Vă invităm într-un București care-ți dezvăluie la tot pasul secrete și povești ascunse, dacă știi să le cauți, alături de Ion Borșan, co-fondator al atelierelor de fotografie și story urban Walk & Shoot.

Demarate în urmă cu numai doi ani de Andreea Leu și Ion Borșan, atelierele Walk & Shoot propun o altfel de redescoperire a orașului. Fotografia se învață în stradă, și tot acolo se ascultă o istorie mai puțin știută a locului. Fiecare atelier este o experiență atipică, ce și-a purtat participanții din mahalaua Giulești Sârbi în centrul orașului, în ruinele fostului Palat Adevărul, și de acolo pe străduțele pline de farmec ale Cartierului Evreiesc și tot așa. În această toamnă, într-o nouă formă, însă tot prin intermediul plimbărilor cu povești și fotografii, atelierele vor explora viața în cartierele 13 Septembrie, Cotroceni și Evreiesc. Pornind de aici, l-am provocat la o discuție despre București pe organizatorul Walk & Shoot – Ion Borșan (33 de ani).

Cum au apărut atelierele Walk & Shoot? De ce ați simțit nevoia unui astfel de proiect?

Atelierele au apărut acum doi ani, după ce am făcut platforma Merg.in. Ne-am trezit că avem pe mână o documentare foarte bună a Bucureștiului. Cu ocazia creării platformei, am cunoscut un fotograf mișto, pe Bogdan Botofei, și niște jurnaliști la fel de mișto, pe care ne-am gândit să-i transformăm în povestitori. În faza de început a atelierelor, am îmbinat plimbările prin diverse cartiere și sesiunile foto cu model, make-up, mai multe ținute etc., sesiuni foto integrate în plimbarea respectivă.

Walk & Shoot se relansează în această toamnă, așteptând participanții într-o nouă formă. Despre ce e vorba și de ce ați simțit nevoia trecerii la un alt nivel?

În faza inițială a atelierelor, se întâmplau de fapt prea multe. Participanții oboseau să și meargă 5-6 km, să tragă și 3-4 ore în ședințele foto. Așa că am zis să facem două produse distincte. Walk-ul care se axează pe povestea cartierelor și unde fotograful e acolo să inspire, iar Shoot-ul e un atelier unde se trage foarte mult.

Walk-urile sunt mai scurte și mai relaxante. Începem cu o discuție de 30-60 de minute despre fotografia de „poveste”, adică fotoreportaj, serie de fotografii, proiect fotografic. Apoi ne plimbăm două ore printr-un cartier (13 Septembrie, Cotroceni, Cartierul Evreiesc), unde un povestitor le spune participanților despre ce s-a întâmplat acolo (istorii mai vechi sau mai recente, dar cu informații care nu se prea găsesc pe Wikipedia). Facilităm și interacțiunea dintre participanți și membrii ai comunității respective.

Shoot-urile sunt ateliere axate pe un gen fotografic, dar care oferă niște experiențe mai exclusive. De exemplu, la atelierul de peisaj urban pe care-l facem cu Cornel Lazia, ne urăm pe blocuri sau hoteluri, în locuri unde cineva care nu se ocupă de asta nu ar ptuea ajunge sau ar putea ajunge foarte greu. La fotografia de spectacol, unde lucrăm cu Adi Bulboacă, o să tragem în săli de spectacol, în condiții de spectacol. Vom avea acolo actori, dansatori în costumele de spectacol, decoruri, luminile vor fi ca la spectacol, practic vom avea frânturi de spectacol doar pentru participanții la atelier. Tehnic, va fi o provocare chiar și pentru un fotograf cu experiență. Facem și fotografie de arhitectură, unde am ales un traseu care, în 5-6 km, rezumă cam toată arhitectura bucureșteană. Ce-i surprinzător e că vorbim de trei cartiere vecine. Aici o să lucram cu unul dintre cei mai buni fotografi de arhitectură din București, Alexandru Crișan. O să fotografiem și clădiri considerate „urâte” și Alex o să-i învețe pe participanți cum să scoată o imagine bună dintr-un subiect „nasol”.

Care sunt cele mai frumoase experiențe Walk & Shoot de până acum, ce ți-a rămas în minte în mod special din atelierele din acești ani și cum ai redescoperit tu, alături de participanți, Bucureștiul?

