Cristina Boncea, scriitoare: “M-am născut pentru a scrie”

- - 3 vizualizari

Cum vede viitorul o foarte tânără scriitoare, care deja are un public al ei: Cristina Boncea. Studentă în anul II la Filosofie, la Universitatea din București.Citiți.

Andrei Crăciun

Cristina, dumneata ești o foarte tânără scriitoare. Cum s-a întâmplat? Iată că mai avem și scriitori în viață, ba încă și foarte tineri. De la ce ți s-a tras, ca să zic așa? Care e povestea ta?


Povestea mea este una foarte simplă, pe care am mai spus-o și o voi mai spune. Scriu de când mă știu, începând cu poezii și continuând cu jurnale, nuvele și romane. Cel mai serios am început să „intru în pâine” pe la vârsta de 10-11 ani, când umpleam agende întregi cu fel de fel de creații. Această înclinație a mea spre literatură s-a putut observa din primele clase, fiind de asemenea și primul lucru sesizat de către profesorii de română la mine. Practic, chiar se poate spune că m-am născut pentru a scrie. Când vine vorba de publicat, însă, povestea stă puțin diferit. La vârsta de treisprezece ani am pus mâna pe primul roman scris de o autoare româncă contemporană, iar aceea este Cristina Nemerovschi cu al său „Sânge Satanic”. Câștigasem cartea la un concurs pe un blog și am simțit cum îmi schimbă întreaga perspectivă asupra realității de la primele cuvinte, cum de fapt oferă contur gândurilor mele mai ascunse. Am hotărât atunci că visul meu este să-mi public primul roman la editura Herg Benet, după ce am descoperit și alte publicații pline de spirit liber de-ale lor. Am realizat că literatura poate avea orice formă atâta timp cât e sinceră, așa că m-am apucat să scriu „Octopussy”. Desigur, și înainte de această vârstă, oricum destul de fragedă, îmi doream să public un roman cât mai curând, dar soarta a făcut de așa natură încât aceasta să fie prima lucrare de mari întinderi pe care am reușit să o duc până la capăt. Restul e istorie, vorba aia, însă povestea mea dovedește cât de important e să găsești în viață un model, o influență care să-ți demonstreze că ceea ce-ți dorești tu este posibil de înfăptuit. Pentru mine această persoană a fost Cristina Nemerovschi, cu ajutorul lui Alex Voicescu de la Herg Benet și le voi fi recunoscătoare pentru tot restul vieții pentru șansa pe care mi-au oferit-o. 

CAZUL TRILOGIEI “OCTOPUSSY”

Care e treaba cu cărțile publicate până acum? Ai cititori, cum e? Tinerii citesc, să nu fie chiar cum credem noi, cei în etate?


Pentru a începe cu sfârșitul, cum adesea-mi place mie să fac când îmi stă în putință, eu știu că tinerii citesc. Nu consider necesară această judecată din partea „oamenilor maturi” și nici justificată atitudinea anumitor cadre didactice care încearcă să forțeze ceva ce ar trebui să fie natural și, eventual, să se transforme într-o pasiune. Să citești câteva cărți de ficțiune în fiecare lună nu e un lucru pentru oricine, e precum oricare alt hobby, deci de ce ar trebui ca toți oamenii să facă la fel? Nu asta face pe cineva cult, din punctul meu de vedere. Oricum, tinerii citesc zi de zi articole, își află informațiile de pe internet, sunt la zi cu o grămadă din evenimentele importante ale lumii. Ficțiunea e pentru sufletele croite pentru ea, pentru oamenii ce au o astfel de predispoziție spre visare. Nu consider că poate sau trebuie forțat acest lucru. Despre cititorii mei pot spune că sunt măgulită că de-a lungul anilor am reușit într-adevăr să-mi formez o comunitate și mă bucur de fiecare dată când sunt recunoscută la un târg de carte și cineva își răpește din timp pentru a-mi spune câteva cuvinte despre cărțile mele. Toată „popularitatea” mea, dacă poate fi într-adevăr vorba de așa ceva, provine cu precădere din trilogia „Octopussy”, încheiată în anul 2016. Mi-ar face plăcere ca publicul meu să evolueze odată cu mine și să-mi vadă trecerea de la un roman la altul, dar acesta nu e nici pe departe scopul meu principal. Consider că, în principiu, ce se întâmplă cu cărțile mele după ce ajung pe rafturi nu mai e treaba mea, căci acestea sunt ca niște copii plecați în lume, iar eu trebuie să-i eliberez. În orice caz, atunci când o persoană decide să citească o carte, fie a mea sau a altcuiva, ceva din ființa lor îi trimite spre a face acest lucru… deci nu cred că are rost să vorbim despre numere sau procente când vine vorba de suflete. 

