Proiectul „O masă caldă” a început încă din iunie 2013, când o echipă de voluntari adunați la inițiativa Cosminei Paul au gătit la o cantină din Cluj și au oferit 50 de porții de mâncare celor nevoiași. „Cu câteva luni înainte, în februarie, mă interesasem cum aș putea să ajut comunitatea din Cluj, cu ce aș putea fi de folos oamenilor de aici. Cei de la Biserica Franciscană din Cluj mi-au sugerat că ar fi nevoie de o masă caldă pentru oamenii străzii”, rememorează Cosmina.

„Totul se face pe bază de voluntariat. Nimeni nu a fost plătit niciodată din acest proiect. Lumea a înțeles asta și a venit să ne ajute. Dăm de mâncare oricui are nevoie, fără discriminare sau verificări”, spune inițiatoarea programului. Primii care s-au implicat au fost rezidenții de la Facultatea de Psihiatrie din Cluj, care o dată pe săptămână veneau să gătească la un centru pentru persoane fără adăpost. În următorii ani, „O masă caldă” a strâns tot mai mulți voluntari dedicați și s-a extins în numeroase orașe din țară, iar numărul de porții de mâncare împărțite a depășit o sută de mii.

Cum funcționează concret programul?
Grupurile de voluntari cumpără ingredientele pentru gătit chiar înainte să înceapă acțiunea, ca să evite problemele de depozitare. Există donatori recurenți, oameni care donează ocazional, firme care ajută prin acei 2% din impozitul pe venit. Contabilitatea e făcută de o firmă din Cluj, tot pe bază de voluntariat.

La început am stabilit un plafon de doi lei pentru fiecare porție pregătită, însă prețurile au mai crescut și acum am ajuns undeva la doi lei și un pic. Vara este mai ușor să menținem plafonul, pentru că legumele sunt mai ieftine. Iarna e mai dificil însă. Noi oferim în general un meniu cu legume și carne, bogat în carbohidrați, de care sărmanii au nevoie mai ales în anotimpurile reci. Cei care vin să mănânce nu sunt obișnuiți cu mâncăruri pe care noi le considerăm sănătoase. Ei preferă mâncărurile clasice, cu sos roșu. Totuși, în cazul copiilor încercăm și o acțiune de educație: îi încurajăm să consume legume și să mănânce cât mai diversificat.

Ce se gătește, de regulă?
O rețetă de mare succes este „chifteaua uriașă”, un amestec de carne care se întinde pe o tavă, după care se taie în pătrățele. Comune sunt și pulpele de pui, cârnații, orezul și pastele cu legume și carne, cartofii sau diverse ghivece. Dar mâncărurile diferă de la o cantină la alta. Unii dintre cei care vin să gătească propun ei înșiși rețete, iar noi îi ajutăm cu rețetarul cantităților.

În ce orașe din țară pot primi o masă caldă oamenii care au nevoie?
Când m-am mutat la București cu jobul, am construit aici un program similar. Astăzi, în capitală există două cantine unde funcționează programul. Una e în Ferentari, în cadrul proiectului colegului Nicolae Valeriu. Acolo se gătește pentru copii sâmbăta și duminica, într-o mașină mobilă primită prin sponsorizare de o companie din Zalău. Sâmbăta le oferim micul dejun, iar duminica, după ce termină temele, le oferim o altă masă caldă. A doua cantină în care gătim în București este OMINIS, în zona Apărătorii Patriei. Aici e un spațiu modern, se gătește o dată pe săptămână și e un loc unde sunt ușor de acomodat și voluntarii veniți de la firme, în team-buildinguri.

Programul „O masă caldă” există și în Bistrița, Adjud, Satu Mare, Constanța, iar ultima cantină deschisă este în Zalău. În același timp, la Cluj lucrurile au luat deja altă întorsătură. Acolo sunt disponibile patru cantine. În plus, primăria orașului ne-a oferit vara aceasta un spațiu pe care, datorită eforturilor lui George Jiglău și Raimonda Boian, l-am utilat și l-am mobilat. Mai mult, poliția comunitară din Cluj și-a luat angajamentul să distribuie hrana. La această nouă cantină se va găti zilnic de luni până vineri, așa că impactul va fi și mai mare.

Cât de complicat e să implementezi un asemenea proiect într-un oraș din România?
Lucrurile diferă de la caz la caz. Implementarea durează între trei și șase luni, de la momentul inițiativei până la adunarea voluntarilor și pornirea programului. La Zalău, spre exemplu, lucrurile s-au mișcat mai greu din motive birocratice. Acum, acolo se gătește în cantina unui liceu care pregătește bucătari, în timp ce la Bistrița se prepară mâncare în curtea unei biserici. Până la urmă, important e să cauți și să găsești oportunități. Să ai răbdare și puțină perseverență.

Contează doar ca lucrurile să iasă, pentru că nu există grabă sau un termen limită. Chiar acum se lucrează la implementarea programului la Arad, dar trebui să te asiguri nu numai deschizi cantina, ci că vei avea și sustenabilitate. Că vei găti și peste șase luni, și peste doi ani. În Satu Mare, spre exemplu, un grup de femei s-a mobilizat și mai nou a deschis o filială care oferă și mai multe servicii pentru cei nevoiași, nu doar o masă caldă.

Au existat orașe în care nu ați reușit să lansați programul?
În Timișoara s-au implicat două persoane foarte dedicate, însă acolo a fost o problemă cu beneficiarii. Nimeni din autoritățile publice locale nu a putut să indice niște beneficiari. Așa că n-am putut să răspândim vestea că oferim o masă caldă. Oamenii nu știau să vină la noi, în timp ce noi nu știam să ajungem la ei. De regulă, odată ce află de existența unui asemenea program, cei care au nevoie de el se adună. Nu s-a întâmplat așa la Timișoara, din păcate.

Cât de bine răspund oamenii când sunt chemați să facă voluntariat?
Programul a fost bine primit, pentru că impactul său e unul imediat. Te duci, gătești, apoi înmânezi caserola celui care are nevoie. S-au strâns numeroși voluntari și nu am primit niciodată feedback negativ. Fiecare dintre ei poate simți că proiectul îi aparține. Nu există o ierarhizare, nu am devenit birocratici după atâția ani, nu facem ședințe. Îi lăsăm pe oamenii care vin să procedeze cum cred ei că e mai bine. Unii gătesc, alții donează, alții scriu un comunicat de presă sau răspândesc mesajul pe Facebook. Fiecare ajută cum poate.

Cei mai mulți voluntari sunt în orașele mari, București și Cluj. Aici sunt și persoane venite de la firmele care aleg să facă team-buildinguri gătind pentru nevoiași, dar și grupuri de prieteni care vor să socializeze în acest mod. Există diferite motivații pentru care oameni de toate felurile se implică în proiect. Nu trebuie să ai o anumită „ideologie” ca să faci parte din programul acesta.

Ce vârste au voluntarii „O masă caldă”?
Vin persoane de toate vârstele, dar cei mai mulți sunt tineri până în 40 de ani și poate mai des femei. Există însă și grupuri de pensionari dedicați, care pregătesc de acasă desertul, fac salate și în general gătesc ceva mai complex, având mai multe cunoștințe și mai multă experiență în domeniu.

Cât de mult contribuie autoritățile locale la bunul mers al programului?
Și aici situațiile diferă. Avem exemplele pozitive de la Cluj și Adjud, unde proiectul „O masă caldă” a primit mult sprijin din partea autorităților. La Adjud se gătește și astăzi de luni până vineri, având la dispoziție și un bucătar. E o chestie de context, sigur e că trebuie să existe flexibilitate, însă e nevoie și de o planificare în prealabil.

Știu că aveți în plan și lansarea unei aplicații prin care oamenii să doneze alimente. În ce stadiu este?
Aplicația este în faza de testare, încă nu a fost implementată. Însă tema e una complicată. Trebuie să fim foarte atenți la cine donează, la condițiile de igienă. Ideea aplicației a plecat de la risipa alimentară, care însă a fost tratată ca în țările occidentale. Acolo risipa e la consumator, dar în România cea mai mare e la restaurante.

La noi trebuie create legături sustenabile între restaurante și anumite grupuri, nu e neapărată nevoie de un intermediar. Trebuie să ai predictibilitate, să știi câtă hrană îți rămâne și când. Poate azi îți rămân trei porții, iar săptămâna viitoare niciuna sau 50. Sunt făcute deja câteva legături directe între donatori și beneficiari și trebuie să vedem dacă ideea se poate extinde la nivel național. Atât donatorii cât și beneficiarii trebuie însă verificați înainte. Tema e sensibilă și ce spun eu e cumva contra curentului, dar asta mai ales pentru că lipsește o analiză serioasă pe subiect.

Ce ai învățat despre români și România în toți acești ani în care ai fost implicată în program?
Am învățat că în România există foarte, foarte mulți oameni extraordinari. Am văzut o altă față a țării. M-au impresionat dedicarea, perseverența și organizarea lor. În Cluj, de exemplu, există un grup de persoane care lunar merg la la Zalău să voluntarieze. Faptul că proiectul există și astăzi e exclusiv meritul oamenilor care au făcut eforturi fantastice pentru a-l face durabil. Ei m-au inspirat, mi-au dat putere în momentele în care mă simțeam copleșită. Pentru mine a fost o lecție de realitate, am înțeles cât potențial există în țară, câtă dorință de a dona și de a ajuta. Și toate astea ies la iveală când există încredere.

Noi am încercat să facem totul în spirit civic, iar când oamenii văd finalitatea proiectului în care se implică sunt gata să dea o mână de ajutor. În alte părți, trebuie să faci anumiți pași, ești tratat într-o formă ierarhizată, poate e nevoie să ai o anumită înclinare politică. Poate nu toți banii donați de tine ajung la oamenii care au nevoie, pentru că o parte se duc în administrarea organizației respective. Dar când donezi zece lei și toți ajung la oamenii săraci, așa cum ai promis, românii sunt tentați să se alăture.

Cum vezi pe viitor programul „O masă caldă”?

Nu e relevant cum îl văd eu, ci cum și-l imaginează fiecare. El poate fi dezvoltat în numeroase moduri. Raimona Boian, de la Cluj, vrea să deschidă acolo o altă cantină, în care să gătească zilnic și să gestioneze mai ușor lucrurile. Eu visez să se deschidă câte o cantină în fiecare oraș din țară, unde tinerii și seniorii să susțină împreună un astfel de proiect, care să rămână gratuit. Nu e vorba despre o persoană, două sau trei, ci despre toți cei care dau o mână de ajutor. Cine dorește să implementeze o asemenea idee într-un oraș are sprijinul meu necondiționat. Iar dacă altcineva vede diferit proiectul, e liber să-l dezvolte în felul lui.