Cel mai mult mi-au plăcut oamenii pe care i-am cunoscut. Cu o parte dintre participanți am rămas în relații de amiciție. Cu o parte dintre povestitori am legat niște prietenii foarte frumoase. Însă pentru mine, cel mai mișto e că m-au făcut să renunț la multe prejudecăți legate de cei din jurul meu. Am descoperit mult mai în profunzime orașul, îl cunosc mult mai bine decât îl cunoșteam până atunci. Și mi-am dat seama că mai am multe de aflat de la el și despre el. Și cel mai mult și mai mult îmi place când îl vizităm pe pictorul Vasile Mureșan (Murivale e numele lui de scenă). Rar am interacționat cu un om care să mă binedispună atât de tare.

Până acum, la Walk & Shoot, s-a fotografiat de sus, de pe o clădire înaltă alături de Cornel Lazia, în cartierul Giulești Sârbi – alături de Adi Bulboacă, în fostul Palat Adevărul – cu participarea actorului Istvan Teglas, dar unde nu… Spune-ne câteva povești pe care le-am ratat neștiind de existența acestor workshopuri… Care a fost principala provocare de până acum pentru voi, organizatorii?

Ați văzut voi vreodată un clovn trist? Dar un clovn trist pe o garnitură de tren abandonată? O cunoașteți pe Hedwig, un star rock transgender faimos? Nici n-o s-o mai cunoașteți, pentru că momentan spectacolul Hedwig and The Angry Inch nu se mai joacă în București. Pentru noi, provocarea cea mai mare este și va rămâne să găsim locuri noi de fotografiat și să spunem povești noi, prea puțin spuse până atunci. De exemplu, la atelierul pe care-l facem cu Cornel Lazia, pe 3 noiembrie, am schimbat cam trei sferturi din traseu. O altă provocare a fost să ne „luptăm” cu prejudecățile oamenilor. Nu toți reacționează ușor când văd sărăcia lucie, de exemplu. În Giulești Sârbi am și făcut multă educație despre cum e etic să fotografiezi oameni care de abia au ce mânca de pe o zi pe alta.

Câtă fotografie se învață la aceste ateliere și ce e diferit?

E un atelier de o zi. Înveți cât de mult poți învăța într-o zi. Diferența principală față de alte ateliere e că noi nu te ținem într-o sală, unde „predăm” fotografie. Noi ne scoatem participanții la treabă și îi scoatem din zona de confort. Dar e genul de atelier care mai degrabă te confuzează într-un mod constructiv. Adică participanții se prind de chestii și la două-trei luni după ce au fost la noi. Apoi alegem fotografi care sunt generoși în a împărtăși din know-how-ul lor.

Câte povești poți afla despre oraș și ce e altfel față de un tur obișnuit cu ghid?

Ghidul spune o poveste clasică și-o spune tot timpul pe aceeași. Noi adaptăm povestea în funcție de audiență. Suntem atenți la ce reacționează și cum reacționează oamenii și le spunem lucrurile într-o manieră care să le placă și pe care să o înțeleagă. Apoi, ghizii nu se prea duc în cartiere. Ei rămân pe zonele „turistice” ale orașului. Problema e că, rămânând în centru, oamenii nu înțeleg ce viață diferită era în 13 Septembrie față de viața din Rahova, de exemplu.

13 Septembrie – care sunt atracțiile cartierului pe care le vom descoperi la Walk & Shoot și ce putem fotografia aici? Dar în Cartierul Evreiesc? Și mai unde?

În 13 Septembrie nu-s mari atracții. În afară de cele mai mari atracții – Catedrala Mântuirii Neamului și Palatul Parlamentului, pe care le vom fotografia dintr-un unghi foarte interesant, de pe hotelul Marriott. Dar aici poveștile sunt foarte mișto. Povestim despre politica de construcții din anii ‘80 și de ce arată blocurile cum arată, despre primul club de striptease din România (și acum, între noi, localnicii, ne dăm ca punct de întâlnire „la Sexy”), despre ce ravagii a făcut în cartier heroina, dar și despre cum s-au lăsat mulți dintre cei care deveniseră dependenți. Vorbim despre cine locuia în cartier în anii ‘90 și cum de la începutul anilor 2000 au început să migreze spre Sebastian. Vorbim despre una dintre primele rețele de cartier din București și despre cum de fapt s-a dezvoltat infrastructura de fibră optică din oraș, cu cabluri întinse de noi, oamenii din cartier. Sunt multe povești, despre vecini care aruncau cu borcane după noi pentru că ne jucam fotbal, sau cu apă clocotită, despre cum făceam rost de țevi pentru cornete de pe actualul hotel Marriott.