Care sunt scriitorii tăi preferați și de ce tocmai aceia?
Momentan, pot spune că printre aceștia se enumeră Anais Nin, Henry Miller, Chuck Palahniuk, Amelie Nothomb și Vladimir Sorokin. Sunt mulți alți autori ale căror cărți mi-au atins inima și au lăsat urme profunde în conștiința mea, însă despre cei menționați pot spune că au ceva în comun care îmi este propriu și mie: un fel de melancolie tragicomică, un mod de a privi lucrurile în profunzimea lor și nu în ultimul rând, un fel de orgoliu supraomenesc și îndârjire de a dăinui în timp. Nu știu nici eu cum exact pot regăsi aceste lucruri în niște simple povești fictive, dar o astfel de asemănare mi-au transmis lucrările lor principale; prin urmare, cui nu-i place să se regăsească în termeni mai buni prin alții? Și să nu uităm de Mircea Eliade, care-mi poate vindeca oricând sufletul cu mirarea sa continuă față de viață și nemărginita-i fantezie. Pe scurt, îmi plac trăiriștii.

Studiezi la facultatea de filosofie la Universitatea din București? Cum e cu filosofia? Nu mai avem noi presocraticii de altădată? Cum devine chestiunea după facultăți?


Da, sunt studentă în anul II la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, specializarea Filosofie. Această facultate mi-a schimbat viața și a fost cea mai bună alegere din câte am făcut (ar fi în top trei, după decizia de a veni la București la 14 ani și de a-mi publica romanele la Herg Benet). E foarte greu să descriu tot ce se petrecere acolo cuiva din exterior, însă pot spune că m-am dezvoltat pe plan personal extrem de mult, cât n-am făcut-o niciodată până acum. Nu pot decât să vorbesc la absolut despre această Facultate în toate aspectele ei: de la grupurile sociale pe care mi le-am format, la atmosfera generală dinăuntrul și dinafara facultății (Filos Pub), la materiile studiate (sunt sigură că voi alege modulul de Filosofie a Culturii în anul III) și toate celelalte lucruri pe care eu le privesc ca fiind magice care s-au întâmplat în viața mea legat de Filosofie. Eu cred că pentru cineva care a căutat toată viața să înțeleagă de ce sunt lucrurile așa cum sunt, pornind de la cele mai simple la cele mai complicate, acesta este locul potrivit pentru așa ceva și depinde doar de fiecare în parte să preia ce are nevoie de la profesori, colegi și textele filosofice pe care le studiem pentru cursuri și seminare. Nu cred că există loc de comparație între „atunci” și „acum” fiindcă viața merge oricum înainte și e responsabilitatea noastră să lăsăm lumea puțin mai bună decât am găsit-o, deci e cazul să ne concentrăm pe viitor, după ce ne-am asigurat că ne cunoaștem totuși suficient de bine istoria.

CRISTINA BONCEA E 100% ROMÂNCĂ ȘI VREA SĂ SE BUCURE DE ACEASTĂ REALITATE

Ce planuri ai cu viața ta, ai? Ce vrei tu să te faci – ai de gând să emigrezi și să nu mai auzi de noi niciodată?


Nu vreau să părăsesc niciodată complet România, deși niciodată nu știi unde te poartă destinul. Planurile mele sunt în felul următor: să absolv Facultatea de Filosofie, să mă înscriu la master, să fac cursuri de formare în psihologie sau psihanaliză (rămâne de văzut), dar, mult mai important decât toate aceste demersuri administrative, să acumulez cât mai multe experiențe, să mai scriu și să public atâtea romane cât îmi va permite talentul și perseverența mea, să vizitez locuri, șamd. Lucruri umane, pe care le-aș alege tot timpul în locul celor de ordin pragmatic, dacă aș putea. Ideal pentru mine ar fi să fiu freelancer și să promovez cărți online. Poate într-o zi va fi posibilă o carieră profitabilă din așa ceva.

Cum vezi, Cristina, viitorul României? Te gândești la țara noastră – te leagă ceva de ea, cum e la vârsta asta?


Mă leagă întregul meu spirit de această țară, iar acest lucru l-am înțeles și părăsind-o pentru două luni pentru un program Work&Travel în New York (experiență despre care am scris și o carte ce sper că va apărea pe piață în curând), cât și introspecția făcută pe cale filosofică și psihanalitică care îmi spune că sunt 100% româncă și ar trebui să mă bucur de simplul fapt că aparțin acestei culturi. Când vorbesc despre cultură sau spun că „iubesc România” nu vorbesc despre economie sau politică, despre autostrăzi neterminate sau românii care devin infractori după granițele țării; astfel de defecte (sau chiar dezastre) există mai mult sau mai puțin peste tot, iar tocmai de aceea consider că e important să avem mereu conștiința faptului că aparținem acestui loc cu o istorie bogată și frumoasă, care ne reprezintă la fel de mult pe cât îl reprezentăm și noi pe el. Cine nu mă crede să citească basmele lui Ispirescu sau să se întrebe de ce vorbim atât de des despre „Făt-Frumos”. Există o grămadă de lucruri care ne sunt proprii ca români și ar trebui să nu ne mai negăm această identitate în sinea noastră, fiindcă orice e adevărat, e și frumos. Nu știu cum va arăta România în viitor, fiindcă, din nou, nu-mi place să mă gândesc în termeni de guvernare sau economie, dar mie mi se pare că într-un fel progresăm pe plan social, iar asta ne va ajuta mai departe să ne repunem pe picioare ca stat. 

