Cornel Amariei, tânărul inventator român remarcat de revista Forbes: „Nu poți inova dacă te uiți într-o singură direcție!”

- - 5- 445 vizualizari

Cornel Amariei are 25 de ani, este originar din București și este, așa cum se autodescrie pe contul de Facebook, „inventator, autor și antreprenor”. Deși încă foarte tânăr, românul are deja o carieră remarcabilă, iar revista Forbes l-a inclus într-un top select al celor mai influenți tineri din Europa.

de Ionuț Axinescu

„Mă mândresc cu faptul că sunt un om creativ. Iubesc să creez lucruri care să-mi aducă un zâmbet. Dar cel mai mult, îmi place ca ceea ce am creat să aducă un zâmbet altcuiva”, spune Cornel, care s-a născut într-o familie „diferită”.

Ambii săi părinți sunt persoane cu handicap locomotor, lucru care l-a afectat de mic. „Am devenit curios. Mă întrebam de ce familia mea e diferită, de ce locuiesc într-o casă diferită. Iar curiozitatea e tot ce ai nevoie ca să ajungi la diversitate. Diversitatea e tot ce ai nevoie să ajungi la creativitate, iar creativitatea e tot ce ai nevoie să ajungi la inovație”, explică tânărul.

Când și în ce context ai început să inventezi lucruri?
Când eram mic, construiam multe vapoare LEGO. Le testam în cadă, le îmbunătățeam și meșteream la ele. Îmi amintesc povestea primului meu robot, realizat când mă mutasem în căminul liceului meu, International Computer High School of Bucharest. Nu aveam cea mai bună situație financiară atunci, părinții îmi dădeau puțini bani, pe care-i foloseam exclusiv să cumpăr diverse componente.

Am construit un robot menit să fie trimis în dărâmăturile de după cutremur, cu scopul de a identifica victime. Avea o cameră cu „night vision”, senzori de gaze pentru a detecta scurgerile, era wireless, chiar funcționa bine. L-am testat, dar nu în mediul pentru care era el construit, ci în căminul fetelor, de la liceu. Împreună cu băieții, l-am asamblat într-un amfiteatru, în spatele laptopului meu de unde controlam robotul, și am explorat căminul fetelor. Aveam 14 ani atunci.

Una dintre cele mai apreciate invenții ale tale sunt ochelarii pentru nevăzători. Cum funcționează, cum i-ai creat?
Vederea umană are ca scop principal nu să vadă culori sau forme, ci să vadă distanța. Odată ce-ți pierzi vederea, îți pierzi caracteristicile de a înțelege caracteristicile spațiale ale mediului înconjurător. Cu premisa asta am plecat la drum: să dezvoltăm un sistem care poate asista la recunoașterea mediului.

Lumen are trei etape principale de funcționare. În prima, identificăm caracteristicile spațiale ale mediului înconjurător, prin scanarea tridimensională, folosind diferite tipuri de senzori. Practic, înțelegem distanța până la fiecare obiect, dimensiunea lui, viteza de deplasare și direcția. Informația o procesăm în pasul doi, ca să scoatem ce este cel mai relevant pentru utilizator.

În a treia etapă, cea de feedback, reprezentăm caracteristicile spațiale prin impulsuri pe frunte. Ca o analogie, dacă am un obiect în stânga, o să simt o virbație pe zona stângă a frunții, care reprezintă cât de departe e obiectul, viteza și forma sa. La fel și în partea dreaptă.

Care e feedback-ul primit după ce ai creat ochelarii?
Suntem chiar înainte de o nouă testare cu publicul. Sistemul senzorial e foarte sensibil la mediu, la ploaie, ninsoare, soare. Toate acestea pot genera erori majore. Nu ne-am simțit niciodată confortabil știind că se poate întâmpla să nu funcționeze, de exemplu, când omul trece strada și brusc sistemul nu a simțit o mașină… Tehnologia senzorială abia acum permite să trecem de o acuratețe de 90%. Cum atingem 99%, o să lansăm ochelarii pe piață. Scopul e să-i oferim pe piețele mari din lume, iar cu timpul să reducem costurile de producție încât să ajungă în tot mai multe locuri.

Cu ce te ocupi acum, din punct de vedere profesional?
Înainte de a răspunde „profesional”, eu cred în pasiune. În a identifica ce iubești și a face asta. Pentru mine, viața profesională e totuna cu cea personală și sper să rămână așa. Mă ocup de multe lucruri și cred în diversitate. Sunt cunoscut pentru inginerie și științe, dar fac și altele. De fapt, așa apare inovația. Nu poți inova dacă te uiți într-o singură direcție.

Iubesc muzica, îmi place să cântă la patru instrumente, iar cu două dintre ele am avut 50-60 de concerte. Îmi place să șofez, am început școala de aviație, dar momentan sunt într-un hiatus. Fac și școala de scafandru, studiez design industrial, mă plimb prin lume. Toate astea îmi oferă surse de inspirație. Când mă lovesc de o problemă, nu o mai interpretez dintr-un singur unghi, cel ingineresc, ci și dintr-unul artistic.

Altfel, în acest moment conduc în jur de 20 de proiecte de cercetare, antreprenoriale sau de design. Încerc să le echilibrez în trei direcții mari: ajutarea persoanelor cu handicap, mobilitatea viitorului și construcții sustenabile. Recent, am început un proiect major în direcția de antreprenoriat. Dar patru direcții sunt prea multe, deci e cazul să renunța la una, nu?!

Ai studiat atât în România, cât și în Germania, la Bremen. Ce diferențe ai simțit?
Într-adevăr. Clasele 5-8 le-am făcut la Colegiul Național Tudor Vianu,. În liceu, am fost bursier la International Computer High School of Bucharest, un colegiu privat de elită care mi-a permis să mă concentrez pe ce-mi place mai mult, robotică și antreprenoriat. În Germania, am studiat la Jacobs University, din Bremen, o universitate de elită americană, deci nu am simțit pe pielea mea sistemul de educație nemțesc. Dar după ce am vorbit și am angajat (??) sute de oameni în Germania, mi-am format o părere. 

Ce crezi despre noua generație de tineri români,? Au potențialul să schimbe țara în bine?
România are provocări uriașe. Există tineri incredibili, care, din păcate, își dau seama nu că provocarea e prea mare, ci că pot avea un impact mai puternic în lume, folosind mai puțină energie. Și uite așa, părăsesc țara. „ Spuneai că ești și muzician. În același timp, știu că ești pasionat de fotografie. Cui cânți, ce fotografiezi?
Am avut norocul, mai ales în facultate, să practic meseria asta de muzician. La unele concerte au venit chiar și trei mii de oameni. Despre fotografie, mai mult fac poze în călătorii. Acum câțiva ani, mă pasiona mult fotografia de portret, dar timpul nu-mi mai permite să mă ocup de asta. Am renunțat la camera profesionistă D-SLR, mă folosesc de iPhone cu fiecare ocazie. Îmi pare rău că nu mai apuc să interacționez cu oamenii și cu mediul, pentru că acolo începe creația fotografică. Să simți pasiunea umană sau să modelezi mediul în moduri creative. 

5 recommended
comments icon 0 comments
445 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Cosmin Pojoranu, „înalt dregător” la Funky Citizens: „Într-o lume pusă pe căpătuială rapidă, implicarea civică îți dezvoltă aptitudini esențiale!”

-

Cosmin Pojoranu spune despre el însuși că este „o line care unește puncte, un releu când dai de greu”. Datorită experienței sale multidisciplinare, face punți între oameni diferiți, din diverse domenii de activitate. „Îmi place să alcătuiesc echipe pe care să ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Românca stabilită în Alicante care a creat o aplicație turistică în premieră pentru Spania: „E genul de ghid virtual care poate avea succes oriunde în lume!”

-

În urmă cu o lună, Luiza Dinu, o fotografă româncă stabilită în orașul Alicante, din sud-estul Spaniei, a lansat împreună cu asociatul ei, Manuel Codina, o aplicație mobilă care își propune să facă viața mai ușoară turiștilor din întreaga lume. Lookish Spain v... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Românul care a dat jurnalismul pe o viață relaxată în Tenerife, unde și-a deschis un local vegetarian: „În cinci ani de zile, nu m-a claxonat nimeni, niciodată!”

-

Emanuel Ciocu se definește ca „scriitornic” în România și bucătar independent în Tenerife. „Când spun scriitornic, mă refer la tot ce înseamnă scris, de la non-ficțiune (presă), până la ficțiune (literatură, teatru, film, spectacole pentru copii) și pragmatism... Mai mult »