În Cartierul Evreiesc o să-l vizităm pe pictorul Murivale, o să trecem pe la Milu Cafe și o să ne pierdem pe străduțele dintre Moșilor (vechi) și Unirii. O să povestim despre tragica istorie a evreilor din București și din România, povești pe care mulți oameni nu le știu. O să ne mai plimbăm și în Cotroceni. Aici, la fel, o să luăm la mână istoria cartierului, cu povești despre fanarioți, despre medici, dar și despre comunitatea care e acum acolo. O să fim însoțiți de Ioana Pătrășcoiu de la Vânătoarea de Comori Arhitecturale, care știe inclusiv câți cocoși metalici sunt pe acoperișurile caselor.

Tu cum te raportezi la București, ce îți place la acest oraș, ce te scoate din minți?

Îmi place amestecătura, îmi place cum în 3 km vezi și o fostă mahala, și un cartier comunist, și unul burghez. Îmi plac grădinile lui ascunse, îmi place mâncarea de aici (se mănâncă foarte bine în București), îmi plac drojdierii din cârciumile din cartier, îmi place comunitatea artistică din oraș, îmi plac scriitorii lui, îmi plac multe. Mă scoate din minți cum e administrat. Și nu vorbesc doar despre primărie. Ci de fiecare dintre noi: cum ne administrăm blocul, cum ne administrăm casa, cum ne administrăm comunitățile. Îmi place foarte mult că au luat naștere diverse inițiative locale în cartiere. În Cotroceni, de exemplu, au mare grijă la cum arată cartierul lor. Inițiativa Civică Lacul Tei e încă un exemplu bun în sensul ăsta. Organizează întâlniri cu oamenii din cartier, unde decid lucruri și apoi se duc mai departe către primării să le rezolve lucruri. De la ei știu că, în general, găsesc deschidere și la primării și la Administrația Domeniului Public (ADP). Mă mai scoate din minți cum îi distrugem memoria fără nici o tresărire. Mă refer aici la muzee prost administrate, la demolări de clădiri istorice.

Ești născut în București, așadar care este cea mai frumoasă amintire a ta de până acum din oraș?

Scena punk-rock a anilor 2000 (râde). Eram si adolescent atunci și poate de aia, dar vremurile alea nu se vor mai repeta vreodată. Acum ce-mi place e să descopăr cartierele. Am și noroc de oameni în jurul meu, mult mai deștepți ca mine, care mă învață constant lucruri despre orașul în care trăiesc.

Care sunt acele părți de București pe care vrei să le cunoască și copilul tău? Cum îți imaginezi viitorul orașului?

O plimb mult prin cartier. O duc la muzee. Și ea pe mine. M-a dus la Muzeul Simțurilor. A fost foarte amuzant. Nu mi-l imaginez nici cum. Nu-mi dau seama unde se îndreaptă. Dar mi-ar plăcea să reapară în cartiere simțul de comunitate. Când am copilărit în 13 Septembrie, ieșeam afară să ma joc, cu prietenii, nesupravegheați de niciun adult. Ne aveam unul pe altul. Știam imediat când apare un „străin”. Ne ajutam unii pe alții. De exemplu, ne jucam printre fundațiile blocurilor neterminate de pe Uranus. Un prieten a căzut într-o fundație dintr-asta și nu mai putea ieși. L-a scos un alt copil, după vreo 30 de minute.

Ești implicat în mai multe proiecte culturale, ca organizator, printre care și Festivalul de Teatru Caleido. Despre ce e vorba?

E un festival de teatru care celebrează contribuțiile minorităților etnice din România. Au avut spectacole în doua ediții etnici nemți, romi, greci, armeni, evrei, sârbi, maghiari și cred că ar mai fi. E un festival de teatru nepretențios, fără concurs, fără premii, cu intrare liberă, unde îi chemăm pe oameni să vină să se bucure de teatru. E și un mod prin care vrem să dăm un imbold teatrelor independente din București. La viitoarea ediție, vom aduce spectacole și din teatrele independente din alte orașe. Derulăm și diverse campanii sociale. Anul trecut, am strâns cam 100 de kg de mâncare pentru familiile din Ferentari. Aducem copii și tineri la teatru, care în mod normal cu greu și-ar permite drumul până-n centru.

Fiind atât de conectat la Bucureștiul cultural, cum ți se pare că își trăiește România centenarul? Ce ți-ar fi plăcut să fie altfel?

Mi se pare că și-l trăiește prost. Ar trebui să fie o bucurie și-o sărbătoare de care să aibă parte toți cetățenii țării, nu doar etnicii români. Dar din păcate nu-i așa. Se ceartă oamenii între ei ca apucații pe diverse subiecte politice. Principalii finanțatori de evenimente publice se întrec în tot felul de șușe, unde aduc nume mari pentru un impact mic și degeaba. Am văzut inițiative private care mi-au plăcut. Dar, una peste alta, mi se pare că-i un dezastru.

Revenind la Walk & Shoot, care-i programul pentru această toamnă și ce ar trebui să știe cei interesați? Cum să se pregătească?

Să-și pregătească aparatura (râde). Să-și încarce bateriile, să-și golească cardurile de memorie. Se va trage mult. Și să poarte haine cât mai comode și, după caz, cât mai groase.

Programul e foarte simplu: avem trei walk-uri: primul este pe 27 noiembrie, prin cartierul 13 Septembrie, cu fotograful Cornel Lazia; al doilea, pe 28 noiembrie, cu Alex Axon prin Cotroceni; și al treilea pe vreme de iarnă, cum îi place povestitorului nostru Andrei Crăciun, pe 8 decembrie, prin Cartierul Evreiesc, unde vine și Sorin Bejenaru. Avem și patru shoot-uri: pe 3 noiembrie, de peisaj urban cu Cornel Lazia; pe 10 noiembrie, de fotografie de spectacol cu Adi Bulboacă; pe 16 noiembrie – fotografie de arhitectură cu Alexandru Crișan; pe 8 decembrie, de portret, cu Cristian Crisbășan, Loredana Bitculescu și Cornel Lazia. La portret, e tare că e printre puținele ateliere în care participanții nu vor avea timp morți și își vor putea coordona și singuri sesiunea foto.

De ce consideri că e nevoie să iei lecții de fotografie de la un profesionist când avem telefoane performante cu care ne putem descurca? Și de ce să ascultăm poveștile unor ghizi despre oraș când am putea afla totul de pe net? Convinge-ne!

Despre povești, cum am zis mai sus, nu-s chestii pe care le afli de pe net. Sau le poți afla, dacă vei compila din multe surse, și nici așa nu afli tot ce-ți spunem noi.

Cât despre fotografie, dacă ești chiar pasionat, atunci vrei să vezi fotografi mult mai buni ca tine cum abordează toată treaba. Într-un fel faci tu fotografia unui bloc și altfel o face Alexandru Crișan. Și e bine să fii acolo și să-l întrebi direct ce și cum. Apoi ajungi în locuri unde nu prea poți să te duci fără noi. Fie că administratorul blocului nu te va lăsa, fie că nu știi de locul respectiv, chiar dacă el e public. Am avut participanți la ateliere care nu știau unde-i Memorialul Holocaustului, chiar dacă e în centru. Am avut participanți care, deși locuiau în Giulești, habar n-aveau de Giulești Sârbi. Și nimeni dintre participanți n-a văzut grafurile imense din Pantelimon, graf-uri ce pot fi văzute doar de pe turnul de apă transformat în galerie de arta de cei de la Make a Point.

Dincolo de Walk & Shoot, care sunt evenimentele din oraș la care îți place să participi și cât de ofertant ți se pare Bucureștiul mileniului III din punct de vedere cultural?

Nu prea apuc să ies. Ies mai degrabă în locuri liniștite, unde să pot schimba o vorbă cu prietenii. Sunt prea bătrân pentru evenimente, deși am 33 de ani. Mă mai încurcă și faptul că în viața mea o am pe fii-mea, care trebuie dusă la școală în fiecare dimineață, ceea ce înseamnă ca eu să mă trezesc la 6:30. Cum nu sunt, n-am fost și nici nu cred că voi fi o persoană matinală, la 10:00 nu-mi mai pot ține ochii deschiși (râde). Mă mai duc vara la evenimentele în aer liber. Îmi place mult la Burgerfest și la Craft Beer Festival. Mai vizitez și Street Delivery. Mă mai duc la vernisaje sau expoziții foto, cum ziceam, chestii de om bătrân. Am fost acum câteva luni la o petrecere în Macaz, de unde am plecat înfrânt de somn la miezul nopții. Practic, m-am făcut de râs la oamenii ăia. A da, și mă mai duc la Ozosep, e un târg de mâncare foarte mișto, cu produse din secuime. Au oamenii ăia niște brânzeturi foarte, foarte gustoase. Dar din ce aud de la alții, însă, e foarte mișto viața culturală în București.

„În cartierul 13 Septembrie, povestim despre politica de construcții din anii ‘80 și de ce arată blocurile cum arată, despre primul club de striptease din România (și acum, între noi, localnicii, ne dăm ca punct de întâlnire la Sexy), despre ce ravagii a făcut în cartier heroina, dar și despre cum s-au lăsat mulți dintre cei care deveniseră dependenți.” Ion Borșan, co-fondator al atelierelor Walk & Shoot

Foto: Ștefan Trăsnea, Andreea Leu, Adi Bulboacă, Cornel Lazia / imagini realizate în cadrul atelierelor Walk & Shoot