Bogdan Răileanu: “Sper ca în curând să îmi întemeiez o familie imaginară despre care să încep să scriu romane groase care devin besteseller-uri la New York”

- - 9- 245 vizualizari

Un interviu cu tânărul și talentatul și harnicul scriitor Bogdan Răileanu, prozator publicat deopotrivă la Polirom și Humanitas, precum și biograf al lui Costache Negruzzi . Răileanu este creatorul interlopului Maldini, care este străbătut de o criză mistică în romanul Dinții ascuțiți ai binelui. Ia să-l vedem noi pe acest autor – ce spune el.

Andrei Crăciun

Întreb pentru cei care nu te cunosc: cine este, domnule, Bogdan Răileanu? De unde a apărut el în viețile noastre de cititori? Care e treaba cu acest individ?
Bună dimineața, pentru că e dimineață ora la care scriu și beau o cafea etiopiană foarte bună de mă întreb mereu dacă oamenii ăia care o culeg prin Etiopia au și ei ocazia să o guste sau nu în viața asta. Această curiozitate, dar sper că nu doar asta, mă face să cred că m-a ajutat să devin scriitor. Apariția mea în peisajul celorlalți scriitori tineri sau, mai bine spus, încă tineri s-a datorat revistei iocan în care am și fost publicat pentru prima oară prin 2015. Ca autor încă îmi trăiesc adolescența, încă îmi place să înjur apăsat prin vocile personajelor mele, sper ca în curând, tot ca autor, să fug de acasă și apoi să fac ce fac și ceilalți autori, să îmi întemeiez o familie imaginară despre care să încep să scriu romane groase care devin besteseller-uri la New York sau oricum să îmi imaginez chiar și acest lucru și să îl pun într-o poveste, pentru că în scris poți să fii cine vrei tu să fii.

Dacă merg la librărie să cumpăr repede un Răileanu, că am citit acest interviu inedit, ce să caut, unde, cui să mă adresez? Detaliați.
La librărie se găsesc, de obicei, două cărți scrise de mine. Prima este un volum de povestiri care se numește Tot spațiul dintre gândurile mele și a apărut la editura Polirom. Despre acest volum de povestiri s-au spus multe cuvinte de laudă și chiar a fost nominalizat la câteva premii pentru debut, premiul Observator Cultural, premiul iocan pentru proză scurtă. Nu a câștigat nimic, dar nominalizarea tot garantează că lumea a văzut ceva în povestirile astea. A doua carte este un roman apărut la editura Humanitas anul acesta și se numește Dinții ascuțiți ai binelui. Și despre roman s-au spus lucruri bune. Nu a fost nominalizat la vreun premiu, deocamdată, dar pot să garantez eu pentru entertainment în acest caz. Eu dacă aș fi cineva care nu am auzit niciodată de Răileanu aș începe cu povestirile.

Care e treaba cu scrisul, ba v-ați apucat de poezie, ba v-ați lăsat mai bine de un deceniu, ca să faceți parale prin cea publicitate, ca să vedem acum că ați revenit în forță și culegeți, nu-i așa, lauri, atât din partea publicului, cât și din partea criticii de specialitate (deși e mult spus).
Scrisul e o treabă cu care mă confrunt încă din copilărie, de când nu știam să citesc și îmi doream să pot citi stiva de ziare Scânteia strânsă în spatele ușii de la țară ca să pot scrie despre întâmplările de acolo. Eu vedeam scrisul ca pe ceva romantic, și aici poezia evident că are partea ei de vină, lirismul este atât de ușor abordabil și poate face pe cineva repede să creadă că are talent, dar s-a arătat mai târziu că scrisul e o treabă serioasă și chinuitoare, de cele mai multe ori ca mersul prin deșert fără să vezi mult timp ceva la orizont. Ca să revin la poezie, am scris și eu, da, încă mai scriu, dar îmi e rușine să arăt, pentru că nu am atâta curaj și nici talent ca alți poeți. Prefer proza pentru că mi se pare mai ușor de stăpânit dacă ai rezistență la stres și mă potrivesc mai bine cu povestitul și dialogurile, lucruri care oricum fac parte cumva și din activitatea profesională de lucrător la biroul de publicitate al agențiilor din București. E o concurență mare între care din aceste două aspecte să îmi ocupe mai mult timp, de cele mai multe ori învinge publicitatea, dar nu am ce face, deocamdată.

BOGDAN RĂILEANU ȘI O CĂLĂTORIE NECESARĂ LA VENEȚIA

Ce planuri literare are (încă) tânărul Bogdan Răileanu? Ce mai pritocește el? Ce mai ticluiește? Ce mai vrea să scoată?
Planurile mele literare se întind pe multe pagini din aplicația google keep. E o aplicație utilă în care îmi notez lucrurile despre care aș vrea să scriu, multe din aceste note se pot transforma în povestiri, altele sunt doar note pe marginea acțiunii dintr-un roman. Am niște note legate de o piesă de teatru și, evident, o serie de momente lirice, poezele, notate aici. Pe astea le-am colorat cu roz ca să nu le confund cu lucruri mai serioase. În acest moment lucrez la un roman sau ceea ce în mintea mea pare să fie un roman, din când în când, am senzația că nu va ieși nimic, dar continui să scriu. Al doilea roman mi se pare cel mai greu roman. Este o poveste cu ușor iz autobiografic, despre prietenia a doi bărbați care se revăd după 25 de ani într-un city break la Veneția, un oraș ostil care îi antagonizează pe cei doi sau nu. Încă nu îmi dau seama. Trebuie să merg la Veneția. Chiar am un avion pe 19 octombrie. Stau 3 zile, cam cât personajele mele, dar n-o să dorm la Hotel Excelsior pentru că nu am banii ăstora despre care scriu eu romane. O să merg să mănânc un prânz acolo pe terasa Tropicana. S-au filmat multe filme celebre acolo. Să vedem ce o să iasă. Tot în acest timp aștept să văd cum se concretizează intenția unui domn producător să facă o ecranizare după romanul Dinții ascuțiți ai binelui.

Despre dumneavoastră: locuiți la casă, la bloc, aveți camere decomandate, cum e? Aveți centrală termică, pick-up, știți să folosiți o bormașină? Ce știți să faceți, dacă nu mai merge treaba cu scrisul?
La bloc. Blocul soției, pentru că eu nu posed pe lumea asta decât o bicicletă americană FELT cu care mă și deplasez prin București. Este a treia bicicletă cumpărată în viața asta. Primele două mi-au fost furate. Da, treaba cu scrisul nu a mers niciodată. Nici când a mers el de fapt nu a mers pentru că în România nu merge treaba cu cititul și spre deosebire de alți autori care scriu pentru ei, eu nu am acest sentiment inegal al textului. Eu când scriu ca să public ceva, e clar că o scriu pentru un public și deci mă supun judecății publicului. Pentru că ce ar fi actul artistic, dacă el nu ar putea fi observat? În lipsa unui cititor, povestirile mele ar mai fi niște povestiri bune sau ar fi niște povestiri proaste? Arta ar mai fi artă în lipsa unui privitor? Sau ca să-l citez pe Knut Hamsun care vorbea despre singurătate, dacă ești singur pe o plajă și vezi o pasăre pe cer și ți se pare superb momentul, acel moment este ca și când nu ar fi existat dacă nu ai cu cine să îl împarți. Cam așa și cu scrisul. Dar norocul meu e că pe lângă scris îmi place să și mănânc. Mâncatul pentru bucătari este ca cititul pentru scriitori, așa că știu să și gătesc. Mă interesează gătitul, deci n-o să mor de foame dacă nu mai vând tirajul de 1500 de exemplare de la editură. Asta e și bine e și rău, pentru că nu am cum să pun cu adevărat presiune pe mine. Poate ar fi trebuit să mă apuc de gătit mult mai târziu.

