de Ionuț Axinescu

Cristina Apostol a studiat studiat jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, urmând și un master de Producție audio-video la aceeași universitate. Astăzi, ea desenează „pe și pentru oameni”, în Anglia, și spune că principalele ei caracteristici sunt „Coca-Cola addict, shoe collector, urban ninja”.

Ai lucrat opt ani în presa din România. Cu ce ai rămas din acea periodă, atât lucruri pozitive, cât și negative?

Am lucrat la știri ca redactor. Am scris mii de știri. Este un sentiment mișto când te gândești că ce scrii tu ajunge la atât de mulți oameni. Dar apoi îi auzi spunând că televizorul minte și te apucă toți nervii când te gândești cum te-ai trezit tu la patru dimineața, să ajungi la cinci la muncă, pentru a scrie niște știri frumoase și echidistante pentru jurnalul de șase, în condițiile în care n-ai mai luat salariul de trei luni.

Dar au și oamenii dreptate: având în vedere că 50% din cei care lucrează într-o televiziune sunt isterici, cum să îi crezi ce spun?! Am fost și eu la un pas de a deveni isterică. Mi-am dat seama la timp, însă, că trebuie să schimb ceva și să mă apuc de o activitate mai prolifică, în ziua în care am vrut să arunc într-o colegă cu telefonul pentru că țipa la mine. Țipa că nu îi răspunde primarul dintr-o comună din Tulcea, pe care îl rugasem eu anterior să intre în direct pe tema drumurilor blocate de zăpadă. De ce să țipi la un om din redacție pentru că nu răspunde un om din Tulcea nu am înțeles nici până în ziua de azi.

Ironic este că mai frumoase amintiri le am din zilele în care se întâmpla ceva nasol, dar reușeam să lucrăm toți ca o echipă și să dăm știri bune în timp record. Este un job care vine la pachet cu multe satisfacții, păcat că atmosfera este atât de tensionată, în mod absolut gratuit. Trebuie să recunosc faptul că mi-e dor să scriu niște știri.

Când și în ce context ți-ai descoperit pasiunea pentru tatuaje? Care a fost momentul în care  ai devenit interesată de domeniul ăsta?
Mi-au plăcut tatuajele de când aveam șase ani și-mi lipeam din acelea de la guma de mestecat. Aveam adevărate sleev-uri. Apoi, de prin 2006, am început să colecționez tatuaje reale, de la artiști care îmi plăceau. Am luat contact cu mediul, am înțeles cum funcționează industria și mi s-a părut destul de cool.

Cum a fost trecerea de la jurnalism la artist tatuator? Nu de alta, dar par două domenii diferite, fără prea multe puncte comune.
Există un punct comun și destul de important: în ambele domenii trebuie să ai bun simț. La fel cum este important să scrii o știre bună, bazată de adevăr, este important și să faci un tatuaj bun și să-i oferi clientului o anumită calitate. În timp ce unii caută să livreze cât mai mult conținut, respectiv să producă o creație artistică, alții aleargă după audiențe și bani cu orice preț. Consumatorul are de unde alege.

Sunt două domenii diferite și nici eu nu știu exact unde s-a produs schimbarea, pentru că – lucrând și în TV și tatuând în timpul liber – eram mult prea obosită să mă gândesc la asta. Știu doar că, odată ce am decis că mi-ar plăcea să tatuez, am depus toate eforturile spre a reuși: curs de desen, echipament cât mai bun, ore și ore de muncă.

Cum arată drumul pe care trebuie să-l parcurgă un tatuator pentru a deveni bun în meseria lui? Cu ce începi, cât investești, cum te perfecționezi, când știi că ai atins un nivel ridicat?
Este foarte greu să descriu drumul unui tatuator în câteva rânduri, am un coleg care scrie o carte pe această temă, deci sunt enorm de multe lucruri de spus. Nu există școală de tatuat. S-a încercat ceva, dar a eșuat. Teoretic trebuie să găsești un salon care să te accepte ca apprentice și să crești sub îndrumarea unui artist experimentat. Dar asta este exact ce nu am făcut eu, pentru că financiar vorbind nu îmi permiteam să nu muncesc full-time, ca să pot să plătesc chirie și să mănânc.

Un apprenticeship presupune multe ore petrecute săptămânal în salonul de tatuat, observând ce fac alții. Eu nu aveam aceste ore, aș că am luat-o pe calea scurtă. M-am apucat de tatuat de capul meu, cu ajutorul unor persoane care m-au sfătuit ce și cum. Per total, mi-a luat mai mult să progresez decât unui apprentice, am făcut și greșeli în drumul meu, dar nu e cursă contra cronometru și fiecare se mișcă în ritmul său. De învățat înveți zilnic, cu fiecare tatuaj mai progresezi puțin. Este important totuși să nu te crezi prea bun, pentru că atunci se duce totul de râpă. Eu stau și urmăresc constant pe Instagram ce fac alții și plâng că nu sunt la nivelul lor. Dar după aceea mai apare cineva cu câte un tatuaj făcut la un salon de top, pe care a plătit o căruță de bani și care nu arată deloc ok și mă liniștesc, sunt bine.

Ca investiție inițială, cred că faci o treabă excelentă cu 1500-2000 de euro, timpul investit însă este neprețuit: mii de ore și de foi rupte. Noroc cu iPad-urile acum.

Când și de ce ai decis să te muți în Anglia?
Am decis să plec din țară din trei motive. Primul: umilințele la care ești supus ca cetățean român. Serios. Dar primul motiv nu este și cel mai important.

Al doilea motiv: mi-am dat seama că nu am nicio șansă de a-mi cumpăra o casă în România. Ca tatuator nu ești angajat de salon, ești doar un colaborator, îți plătești singur taxele și nu te bagă în seamă nicio bancă. Iar eu chiar vreau o casă.

Al treilea motiv: nu progresam deloc, din punct de vedere artistic. Majoritatea clienților cer tatuaje copiate de pe Pinterest și nu reușeam să îmi dezvolt un stil personal. Mi-am dezvoltat tehnica, puteam face tatuaje foarte curate, însă foarte puțini clienți îmi dădeau mână liberă când venea vorba despre desen. Și chiar și atunci eram stresată.

Unde stai acum, unde lucrezi și cum e, comparativ cu România?
În Marea Britanie se poate trăi OK și ca gunoier, și ca angajat la McDonalds, ca orice. O persoană care muncește cinstit poate duce o viață lipsită de griji. Implicit, ca și tatuator poți trăi de la decent în sus. Este foarte important să-ți formezi clientela ta. Și aici tatuatorii lucrează ca self-employed (un fel de PFA, de care nu își bate însă nimeni joc și care își poate lua o casă pe baza unui credit score). Eu am avut noroc să ajung să lucrez la un salon de prestigiu și am fost foarte bine primită de clienți.

Care sunt diferențele cele mai semnificative dintre Anglia și România, ca stil de tatuaje?
Diferența este că englezii vor custom work, în timp ce o bună parte dintre români vor ce au văzut ei pe prima pagină din Google. Altfel, tatuajele sunt la fel peste tot.

Dar ca stil de viață? Cum e viața acolo, cum sunt oamenii, siguranța, traiul de zi cu zi?
Oamenii sunt blonzi cu ochi albaștri, cu multe probleme de sănătate și cu doi copii până în 25 de ani, dar foarte foarte relaxați. Aceasta a fost prima mea impresie și după doi ani a rămas aceeași. Dar depășind acest nivel al observației, calitatea umană este foarte diferită. În aproximativ 25 de luni de când sunt aici, am fost discriminată doar de două ori.

Altfel, am fost șocată de cât de drăguță este toată lumea, de cum se salută oamenii pe stradă uneori fără se cunoască, de cât de frumos ți se vorbește la poștă sau dacă ai vreo treabă cu instituțiile statului. Oamenii sunt relaxați, zâmbesc, vorbesc frumos și se respectă reciproc. În siguranță nu mă simt neapărat. Băutura este sport național în U.K. Oamenii se îmbată la șapte seara, apoi ies pe stradă la scandal. Dar nu-i mai rău ca în unele cartiere din București. Eu stau totuși în Poole, Dorset, în Londra este mai rău.

Care e cel mai recent tatuaj pe care l-ai făcut și cât a durat?
No Face din anime-ul Spirited Away.

Care sunt cele mai trăznite cereri de tatuaje pe care le-ai avut?
Știu că toată lumea se așteaptă la ceva spicy, dar ceea ce unora li se poate părea bizar, mie mi se pare doar drăguț. Și de multe ori nu le cer clienții, le desenez eu în speranța că cineva ar putea dori așa ceva pe piele. De exemplu, l-am făcut pe Baphomet cu șalvari și papuci de casă, înconjurat de dulciuri și sushi. Pentru mine bizar e să-ți faci un infinit pe încheietură, pe care îl mai au oricum niște milioane de oameni. De ce?

Ce planuri ai pentru următoarea perioadă? Rămâi în Anglia, te întorci în țară sau vrei să lucrezi și prin alte locuri?
Nu aș putea să mă mai întorc în țară, pentru că am descoperit cum e să trăiești într-o societate în care să nu fii umilit zilnic. Mi-ar plăcea să tatuez și în Berlin, mi se pare un fel de Mecca pentru tatuaje. Însă am un câine care este interzis în Germania, deci această posibilitate pică pentru niște ani buni de acum încolo. Momentan e bine aici.