De vorbă cu Alice Macrina Cornea, psiholog în domeniul resurselor umane, coach şi consilier pentru dezvoltare personală şi vocaţională, despre schimbare și „problemele” omului modern în România mileniului III.

ID. Cine este Alice Macrina Cornea?

Alice Macrina, omul pasionat de oameni, și-a început drumul către sine însăși abia după ce a înțeles că pentru a-i ajuta pe alții trebuie mai întâi să te ajuți pe tine. Așadar, de peste 12 ani, crede în definirea cu claritate și autenticitate a cine ești și cine vrei să fii, atât pentru ea însăși, cât și pentru îndrumarea celor care vin în sala de curs. Este o susținătoare a celor care cred că există mereu o variantă îmbunătățită a lor și a vieții pe care o trăiesc, indiferent de aspect. „Contează să obții acea claritate despre cine ești și cine vrei să devii, astfel încât să te inspire la acțiune, fie că ești adolescent sau adult preocupat de evoluție personală și profesională”. Tot ceea ce face ca profesie a devenit un stil de viață, așa că termenul de „muncă” nu există pentru ea. Îmbină cu ușurință, bucurie și grație livrarea cursurilor, conferințele motivaționale și ședințele individuale de coaching cu cititul, muzica, plimbările în natură și scrisul din cafenele. Prin tot ceea ce face, Alice creează experiențe de autocunoaștere și descoperire pentru cei care lucrează cu ea, prin claritate și autenticitate. În urma procesului propriu de autocunoaștere și rescriere a poveștii personale de viață, Alice este ca „o oglindă” pentru ceilalți în care ei se pot „vedea” cu mai multă ușurință, pentru o mai bună introspecție, cunoaștere, definire a cine sunt și cine vor să devină. „Eu livrez experiență, nu informație”

DECIZIA DE A DEVENI PSIHOLOG. Cum ai ales psihologia și cum se face că încă de la 13 ani ai primit mesajul de a-i ajuta pe ceilalţi. Este o poveste în spatele acestor cuvinte?

Aș putea spune că psihologia m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Eram în clasa a VI-a când am primit de la o colegă de clasă cartea „Puterea extraordinară a subconștientului tău” de Joseph Murphy, care mă fascina pe măsură ce o citeam. Când am terminat-o și am închis ultima copertă, într-un moment de „pauză mentală”, mesajul „eu vreau să mă fac psiholog” a venit ca o voce a inimii sau mai bine-zis a sufletului. M-am dus imediat la mama să îi comunic alegerea și ea m-a întrebat: „Mami, dar tu știi ce înseamnă să fii psiholog?”.

– Da, să ajut oamenii.

– Ești sigură că nu e vorba despre psihiatrie?

– Nu-i psihiatrie. Știu ce spun. Eu vreau să ajut sufletele oamenilor.”

PROVOCĂRI. Care sunt principalele provocări pentru un psiholog în România mileniului III?

În funcție de specializarea psihologului, provocările sunt diverse: de la a crea credibilitate privind profesia pe care o practică, depășirea confuziei care încă se face cu psihiatria (ramură a medicinii) și, foarte important, una dintre principalele provocări este ieșirea din „granițele” cabinetului individual și expunerea ta ca profesionist, ca brand personal. Așadar, cea mai mare provocare este să te diferențiezi. Și asta o poți face abia după ce realizezi că ești mai mult decât un noian de diplome, specializări și formări. Te poți diferenția abia după ce îți dai seama că vei face o diferență în viața ta și a celorlalți, abia după ce te ajuți pe tine cu toată sinceritatea și autenticitatea, privindu-te în adâncul sufletului tău, găsindu-ți elementul de unicitate, pe care nimeni altcineva nu ți-l va putea replica.

Cred că abia atunci când ești sincer cu tine, când ești autentic în fața ta și a celorlalți, abia atunci ești pregătit să pui bazele pentru următoarea ta etapă de evoluție, inițial ca om, și abia apoi ca psiholog.

O altă provocare pe care o sesizez la psihologii din România este adaptarea la cerințele societății, aflată în continuă schimbare, ceea ce îi împinge la a arăta o mai mare flexibilitate când vine vorba despre abordarea acestor provocări venite din mediul social. De asemenea, o mare partea s psihologilor continuă să-l privească pe omul din fața lor separat de aspectul său spiritual, ceea ce face ca procesul de restructurare și devenire personală să fie anevoios, nefiresc și îndelungat. Dacă ar pune mai des în discuție inteligența spirituală și esența divină din fiecare om cu care lucrează, poate că rezultatele ar fi mai concrete, mai rapide și mai de durată.

Până la urmă, dacă ai parcurs drumul devenirii de psiholog, nu mai poți fi cel de dinainte. Odată ce i-ai „plătit prețul” pentru aflarea profunzimilor tale, ai integrat valorile și filosofia din spatele psihologiei, nu te mai poți lăsa de această profesie. Tu devii profesia în sine. Poți cel mult, la un moment dat, să decizi că nu o mai practici, dar asta nu înseamnă că vei înceta vreodată să mai vezi lumea și pe tine în același mod în care o făceai înainte. Depinde de tine dacă alegi să devii psiholog sau să practici psihologia. Aceasta este cea mai mare provocare a psihologilor din mileniul III: să devină ceea ce spun că sunt.

Este esențial ca întâi de toate să clarifici tu cu tine, autentic, ce te împlinește și ce nu

PARCURS. Cum ajungem să fim conștienți de valoarea personală?

Întâi de toate, cred că este important să definim ce înseamnă „valoarea personală”.

Este esențial ca întâi de toate să clarifici tu cu tine, autentic, ce te împlinește și ce nu, ce este important pentru tine, nu pentru părinți, nu pentru profesori, nu pentru societate și nici pentru grupul de prieteni.

Pe măsură ce faci această listă cu ceea ce contează pentru tine, vei începe să faci niște acțiuni în direcția împlinirii acestor valori

Sunt oameni pentru care este important să aibă case, mașini, piscine, cât mai multe și în locuri cât mai exotice. Sunt oameni pentru care este important să aibă o contribuție în viețile celor din jur, să ajute cu ceea ce sunt ei, iar pentru alții este important să aibă o familie cu copii, căței și multe călătorii adunate în experiențe. Pentru fiecare dintre aceștia, rezultatele pe care le obțin în aria lor de interes (de importanță) reprezintă definiția „valorii personale”. Așadar, parcursul pentru conștientizarea valorii personale are câteva etape clare:

• definește ceea ce contează pentru tine (ce este atât de important pentru tine, încât ți-ai dedica timpul, banii și energia pentru a obține acele lucruri/experiențe/stări)
• stabilește-ți obiective în aceste zone de interes și măsura în care vei ști că le-ai îndeplinit, astfel încât atunci când le ai/trăiești să experimentezi starea de împlinire și semnificație
• acționează și alege proiecte și activități doar în direcția acestor obiective, astfel încât să știi că nu te abați de la scopul mai înalt al vieții tale (tot ceea ce contează cu adevărat pentru tine se reduce în scopul vieții tale)
• inventariază momentele de succes și semnificație din viața ta și celebrează calitățile, atuurile și talentele pe care le-ai folosit în obținerea/trăirea respectivelor rezultate
• accesează aceste calități, talente și abilități de fiecare dată când pornești un proiect nou sau o etapă nouă din viața ta, astfel încât să știi din start că ai toate resursele la îndemână

Așadar, parcursul este unul practic – pe măsură ce lucrezi consecvent și intenționat la obiectivele tale (definite în urma a ceea ce este important pentru tine) observi care dintre dintre strategiile de lucru ți se potrivesc și se certifică prin rezultate semnificative pentru tine. Poate că ceea ce așteptai de la tine la finalul unui proiect se dovedește diferit de ceea ce obții. Cel mai important este cine ai devenit în acest proces de lucru, nu neapărat rezultatul de la final. Ceea ce vei lua cu siguranță cu tine este experiența în sine și cum te-a transformat ea. Uitându-te înapoi cu sinceritate și autenticitate, vei putea să definești cu mai mare claritate pentru tine care îți este valoarea personală.

PROBLEME. Ești psiholog în domeniul resurselor umane, coach și consilier pentru dezvoltare personală şi vocaţională. Ținând cont de interacțiunile cu clienții tăi, care consideri că sunt principalele probleme cu care se confruntă adulții tineri români de acum?

În cea mai mare parte, principala provocare pornește de la mindset-ul de „problemă”. Le spun tuturor, că atunci când avem o problemă, automat avem și soluția ei, doar că nu o putem vedea atât timp cât continuăm să ne uităm insistent la „problemă”. Așadar, prima „problemă” este să continuăm să credem că avem „o problemă” De fapt, avem o stare mentală și emoțională care nu ne permite să observăm soluțiile, resursele, opțiunile și, evident, acțiunile de ieșire din buclă. Subiectele pe care le aduc în discuție clienții mei (și la care găsim opțiuni împreună) sunt despre autocunoaștere și îmbunătățirea calității vieții, (ne)încrederea în forțele proprii, confuzia privind următoarea etapă din carieră, cunoașterea și gestionarea emoțiilor, adaptarea la schimbare, împuternicirea pentru a trece de la „ceea ce știu” la ceea ce fac, de la teorie, la a avea în sfârșit, rezultatele pe care și le doresc.

OMUL MODERN. Ai lucrat și cu diverse organizaţii multinaţionale. Cât interes consideri că există din partea omului modern pentru dezvoltarea personală – vorbim de interesul real și de efortul susținut în acest sens, nu doar de faptul că e cool să fii astfel?

Pentru mine, mediul organizațional a fost contextul care m–a crescut, în cadrul căruia am putut să pun în practică tot ceea ce învățam în facultate și la master, cu singura mențiune că, luate ca atare, nu exista o punte de legătură. Doar trecând prin filtrul propriu de adaptare și conștientizare, puteam să aduc conceptele psihologice în mediul organizațional, mai exact în aria de training. Odată cu trecerea anilor, companiile au început să acorde o mai mare atenție nevoilor angajaților de a se dezvolta nu doar tehnic, ci și personal. Sunt totuși în continuare și companii care consideră că un program de teambuilding pe an reprezintă dezvoltare personală și este suficient pentru ca oamenii să fie mulțumiți de atenția oferită.

Din nou, ceea ce înțeleg companiile ca fiind „dezvoltare personală” este extrem de diferit în raport cu ceea ce reprezintă ea în sine.

În continuare sunt rarisime în companii programele de dezvoltare pe termen lung, nu pentru că n-ar fi idei sau propuneri din partea oamenilor de profil, ci pentru că „beneficiarii” încă nu au înțeles valoarea legii procesului, și nici efectul compus pe care îl aduce perseverența. Așadar, pe cât de mare este interesul declarat pentru dezvoltare personală, pe atât de repede este el abandonat când vine partea de implicare concretă prin atenție, rezolvarea temelor individuale sau chiar simpla prezență la sesiunile de lucru. În concluzie, încă așteptăm mai multe rezultate peste noapte decât atenția pe care suntem dispuși să o investim

Orice schimbare începe cu un gând

SCHIMBARE. Este schimbarea la îndemâna oricui? Ce resorturi din noi trebuie accesate pentru a începe să fim așa cum ne dorim să fim, care ar fi primii pași?

Schimbarea e singura constantă din această lume. Fie că vrem să o acceptăm, fie că nu, ea se întâmplă oricum. Desigur, nu este confortabilă pentru că ne scoate din familiaritate, ne scoate din ceea ce cunoaștem deja, lucru pe care creierul nostru îl percepe ca pe un pericol, așa că îl va respinge cu vehemență. În momentul în care știm cum funcționează creierul nostru și nu-l mai lăsăm pe pilot automat, atunci începem să preluăm frâiele propriei vieți și putem să rescriem modelele de comportament înrădăcinate deja de zeci de ani în mințile noastre.

Resursele pe care avem nevoie să le accesăm sunt deja în noi, le-am folosit cel puțin o dată. Tot ce avem de făcut este să ne schimbăm starea emoțională asociată ideii de „schimbare” care uneori este singura responsabilă cu blocajele, rezistențele și greutățile în ceea ce privește adaptarea la perioadele de schimbare. Resursele necesare diferă de la persoană la persoană și de la o situație la alta, iar una dintre cele mai importante este motivația (hotărârea) pentru a deveni cel care îți dorești să fii; este vorba despre De Ce-ul interior care reprezintă energia ta personală , acel „foc interior” ce te va ține în proces indiferent cât de dificil ar deveni acesta pe parcurs.

Orice schimbare începe cu un gând. Așadar, primul pas în a deveni cine îți dorești să fii este să iei în calcul și să pui atenție (adică energie) acestui gând. Observă în ce situații re-apare acest gând în mintea ta și observă ce simți când el este activ.

Următorul pas (și definitoriu) este de a defini și alege ce contează pentru tine, pentru viața ta. În acest caz ma refer la ceea ce este în mod autentic important pentru tine, indiferent de ceea ce crezi că vor spune rudele, prietenii cunoscuții, colegii etc. O parte dintre oamenii din viața ta de azi nu vor fi parte din viața ta de mâine. Trebuie să te împaci cu acest lucru pentru că face parte din procesul schimbării.

Din momentul în care ți-ai definit ce contează pentru tine, toate deciziile pe care le vei lua vor fi tot mai mult influențate de ceea ce ai decis că este importat pentru tine. Deși vor fi momente în care nu vei respecta aceste valori personale, felul în care te vei simți va fi indicatorul că te îndrepți sau nu în direcția schimbării pe care ți-o dorești.

Interesul pentru o igienă mentală și emoțională are șanse să crească doar într-o societate în care oamenii au nevoile de bază îndeplinite

ROMÂNIA. Știm că stăm rău la multe capitole în țara noastră – sănătate, educație etc., dar cum stăm din punct de vedere al interesului pentru sănătatea mentală și emoțională? Este acest interes arătat doar de anumite clase sociale, începe să se facă simțit și în zonele mai sărace și mai puțin educate? Cum vezi lucrurile și ce ar fi de făcut pentru a fi mai bine?

Interesul pentru o igienă mentală și emoțională are șanse să crească doar într-o societate în care oamenii au nevoile de bază îndeplinite. În schimb, oberv în România un cerc vicios al neîncrederii, resemnării și abandonului că nimic nu se va schimba pentru cei care cred că altcineva trebuie să vină să îi „salveze” din acest cerc vicios. Până să înțeleagă că singurii responsabili de sănătatea emoțională și mentală sunt ei înșiși, vor continua să îți „otrăvească” creierul, corpul și inima cu gânduri și emoții care nu îi ajută de nici un fel. Totul este o alegere. Așadar, cu cât zonele sunt mai sărace și accesul la educație mai mic, cu atât mai mult modul de trăi este îmbibat cu programe și convingeri ale părinților, bunicilor și străbunicilor lor (cum că viața este grea și nedreaptă; nouă nu ne este dat să fim bogați; trebuie să muncești din greu ca să ai bani; ce rost are să te chinui să înveți, că oamenii cu carte n-au bani; degeaba îți place ție cartea, că tot munca grea îți aduce bani, și așa mai departe).

Așadar, primul lucru care ar putea să aducă îmbunătățiri pe termen lung ar fi ca părinții să înțeleagă că ei nu știu care este Binele pentru copilul lor. Să îi dea susținerea de care are nevoie pentru a explora singur ceea ce îl interesează, să îi permită să se cunoască și să nu îi impună un anumit domeniu de studiu doar pentru că acum este un domeniu plătit bine. În momentul în care părinții vor înțelege că un copil nu este o posesie, că acesta este un individ cu personalitate proprie, abia atunci tânăra generație va putea să înceapă să înflorească, să se exprime plenar, să își aducă o contribuție reală în viața proprie și apoi în societate.

Aș începe cu o școală a părinților în care să înțeleagă că fiecare este diferit și să învețe acceptul și respectul acestor diferențe dintre generația lor și a familiilor din care provin, precum și diferențele dintre nevoile lor ca părinți și ale copiilor lor. Să înțeleagă cum copilul lor exprimă simptomele disfuncționalităților din familie și cum să poți fi cu adevărat un însoțitor de drum pentru copilul tău, atât timp cât este suficient pentru el, până când acesta ajunge să se desprindă în mod sănătos de nucleul familiei pentru următoarea etapă a vieții lui.

ALEGERI. Ești unul dintre specialiștii cu o certificare în SUA ca Membru în John Maxwell Team. Te-ai gândit vreodată să părăsești România pentru a lucra într-o altă țară, cu un nivel de trai poate mai ridicat? Ce te ține aici?

