Curiosul caz al actorului și patriotului român Andrei Ciopec

- - 12- 498 vizualizari

Ciopec joacă în prezent în Frații Karamazov, la Teatrul Regina Elisabeta, este un creștin ortodox practicant, a votat DA la referendum, face spectacole caritabile pentru copii, când filmează prin străinătate merge la biserici, de dragul vecerniilor, și își dorește o Românie mai apropiată de Dumnezeu. Iată, așdar, un actor foarte diferit de cei pe care i-ați citit până acum pe site-ul nostru. Ciopec este din Botoșani și mărturisește că se îndreaptă tot către Botoșani.

Andrei Crăciun

Drum. Andrei Ciopec, actor. De unde vine el și unde vrea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi?
Salutare. Vin din Botoșani și tind să cred că mă îndrept spre Botoșani. Actorul de astăzi, ca fiecare om, s-a format în urma unui lung șir de întâmplări pe plan familial, sentimental, profesional, educațional, spiritual etc… dar ca să luăm lucrurile așa cu „liniuță” de pe la începuturi am putea puncta niște etape esențiale: la grădiniță desfășuram foarte multe activități artistice în cadrul serbărilor și nu numai, am dat apoi la secția de actorie de la clubul copiilor din Botoșani, apoi în clasele primare mereu mă implicam în activitățile de la serbări, am fost cursant la Școala Populară de Arte Botoșani la secția actorie, am participat la piese făcute de trupa liceului Octav Onicescu Botoșani, în timpul primei facultăți în București faceam toate figurațiile posibile și imposibile, am ajuns apoi prin Spania unde am cochetat cu o trupă de teatru, am ajuns prin America și acolo am fost și în Hollywood încercând să intru în industria filmului și am avut parte de tot felul de pățanii, am revenit în țară și am dat la actorie la Iași unde am intrat și de unde m-am retras după ceva timp și am plecat iar în Spania unde m-am alipit de o asociație culturală unde se făcea teatru și de la care înainte să plec primisem o ofertă să mă angajez acolo ca distribuitor de pâine în prima parte a zilei și ca director la departamentul artistic în a doua parte a zilei pentru 800 euro pe lună, ofertă pe care am refuzat-o pentru a da la UNATC unde am și intrat la clasa domnului profesr Florin Zamfirescu. Începând cu acel moment viața mea artistică a început să capete un frumos contur modelând toate experiențele de viață pe care le avusesem. Apoi au urmat altele și cu siguranță vor mai urma. Multe din întâmplările trăite le-am pus pe un blog pe care invit cititorii să-l cerceteze, să râdă cu și de mine și să își satisfacă o posibilă curiozitate despre momentele mai picante din viața mea. „Pun la dispoziție” blogul pentru că la această întrebare din interviu am răspuns dupa ce am răspuns la toate celelalte și am văzut că m-am cam întins așa că… mai facem economie de spațiu .

 

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această superbă toamnă? Unde să vină publicul spectator să vă vadă, apetitul odată deschis după citirea interviului?
În stagiunea trecută am jucat în Frații Karamazov la Teatrul Elisabeta, în „Shot sau comedia relațiilor” la Godot Cafe Teatru, în „Din înțelepciunea lui Dorel” la Godot Cafe Teatru, în „Blind spot” la Teatrul Toma Caragiu Ploiești iar în această stagiune am rămas doar cu spectacolul de suflet „Frații Karamazov” regizat de Bogdana Darie, spectacol pe care îl jucăm de 4 ani și în care interpretez rolul lui Dimitri Karamazov. Următoarea reprezentație este miercuri, 7 noiembrie la Teatrul Elisabeta de la ora 19:00. Pe lângă acest spectacol voi mai avea la Oradea și la Bruxelles spectacole legate de Centenar, în fiecare ultimă zi de miercuri din lună particip la un spectacol caritabil care este dedicat copiilor de la Valea Plopului: ne adunăm o mână de actori la Casa cu rost, recităm iar la sfârșit oamenii în functie de cât pot și vor lasă o donație pentru cei peste 300 de copii îngrijiți de părintele Nicolae Tănase. Așadar, anul acesta, vă asteptam de la ora 19:00 pe 31 octombrie, 28 noiembrie și 26 decembrie la Casa cu rost la „Seara caritabilă de poezie”. Din activitatea imediat următoare fac parte și trei concerte cu trupa OSA, al cărei membru sunt în calitate de solist și textier, alături de colegii mei Coșovanu Paul Ovidiu – chitară, Elena Albu – vioară, Mircea Alexandru Băluță – cajon. Trupa este implicată și în serialul Triplusec regizat de Letiția Roșculeț, serial care se difuzează pe Pro TV și din a carui distribuție fac și eu parte interpretând rolul lui Nicu… iar trupa OSA în serial este trupa cu care personajul Nicu încearcă să se afirme ori de câte ori are ocazia. Concertele vor avea loc pe 19 octombrie la Teatrul Arte Dell Anima, pe 2 noiembrie la Godot Cafe Teatru și pe 14 decembrie la Godot Cafe Teatru. Cel de la Arte Dell Anima va fi în scop caritabil iar donațiile vor fi direcționate tot spre copiii de la Valea Plopului.

Din care se află că Andrei Ciopec este și poet

Andrei Ciopec este și poet. Cum și de ce? Care e treaba cu poezia?
Poet…da. Scriu de la 7 ani poezie și am acumulat până la un moment dat un număr destul de mare de manuscrise… în jur de 2500 și în 2012 le-am dat foc lângă căminul UNATC… probabil din teribilism dar și pentru că nu mă mai regăseam în ele. Mai găsisem câteva ciorne ulterior și am și scris altele în așa fel încât am adunat material pentru un volum de poezie „Poezii de citit în șemineu”, volum lansat în ianuarie 2017 și din care încă mai am exemplare care stau la dispoziția cititorilor. Acum lucrez la un nou volum de poezii care se va intitula „100 de plânsete” dar și la o carte în care expun anumite feluri de a privi viața, carte care se intitulează deocamdată „Om-cartea care se scrie singură”. Îmi amintesc și acum o poezie scrisă în jurul vârstei de 7 ani, poezie pe care am scris-o după ce m-am jucat cu un lanț. E cam așa: O, omule, ce viață duci/ Nu ai nici bani de pâine/ Și te gândești îndurerat/ Ce-au de mâncare ăia mici pe mâine/ Dar tu în lanțuri ești închis pe viață/ Copiilor n-ai să le dai niciun cap de ață/ Într-o cutie neagră ești închis/ În care n-ai lumină/ Nu poți visa la paradis/ Coșmarul nu se mai termină.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Partea video… e foarte ok. Până acum am jucat în peste 60 de filme de când am venit în București. În unele am făcut figurație simplă, în unele figurație specială și ușor, ușor au început și rolurile mai importante mai ales în scurtmetraje. Momentan pe acest segment am activitate destul de intensă. Legat de cariera internațională, de curând am filmat într-un lungmetraj în Irlanda, o coproducție lituaniano-irlandeză unde am avut un rol destul de important. Filmul se numește The Castle si este regizat de Lina Luzyte, o talentată tânără regizoare din Lituania. Aștept să iasă filmul și să vedem ce traseu va avea. Momentan joc într-un serial de comedie pe Pro TV, cum am mai spus: „Triplusec” se numește și este regizat de Letiția Roșculet. Aici interpretez rolul lui Nicu, un cântăreț. Puteți vedea serialul în fiecare joi de la 21:30 pe Pro TV până pe data de 29 noiembrie. Aștept să iasă mai multe filme în care am jucat și să își parcurgă circuitele festivaliere și deja aștept să încep noi proiecte în toamna aceasta: o apariție într-un alt serial, un film duhovnicesc și un film cu soldați pe care îl va regiza un actor care îmi este și bun prieten. Detaliile mai târziu. O parte din activitatea mea artistică poate fi urmărită pe pagina mea de facebook , pe canalul meu de youtube și pe imdb .

