Marius Ghincea, Fulbright Scholar la George Washington University: „Americanii nu se înțeleg între ei, dar toți recunosc libertatea de expresie a celorlalți”

- - 1- 14 vizualizari

Marius Ghincea studiază politici publice la George Washington University din Washington, SUA și în paralel conduce două seminare despre legăturile dintre piețele internaționale și guverne pentru studenții din ciclul de licență. În plus, lucrează și la un proiect de cercetare despre relațiile transatlantice din ultimul deceniu și colapsul arhitecturii de securitate din Europa.

 

A reușit totuși să își facă timp să ne răspundă la câteva întrebări și am vorbit cu el despre planurile sale de viitor, experiența de la Central European University din Budapesta, ce putem învăța de la societatea americană și ce ar trebui să se schimbe pentru ca tinerii să se întoarcă în România.

Ce va urma pentru tine după experiența din Washington? Ai în gând să te întorci în țară? 

După ce îmi voi termina studiile aici, la Washington, îmi propun să revin în Europa, unde să îmi continui cariera în cercetare sau politici publice. Încă nu sunt sigur care ar fi cea mai oportună direcție, în mediul academic sau în politici publice. Cu siguranță voi reveni în țară la un moment dat, deși momentan nu știu cu exactitate când. Sunt plecat de câțiva ani din România, dar fie că am trăit la Praga, Cracovia, Budapesta sau Washington, am rămas întotdeauna interesat de ce se întâmplă în țară și sper să ajung la punctul în care să pot contribui la modernizarea statului român și la o îmbunătățire a politicilor publice. Acesta este unul din dezideratele pentru care mi-am continuat studiile și pentru care voi continua să-mi îmbunătățesc abilitățile profesionale și academice.

Cum ai descrie experiența de student la Central European University din Budapesta? Ce ai observat diferit față de Universitatea din București?

Perioada în care mi-am făcut studiile la CEU a fost cea mai prolifică intelectual de până acum și de departe cea mai satisfăcătoare la nivel personal. CEU este într-o cu totul altă clasă academică decât Universitatea din București, aproape din toate punctele de vedere. Este o universitate care îți oferă resurse academice aproape inepuizabile, îți oferă oportunități de a interacționa de la egal la egal cu somități academice și politice din întreaga lume și, mult mai important, te învață ce e aia pluralismul de idei și diversitatea culturală. CEU este o universitate internațională, cu studenți și profesori din peste 120 de țări, dar în același timp este și foarte mică, cu doar 1500 de studenți. Asta creează un sentiment de comunitate, iar profesorii și personalul administrativ lucrează pentru a te simți integrat și implicat în toate evenimentele și activitățile academice și culturale. Pe lângă accesul la o minunată bibliotecă, fără egal în Europa centrală și de este, CEU m-a învățat ce e aia gândire critică și de ce trebuie să valorizăm pluralismul de idei, chiar și când acestea nu ne plac. Exista constant atenția asta pentru înțelegerea ideilor și contextelor în care acestea apar, precum și diferențele dintre diferite perspective, lucru foarte rar găsit pe parcursul studiilor mele la Universitatea din București, unde accentul încă se punea pe memorare și într-o mai mică măsură pe înțelegere și critică.

Mai mult decât atât, misiunea CEU se simte în toate cursurile, la toate evenimentele, în toate încăperile campusului. Promovarea societății deschise nu este doar un motto, ci chiar se simte în modul în care universitatea este organizată, în modul în care cursurile sunt ținute, până și în modul colegial în care te abordează profesorii. De altfel, acesta a fost și primul șoc pe care l-am avut când am început studiile. Niciun profesor nu căuta deferența și respectul protocolar pe care simți că trebuie să-l arăți în România, toți te abordau și așteptau să fie abordați drept egali și colegi. Asta poate și pentru că CEU este o universitate care are doar programe post-universitare, nu și programe de licență.

Dacă ai putea identifica două probleme centrale ale învățământului din România, care ar fi acelea?

Sunt multe probleme pe care le-aș putea identifica în învățământul românesc, dar două dintre cele mai importante ar fi lipsa resurselor adecvate și relațiile profesionale și instituționale pe care nu le pot descrie altcumva decât drept feudale.

Lipsa resurselor adecvate limitează posibilitatea de creștere a calității actului educațional, forțează universitățile să se concentreze pe cantitatea de studenți atrași, finanțarea făcându-se per capita, și nu le permite să aloce suficient pentru stimularea profesorilor, ceea ce duce la apatie. Lipsa resurselor aprofundează feudalismul instituțional, reifică rețelele patronalist-clientelare și asta duce la o scădere și mai mare a calității actului educațional.

Zilele trecute făceam o comparație între ciclul de licență de la GWU și de la Universitatea din București, iar concluzia la care am ajuns este că nu e o mare diferență între studenții americani și cei români, iar rezultatele superioare ale americanilor rezultă din faptul că se investesc o grămadă de resurse în infrastructură școlară, biblioteci, acces electronic la jurnale academice și baze de date, programe de consiliere individualizate și tutoring. La nivel post-universitar diferențele sunt mult, mult mai pregnante, în special pentru că accesul la resurse suficiente este înzecit mai important la nivelul școlilor doctorale și chiar a programelor masterale decât este la nivelul ciclului de licență.

Ai întâlnit stereotipuri/preconcepții despre români în experiențele tale internaționale? Dacă da, care au fost și cum le-ai combătut?

Surprinzător, nu am întâlnit foarte des oameni care să exprime prejudecăți sau preconcepții despre români. Cel puțin nu în prezența mea. Desigur, la Budapesta era imposibil să nu întâlnesc unguri care să dorească să-și exprime dorințele sau opiniile privitoare la Transilvania sau Trianon, dar majoritatea prietenilor mei unguri nu au atins vreodată acest subiect.

Ce are România de învățat de la societatea americană?

Aprecierea importanței pluralismului de idei și profundul respect, aproape religios, pentru libertatea de exprimare. Americanii nu se înțeleg între ei absolut deloc, iar zilele acestea polarizarea politică și socială este la cote paroxistice, dar toți recunosc libertatea de expresie a celorlalți și faptul că au un drept legitim de a-și exprima și susține opiniile.

Ce au americanii de învățat de la noi?

Unii americani ar avea de învățat câte ceva de la credincioșii din România. Românii care sunt credincioși tind să nu fie atât de pătimași sau chiar obsedați de credințele lor religioase precum sunt un număr consistent dintre americani.

Ce crezi că ar trebui să se schimbe în țară pentru a stopa exodul de tineri care preferă Occidentul?

Asta este o întrebare foarte grea. Cred că în primul rând ar trebui să avem parte de o creștere a calității vieții, ori măcar de o speranță credibilă că aceasta va crește într-un termen rezonabil. Prietenii mei care se expatriază pleacă nu în mod neapărat din cauza nivelului de trai, căci majoritatea câștigă peste o mie de euro la multinaționale, ci din cauza calității vieții. De aia nu trebuie să confundăm nivelul de trai cu calitatea vieții. Poți să câștigi foarte mulți bani și totuși să trăiești într-un oraș în care calitatea vieții și oportunitățile existente nu îți oferă satisfacție.

Care consideri că sunt obiectivele spre care ar trebui să tindă un tânăr student în România?

Fiecare persoană are propriile obiective și dorințe spre care tinde, așa că nu cred că putem generaliza o listă de obiective. Este destul de greu să întrebi un tânăr așa ceva. Obiectivele mele, spre exemplu, sunt într-un flux continuu, deci îmi este greu să pot face afirmații prescriptive pentru alții. În mare, eu vreau să înțeleg mai bine lumea în care trăim, să îmi dezvolt competențele sociale și profesionale și, într-un final, să pot spune că am contribuit cu ceva la îmbunătățirea societății noastre.

Care sunt cărțile care te-au ajutat cel mai mult în dezvoltarea ta personală?

Ființa și neantul. Eseu de ontologie fenomenologică de Jean-Paul Sartre;

O teorie a dreptății de John Rawls;

Societatea deschisă și inamicii ei de Karl Popper;

Ce este istoria de E. H. Carr;

A supraveghea și a pedepsi de Michel Foucault;

Returing to Reims de Didier Eribon;

Cum vezi viitorul României?

Viitorul României este așa cum îl facem noi astăzi. Trăim în vremuri tulburi, în care ordinea politică globală este zguduită de multiple crize interne și externe occidentului, care este contestată de cel puțin trei modele societale care sunt în antiteză cu democrația liberală, iar noi deja simțim efectele. Nu știu cum va arăta viitorul României, dar știu că ceea ce facem noi astăzi va defini ziua de mâine.

comments icon 0 comments
14 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Vlad Dumitrescu