Bogdan Sărătean, artist: “E evident că specia noastră a dat chix. Iar noi artiștii trebuie să consemnăm asta, cu riscul de a da la rândul nostru chix”

- - 7- 261 vizualizari

ARTIȘTI ÎN PANDEMIE. Ce a făcut domnul Sărătean, fondator al unei companii teatrale independente la Sibiu, pentru a trece cu bine de anul cumpănă 2020?

Andrei Crăciun

Bogdan Sărătean, regizor, autor de scenarii, fondator de companie teatrală independentă la Sibiu. V-ați pus la dispoziția casa și grădina pentru scena independentă. Cine este Bogdan Sărătean? A se descrie puțin atât viața, cât și opera. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.Născut din mamă psihopedagog și tată inginer, deci nu artiști în act, la Sibiu, născut în oraș plin de sași în copilărie ca Norbert prietenu’ blond cu care făceam prostii. Suficient de demult născut încât să fi fost șoim al patriei și pionier pus coarne la Ceaușecu în manualul de limba română chemat mama la școală pe șestache rupt prima pagină primul act de insubordonare și crudă neobediență. Mama, tata, Europa Liberă în casă mereu așteptat ca Ceaușescu să moară. Ca toți tiranii dictatori mai târziu în viață, chiar și acum. Clasa a 5-a revoluție gloanțe dormit în pivniță 3 nopți pe atunci puternic marcat cum în multe spectacole se poate observa cu ochiul cel liber. Rocker rebel în adolescență păr lung mare scandal la bacalaureat directoare adjunctă cu halat alb și coc neprimit în examen bac nu cedat nu tuns Gheorghe Lazăr liceu cimitir al tinereții mele sigur putea fi mult mai rău. Anii ’90. Plecat rapid în Cluj unde student Filosofie UBB (absolvent integralist fără licență din ciclul da’ eu ce să fac cu foaia aia). În Cluj destin făcut a fi membru fondator în trupa de teatru liber Imago la Casa de Cultură a Studenților investit suflet pasiune energie, din amor dat și intrat la actorie renunțat o dată, mai apucat o dată, renunțat încă o dată, plecat în SUA chelnăr, animator, debarasator, spălător de bude, reîntors în țară la București la UNATC finisat Actoria straniu cumva la clasa Florin Zamfirescu super actor momentan pierdut în stele, întâlnire capitală cu Adrian Pintea pe care-l port în suflet mereu ultim sms de la Adrian Pintea pe care-l chema Virgil ca pe tata te iubesc frate ardelean.

Reîntors la Sibiu după 7 sau 8 ani tânăr actor la radu stanca june prim perioadă sublimă teatru scenă aplauze fane fani apoi 2007 Sibiu sublim capitală cuturală continentală. În 2006 câștigat Gala Tânăr Actor 2 premii pe cai mari, tot în 2006 jucat primu spectacol ever într-o cafenea în Piața Mică nu știam că i se zice teatru independent la ceea ce făceam, înhățat doar un palet din piața mică pus un reflector în priză și zis vorbe cu emoție la oameni. Istorie.
Prof la liceu 3 ani fondat cu elevii Asociația BIS moment cotitor în viață 2009. BIS.

Cu bis organizat în 2011 prima ediție a festival 25 de ore de teatru non-stop, de atunci organizat an de an chiar și în pandemie deci zece ediții. Nebuni. cu bis organizat din 2015 încoace an de an Teatrul din Cartier din frustrarea că oamenii din cartiere nu ar fi văzut vreodată spectacole bis.

Copil fiind nutrii creșteam nu glumesc nu două pur și simplu nutrii în Grădină de fapt tata gilu creștea pe ascuns mâncat carne vândut blană și colți de (două) nu-trii supraviețuire în anii ‘80. Grădină vie pe ștefan cel mare 56 copil fiind animale oameni vegetație comunism un fel de hippie ardelenesc pe alocuri câini iepuri găini viață apoi soră plecat io plecat gilu murit ditai grădina cimitir de amintiri junglă abandonată ani mulți apoi în anul 2016 jucat primul spectacol în Grădină, apoi în 2017 câteva spectacole, apoi organizat stagiuni și zeci de spectacole an de an dar mai ales în 2020 din ciudă pandemică. Casa cade, grădina trăiește. Grădina BIS cum e numită sau BIS Teatru, sau big teatru cum zic taximetriștii sau pur și simplu tiatru ăladin grădină.

