Radu Iordache a învățat în Olanda cum tonele de fier pot învinge gravitația. Începutul a fost promițător în domeniu; cu proiectul de licență a câștigat un concurs pentru care, împreună cu colegii lui avut  de proiectat un avion pentru 2030. Radu muncea deja part-time ca programator cu ce știa de la Colegiul Național „Tudor Vianu”. Deocamdată, nu aplică ce a învățat la facultate (Ei da, auzi asta și despre cei care au studiat afară), a rămas la prima dragoste – programarea –, ideal pentru el ar fi să îmbine cele două științe. Nu ar zice nu nici României.

De ce ai plecat în Olanda?

Am vrut să plec să studiez în străinătate, în primul rând. Nu auzisem lucruri bune despre cel din țară – nu le pot infirma, nici confirma pentru că nu l-am experimentat pe cel din țară, ar fi urât din partea mea să spun că nu merge, pentru că chiar nu îl cunosc. Iar, în al doilea rând, am ales Olanda pentru că era mai ieftin.

Ai studiat inginerie aeronautică. Ce e acest domeniu? Cu ce se ocupă?

Păi, în general (râde politicos), la inginerie aeronautică începi cu mecanica, în primul an avem aceleași cursuri cu ei, apoi intrăm în domenii precum aerodinamica, mecanica fluidelor etc. În primii trei ani sunt destul de multe lucruri de bază, dar nu se axează totul pe teorie, cam fiecare curs are ceva practic. Și, la final, vine licența, care e un proiect pe trei luni, opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână într-o echipă de zece oameni. Ai o listă de 30 de proiecte din care îți poți alege. Noi ne-am ales „Dezvoltarea unui avion pentru anul 2030”.

„AM AVUT DE ALES ÎNTRE ANGLIA ȘI OLANDA”

De ce domeniul ăsta?

În liceu, diriginta mea, doamna profesoară de fizică Stoica, avea foarte multe proiecte cu NASA. Chiar în clasa a IX-a am participat la un proiect similar cu ce aveam să fac, peste ani, la licență, doar că tema din România era un avion pentru 2050. Ne gândeam cu 20 de ani mai departe. Mi-a plăcut foarte mult experienta și de atunci am tot mers. A fost frumos, au venit și niște televiziuni și ne-au filmat. Simțeam că am făcut ceva. Am primit și-o diplomă frumoasă de la NASA. Proiectul acela mi-a deschis pasiunea pentru domeniu. În clasa a X-a ne-am dus la centrul spațial din Alabama.

Cine v-a ajutat cu pregătirea proiectului? Dar financiar? Nu e simplu deloc să ajungi în State.

Nu, n-a fost simplu. Aveam de construit o replică după un rover, trimis de Statele Unite în anii ’70 pe Lună. Obiectivul era să-l trecem prin niște obstacole, sa manevram un traseu cat mai rapid cu putință. De proiectat, l-am proiectat noi, elevii, dar nici unul dintre noi nu era sudor profesionist, așa că am cerut ajutorul cuiva care se pricepea. Banii pentru materiale și transport au venit prin sponsori. A contribuit și liceul puțin.

Dar în Anglia aplicaseși tot în domeniul ăsta?

Nu, în Anglia am aplicat la mecatronică și informatică.

Păi, nu ai ales Olanda doar pe criteriul financiar?

Da, a contat că în Anglia nu puteam să studiez aeronautică la Bachelor. M-a cam întristat asta. Am aplicat la cinci universități. În Olanda se aplică și mai târziu decât în Anglia și nu studiasem foarte clar opțiunea, dar după ce am primit răspunsul de la Delft, a fost clar: Olanda. Era și ce-mi doream cel mai mult și era și era și un preț mai OK. Singurul impediment a fost limba pe care nu o știam.

Ai reușit s-o înveți?

Olandeza e interesantă (râde amar).Gramatica seamănă foarte multă cu engleza. Descifrezi multe dacă o vezi scrisă, însă, vorbită, n-ai șanse prinzi mai nimic. Na, m-am obișnuit după atâția ani aici.

Poți s-o vorbești?

N-o vorbesc fluent, dar sunt în stare să port o conversație minimă și înțeleg destul de bine. Sunt în stare să mă duc la supermaket și să vorbesc la casă. La muncă însă, vorbesc engleză; nu sunt în stare încă să folosesc olandeza la muncă.

„FOTBALUL M-A AJUTAT SĂ-I CUNOSC MAI BINE PE OLANDEZI”

Cum a fost adaptarea în Olanda?

În primul an am locuit chiar singur, la cămin. A fost cam ciudat. Sunt și singur la părinți și m-au cam răsfățat (râde). Mi-a luat două luni, poate, să mă obișnuiesc cu tot programul: cumpărături, să-mi gătesc etc. Când aveam examene pachetele de la ai mei mă salvau. Le trimiteau prin autocar. Niște sarmale, borcane cu zacusca, chestii românești în general … (mie îmi ploua în gură), ca să trec de sesiune.

Au gustat și colegii? Le-au plăcut sau nu?

Da, când primeam un pachet îmi chemam uneori prietenii internaționali. Asa au ajuns sa guste si nemți, indieni sau norvegieni din bucatele noastre. Toată lumea a avut numai cuvinte de lauda la adresa bucătăriei romanești.

Cum s-au ocupat cei de la facultatea din Olanda de adaptarea ta?