Țara. Ce relație are Andrei cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită? De referendumul ăsta nou, ce ziceți?
Țara. Mai sus spuneam de cariera internațională. Am avut două săptămâni de filmare în Irlanda și după 4 zile îmi era dor de casă, așa că am mers la Biserica Ortodoxă Română din Dublin ori de câte ori am putut. Am nimerit într-o seară când de vecernie se citea acatistul lui Ștefan cel Mare. Îmi este dor de Romania aici fiind, în România, port un dor ancestral de ceea ce a însemnat și de ceea ce poate însemna această țară. În București fiind îmi este dor de Botoșani, locul de unde vin și pe care îl iubesc. Îmi iubesc țara. Mult. Atât de mult încât nu aș putea trăi nicăieri altundeva indiferent de condiții. Da, al putea lucra pentru o perioadă – preferabil scurtă – însă nu aș putea locui în altă parte. Îmi place să cred că sunt un om care poartă în suflet adevăratele valori ale neamului românesc. Omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dupa chipul lui Dumnezeu este din naștere iar la asemănare ajunge prin munca lui. Când ajunge și la asemănare din punctul meu de vedere omul devine ortodox, înțelegând prin ortodoxie un mod de viață în care se respectă legile lui Dumnezeu. Crezând asta, mă gândesc că Romania este un mod de manifestare al ortodoxiei… sau așa ar trebui să fie. Legat de viitorul României….îmi doresc o Romanie ortodoxa înțelegând prin asta o Românie în care oamenii respectă legile lui Dumnezeu și cu toate lucrurile care se întrezăresc și se arată a fi „negre” nu imi pierd speranța din moment ce 12 oameni au încreștinat lumea întreagî. Dostoievski a spus că „Frumusețea va salva lumea”. Este cu siguranță vorba de frumusețea filocalică (filo kalos – iubirea de frumos). Oricare om, oricât de rău ar fi, înainte de a ieși din casă tot își mai aranjează părul și gulerul la cămașă din dorința de a se înfrumuseța, de a fi frumos. Oamenii doresc să fie frumoși. Nădăjduiesc că mulți vom descoperi frumusețea filocalică. Legat de referendum. De ambele tabere consider că au fost campanii destul de agresive care nu au făcut decât să stârnească dezbinare și să violeze voința omului. Una este informarea, alta manipularea. Votează! Nu vota! Voința omului nu trebuie forțată. Ceea ce nu face omul din proprie inițiativă nici în fata lui Dumnezeu nu are valoare. Însuși mântuitorul Iisus Hristos spune „De VOIEȘTE cineva să vină după Mine…”. Este la urma urmei vorba de noblețe sufletească. Îmi pare rău să aud că lumea lovește atât de mult în Biserică în condițiile in care Biserica Adevărată Apostolică nu are nicio legatură cu aceasta instituționalizare reclamată… Biserica înseamnă comuniune în Hristos. Noi suntem Biserica. A lovi în Biserică înseamnă a lovi în noi. Pe de o parte este îmbucurător totuși faptul că lumea reclamă o răcire a vieții duhovnicești pentru că asta denotă faptul că omul păstrează în conșțiinta lui Adevărul și simte nevoia să se agațe de ceva. Pentru corp mergi și faci sport intr-un spatiu adecvat, pentru minte te duci la studii…la facultate, la bibliotecă și râmane sufletul… el tot într-un spațiu adecvat se dezvoltă și mai ales se vindecă. Dacă îți rupi piciorul și reclami că medicul la care ai fost e imoral și bețiv și șpăgar nu vrei să rămâi cu piciorul rupt ci cauți un medic care sa te vindece. Cu atât mai mult trebuie ca omul să se lupte pentru vindecarea sufletească si slava Domnului, pentru cine doreste, sunt mii de călăuzitori duhonicesti. Am fost și am votat DA fără a aparține de nicio tabără militantista, fără a-mi pune poze de profil… am fost și am votat DA pentru constiinta mea. Iar acum ca s-a ivit întrebarea în interviu, vorbesc despre asta. Am fost și am votat nu să iau ceva cuiva ci să dau o mărturie conformă cu valorile pe care dacă nu le am încerc să mi le însușesc. Dacă am greșit, Dumnezeu să mă judece. Cât despre opțiunile fiecărui om… fiecare este liber să facă ceva. Pot să înțeleg pe oricine, să accept pe oricine, să lucrez cu oricine, să invat de la oricine însă asta nu înseamnă că trebuie să și fiu de acord cu oricine și orice iar dacă nu sunt de acord nu trebuie să-l conving că ceea ce gândesc eu este mai bine însa sunt mereu deschis la dialog și dincolo de asta, acum în cazul referendumului, cred că era nevoie ca cineva să „sară pârleazul” și să-și îmbrățișeze fratele cu dragoste. Iar când vorbim de dragoste nu trebuie să murdărim termenul și să-l conceptualizam ci să căutăm ce e mai sfânt în noi. Într-o epistola sfântul apostol Pavel vorbește foarte frumos despre dragoste. Cine vrea este vorba de Epistola întâia către Corinteni capitolul 13 în care spune și că:  „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” Fiecare are conștiință și când pune capul pe pernă el știe cu adevărat dacă se află în păcat sau nu, acceptând că păcatul este ceea ce faci tu și te depărtează pe tine personal de Dumnezeu. Daca e așa trebuie insistat pe aspectul ăsta: „Să urăști păcatul, nu păcătosul” și dacă nu-i vorbești cu dragoste mai bine nu-i vorbi și dacă vrei să faci bine fără a fi bun mai bine nu-l mai face.

Din care se află ce crede Andrei Ciopec că este bine pentru țara noastră

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Andrei? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Încerc ca un cetățean al României să îmi apăr drepturile îndeplinindu-mi obligațiile. Când este prilej de votare, încerc să mă informez cât de bine pot și să merg la vot. Am fost, sunt și voi fi mereu în asentimentul tuturor celor care suferă pentru tara însă trebuie să recunosc că nu m-am implicat activ în proteste deși pe la unele am trecut. Spun și de ce. Cu adevărat de multe ori este nevoie de revoltă dar atâta timp cât revolta nu este îndreptată inspre tine și înspre ceea ce poți schimba la tine există riscul ca demersurile pe care le faci să nu mai ducă la soluționarea problemei ci la intensificarea ei. Când nu poți schimba situația te schimbi pe tine și felul tău de a te raporta la situație și atunci situația se schimbă de la sine. În unele actiuni civice a fost prezenta o masa eclectică lipsita de omogenitate, și anume de multe ori unul vine la o adunare că vrea să-și plimbe câinele, unul că vrea să bea  bere, să mai agațe ceva, altul să vadă niște prieteni și unii, de ce nu, vin puși pe scandal. Printre aceștia sunt oameni (de cele mai multe ori majoritari) care vin pentru adevăratul scop: îndreptarea unor lucruri. Ei bine, este greu ca să fie toți racordați la același tip de motivație interioară, însă spun că un mecanism nu poate funcționa în deplinătatea lui decât dacă are toate rotițele antrenate în același tip de miscare. Asadar mereu am stat și m-am întrebat câți din cei care se răzvrătesc au plâns realmente pentru țară, câți au stat în genunchi în fața lui Dumnezeu cerând ca El să ne lumineze pe toți să ieșim din apa stătută în care ne aflam, câți încearcă să se îndrepte pe ei, câți încearcă să nu mai înjure în trafic, să se poarte frumos cu șeful, soția, părintii și la urma urmei cu ei înșiși. Nu este treaba mea, însă așa cum un sistem se distruge distrugând celula de bază, un sistem se poate vindeca, vindecând celula de baza: individul. Toti cei ce spunem că plângem pentru țară, cei ce o considerăm ca fiind mama noastră, cei ce o vedem cum moare încet… să ne întrebăm daca Doamne ferește ne-ar muri mama biologică am avea timp de citate hazlii sau ironice sau care împroșcă cu ură pe facebook? Cu siguranță nu. Suferința adevărată ar naște o blândețe pe care omul în ziua de azi a uitat-o și pe care o mai dobândește din păcate dar totuși din fericire atunci când suferă și când plânge… prin înmuierea inimii. Este un paradox. În Spania (unde am și stat 10 luni de zile) auzeam de multe ori vorba asta „Frate, nu mai suport românii. Românii ne strică imaginea aici în Spania și oriunde un lume”. Aproape fiecare român cu care vorbeam spunea că românii sunt cei mai rai. Păi cine sunt „românii”? Fiecare individ în parte pus la un loc cu ceilalți. Și dacă fiecare în parte are o problemă cu „românii” înseamnă că fiecare în parte are o problemă cu el. Rezolvând fiecare în parte problema cu el se rezolvă și problema cu „românii”. Și România, la fel! România nu este o țară de toata jena în care nu poți face nimic. În viața cetății mă implic prin acțiuni caritabile, prin prezența la seri de poezie unde se cinstesc eroii neamului, unde au loc acțiuni artistice cu conținut duhovnicesc și patriotic, mă implic ridicând o hârtie de pe jos, mă implic ajutând o bătrână să treacă strada, mă implic încercând sa devin un din ce în ce mai bun actor, poate la un moment dat desăvârșit, mă implic uitându-mă în oglindă și cel mai mult îmi doresc și mi-aș dori să mă implic negrăit prin și doar prin exemplul personal fără a judeca pe nimeni. Încerc să mă implic încercând să iubesc, încercând sa iert și încercând sa devin OM și rugându-mă pentru asta.De ce? Pentru că sunt dator să fac asta, pentru că am dreptul sa fac asta, pentru că vreau și pentru că pot și pentru că indiferența doare.

Idoli. Are Andrei idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mic?
Nu am idoli. Mi-a plăcut de mic copil enorm de mult Al Pacino și îmi mai place încă și încă îmi doresc să joc cu el – ăsta fiind unul din marile vise legate de actorie, un altul fiind Oscarul, la a cărui decernare să mă îmbrac în costum popular… mi-a plăcut Marlon Brando de prin 2011 și îmi mai place încă, iar de câțiva ani, mai precis din 2013, port în suflet cumva nostalgia unor vremuri apuse dar încă vii, prin respectul și admirația față de George Constantin, actorul meu român preferat. De curând l-am descoperit și pe Jonathan Jackson a cărui abordare a artei m-a dus în punctul de a susține eu însumi două conferințe în jurul tematicii cărtii pe care a scris-o: „A fi artist după chipul lui Dumnezeu”. În rest, mă inspir de peste tot, fur meserie și stimez și apreziez pe oricine tratează cu seriozitate această meserie și, între noi fie vorba, cel mai mult am învățat din greșeli… atât ale mele cât și din ale celorlalți (mai mult din ale mele)

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Sunt foarte foarte mulți actori talentati atât în zona independentă cât și în zona teatrului de stat, sunt foarte mulți actori talentați cunoscuți, sunt foarte mulți actori talentați necunoscuți și sunt foarte multi actori talentați care deja nu mai sunt actori din cauza sistemului. Cei pe care îi menționez acum, cu siguranță nu au nevoie de promovare pentru că deja o au si chiar daca nu ar avea-o nu cred că acesta este motivul pentru care ei activeaza in acest domeniu – pentru promovare. Este vorba de un mare număr de actori care activează fie la început fiind fie deja bine împământeniți în spectacolele puse în scenă de Victor Ioan Frunză. Unul dintre ei este Andrei Huțuleac care face simbioza perfectă cu extraordinara trupă împreună cu care dă naștere unor spectacole fabuloase demne de numit „de altădată” în prezent fiind. De altfel cred că acest tip de lucru. și anume închegarea unei trupe, este singurul mod eficient de lunga durată prin care actorii se pot cunoaște între ei în așa fel încât să se potențeze și  să se autopotențeze pentru livrarea unui produs artistic prin care să se stabilească etaloane adevărate în ceea ce privește calitatea unui proiect și singurul mod prin care lucrurile se pot întâmpla așezat. O generație de actori foarte tare este cea din care fac parte: promoția 2011-2014 Florin Zamfirescu.

Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu?
Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu fiecare cum poate, cu „armele” sale, și să ne rugăm mai mult unii pentru alții.
CITAT
Îmi este dor de Romania aici fiind, în România, port un dor ancestral de ceea ce a însemnat și de ceea ce poate însemna această țară. În București fiind îmi este dor de Botoșani, locul de unde vin și pe care îl iubesc. Îmi iubesc țara.
Andrei Ciopec, actor

 

12 recommended
comments icon 0 comments
498 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun