Bogdan Munteanu, scriitor: “Limba mă ține, de asta nu am emigrat”

- - 4 vizualizari

Bogdan se ocupă de traininguri pentru programatori și cursuri de creative writing pentru cei care vor să devină scriitori. Spune că trăiește din reconvertiri. Acum și-a luat un an sabatic și stă și se gândește.

Andrei Crăciun

Bogdan Munteanu, scriitor mai ales. Cum e să fii scriitor în România mileniului III, ce are specific o viață de scriitor în zilele noastre?

În urmă cu zece-cinșpe ani eram programator, îmi stătea mintea la software și în timpul liber. Când scoteam bani de la un ATM, când luam cafea de la automat, în sfârșit, când aveam de a face cu tot felul de hardughii de-astea, îmi imaginam liniile de cod din spatele lor. A, și mai făceam o chestie. Testam aparatele. Am bâzâit de mai multe ori un automat până am reușit să-l fac să-mi dea cafea în loc de lapte.

Între timp, m-am apucat de scris. Nu s-a schimbat mare lucru,automatul de cafeapoate fi esențial într-o povestire, să zicem. Modul în care e programat el să funcționeze, de fapt. Cum e viața de scriitor? A mea e imprevizibilă, chiar amuzantă. Mă ocup de training-uri pentru cei care vor să devină programatori și, din când în când, țin ateliere de scriere creativă pentru cei care vor să devină… scriitori. Trăiesc din reconvertiri.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către literatură, dacă mergem la librărie și vrem să citim Bogdan Munteanu ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți literatură?

Ai uitat să râzi e cea mai recentă carte pe care am publicat-o. O carte de povestiri – a apărut în 2016, la editura Nemira. Titlul îmi dă și acum bătăi de cap.

Și cum se numește cartea ta?

Ai uitat să râzi.

Poftim?!

Cum adică am uitat să râd?

Eu?! De unde-ai scos-o?

Poate tu ai uitat, bă!

Glumiți?

Și așa mai departe.

Cum am ajuns să scriu? Mi-a plăcut întotdeauna să citesc. Momentul zero: eram la Sighișoara, sub un copac, cu Orbirea lui Elias Canetti în brațe și mi-a venit să scriu, uite-așa. N-aveam foaie, nici pix, am mers într-un bar, s-a rezolvat. A doua zi, am scris iar. A treia zi, la fel. M-a prins și asta a fost. Acum scriu la laptop, motivul principal e tasta Delete, pe care țin să spun că o iubesc. 

O să vă întreb vulgar, ca non-scriitorii, se poate trăi din scris în țara noastră? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un scriitor al timpului nostru? Mai ales că – înțeleg – v-ați luat și un an sabatic, în urma prestării unor alte activități economice.

Până acum, eu am putut trăi din scris doar în anul în care am publicat Ai uitat să râzi. Cartea s-a vândut neașteptat de bine, s-au scris și niște cronici, apoi a apărut o invitație aici, un festival dincolo, altul dincolo, tot felul de surprize, mi-a mers bine, ce mai. În perioada aia nu am scris nimic pentru că eram preocupat să postez, să număr like-uri și să citesc despre Ai uitat să râzi. Și da, anul ăsta am luat o pauză. Mi-am cumpărat niște timp liber, așa am făcut de fiecare dată când am avut ocazia.

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?

Am vorbit aseară cu bunică-mea la telefon, n-a mai zis jos Iliescu, așa cum zice de obicei. Știe bunică-mea, doar e Regina Bărăganului.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?

Limba mă ține, de asta nu am emigrat. Poveștile prinse din zbor, strada cu umorul, amărăciunea și subtilitățile ei. (La medic, în Ungaria. Mă însoțește taică-meu, el știe ungurește sau cel puțin așa susține. Doctorița începe să turuie, eu mă holbez ca prostul, ba la ea, ba la taică-meu, mi se pare că tot ce spune tipa e un dezastru, că viața mea e pe punctul de a se termina etc. Încerc să-l citesc pe tata, să capăt un pic de curaj.E mic și umil, ditamai omul de doi metri. Mi se face și mai frică,oare ce zice, oare ce tot zice asta? Ieșim din cabinet, din spital.Tata trage aer în piept și-mi zice, din mers, fără să mă privească: gata, de azi încolo nu mai ai voie decât la o pizdă! Îmi pică fața, mă opresc, îmi revin imediat, alerg după el, strig, cum, mă, așa a zis doctorița? Ce treabă are asta cu boala mea?!

Pula mea, nu știu, zice el. Io așa am înțeles).

Implicare civică. Este Bogdan Munteanu implicat civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?

Merg la vot, merg și la unele proteste. Citesc, ascult, mă informez – nu peste măsură, că e un pic toxic. De sfătuit, mă sfătuiesc doar cu cei apropiați. Când nu mă înfierbânt prea tare, încerc să notez una-alta, ca și când aș face poze. Cam așa: Intru în cabină. Votez, suflu, suflu, hai, mă, te usuci azi? În cabina alăturată e un bărbat, îl aud cum bălmăjește, sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii…, apoi cum strigă: DA! De după perdeaua despărțitoare apare o fetiță blondă – fiica vecinului, probabil. Mă opresc din suflat, transpir, rânjesc, nu știu ce să fac. Ea se distrează, și eu m-aș fi distrat dac-aș fi fost în locul ei, am o moacă pe cinste când sunt luat prin surprindere. Îmi revin, aud textul de la a doua întrebare, fetița apare și dispare de după perdea, îi fac semn să sufle, iată-ne, suflăm amândoi, mă simt bine, fii spontan, distreaz-o pe asta mică, îmi spun.

Arunc ștampila în sus.

Uaa, face fetița.

Prind ștampila din zbor, sunt șmecher, mă mânjesc pe mână, zic fuck.

Hihihi, face fetița, hihihi, tati, tati…

DA!

Ies din secție, îmi pozez mâna, o pun pe facebook.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri scriitori de-ai noștri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?

Ana Pușcașu. Beatris Serediuc. Aleksandar Stoicovici. Îi recomand pentru că sunt printre cei mai buni și pentru că nu au publicat de 7-8 ani. Nu e neapărat rău că n-au publicat,m-aș bucura, totuși, să aflu că nu au renunțat la scris. Știu cum le strălucesc ochii când vorbesc despre literatură.

CITAT
Merg la vot, merg și la unele proteste. Citesc, ascult, mă informez – nu peste măsură, că e un pic toxic. De sfătuit, mă sfătuiesc doar cu cei apropiați. Când nu mă înfierbânt prea tare, încerc să notez una-alta, ca și când aș face poze.
Bogdan Munteanu, scriitor

comments icon 0 comments
4 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun