a

Daniel Mereuță, ambasador Giving Tuesday: „Ce bine ar fi să copiem cât mai mulți exemple de oameni extraordinari, pe care îi vedem în jur!”

- - 70- 224 vizualizari

Pe 27 noiembrie, de Giving Tuesday, donează timp! Este invitația pe care o lansează Daniel Mereuță, ambasador Giving Tuesday România.

Manager al unei companii de outsourcing, Daniel Mereuță organizează în fiecare an o acțiune prin care convinge oameni de carieră să stea 8 ore peste program pentru o cauză. Dar cum ar fi să donăm fiecare câte două ore lucrate în noiembrie? „Cred că nici nu ne putem imagina cât de uriaș ar fi impactul. Să ne imaginăm cum ar fi dacă 1 milion de oameni și-ar dona două ore din timpul lor în luna noiembrie. Gândiți-vă că asta ar însemna 2 milioane de ore în beneficiul societății. Cred că putem vorbi lejer de câteva milioane de euro numai prin acest mic efort”, ne asigură Daniel. Tu ce faci de Giving Tuesday?

Cine este Daniel Mereuță?

Tată, alergător, manager profesionist cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de companii. În ultimii 7 ani, am construit și dezvoltat o companie românească, cu aproape 400 de angajați și birouri în 3 orașe din România.

Cum ai început să ajuți?
Acum 12 ani, când lucram într-o altă companie, în preajma Crăciunului alături de câțiva colegi ne-am întrebat ce am putea face să ajutăm pe cineva, să facem ceva în sensul asta. La scurt timp, alături de un grup mic de colegi am mers într-o tabără de copii orfani și abandonați și am ajutat pentru o zi la diverse treburi. Îmi amintesc că eu am nimerit la cărat pietre pentru construcția unui grajd pentru animale. A fost atât de greu, încât am spus că trebuie să ne implicăm mai mult, să ajutam cu ce știm noi mai bine, adică să ne punem mintea la contribuție, că la fizic nu făceam prea mare diferența
(râde). Ulterior am început să strângem bani pentru organizația respectivă, să ne implicăm în proiecte de construcție, finalizarea unor case etc.

Ce înseamnă pentru tine Giving Tuesday și cum te implici în acest an?
Eu cred că Giving Tuesday ar trebui să fie în fiecare zi. Preocuparea pentru ceilalți și pentru a face bine ar trebui să fie permanentă, să facă parte din noi. Este însă nevoie de o zi pentru a aminti tuturor de această responsabilitate și eu îmi doresc ca ușor-ușor această zi să devină o sărbătoare a generozității de zi cu zi, nu ceva singular în care ne amintim că trebuie să fim generoși.

De ce consideri că e important ca fiecare dintre noi să ia atitudine în felul său pentru a schimba cumva lucrurile?
Pentru că este datoria noastră, chiar suntem responsabili să facem bine altora. Este poate cel mai simplu mod de a ne dezvolta noi personal, de a ne realiza potențialul și de a contribui la dezvoltarea unei societăți mai echilibrate și mai sustenabile. Ce poate fi mai simplu și mai la îndemână ca implicarea personală?

Cum ai ales segmentul pentru care încerci să faci ceva? Ce te motivează?
Nu am un segment anume, sunt o persoană destul de pragmatică și mă motivează foarte tare rezultatele în primul rând. Apoi impactul, cu cât mai mare, cu atât mai bine. Prin urmare, aleg de regulă să mă implic în proiecte care au potențial mare de dezvoltare sau un impact semnificativ. Am o preferință pentru zona de educație și sănătate a copiilor, pentru că evident un nivel de educație mai bun ajută semnificativ dezvoltarea sustenabilă.

Cum vezi România anului 2018, ce e de făcut pentru a fi mai bine?
E simplu să alunecăm în pesimismul generalizat care ne-a cuprins în ultimii ani din cauza problemelor politice și nu numai. Dar eu cred că România anului 2018 este o Românie cu mare potențial, din foarte multe privințe, dar își poate realiza acest potențial doar prin implicare. Asta cred eu că trebuie făcut, să fim cu toții mai implicați și mai responsabili în tot ceea ce facem. Iar când spun implicați, mă refer și la implicarea în comunitate, trebuie să ne reconstruim comunitățile și mai ales să ne (re)educăm în ceea ce privește comunitatea și rolul nostru în comunitate. Nu mai putem să ne gândim numai la noi, pentru că nu ne ajută atât de mult dacă „doar” noi, individual, suntem bine. Trebuie să începem să gândim mai mult și la ce putem facem pentru comunitățile din care facem parte, cum contribuim noi, ce aport avem, cum le îmbunătățim?

Ce te inspiră în ceea ce faci?
Alți oameni. Ca să fac o mică glumă, ăsta e un domeniu unde plagiatul e de dorit. Ce bine ar fi să copiem cât mai mulți exemple de oameni extraordinari, pe care îi vedem în jur! Să ne luăm un reper, un model și să-l copiem. Admiri pe cineva pentru că strânge haine pentru oamenii săraci, fă și tu ca el. Mereu am fost inspirat de faptele și ideile altor oameni.

Care sunt cele mai mari satisfacții ale tale de când acționezi în binele celorlalți?
Sunt multe, chiar nu știu să spun, probabil cele mai mari sunt când văd rezultatele concrete și mai ales când văd mai mulți oameni implicați la inițiativa mea. Recunosc, îmi produce mare satisfacție să văd că am convins pe altul să facă bine, să se implice.

Cât timp îți ocupă activitățile de voluntariat și cum vezi acest aspect raportat la generația ta?
Am două-trei proiecte majore, să spunem, la care lucrez relativ constant, asta înseamnă câteva luni pe an. Dincolo de acestea, încerc să mă mai implic și în alte inițiative, astfel încât să am permanent ceva la care să lucrez voluntar.

Mesajul tău către ceilalți: ce pot face, la rândul lor, cei care citesc aceste rânduri și vor să se implice?

Implicați-vă! Cum am mai spus, vezi cine și ce te inspiră și fă și tu ceva similar. Mergeți dincolo de a dona ocazional niște bani, nu că nu ar fi bine să donezi, că este foarte bine, dar faceți mai mult de atât. O experiență de voluntariat nu este un gest altruist, pentru că înveți foarte multe, cunoști oameni diverși, este prin urmare în primul și în primul rând în beneficiul vostru. Face parte din dezvoltarea voastră, din potențialul vostru. Faceți din implicarea socială un obicei, un stil de viață. Fiți egoiști, implicați-vă și faceți bine în jurul vostru!

Eu cred că Giving Tuesday ar trebui să fie în fiecare zi. Preocuparea pentru ceilalți și pentru a face bine ar trebui să fie permanentă, să facă parte din noi. Este însă nevoie de o zi pentru a aminti tuturor de această responsabilitate și eu îmi doresc ca ușor-ușor această zi să devină o sărbătoare a generozității de zi cu zi, nu ceva singular în care ne amintim că trebuie să fim generoși.”
Daniel Mereuță, ambasador Giving Tuesday

70 recommended
224 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan