Gabriela face parte dintr-o generație nouă și puternică de poeți, abia debutați în ultimii ani, o generație despre care – nu e exclus – se va scrie mult mai mult în viitor, decât acum. Măcar noi să o ascultăm, totuși, din vreme.

Andrei Crăciun

Gabriela Feceoru, poetă mai ales. Cum e să fii poet din România mileniului III (mai ales unul debutant), ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Îmi petrec o jumătate de zi la redacția Revistei Vatra din Târgu Mureș, unde sunt angajată de 4 ani, curând se fac 5 ani. Nu pot să spun că mă organizez vreodată în ce citesc: cărți despre feminism, postuman, tratate de hedonism, cristalografie, genetica sexelor etc. Plătesc degrabă facturi, chiria și alte chestii. Nu-mi place comerțul, negoțul, partea asta cu banii, nu sunt o fire pragmatică sau realistă, la alții am văzut că e mai dezvoltată latura asta, mie nu-mi iese. Banii sunt puțini, dar nici nu am fost una din aia care să zică, o vai, uite, vai, nu am ce mânca, da, dar când am ales grădina asta, am știut că în ea se află mulți spini. Sigur că am și poeme de revoltă, revolta vine inevitabil când vezi că efectiv nu se schimbă nimic la situația ta financiară, chiar dacă din punct de vedere creativ ești în mare vervă și ai un public anume care apreciază munca ta. Nu cred că mai sunt motivată de mulțumiri, aprecieri, cred că și eu ca mulți dintre colegii mei poeți ne-am dori un spațiu al nostru, un pic de certitudine pentru ziua de mâine, pentru că de certitudinea asta depinde următoarea carte. Și următoarea carte e întotdeauna, pentru noi scriitorii cel mai important lucru, așa cum e acum pentru mine Jurnalul Unei Depresive Anonime I, care apare la editura Grinta și o lansăm în exclusivitate, pe 7 martie, 2019, la Jʹai Bistrot, Târgu Mureș, ora 18:00.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Gabriela Feceoru – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns, la urma urmei, să scrieți poezie?

În primul rând, rotiți-vă înspre poezie. Și de veți face mișcarea asta, veți găsi cartea mea pe multe dintre rafturile librăriilor din țară. blister apărută în 2017 la editura Cartea Românească, a avut și are o distribuție corectă. Știu că se găsește și online, se găsea pe elefant.ro, dar cred că au epuizat stocul, cum și la Târgu Mureș, au epuizat stocul, dar cel mai sigur există pe site-ul oficial el editurii Cartea Românească.  Cum am ajuns eu să scriu poezie? Am făcut multe exerciții de scriere absolut absurde. Și continui să le fac. Oricine poate ajunge să scrie poezie, dacă știe să scrie, teoretic. Nu fac nimic ieșit din comun. Viața mea? Urâtă de unii, exclusă de alții, mamă singură, proces cu tatăl, departe de fiul meu, fiul meu la bunicii lui, eu în chirie în Târgu Mureș. Refugiul meu, poezia. Încă din 2016 am decis să fac lucruri pentru oameni și pentru mine un pic diferit. Am decis să comunic cu oamenii prin scris. Comunicarea cu ei față în față și relațiile personale mi-au produs destul de multe daune. E mai frumos să ne vorbim diferit, artistic, să ne atingem foile unii altora și nu neapărat mâinile. E ciudat că nu mai fac distincția viață-literatură, le-am contopit. Dar eu cred că le datorez foarte mult profesorilor mei, profesorului Al. Cistelecan de la UMFST, mi-a acordat atenția necesară unei poete care încerca să se descopere pe sine. Nu știam că în noi, în fiecare dintre noi, zac așa puteri nebănuite de continuă reinventare. Pe urmă Mihók Tamás, care mi-a citit manuscrisul de vreo 2 ori și de fapt 2 variante diferite, Medeea Iancu, idem, prietenia cu Savu Popa, întâlnirea cu alți scriitori și alte scriitoare mai apoi. Am avut norocul să activez și în cenaclul virtual qpoem, care încă există și unde îi invit pe cei tineri să se alăture, pentru că pot să urmărească acolo în timp real, ceea ce scriu și postează colegii de breaslă. Ideea e, dacă vrei să fii bun în asta, trebuie să cauți un asemenea anturaj, și trebuie să ai pretenții de la tine, să citești tot ce apare, sau aproape tot ce apare nou în poezie și dacă vorbești și înțelegi alte limbi, cu atât mai bine. Eu sufăr de handicapul, ca nefiind capabilă să învăț limba maghiară, să nu pot participa la activitățile poeților în limba maghiară. Dar am participat la finele lui 2018 la festivalul Port, Cluj și la activități în limba maghiară și mi-a plăcut chiar și așa. Am rămas cu o impresie frumoasă despre Budapesta, am un pdf. de poezie nepublicat, o parte scris acolo, o parte pe drumurile României. Am scris foarte mult de la debut și până acum, nu am avut timp să îmi simt propriul debut. Tot anul trecut am participat și la Festivalul Z9, unde au fost poeți din mai multe țări, pot spune, deci că am avut și o experiență cu adevărat internațională. Recomand neapărat Oli Hazzard, Raed Wahesh, Heir Of The Curst (ea își cântă poezia). Nominalizările au făcut ca eu să ajung alături de poeți, pe care nu i-aș fi întâlnit în alte contexte. Colegi de debut. În 2017 chiar au fost multe debuturi în poezie, un fel de explozie, și chiar unele dintre ele foarte bune, îmi dau seama că juriilor le-a fost foarte dificil să aleagă. Nu scriu poezie, pentru că vreau. În cele mai multe zile ori le scriu și le ard în cadă, cum am făcut de câteva ori. Prin venele mele e drenată poezia, cred, altfel nu-mi explic, cum de somatizez oribil cu frisoane, stări de greață și insomnie, dacă refuz să scriu. Despre operă, întrebați-l pe stick-ul meu, care suportă 3 manuscrise de poezie, scrise din 2017 până în prezent. M-am transformat în instrument pentru propria mea poezie, viața mea i-am dat-o scrisului meu, și mă tem pentru asta.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Lucrez la Revista Vatra. Din asta încerc să supraviețuiesc momentan. Să ne bucurăm că putem să publicăm încă fără să ne plătim cărțile unii dintre noi. Ce să primim? Sunt niște costuri. Apreciez editurile care depun eforturi, că într-o țară unde finanțarea merge în biserici și alte utopii, nu în cultură e destul de complicat.

Dar aș întreba, din ce trăiau alte poete ale altor timpuri, nu cumva poetele, scriitoarele, au fost mereu sărace? Nu cumva până nu demult nici nu ne era permis să publicăm? Nu cumva scriam în ascuns? Deși mie mi se pare că asta facem și acum, eu cu Jurnalul asta am făcut, că sunt multe tabuuri, despre care dacă scrii, în primă fază te autodirecționezi într-o lumină proastă în privirea tuturor, că până ajung să se regleze lucrurile, deja, posibil să fii desființată. Mă gândesc să intru și în învățământ. Mă gândesc serios la asta. Ar fi un ban în plus, și cred că m-ar ajuta să capăt o anume disciplină din toate punctele de vedere, deși de la disciplină m-am abătut întotdeauna, iată că mă văd nevoită să mă racordez la sistemul unanim acceptat, chiar de în forul meu interior mi-am construit un alt sistem.

Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României?Vă interesează aspectul?

Dacă nu mă interesa ce se întâmplă în țară nu făceam tot pionieratul ăsta într-ale literaturii, nu mergeam nicăieri unde aș fi fost invitată, nu organizam lansări de carte, nu întâlniri cu elevii. Cred că România mai are o șansă, dar șansa trebuie jucată pe cultură. Un popor care nu vede cartea ca pe o formă de divertisment, relaxare și ca pe un obiect de lux și formare, e un popor căruia nu-i mai poți cere mare lucru. Cu cine să faci echipă așa? Cine să-și pună acele mari întrebări existențiale? Vorbeam cu un poet licean și-mi zicea că un coleg de-al lui, la întrebarea profesoarei de română: [- Care e rolul cărților?] Colegul a zis: [- Pe mine cărțile mă distrug]. Cu siguranță programa școalară păstrată zeci de ani la fel, și-a făcut datoria. A deznădăjduit o mulțime de tineri. Datorită proiectului scriitori la școală, demarat în Târgu Mureș de Asociația Podium, am avut șansa să predau la Liceul Pedagogic Mihai Eminescu trei ore de poezie contemporană. Mi-am dat seama, încercând să vorbesc despre poezia contemporană, ce prăpastie trebuia să acopăr, acolo unde s-au oprit ei cu studiul poeziei, de acolo urmează optzeciștii, nouăzeciștii, douămiiștii, noul val de după 2010. Erau plăcut surprinși de noua poezie care li se prezenta. Nu mai cred în formalități, cred în conținut. Ce vreau să spun e că dacă nu se aduce literatura la zi inclusiv în manuale, nici măcar fiul meu, nu cred că va trece prea des pe la școală, și mai sunt câțiva ani până atunci. Nu mai sunt generații supuse, sunt generații de omuleți inteligenți, cu simț al observației. Vor mult, pot mult, vor prezent, vor ceva cu care să se identifice, vor ceva scris pe felul lor de a fi și de a trăi, vor să se regăsească, pentru că ei caută niște repere de actualitate, prin literatură, încearcă să găsească niște răspunsuri, dacă nu le găsesc, își pierd interesul. Și eu aș fi la fel, de fapt de aia nici nu am frecventat anumite cursuri la facultate. Am chiulit ca să citesc ce aveam eu chef să citesc. Nu recomand chiulul, nu mă înțelegeți greșit. Mergeți la școală! Când am participat la o sesiune de q&a cu elevii, alături de remarcabilele scriitoare Ioana Nicolaie, Doina Ioanid și Gabriela Adameșteanu, moderate de Corina Sabău la Colegiul Național I. L. Caragiale din București, în cadrul Zilelor Premiilor Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei, printre multele întrebări, care mi s-au adresat, a fost una din partea unui adult: [- Te simți în concurență cu poeta Elena Vlădăreanu?] Well, nu e nicio concurență. Dimpotrivă, îi datorez, ei și altor autoare, că există femei care au scris înaintea mea și că datorită lor am putut să scriu și eu fără ca asta să pară o chestie bizară. Adică azi, femeile își permit să fie văzute, nu neapărat din perspectiva genului, ci a nivelului cultural, uneori, sigur că sunt și scăpări. Văd că a apărut revista Cutra, încă nu am apucat să o văd și o carte coordonată de Oana Zamfirache, Ea, din ce înțeleg, cam pe modelul 50 de nuanțe ale feminismului de Lisa Appignanesi, Rachel Holmes și Susie Orbach. O să le iau la următorul salariu. Uite ce ne lipsește la Târgu Mureș, o librărie Humanitas, poate vede și domnul Alexandru Skultéty, interviul acesta, cu dumnealui am mai discutat problema asta. Nu mai ajungem la cărți decât foarte greu, prin site-uri. Vin cu decalaje imense, plătim curieri cât pentru încă o carte pe care ne-am putea-o achiziționa.

.
Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?

De ce doar tineri? În fond nici măcar eu nu mai sunt așa tânără, nu? Sau de ce doar morți, sau doar vii? Constantin Virgil Bănescu, George Vasilievici, Iustin Panța, Rodica Drăgincescu, Magda Cârneci, Marta Petreu, Angela Marinescu, Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Olga Ștefan, Medeea Iancu, Ioana Vintilă, Daniela Hendea, Diana Geacăr, Cosmina Moroșan, Viku Zenescu, Yigru Zeltil, Mihok Tamas, Miki Vieru, Octavian Perpelea, Livia Ștefan, Marcel Vișa, Marina Popescu, Ofelia Prodan, Daniel D. Marin, Ioan Șerbu, Gabriel G. Elekes, Radu Andriescu, Nicoleta Nap, Marius-Iulian Stancu, Aurel Pantea, Ioan Es. Pop, Eugen C. Andrei, Alexandra Turcu, Kocsis Francisko, Savu Popa, Liviu Georgescu, Radu Vancu, Matei Vișniec, George G. Asztalos, Hristina Doroftei, Ovidiu Komlod, Alex Văsieș, Matei Hutopila, Ștefan Baghiu, Lavinia Bălulescu, Ruxandra Cesereanu, Sorin DespoT, Tara Skurtu, Răzvan Țupa, Andrei Zbîrnea, Emanuela Ignățoiu-Sora, Ioana Nicolaie, Mihail Vakulovski, Paul Vinicius, Dan Dediu, Simona Nastac, Cristina Stancu, Octavian Soviany, Claudiu Komartin etc. Dintre cei nedebutați în volum, dar pe care îi mai citim în reviste: Elena Boldor, Cătălin Șuteu, Antonio Doda etc. Și dintre poetele care se sfiesc să-și arate poezia în lume momentan: Simona Sigartău și Georgiana Olaru. Sigur harta asta nu e doar până aici, câte orașe, câte cartiere și câte apartamente, atâția poeți necunoscuți, neauziți, nevăzuți. Îi așteptăm, cu interes, în lumea poeziei autohtone, cea constrastantă și iluzorie.

În loc de încheiere, spuneți-ne câteva versuri din lirica dumneaovastră.

aceasta e partea în care mă eliberez
nu mai stau cu părul ud în frig după baie
nu mai stau lângă corpuri reci
nu mai stau lângă judecători
în sfârşit am înțeles că oamenii trecutului sunt oamenii trecutului mersi pentru lecții
mersi pentru proiecte mersi pentru amintirile pozitive 
timpul trece şi oricât am încercat nu pot vitaliza lucrurile care ne uniseră cândva
pentru că sunt alt om şi am nevoie mai mult decât o bătaie pe umăr un maieu folosit
oamenii trecutului sunt la altă rubrică pentru că la orizont alte păsări albe zboară
alte personaje intră în scenă
în fond lumea asta literară e un circ în piață
cineva întotdeauna va râde de cineva şi mereu va fi cineva de care se va râde
cu toții am trecut printr-o etapă sau prin cealaltă 

(…)

CITAT
Un popor care nu vede cartea ca pe o formă de divertisment, relaxare și ca pe un obiect de lux și formare, e un popor căruia nu-i mai poți cere mare lucru. Cu cine să faci echipă așa?
Gabriela Feceoru, poetă