CÂTE MERDENELE A CÂȘTIGAT DIN SCRIS BOGDAN RĂILEANU

Câți covrigi ați putea achiziționa din drepturile de autor pentru întreaga dumneavoastră operă antumă? Cum să facem să nu ne mai moară scriitorii de foame? Întreb și pentru că dumneavoastră sunteți reputat pentru pasiunea pentru gastronomie, având, dacă nu mă înșel, și un îndrăgit blog culinar. Deci: cum facem?
Iată o serie de întrebări foarte presante pentru literatura română. O posibilă soluție, zic asta din proprie experiență, ar fi ca la Uniunea Scriitorilor din România să se predea gratuit și obligatoriu cursuri de gastronomie pentru autorii care simt că nu au ce pune pe masă. Eu am lucrat într-un restaurant. Nu ai cum să mori de foame când lucrezi în restaurante. Mereu rămâne câte ceva de mâncat, plus că în timp ce gătești ai timp să te gândești la acțiunea personajelor din romanul în lucru sau la un text liric, e o întreagă poezie în tăierea unei cepe sau în decojitul unei roșii de propria piele, seamănă, aceasta din urmă, oarecum cu catharsisul, pentru că leguma e trecută prin apă fiartă ca să poată deveni ulterior mai bună și să-și împlinească destinul gastronomic. Ca să revin la prima întrebare cu covrigii, eu prefer merdenelele, deci o să fac calculul în merdenele. Deocamdată am încasat o tranșă de 533 de merdenele în urma publicării volumului de povestiri. Pe care cred că le-am mâncat chiar în prima săptămână de la încasare. Ce să-i faci, gurmand!

O întrebare inedită, în ceea ce numim #joculdragostei: Margareta Pâslaru sau Dida Drăgan? Vă avertizăm că răspunsul o să ne ajute să vă cunoaștem mai bine.
Răspund fără ezitare, Dida Drăgan. Am imaginea vie a acestei doamne cu mâna ridicată deasupra capului implorând, parcă, cerului ceva, strigând cu ambitusul său remarcabil despre dragoste și viață și alte sentimente care au traversat-o.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tinerii care vor să se apuce de arta scrisului: să se lase, să-și caute o meserie, eventual peste hotare, ce să facă ei? Dumneavoastră cum vedeți viitorul României? Mai e ceva de făcut sau ne vedem toți la Aeroportul Otopeni, terminalul plecări? Spuneți-ne, fiți sincer.
Pentru tinerii scriitori important înainte de toate e să citească. Să înceapă cu autorii mari, să treacă și pe la cei contemporani și să scrie mereu. Scrisul fără mereu este mai greu. Viitorul României pare că nu mai aparține românilor, dar vin alegerile și dacă și atunci democrația va fi de fapt în defavoarea progresului, terminalul plecări să ne judece.

CITAT
Deocamdată am încasat o tranșă de 533 de merdenele în urma publicării volumului de povestiri. Pe care cred că le-am mâncat chiar în prima săptămână de la încasare. Ce să-i faci, gurmand!
Bogdan Răileanu, scriitor

9 recommended
comments icon 0 comments
245 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Irina-Roxana Georgescu, poetă publicată la Paris: “Dacă tinerii au oportunitatea de a pleca să studieze afară, e foarte bine. Gândiţi-vă numai la tinerii generaţiei 1848 care, plecaţi la studii la Viena, la Paris sau la Leipzig, odată întorşi au schimbat fața României”

-

Poeta a debutat direct în limba franceză, la Paris, Franța, la editura L’Harmattan, în aprilie 2017. Un an mai târziu debuta și în limba română, cu apreciatul volum “Noțiunile elementare” (poemele ei sunt traduse și în spaniolă sau sârbă). Cum vede, așadar, st... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Marius Chivu, scriitor: “Nu-mi pot imagina viaţa fără plăcerea de a scrie şi fără timp berechet pentru citit, aş fi nefericit, nu mi-aş găsi nici un sens”

-

Astăzi vă propunem un interviu, desigur inedit, cu poetul, prozatorul, cititorul, călătorul, criticul literar, iubitorul de muzică, omul de radio Marius Chivu, care mai are, pe deasupra, și atestat profesional în merceologie (obținut strălucit după ce a înfrun... Mai mult »