Procesul a fost foarte lin, totul era pregătit, cum am ajuns am primit cheia de la cameră. Mi-au explicat minimal ce era prin zona în care locuiam, unde era un supermarket, de exemplu. Am avut apoi programare la bancă ca să fac un cont– aici aproape nimeni n-are cash –, cu programare făcută de Universitate, iar apoi a început ceea ce ei numesc „Săptămână de introducere”, la care am participat cu mai mulți studenți internaționali.

Tu joci și fotbal. Cum te- ajutat asta să te adaptezi?

M-a ajutat pentru că la facultate stăteam mai mult cu studenții internaționali, iar fotbalul a fost atunci singurul punct de legătură cu olandezii. Ulterior, m-am angajat și am intrat in contact mai des cu ei. M-am înscris la un club de fotbal în sală, iar la echipa cam trei sferturi dintre jucători erau olandezi. Acolo am început să rup ceva în olandeză și să aud mai mult limba. Am avut ocazia să mă împrietenesc cu ei și să le înțeleg cultura mai bine.

Unul dintre cele mai populare elemente din cultura olandeză e iarba. Noi o vedem cum o vedem, dar ei, olandezii?

Da, exact. Păi, cei care consumă aici sunt cei veniți din afară. Ei nu prea se omoară. OK, n-am întâlnit pe nimeni care să spună că nu a încercat niciodată. Dar, probabil, faptul că pot oricând să-și ia îi tentează mai puțin. Cred că e o abordare foarte bună din partea lor, așa o țin sub control foarte bine. E reglementată, știu cine abuzează. E mai simplu pentru ei (n.a. – autoritățile olandeze) decat dacă ar fi ilegală, cred eu.

Hai să ne întoarcem la inginerie. Știu că ați câștigat un concurs cu proiectul de licență.

Cum ți-am zis mai zis, am lucrat trei luni cu încă zeci colegi doar la chestia asta; să proiectăm, să dezvoltăm, să calculăm – asta se întâmpla pe la începutul anului – , am terminat proiectul, am luat note și după aceea ne-am înscris toți la Master, iar în octombrie unul dintre colegi a găsit undeva că e un concurs la nivel de toată Olanda cu proiecte Master sau Bachelor. Proiectul era organizat de Fondurile Naționale Olandeze, avea legătură și cu Fokker, care e compania lor care produce avioane și cu ESA, adică Agenția Spațială Europeană. Ne-am înscris și ne-am dus la o prezentare preliminară. După care am fost anunțați că ne-am calificat în runda finală, am mai prezentat o dată și, la finalul galei, au anunțat câștigătorii. Ne-am dus încă o dată, am prezentat iar, la finalul serii, ne-au anunțat că am câștigat. A fost mișto și că am cunoscut multă lume din domeniul meu: CEO-ul de la Malysia Airlaines (n.a – Izham Ismail) sau astronautul André Kuipers, printre alții. A fost o ocazie foarte bună să vorbim cu ei, mai ales că erau foarte sociabili.

Ai apucat totuși să prinzi experiență în domeniu, nu?

Nu, nu prea, pentru că am început să lucrez unde sunt acum încă din facultate, part-time, iar când am terminat facultatea, am rămas la ei, pentru că îmi plăcea ce fac și colectivul. Nu prea am lucrat pe ce am studiat.

Ai cochetat și cu cursele de mașini. Ai făcut parte din Forze Hydrogen Electric Racing.

Da, e un proiect din Formula Student, care e o miniatură a Formulei 1. M-am înscris în echipă în echipa de software. M-a atras foarte tare că echipa își propunea să doboare recordul de viteză al motoarelor cu hidrogen.

Care sunt riscurile hidrogenului?

Da, clar, sunt niște riscuri mai mari. Bine, echipa noastră n-a construit niciodată ea rezervoarele. Le-am luat de la profesioniști.

În viitor, ai vrea să te întorci la aeronautică?

În viitor poate aș vrea să mă întorc către aerospace, ar fi ideal totuși dacă ar fi ceva care combină și partea de programare, care îmi place mult. Masterul pe care l-am terminat eu e exact pe așa ceva, pe sisteme de control, adică dezvoltarea softului de la bordul unui avion, dar nu prea mi-am căutat ceva în domeniu nici în Olanda, nici în afară. Când mă voi plictisi de ce fac, probabil că voi începe să-mi caut.

„O IDEE BUNĂ ȘI GARANȚIA CĂ EXISTĂ FONDURI SĂ FIE PUSĂ ÎN APLICARE M-AR CONVINGE  SĂ MĂ ÎNTORC”

Ești în contact cu ce se întâmplă la noi în industrie?

(Oftează) Prea puțin, cred. Am fost o dată la INCAS, adică Institutul Național de Cercetare Aerospațială. Da, ce să zic… Erau foarte multe machete (i se simte dezamăgirea în ton). M-au impresionat dotările (tresare), multe dintre probabil erau din perioada comunistă, însă aveau niște tuneluri aerodinamice. Sunt, practic, niște încăperi uriașe unde aerul este suflat la viteze chiar și supersonice, iar acolo se așează machete sau componente la scara reala pentru a vedea cum curge aerul în jurul lor. Potențial există, infrastructura încă e acolo. Aveau un tunel aerodinamic mai mare decât am văzut în Olanda, mai impresionant și mai puternic. Cei de la institut folosesc tunelul mult sub potențialul lui, să zic așa, pentru că nu au proiecte sau investiții.

Ce te-ar convinge să te întorci?

Probabil că o idee care m-ar atrage și să fiu sigur că există fondurile ca sa fie pusă în aplicare. Cel puțin aș fi dispus să încerc.