M-am gândit să desfășor proiecte de educație și dezvoltare personală în alte țări, însă deocamdată nu mă gândesc să mă mut definitiv într-o altă țară. Simt că aparțin României și faptul că m-am născut aici nu îl consider întâmplător, tocmai de aceea aici simt că îmi pot aduce contribuția în cel mai autentic mod din acest moment. Asta nu exclude, bineînțeles, proiectele pe anumite perioade de timp, formări cu cei mai buni lideri din domeniu sau orice alte forme de dezvoltare oferite de lumea întreagă. Ceea ce mă ține în România este potențialul imens de dezvoltare pe care îl au oamenii și în special tinerii de aici. Vreau să mă implic mai mult în sistemul educațional universitar și preuniversitar prin care să plantez semințele „trezirii” dorinței de expresie a unicității tinerilor.

VOCAȚII. Din 7 martie, ești lectorul atelierului pentru adulți Cum să-ți găsești vocația, de la Fundația „Calea Victoriei”. Ce ajută într-un astfel de proces, dar și cui se adresează cu precădere atelierul? Din întâlnirile tale cu cursanții de până acum, la astfel de ateliere, sunt mulți adulți prinși în joburi în care nu se regăsesc? Un sfat pentru aceștia?

În procesul găsirii vocației, ca în orice proces de altfel, ceea ce ajută este Încrederea în procesul însuși. Majoritatea se așteaptă la schimbări majore doar participând la cele două ore de atelier pe săptămână. De fapt, ceea ce contează este „ce faci în fiecare zi, nu într-o zi”. Atelierul se adresează cu precădere adulților care, deși fac foarte bine ceea ce fac în joburile și cariera lor, nu trăiesc sentimentul împlinirii, satisfacției și mulțumirii personale. Majoritatea adulților pe care îi întreb „Dacă se văd să facă exact același lucru, în același fel, și în următorii 15 ani”, îmi răspund „În nici un caz”. Atunci înțeleg că ei trăiesc acum un compromis, că au făcut o înțelegere cu ei înșiși să „reziste” acestui chin, o perioadă, până când la un moment dat o să facă ce le place cel mai tare: să lucreze cu copiii, să scrie, să picteze, să fie ghid turistic sau o mulțime de alte lucruri puse deocamdată pe pauză… Până când? Nici ei nu știu. Doar că uneori viața are planurile ei în timp ce tu ți le faci pe ale tale și te pune în situații de criză în care singura alegere ești Tu.

Da, sunt foarte mulți adulți care nu se regăsesc în joburile lor, în care știu, simt și acceptă să își vândă timpul (a se înțelege timp = viață) pentru siguranța ratei la casă și a unor vacanțe pe an. Dacă ar trăi cel puțin pentru o zi starea de a face ceva cu pasiune, bucurie și care te încarcă cu energie, atunci nu ar mai căuta vacanțe în care să evadeze din viața pe care o trăiesc. Viața ta devine un soi de vacanță de care te bucuri permanent și nu mai cauți „guri de aer” în care să îți încarci bateriile pentru că ele se autoalimentează cu bucuria și satisfacția de a te exprima deplin prin ceea ce faci.

Deși nu cred în „sfaturi” (pentru că vin din exterior, oamenii au tendința de a le respinge), ceea ce le-aș recomanda totuși acestor adulți este să acorde măcar o oră pe săptămână pentru domeniul care îi interesează (pasionează) cel mai tare. Fie că citești din acel domeniu, că se documentezi, fie că te întâlnești cu cineva care are deja rezultate în respectivul domeniu, orice formă de atenție pentru ceea ce te pasionează este un mod de a pune energie și a întări starea de bine, de bucurie și satisfacție că faci ceva care te împlinește. Eu cred că meriți din plin acea oră, mai ales că ai „vândut” deja jobului 40 de ore din fiecare săptămână a vieții tale.

„Schimbarea e singura constantă din această lume. Fie că vrem să o acceptăm, fie că nu, ea se întâmplă oricum. Desigur, nu este confortabilă pentru că ne scoate din familiaritate, ne scoate din ceea ce cunoaștem deja, lucru pe care creierul nostru îl percepe ca pe un pericol, așa că îl va respinge cu vehemență.”
Alice Macrina Cornea, psiholog