Născut într-o familie de muzicieni din România, în iunie 1986, Răzvan Stoica a studiat vioara încă de la vârsta de cinci ani, atunci când l-a văzut pe David Oistrakh – un renumit violonist sovietic al vremii – la televiziunea națională. „Primul lucru pe care l-am conștientizat a fost că vioara ascultă de cel care o cântă și că este, probabil, instrumentul cu cea mai mare varietate de culori a sunetului”, spune Răzvan Stoica.

de Ionuț Axinescu

După un recital la Amsterdam, susținut alături de tatăl său, a primit o bursă de studii la Conservatorul din capitala Olandei. Se întâmpla chiar înainte de terminarea liceului, „o ofertă de nerefuzat”, după cum povestește violonistul.

De-a lungul anilor, Răzvan Stoica a obținut numeroase premii la concursuri internaționale, însă cel mai drag îi este cel câștigat la „New Talent Competition Bratislava”, unde a reprezentat România. „Atunci am devenit primul (și până acum singurul) român care a obținut titlul New Best Talent la această competiție”, rememorează el.

Cum e viața pentru un muzician în Olanda, comparativ cu România?
La fel ca oriunde altundeva, ca să supraviețuiești într-un mediu internațional competitiv, ca să te deosebești sau ca să te poți alătura altor muzicieni valoroși, trebuie să muncești. Munca (volumul și nivelul de implicare) e aceeași peste tot, însă având în vedere tradiția culturală a țării și interesul crescut pentru cultură, bineînțeles că oportunitățile sunt mai diverse în Olanda, iar calitatea actului artistic este mai mare.

Interesul publicului olandez este asemănător cu cel al publicului din România, aflat în creștere în ultimii ani. Însă așteptările publicului sunt cele care diferă. Publicul olandez este mult mai exigent în comparație cu cel românesc..

Cum se vede România după atâția ani de trăit în străinătate?
Cum spuneam mai devreme, din punct de vedere cultural, interesul românilor este în creștere, ceea ce mă bucură enorm. Însă există problema de fond reprezentată de lipsa culturii, cauzată de celebra înlocuire a orelor de muzică și desen cu cele de matematică. Acest gol în educația colegilor mei de generație (dar și a celor mai tineri sau mai în vârstă decât mine) înseamnă lipsa unui barem, a unei oarecare exigențe în ceea ce privește calitatea reprezentațiilor artistice.

În general, publicul face cu greu  diferența dintre muzica simfonică și muzica de cameră. La fel cum nu este conștientizată deosebirea dintre o orchestră simfonică, de cameră sau formule instrumentale ori vocal-instrumentale de cameră Există și public „connaiseur” în țară, care apreciază actul artistic din punct de vedere al calității interpretative, intonaționale și a repertoriului abordat

Ai cântat mai peste tot în lume, din Europa până în Asia. Spune-mi trei-patru concerte memorabile din carieră și de ce ți-au rămas acestea în minte.
Fără a păstra o ordine a preferinței, pot menționa concertele de la Concertgebow, la Amsterdam, Leipzig Gewandhaus, Gasteig, în Munchen, Minato Mirai, în Japonia, la Yokohama, și Walt Disney Concert Hall, la Los Angeles.

Care sunt principalele calități pe care trebuie să le aibă un muzician pentru a reuși la nivel mondial?
Dincolo de a se prezenta la cel mai înalt nivel posibil, aș menționa sinceritatea în relația cu publicul. Oamenii care vin la concert așteaptă să simtă conexiunea cu artistul. În momentul în care pășește pe scenă, chiar și fără să și-o dorească, artistul transmite exact ceea ce simte. Dacă publicul nu rezonează cu cel de pe scenă, dacă nu se crează conexiunea aceea dintre cele două planuri – scena și sala, oamenii nu se vor mai întoarce altădată.

Ce le-ai spune tinerilor muzicieni din România – să rămână în țară sau să încerce să-și facă un nume în străinătate?
În meseria noastră trebuie să ții ușile deschise peste tot, ca să poți învăța și acumula experiență. Un artist nu trebuie să aibă bariere și, spun eu, la fel cum îți poți construi un nume în străinătate, la fel ar trebui să ai ca obiectiv să fii recunoscut și în țara natală. Este la fel de importantă aprecierea internațională precum cea a conaționalilor tăi, pentru că ei reprezintă identitatea lărgită a ta, ca artist.

Cum sunt concertele pe care le ai în România?
Concertez de peste cinci ani în România, am colaborări cu numeroase orchestre din țară și, chiar dacă încă nu am reușit să ajung în toate orașele care au o filarmonică, sunt mulțumit de primirea caldă din toate localitățile în care am mers. De asemenea, vreau să laud colaborările pe care le am cu dirijorii români, care sunt mereu plăcute, iar rezultatul este de fiecare dată cel puțin satisfăcător.

Ești mai cunoscut în afara țării decât în România. Ce înseamnă asta pentru tine, ce sentiment îți dă lucrul acesta?
După cum îți ziceam, contează și faptul că nu am ajuns încă în toate orașele în care am fost invitat. Dar pentru mine asta înseamnă că pe viitor voi avea noi oportunități de concerte în premieră. Așadar, alți melomani cărora să le cânt și chiar și mai mulți români cărora să le dăruiesc muzica mea.

Ce urmează pentru tine în 2019?
Urmează numeroase turnee, în Europa, Asia, SUA. Împreună cu Fundația Kamerata Stradivarius vrem sa întreprindem câteva acțiuni pentru a strânge fonduri de sprijinire a tinerelor talente din România, la fel cum am făcut-o și în anii trecuți.