Roxana Cotruș, poetă: “Poezia nu este o treabă ușoară, iar cea mai dură luptă o duci împotriva autocenzurii”

- - 8- 347 vizualizari

Care mai e treaba cu poezia românească astăzi? Cum ne mai trăiesc poeții și poetele și cine sunt, de fapt, ei și ele ? – astăzi aflăm de la Roxana Cotruș.

Andrei Crăciun

Roxana Cotruș, poetă mai ales. Cum e să fii poet din România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Nu știu cum e să fii poet… devin sfioasă de fiecare dată când sunt pusă în fața acestui apelativ, iar asta fiindcă ne-am obișnuit să utilizăm cuvinte mari prea ușor. Poezie pe facebook, poezie-n spoturi publicitare, poezie imprimată pe tricouri, poezie-n cafea – mi se pare că în toată ecuația asta ucidem încet câte ceva. Cât despre specificul vieții de „poet”, depinde de disponibilitatea acestuia, de responsabilități și obligații; în cazul meu, de pildă, poezia se scrie și se citește între 5 – 6.30, respectiv 21.00 – 00.00 (când e musai, mi se întâmplă să mă abat de la „program” și să mai fur câteva zeci de minute din intervalul dedicat celorlalte activități). Acelea sunt orele pe care îmi permit să le dedic lecturii și scrisului, în rest, mă-ntorc cu fața spre caracterul practic al vieții. De fapt, asta cred că mă și sabotează din punct de vedere scriitoricesc – antinomia dintre cele două părți între care oscilez perpetuu: doza excesivă de asumare, simțul responsabilității vs. dorința și nevoia de evadare.  Apoi, raportându-mă la avalanșa de posibile subiecte, e ispititoare, la șanse, uneori depinde și de tupeu sau de gașcă.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Roxana Cotruș – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns, la urma urmei, să scrieți poezie?

Am debutat în volum în anul 2015, la Ed. Charmides, cu Daddy issues/ disecție; știu că ar fi existat în câteva librării volumul meu, însă n-am cercetat, dar știu sigur că poate fi găsit online. Am publicat, de asemenea, în reviste literare precum Vatra, Familia, Euphorion și Discobolul. Poezie am ajuns să scriu destul de târziu – nu mă număr printre cei care se știu respirând poezie „din leagăn”; am avut încercări – e drept! – uneori doar naive, alteori și lamentabile, mi-au trecut însă elanul și gustul specifice acestor texte odată cu vârsta. Mai târziu, am început să mă joc; m-am jucat, m-am jucat mult și fără să știu ce fac. Am scris în agende, jurnale, caiete, bloguri, apoi – târziu (eram la masterat) – am conștientizat că arătau ceva/ cumva, după care am întrebat specialiștii. Pe scurt, contactul propriu-zis cu poezia l-am avut prin facultate, când am început să cunosc tinerii poeți, când răsfoiam cu indignare, bucurie sau empatie volumele douămiiștiilor. La vremea aceea purtam un regret profund: acela de a nu fi urmat cursurile Universității de Artă (eu absolvind pictura), iar descoperirea douămiiștiilor, împreună cu această frustrare plus dorința de a comunica au rezultat în poezie. Când am început să prind gustul, eram entuziastă, simțeam că nu mă pot opri, fapt care îmi inducea și senzația că ar fi o treabă ușoară, că totul vine în mod natural. Iluzia s-a dizolvat rapid și am conștientizat că poezia nu este o treabă ușoară, iar cea mai dură luptă o duci împotriva autocenzurii, o autocenzură iscată – ironic – de subiecții și de subiectele abordate, fiindcă cei din jurul tău se identifică ușor în textele tale, ba mai mult, au o dorință păcătoasă de a se regăsi în ele, iar din punctul acesta lucrurile încep să se complice. De fiecare dată când mă gândesc la natura scriitorului, îmi apare imaginea lui Chirică Samca al lui George Bălăiță, acel drac afurisit care jonglează nestingherit cu destinele oamenilor.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?

Eu sunt profesor, firește că nu trăiesc din poezie și nici nu mi-am pus vreodată problema asta, iar dacă e să mă raportez și la experiența cunoscuților mei din această zonă, toți îmbină redacțiile revistelor/ ziarelor, școlile, traducerile etc. cu scrisul „de plăcere”. Ce ar trebui să se întâmple ca să se poată? În primul rând, să fii foarte bun, să scrii mult, fără a fi însă un grafoman. Mai apoi,e de la sine înțeles că poezia nu este o profesie, nu este o pasiune, ea este însăși viața și dorința de a reitera, transfigurând, experiențeleși oamenii acesteia – de aici și poziția ingrată a celui care scrie poezie.


Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României?Vă interesează aspectul?