Opera magna la debut în 99 în cluj în pivnițe de muzee case de oameni făcut teatru cu Imago nu știam pe atunci că se numește artă experimentală noi îi spuneam teatru liber apoi roluri la casandra la radu stanca lucrat cu regizori mari apoi făcut masterat pe regie și doctorat tot la unatc apoi regizat multe spectacole la radu stanca și la bis teatru iubirea la oameni, romeo și julieta, orb de mină, născut în 90, povestea poveștilor, mai multe nu mai enumăr da’ cel mai mult îmi place să scriu textul cumva împreună cu actorii sau pornind de la experiențele lor de la mărturisirile lor îmi place să scriu se vede și aici ce mult scriu dar lene mare.

Capodopera magna apărut în urmă cu 2 ani în martie 2019 în zi friguroasă cu soare puternic fetița mea Sonia Leia cu gene siberiano-transilvano-rwandezo-ugandeze cu mama cetățean ugandez iubesc uganda și iubesc myanmar și iubesc marea andamanului și lacul victoria și soarele.

Cum v-a mers, Bogdan Sărătean, în anul fatidic 2020? A supraviețuit proiectul dumneavoastră teatral? Cum se simte? Ce urmează în anul nou 2021? La ce a lucrat Bogdan și la ce mai lucrează acum? Mai are putere de muncă? Dorință? Poftă?
Gata schimb stilul de marcel prost, să nu par prea deștept. Devin serios, ok? Nu-mi amintesc să fi citit proust, da tot ce se poate. 2020 a fost fertil și intens și cu energii nebănuite și cu moarte a început și s-a acutizat. a fost cu boală, a fost cu bucurii, a fost cu zburat din facultate unde predasem 10 ani păcat de studenții mei că le povesteam frumos, a fost de necuprins anul.

Proiectul nu doar a supraviețuit, dar a și crescut într-un sezon cât în șapte. Mă refer la bis teatru dar mă refer și la grădină, la grădina bis. ne-am dat seama că mingea e la noi, având un spațiu în aer liber, că aerul e la noi, și boliciunea să rămână departe de noi. Am lucrat cu toată echipa și cu voluntarii ca apucații să facem grădina brici, cu toate facilitățile sanitare. Și am început a juca în 26 iunie, și am ținut-o așa până spre final de octombrie. Am jucat la apus, am jucat pe caniculă, sau la 6 grade celsius, cu solul arid sau noroiat de ploi voluminoase. Nu eu am jucat, actorii, adică noi, echipa, actori, tehnic, voluntari, oameni. Memorabilă vară, da. Tehnic vorbind, statistic, bis teatru a scos în intervalul iunie-decembrie 2020, 6 premiere (5 pe viu și una online, “Mutat de la noi”). S-au jucat 39 de reprezentații în Grădina BIS și 21 de reprezentații în alte spații în aer liber din Sibiu și din țară. Asta în 4 luni de zile, începând cu premiera din 26 iunie. Pe lângă asta festivalul 25 de ore de teatru non-stop s-a preschimbat pandemic în 25 de zile de teatru, iar proiectul TEATRUL DIN CARTIER s-a întins pe întreaga lună iulie. Pe alocuri ne-am chinuit, la propriu, dar ne-am și bucurat mult. Iar fericirea e suma tuturor bucuriilor.

Bogdan a lucrat la toate astea și a mai lucrat chiar înainte de pandemie la un spectacol al secției germane a tnrs, iar apoi la 6 spectacole lectură tot ale naționalului sibian. Nu știu cum a făcut. Acum e o amorțeală cumva în interiorul meu, dar e inerentă cred în ianuarie rece februarie rece și pandemie. Mă uit ca hipnotizat la cuvintele Dorință și Poftă din întrebarea ta de mai sus. Și nu știu de unde a fost atâta dorință și poftă în anul ce-a trecut, pentru că a fost! Acum simt ca niciodată că m-aș întoarce mai mult spre mine cu egoism, aud câinele Charley cum latră de afară din Grădină și îmi dau seama că nu voi reuși să fiu al meu. E straniu să ai grădina plină de oameni, cu pandemii, cu repetiții, cu tămbălău, cu jandarmii verificând măștile la fiecare reprezentație, cu energii intense, iar apoi brusc odată ce vine frigul să rămâi casnic, nu singur, cu fetele tale, adică într-o singurătate în 2 plus bebe miracol. Dar tot acolo. Când grădina se acoperă de zăpadă e sublim. Uneori în casă e prea frig și mă gândesc la africa, la asia, vezi, mi-e lene să scriu cu majuscule. crunt.dorință. poftă. crunt.

Ce ar putea și ce ar trebui să facă publicul pentru sectorul independent din țara noastră? Ce ar fi trebuit să facă autoritățile și ce au făcut sau, dimpotrivă, n-au făcut? Cum ziceți?
Publicul să înțeleagă puțintel diferența dintre teatrul de stat și cel independent. Și pentru că înțelege, să plătească bilet. Și la ieșire să mai ceară unul, dacă i-a plăcut show-ul.

Să fie parte din fenomen. Nimic mai îmbucurător decât atunci când îți găsești nișa ta. Și îi vezi că vin, și revin, și începi să îi saluți, pe ei, pe spectatorii tăi, pe oamenii pentru care faci asta, de fapt nu faci pentru ei, faci pentru tine și pentru ei, dar asta e altă poveste.

În pandemie autoritățile ar fi trebuit să îi sprijine pe cei care lucrau pe contracte de drepturi de autor și nu au mai avut unde să joace, să presteze. Și au făcut-o! Lăudabil. Incredibil. Au oferit indemnizații! Dar nu au știut să traseze niște limite, niște condiții clare, iar bâlciul de abia începe, pentru că se zice că aproape jumătate din suma oferită ca indemnizație va trebui returnată statului de către fiecare artist în parte. Dar nu se știe exact când sau sub ce formă. Iar aici va începe bâlciul. Evident artiștii nu vor avea de unde să returneze sumele.

Ok, indemnizația e bună în condiții extreme, cum a fost starea de urgență, când totul era blocat. Dar apoi trebuie stimulate căutările. Cum îl stimulez pe sărmanul artist să păstreze legătura cu publicul lui. Chiar dacă nu iese acum la public, să îl stimulez ca în perioada asta să pregătească, să caute. Să ofer finanțări cât mai diverse, cu bătaie lungă. Gata cu indemnizațiile.

Ok, apoi înainte de alegeri a apărut o poveste cu o sumă ca-n filme. Un milion de euro sau dolari sau yeni pentru CULTURĂ. Scheme, condiții, registre naționale. Ok. Nimic deocamdată. Dar nu miroseau bine premisele – anume raportarea sumelor oferite drept „ajutor” la vânzarea de bilete. Condiționarea accesării acestor fonduri de încasările din bilete. Nimic mai nesănătos! E timpul ca după atâtea decenii autoritățile să înțeleagă specificitatea (hai că e mișto cuvântul) teatrelor independente. Faptul că au o nișă, adică NU se adresează maselor. Și faptul că nu poți să îi clasifici în funcție de vânzarea de bilete pe care o realizează pentru că de cele mai multe ori misiunea lor nu e una comercială. De multe ori vorbim de proiecte cultural-educative, pentru segmente defavorizate din populație, iar aici NU se vor percepe bilete. Dar artiștii vor fi remunerați. Arta trebuie susținută, cu atât mai mult cea cu profil educațional, cea care se adresează grupurilor vulnerabile. Sunt demersuri artistice utile & importante care nu pot fi contorizate așa, cantitativ.

Ce ar trebui să facă autoritățile? Să dialogheze. Să asculte vocea structurilor independente din toată țara. Dar pe bune, nu doar mimetic.

Condiția artistului independent în România. Ce se va întâmpla cu el? E o specie pe cale de dispariție sau cum? Cum trăiește acesta?
Sărmanul Dionis. A învățat să scrie proiecte, să se exprime în obiective SMART, specifice măsurabile. Și a intrat astfel într-o nouă etapă a cenzurii veșnice, cenzura auto-impusă în momentul în care aplici la o finanțare.

Încep să cred că e IMPOSIBIL să fii independent în România, mă refer la toată România, nu doar în București, unde poate ai șanse să supraviețuiești transformându-te într-un vânător de proiecte sau de joburi.La o analiză rece, consider că modul în care e construit întreg sistemul, nu permite supraviețuirea pe lungă durată, gen modus vivendi, a unui artist independent.

Cred însă că e posibil ca anumite structuri independente să funcționeze, să coaguleze un număr de artiști cu un crez comun, care vor na naștere unor plăsmuiri artistice utile comunității. Utile în sensul că vor contrabalansa puțintel tsunamiul de prost gust și așa zis entertainment care ne îneacă, aici nu știu dacă îneacă nu se scrie cumva cu doi de “n”, dar nu cred.

Deci, să revin, e posibil ca aceste structuri să existe, dar artiștii din componența lor vor trebui să trișeze la un moment dat și să se adape din robinetul instituțional, căci altfel vor sucomba la propriu.

Ce lecții au fost învățate în ultimul an? Țara și lumea, ce ne profețiți – vine sfârșitul lumii sau se drege universul și revenim la spectacole și, poate, chiar la cinematograf? Cum considerați? Ne refugiem cu toții în virtual? Ce-o să fie, ce-o să fie?
Apropo de cinematograf, oare chiar ne place imaginea aia cu oameni care se îndoapă cu popcorn și care au locșorul acela pentru băutura răcoritoare la îndemână? Și mai deschid din când în când smartfonu când îi pierde acțiunea de pe ecran. Mie nu mi-e dor de lumea aceea.

Se vorbește în teatre de RELUAREA activității. Ca și cum ceva a fost oprit, am apăsat PAUSE, și acum reluăm exact de unde eram, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Or, eu nu cred că poate fi așa. Iar dacă ne încăpățânăm să credem că va fi așa vom avea o surpriză.

Cred că se va schimba structura publicului, plămada lui, nevoia lui. Vor fi fisuri mari, prăpăstii. În virtual nu avem nici o șansă, dacă vrem să concurăm net-flicsu sau platforme de genul acesta. Ne putem păcăli o vreme contorizând vizualizările, prefăcându-ne că nu știm că numărul acela măreț de view-uri se referă în proporție covârșitoare la spectatori rătăciți care au dat două clickuri din curiozitate și s-au holbat 3-4 minute. Dar arta noastră era cea cu viul, cu respirațiile, cu apropierile energetice și fizice. Iar astea NU mai sunt posibile momentan, pentru că planeta s-a infectat. Nu de la un liliac sau de la un pangolin. De la poftele noastre nestăvilite. De la obsesia de a consuma, de a avea. Încă mai sper că la nivel individual s-au învățat acele lecții de care spui, dar tare mi-s sceptic. Nu știu ce-o să fie. Și nu e nimic de făcut. E evident că specia noastră a dat chix. Iar noi artiștii trebuie să consemnăm asta, cu riscul de a da la rândul nostru chix. Cum spunea amicul tău Cioran, cu toții ne ratăm viața, diferă însă magistral modul în care o facem. Dar acesta nu e un citat, e o vagă amintire.

Mă tem că străduindu-ne să “reluăm” activitatea, să ne întoarcem exact de unde ne-a prins pandemia, vom rata șansa unei întâlniri prolifice cu domnia sa Pandemia. Ea e aici pentru a ne provoca, hai măcar să încercăm să documentăm aceste vremuri, să ne lăsăm inspirați de ele, așa sinistre cum sunt, să nu ne grăbim năuci spre a glorifica acel BC. (Before Covid)

 

Cuvânt de încheiere, povață către tineri.
Oricât ne înțelepțim tot la cuvintele răposatei gânditoare nordice cu voce divină Marie Fredriksson ajungem – LISTEN TO YOUR HEART!

Eu cel mai bine m-am simțit în viețuirea mea când am abandonat brusc lucruri stabile, sigure. Și mereu când am făcut asta am mers pe jos mult, fără oprire. Ca să însoțesc cumva fizic gândul, nevoia interioară.

Povața e să priviți cât mai mult pe fereastră și să mergeți mult pe jos, fără un scop anume. Cât timp mai puteți face asta, înseamnă că sunteți liberi. Pare la îndemână, dar nu e chiar așa simplu. Iar cel mai important e să nu ne temem să schimbăm capital unghiul. Aș vrea să dau o povață întru empatie și compasiune, că mare e nevoia. Dar nu pot. Încerc mâine, după o plimbare strașnică pe jos. Căutați-mă.

 

CITAT
Publicul să înțeleagă puțintel diferența dintre teatrul de stat și cel independent. Și pentru că înțelege, să plătească bilet. Și la ieșire să mai ceară unul, dacă i-a plăcut show-ul.
Bogdan Sărătean, artist

7 recommended
comments icon 0 comments
261 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Cătălin Babliuc, actor: “Oamenii vor să vadă oameni reali în fața lor, să audă o respirație, o scândură care scârțâie, să trăiască emoția actului viu”

-

ACTORI ÎN PANDEMIE. Cum i-a mers lui Babliuc (care a avut coronavirus) și ce crede el că urmează pentru teatru, filme, țară, lume și altele. Andrei Crăciun Cătălin Babliuc, a venit acel moment din an în care, delicat, dar ferm, trebuie să te luăm din nou la în... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Voica Oltean, actriță: “Cred că actoria se poate învăța oriunde. La tine în baie, în școală, în teatru, în fața camerelor, în dormitor, în parc și, de ce nu, și pe Zoom”

-

ACTORI ÎN PANDEMIE. Vă întrebați, firește, ce a făcut în anul 2020 foarte tânăra noastră actriță Voica Oltean (e născută în anul 2000). Iată. Andrei Crăciun Voica Oltean, să nu lăsăm colbul uitării să se aștearnă peste numele tinerilor noștri actori. Așa că vi... Mai mult »