar ca seriale un pic Las Fierbinți, Lecții de viață și cam atât. Este în pregătire și un nou lung metraj despre Regina Maria a României. Și abia aștept să apară filmul Moromeții 2. Mi-a plăcut mult de Bibina mea.

Țara. Ce relație are Mădălina Ciotea cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Aș putea spune că avem o relație destul de strînsă. Mă descurc în limitele oferite, dar e drept că se poate mai bine. M-am gândit de multe ori să plec, dar nu să mă stabilesc în altă parte , ci mai mult să lucrez în străinătate. Dar las această opțiune, cu mutatul, deschisă. Cât despre viitorul României, dacă vrem să fie mai bine, nu este suficient să ieșim la vot numai câțiva ci toți locuitorii cu drept de vot ai acestei țări. Momentan viitorul României pentru mine e cam negru. Degeaba protestăm, semnăm, că am impresia că suntem exact aceeași oameni care vor o schimbare. Și ghici ce, suntem cam puțini cei care vor și care nu pot fi cumpărați cu ”praf în ochi”.

Foto: Cornel Lazia

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Mădălina Ciotea? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Cred că am zis deja mai sus. Protestează pentru că îi sunt încălcate drepturi, pentru că nu e de acord cu corupția și cu minciuna. Pentru că îți dorește o țară civilizată, în care respectul este de ambele părți, unde corupția și furtul sunt pedepsite și o țară în care să mergi pe stardă, indiferent de oră, nu este un pericol pentru viața ta. Evident, nu am ratat niciun vot!

Idoli. Are Mădălina Ciotea idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Când eram mică, dar și acum, o admiram pe doamna Maia Morgenstern, îi admiram pe Al Pacino, Vivien Leigh, Paul Newman. Acum mă uit cu lăcomie la Julianne Moore, Jessica Chastain, Amy Adams și Alexander Skarsgard.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Sunt mulți actori tineri foarte talentați și foarte faini. Unii sunt în teatre, alții sunt în independent, nu cred că a fost dorința lor neapărat. Evident că îmi sunt foarte dragi colegii mei care sunt tineri, deci se încadrează în subiect: Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Vlad Bîrzanu. Sfat?! Multă generozitate, anduranță și stomacul tare! Welcome to the most wanted jungle!

 

CITAT
M-am gândit de multe ori să plec, dar nu să mă stabilesc în altă parte , ci mai mult să lucrez în străinătate.
Mădălina Ciotea, actriță

50 recommended
170 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »