Cristina Chipurici, fondator The CEO Library: „Cred foarte mult în ideea de curator; trebuie să putem să selectăm cele mai bune informații pentru noi”

- - 7- 339 vizualizari

Cristina Chipurici a creat anul trecut, alături de Bobby Voicu, The CEO Library, pentru că viața e prea scurtă să citești cărți nepotrivite. Site-ul ajută cititorii să selecteze cărțile care îi vor ajuta să își accelereze procesul de învățare, cu recomandări de la oameni de succes.

În trecut, ea a creat Monden.info, primul blog de muzică din România care a fost vândut și a lucrat ulterior ca PR pentru mulți artiști români. Am stat de vorbă cu ea despre industria muzicală de la noi, cum a început povestea cu blogul, The CEO Library, productivitate, rețelele sociale și altele.

 

Monden.info, proiect început de tine și Bobby Voicu, a fost printre primele bloguri de muzică din România și cel mai citit. Spune-ne cum a început totul.

Eram în primul an la jurnalism și trebuia să facem practică la o instituție de presă. Eu am ajuns, cumva, la departamentul de muzică al știrilor de la o televiziune românească. Ideea este că m-am enervat foarte tare după câteva săptămâni pentru că lucrurile pe care le prezentau ei la televizor, mi se părea că nu au nicio legătură cu ce vedeam eu ca fiind cu adevărat important. Și atunci îi tot întrebam: „Dar de ce vorbiți despre asta? De ce aveți titlul ăla de can-can”? Răspunsul venea, inevitabil: „Pentru că altfel nu o să se uite nimeni”. Și în momentul ăla mi-am spus „lasă, că vă arăt eu vouă”.

Am renunțat la practica de la știrile respective și la scurt timp după, m-am dus la un eveniment de bloggeri, prin 2007. Nu știam pe nimeni de acolo. Am stat de vorbă atunci cu Bobby Voicu, care știa ce scriu eu pe blogul personal. A observat că eram super pasionată de muzică și, el având un domeniu deja cumpărat, mi-a propus să ne folosim de el și să începem un proiect împreună. Este amuzant că domeniul era fix „monden.info” și ne-a fost greu la început pentru că a trebuit să convingem pe toată lumea că nu este vorba de ce cred ei. Era un site fără bârfă, fără scandal, fără titluri senzaționale.

Cum a fost perioada de început? Cum ați ajuns să aveți succes?

A fost foarte dificil la început, mai ales în primul an, pentru că nu am câștigat niciun ban, ba chiar eram pe minus, pentru că ne plăteam singuri toate intrările la concerte, stăteam pe banii noștri până la 2 noaptea și apoi eu scriam până dimineața și fotograful edita pozele. Trebuia să scrii noaptea, pentru că dacă treceau două-trei zile, nu mai conta, era prea târziu.

Cu toate astea, lucrurile s-au îmbunătățit, deși reacțiile din presa clasică erau de tipul „n-o să faci nimic cu blogul tău”, a început să se ducă vorba printre artiști că există un site care chiar este interesat doar de muzică, fără bârfe, care se documentează și încearcă să pună în context informațiile și să le explice. Astea sunt lucruri care se văd pe termen lung, dar pe termen scurt poate fi riscant. Artiștii au văzut puterea online-ului pentru că noi le aduceam mai multe vizualizări și mai mulți fani la concerte decât presa clasică. Plus că prezentam lucrurile mai curat. Am și venit fix în perioada aia în care s-a trecut de la televiziuni la internet, în paralel cu criza economică, care a dus la reducerea bugetelor pentru presa clasică.

Totuși, nu există și artiști care se hrănesc din buzz-ul creat de mondenități? Îmi vin în minte, ca exemplu, conflictele create artificial între artiștii rap din SUA.

Cred că depinde de artist. Există câțiva care nu pot rezista fără buzz, fără această publicitate artificială. Asta pentru că nu au o substanță valoroasă, nu au o bază solidă pe care să poată construi, practic nu au nimic în spatele cortinei. Și atunci fără acest hype creat de presă nu pot supraviețui. Există unii care artiști care nici măcar nu au nevoie neapărată de el, dar le place să își mai hrănească orgoliul, pentru că au nevoie de mai multă validare de afară. Fiecare om are monștrii lui, cu care se luptă.

La sfârșitul lui 2008 ați vândut proiectul Monden.info, devenind astfel primul blog vândut din România. Ce v-a determinat să luați această decizie?

Simțeam că nu mai aveam puterea să îl creștem așa cum ne-am fi dorit. Nu aveam deloc publicitate, cred că am avut o singură campanie cu Dacia prin septembrie 2007. Eu nu aveam altă sursă de venit și era complicat. Colegii mei aveau, însă nu mai aveau timp să se ocupe cum ar fi trebuit și de site. După vânzare, eu am fost singura care a rămas. Vânzarea ne-a ajutat foarte mult, pentru că am avut finanțarea necesară pentru a putea angaja oameni noi, să plătim fotografi, să facem un logo dar și pe partea de programare. Ulterior am plecat pentru că am simțit că era momentul potrivit.

După ce ai plecat, te-ai concentrat pe a face PR pentru artiști. Cum a fost experiența? De ce ai părăsit domeniul?

Cred că am părăsit această zonă pentru că sunt prea puțini artiști și manageri pentru care chiar merită să lucrezi și să te dedici. Piața este mult prea mică, per total. Proporția dintre oamenii chiar mișto și cei cu care nu aș mai lucra niciodată m-a făcut să plec. Ca să faci bani trebuie să lucrezi cu cineva din zona pop, care la rândul lui/ei face bani. Cel puțin pe atunci, dacă lucrai cu independenți, îți era mult mai greu, din punct de vedere financiar. Acum pare că s-au mai schimbat lucrurile, totuși.

Industria muzicală este plină de oameni care au total alte valori decât cele pe care pun eu preț. Eu valorez foarte mult transparența și sinceritatea. În industria asta este foarte mult „smoke and mirrors”. Poate dacă aș fi plecat în afară unde este mult mai ușor să trăiești din asta, ar fi fost altfel lucrurile, dar am ales să rămân aici și îmi asum.

Cum a fost masterul online în Music Business la Berklee College of Music?

Masterul a fost fascinant pentru că sistemul educațional american este complet diferit de al României. Acolo se pune accent pe procesul de învățare și acumulare de informații, nu neapărat pe rezultat. Ei valorează pașii până ajungi acolo, cum a fost documentarea și te întreabă ce ai fi putut face diferit. Nu or să îți zică că ai greșit sau că ești prost, ci te pun să gândești tu, singur. Cred că asta am învățat cel mai mult, pe lângă toate informațiile despre muzică. Eu atunci am început, practic, să citesc cărți. Pentru că în liceu, cărțile erau obligatorii și trebuia să le faci fișă și să conspectezi și asta mie mi-a creat o repulsie maximă. Astfel, perioada cu masterul mi-a deschis ochii în privința asta.

Făcând o comparație, cum a fost facultatea de jurnalism de aici?

După niște experiențe mai puțin plăcute pe la facultatea de comunicare, unde mi se preda după dictare, ceea ce mi s-a părut aberant, am ajuns la jurnalism, la Hpyerion, la privat. Cred că au existat lucruri bune și rele. Erau unii profesori care au fost extraordinari, dacă voiai să înveți, chiar aveai ce. Dacă, în schimb, voiai să treci ca rața prin apă, nu aveai nicio problemă. Dar au fost profesori de la care chiar am avut ce învăța și există profesori care îți pot schimba viața. Cel mai mult am învățat, totuși, aplicând direct pe monden.info, cred că asta mi-a oferit mai multe beneficii decât dacă aș fi mers la toate cursurile. Oricum, profesorii buni ne îndemnau să facem practică pentru că acolo o să învățăm. Un mare avantaj era și că ei lucrau, toți erau în presă și atunci aveau experiența în spate.

În septembrie, ai creat The CEO Library împreună cu Bobby Voicu. Cum merge proiectul?

În primul rând, avem aceeași problemă cu numele pentru că lumea crede că sunt doar CEOs și doar cărți, dar este vorba de mai mult de atât.

Ideea de bază de la care am pornit este că există tone de cărți, dar, evident, nu toate sunt bune și cumva trebuie să le filtrezi. Pentru că multe dintre ele sunt umflate artificial sau au o singură idee bună pe care o repetă la nesfârșit. Sunt promovate de media, exact despre ce vorbeam, acest buzz artificial. Toată lumea are acces la aceleași informații și atunci trebuie să te diferențiezi cumva. Eu cred foarte tare în ideea asta de curation, trebuie să te duci direct la cele mai bune surse de informații de la care să înveți. CEO Library se ocupă de acest proces de selecție și sunt implicați atât CEOs dar și marketeri, freelanceri etc. Problema cu CEO este că e un titlu, dar e și o validare care vine din afară și duce cu gândul la corporații, dar nu despre asta este vorba. Este important să înveți tu pentru tine și ce are sens pentru tine. Și să vină la momentul potrivit.

Îl recomand pe Ryan Holiday, am învățat foarte multe de la el: cum să aleg cărțile, cum să rețin informațiile din ele, el este foarte bun pe zona asta educațională, de dezvoltare personală și obiceiuri mici, punctuale. Îi sunt recunoscătoare, de asta îl și promovez așa mult.

Care crezi că sunt aspectele negative al productivității?

Cred că îți poate provoca anxietate pentru că vezi ce fac alții și îți dai seama cât de „fucked up” ești tu și în acest moment te blochezi și riști să nu mai faci nimic, cam ăsta ar fi reversul medaliei.

Este important să fii mereu conștient de efectul lucrurilor pe care le faci. Chiar dacă n-ai fost productiv astăzi, poți recupera mâine. Trebuie să te adaptezi și să vezi ce merge la tine. Te gândești „asta nu funcționează pentru mine la ora aia, hai să încerc și altfel”. E foarte mult de experimentat și de analizat pentru a încerca să te îmbunătățești. Ce are logică pentru tine, poate să nu aibă pentru alții. De la alții îți iei doar idei și s-ar putea să nu se potrivească cu tine, ca moment. De exemplu, eu până acum cinci ani eram pe program inversat, mă culcam dimineața și lucram toată noaptea pentru că noaptea nu aveam întreruperi. Acum sunt pe dos, mă trezesc la răsărit și lucrez în primele ore ale dimineții. Nu aș fi putut face asta la 22 de ani. Trebuie să pui toate informațiile pe care le obții în context și să vezi de ce ai nevoie.

Cel mai important este să ai structură. Toți cei care sunt productivi au o structură, o logică, o rutină, care chiar dacă diferă, există acolo. Trebuie să fii consistent și să ai un scop care să te ajute să treci peste momentele grele, mai ales când se duce entuziasmul de la început.

Cum vezi viitorul blogurilor la noi?

Cred că se poate face o paralelă și cu podcasturile în afară sau conturile de Instagram. Există valuri care vin și pleacă la fel de repede, apare mereu altceva. Așa este și cu blogurile, cred că or să rămână cele care se potrivesc. A trecut un prim val al bloggerilor, de acum zece ani, când erau câteva bloguri foarte citite și pentru că au prins fix momentul oportun. Acum fiind concurența mai mare, cred că rămân, încet-încet, doar cele mai bune.

Ideea este că oamenii consumă în moduri diferite informația. Unii poate consumă video, alții conținutul scris. Am prieteni care ascultă audiobooks și nu apucă să citească cărți scrise. Problema este că atunci când te duci spre video și conținut scurt în general, cred că asta îți scurtcircuitează atenția și nu mai poți să te concentrezi la fel ca înainte, nu mai poți să înveți și simți nevoia de doze noi. Fiecare lucru nou pe care îl afli îți stimulează secreția de dopamină și asta creează dependență. O să cauți din nou sentimentul ăla.

credit foto: Alexandra Mateescu

Care crezi că sunt efectele negative ale rețelelor sociale?

Chiar săptămâna trecută am vorbit pe tema asta, am fost speaker la un eveniment unde am ținut o prezentare despre efectele negative pe care social media îl are asupra noastră și asupra felului în care învățăm și procesăm informația. Dacă ne umplem viața cu chestii mici, doar să vedem ce s-a mai întâmplat, o știre, un status, un filmuleț.. în momentul în care trebuie să luăm decizii importante, ne blocăm fiindcă nu mai avem capacitatea de a face asta. Creierul este ca un mușchi și îl omorâm cu lucruri care nu contează și atunci nu mai are energie pentru altceva.

Cu cât petrecem mai mult timp pe Facebook, ei fac mai mulți bani, de altfel e și construit în așa fel încât să te țină captiv. Drept urmare, tu te concentrezi mai puțin pe muncă, vei face mai puțină muncă de calitate și mai puțini bani. Ei investesc miliarde de dolari ca să te țină acolo, ca să le folosești produsele. E un business, e normal să fie așa, dar trebuie să fim conștienți de asta.

Recomandă-ne câteva podacast-uri în limba română.

Eu îl ascult pe Katai. Și ar mai fi și ZeroPlus de la Andrei Roșca. El este un coach pe strategii de schimbare. Pe lângă faptul că mi-a fost coleg de liceu, lucrez cu el pe partea de coach și am ținut un workshop împreună. Are un podcast pe dezvoltare personală, cum și de ce să te schimbi. Mai este și podcastul prietenei mele, Andra Zaharia. E un podcast în engleză, dar ea o vorbește impecabil. Este despre luarea deciziilor și intervievează oameni din afară, de marketing de obicei.

7 recommended
comments icon 0 comments
339 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Vlad Dumitrescu


Bookmark?Remove?

Radu Atanasiu, profesor de gândire critică: „În școlile românești, există o lipsă de încredere în elevi și se preferă dezvoltarea memoriei, nu a inteligenței”

-

Am stat de vorbă cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică la Maastricht School of Management și mi-a povestit despre principalele erori din sistemul de învățământ românesc, care sunt cele mai des întâlnite erori de logică la români și de ce este bine să î... Mai mult »