Ești implicată în viața civică? Mergi la proteste, vrei să votezi, cum văd tinerii toată chestia asta?


În niciun caz nu pot vorbi în numele tuturor tinerilor și nici pe marginea acestui subiect nu-mi place să vorbesc. Nu sunt implicată în „viața civică”, deși, datorită prietenilor mei de pe Facebook (mai maturi, ce-i drept), sunt destul de bine informată în ceea ce privește evenimentele zilnice din politica noastră. Nu merg la proteste, iar de votat voi vota atunci când voi fi suficient de informată despre alegerile mele. Da, cu siguranță aceasta ar trebui să fie una din responsabilitățile oricărui cetățean, dar, pe de altă parte, consider că lucrurile au un mod de a se așeza de la sine, iar momentan, recunosc că e mult mai confortabil să trăiesc în bula iluziei vieții mele individuale și afectată de probleme personale ce-mi par mult mai importante decât Viorica Dăncilă și Dragnea.

INDEPENDENȚA GENERAȚIILOR NĂSCUTE DUPĂ 1990

Ce crezi tu că o să facă prin viața generația dumitale? Ne plătiți pensiile sau să ne luăm gândul?
Sincer, mi se pare că întrebarea asta conține o ideologie în sine. Nu așa ar trebui să funcționeze lucrurile și cred că s-a văzut din răspunsurile mele anterioare că perspectiva mea asupra vieții este una care ține mai degrabă de planul psihologic, decât fizic al existenței. Eu personal voi face tot ce-mi stă în putință să trăiesc cât mai corect, să nu „fraudez statul”, să-i ajut pe oamenii pe care-i pot ajuta, șamd. Evident, poate ca oricare altă generație, consider că cei născuți după ’90, ca și mine, își vor împlini visele, vor reuși să revoluționeze câte ceva, se vor descurca mai bine decât generațiile din urmă. Consider că cel mai simplu și bun mod de a te raporta la societate și schimbarea ei este prin a începe cu tine însuți, cu valorile tale, etc. Abia apoi vei putea exercita această influență și asupra altora și ușor-ușor, se mai mișcă ceva în societate. Totuși, din câte am observat, mai nimeni nu-și dorește să fie salariat sau, cel puțin, nu să facă asta pe tot parcursul vieții. Generația mea caută independență pe toate planurile… dar nu văd ce legătură are asta cu plata pensiilor de peste câteva decenii. Nu știu pe nimeni de vârsta mea care vrea să intre în politică (din păcate).

Cuvânt de încheiere, povață pentru cei aflați la început de drum.


Dacă vorbim de drumul literar, singura mea povață este exercițiul. În ce constă exercițiul scrierii? În a avea mereu în vedere că scopul oricărui artist este acela de a putea transmite cât mai bine, clar și autentic ceea ce are în minte prin rezultatul muncii sale. Totul trebuie filtrat prin propria ființă, care trebuie să fie cât mai desăvârșită la rândul ei, după care editat, modificat, până când prinde „forma perfectă”, care exprimă cel mai bine ceea ce autorul și-a închipuit. Nu poți face asta decât prin metoda „trial&error”, adică multe idei pe care le considerai foarte bine (dar care de obicei se dovedesc a fi doar de suprafață) se vor pierde în acest proces, care este foarte alchimic dacă stăm puțin să ne gândim, dar asta înseamnă că apoi vei reuși să găsești aurul în tot inconștientul tău și să-l transpui într-o formă ce poate deveni universală prin simpla-i existență. Acest lucru necesită, bineînțeles, și o cunoaștere mai aprofundată a limbii române (a se citi Constantin Noica). Dacă-mi spunea cineva lucruri de genul la 11, 13 sau 16 ani probabil nu înțelegeam mare lucru, însă tot ce pot spune, pe scurt, e atât: exersează mult înainte de a presupune că ți-ai făcut treaba. Dacă pare ușor, faci ceva greșit.   

CITAT
Tinerii citesc zi de zi articole, își află informațiile de pe internet, sunt la zi cu o grămadă din evenimentele importante ale lumii. Ficțiunea e pentru sufletele croite pentru ea, pentru oamenii ce au o astfel de predispoziție spre visare. Nu consider că poate fi sau trebuie forțat acest lucru.
Cristina Boncea, scriitoare

comments icon 0 comments
3 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Silvia Pencu, studentă din România, cetățean de onoare în Seul: “Deși Coreea m-a tratat foarte bine, am în vedere și posibilitatea de a mă întoarce”

-

Povestea Silviei e foarte frumoasă și este încă la început: de mică a privit stelele și a visat să zboare și a mai crezut și că are harul de a vorbi în limbi străine. Locuia într-o comună de lângă Slobozia (Ialomița). Ajunsă la oraș s-a interesat de cum ar put... Mai mult »