Complot, conspirație, neîncredere, paranoia, capra vecinului, hăhăială, ură, tupeism, infatuare, ignoranță, lene, iar de cealaltă parte: altruism, respect, responsabilitate excesivă, modestie, perfecționism – un paradox, o joacă perpetuă, ce urcă și coboară în ritm amețitor dinspre grotesc spre sublim și invers = prezentul.

Viitorul? Mă interesează cu precădere acum, când am un copil; până să-l am pe el, nu mă preocupa în mod special viitorul României. Eram o lașă; mă consolam mereu cu gândul că aș putea pleca oricând în cazul în care ceva merge prost. Acum însă totul a luat o altă turnură. Mă interesează viitorul, nu știu cum va arăta, dar nici nu visez că îl voi schimba eu, nu sufăr de idealism, nu sper că va arăta după chipul și asemănarea mea – și bine-mi pare pe alocuri. În ceea ce mă privește, voi încerca să educ și să mă autoeduc.


Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Mi-e greu să ofer acea pleiadă, întrucât sunt câțiva care îmi plac mult și foarte mult; i-aș menționa mai întâi pe Ion Mureșan, Dan Coman, Claudiu Komartin, Radu Vancu (nu uit niciodată să-i menționez, fiindcă odată cu descoperirea lor am început să iubesc cu adevărat poezia), iar dintre cei din generația actuală: Andrei Dósa, Ana Donțu, Alexandra Turcu, Florentin Popa, Ovidiu Komlod, Victor Țvetov. Momentan însă, cel mai mult îmi place Alex Văsieș, iar asta fiindcă a reușit ce nu am reușit mulți: să treacă peste tipare, să depășească limitele „-ismelor”, aproape să-și creeze o specie proprie, hibridă. Cum îi găsiți? apropo de a 3-a întrebare, de preferat, în librării (online sau fizice).

În loc de încheiere, spuneți-ne câteva versuri din lirica dumneaovastră.

„Așa ratez să te reînviu perfect de fiecare dată” ( din Tata, te repar, vol. Daddy issues/ disecție)


Apoi, ceva mai recent:

Outdoor parenting

S-au ars niște etape

când a secretarului

a strigat pe puntea vecinului

„orfană de spânzurat.

în iad ard spânzurații”

toată valea se electriza

în radiațiile prestației mele

în aplauzele galeriei de plozi

și-n privirile scrutătoare ale vecinilor

sau fețele plecate ale femeilor.

o dinamită din noroiul de pe malul

pârâului

a prins formă-n palmele mele

și i-a trecut pe lângă nas

cât să-i dinamiteze gândul.

Când am adus-o pe M. la țară

(adoptată fiind, n-avea bunici decât

o pereche de soi pe bulevardul 1848)

ginerele vecinului

mi-a zis: „e-o ieftină”

și se îmbracă precum una

iar vârsta de numai 12 ani

îi prevestește un viitor sumbru.

și viitorul se va răsfrânge și asupra mea

își va întinde niște tentacule

care-mi vor trage multe haine de pe mine

îmi vor vopsi ochii

iar buzele-mi vor fi cireșe

devorate de toți

„Cin’ se-aseamănă se adună”

Învățătoarea mi-a spus că

un astfel de scris nu e tolerat

bucle exagerate

brațe uitate

să-mi văd de lungul scrisului

-i-ul să fie i-

că n-ar trebui să-mi permit să scriu

cum/ce vreau

Când penarul mi-a devenit minge

Numai bună de driblat printre bănci

m-am numit în poziția de atacant

și-am început să marchez goluri

un astfel de meci nu se pierde.

Apoi am auzit de niște invitați

„nu ciurli-burli”

mi-am adus aminte de spuma de zmeură

bătută pân-a devenit sorbet.

Apoi toate

s-au materializat în bâjbâieli

în timp

ce-mi treceau prin minte dinamite

din noroi

rujuri ieftine

penare vechi și roșii

+

spuma de zmeură

Cu cireașa de pe tort.

CITAT
Eu sunt profesor, firește că nu trăiesc din poezie și nici nu mi-am pus vreodată problema asta, iar dacă e să mă raportez și la experiența cunoscuților mei din această zonă, toți îmbină redacțiile revistelor/ ziarelor, școlile, traducerile etc. cu scrisul ‘de plăcere’

Roxana Cotruș, profesoară și poetă

8 recommended
comments icon 0 comments
347 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Actrița Alexandra Sălceanu: “Văd un viitor clădit pe moralitate, pe bun simț, pe respect, pe loialitate, pe onestitate și pe bunătate, atât față de noi, cât și față de țară”

-

Alexandra joacă în multe teatre, de la Teatrul Național din București la Bulandra și Metropolis. Iată cum vede ea lumea în care ne mișcăm. Andrei Crăciun  Drum. Alexandra Sălceanu, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pi... Mai mult »