Roxana Dumitru, arhitectă berlineză: „Bucureștiul e mai curat și mai liniștit decât Berlinul”

- - 1- 28 vizualizari

Roxana Dumitru (27 de ani) e arhitectă. A învățat și practică profesia în Germania, unde e plecată de nouă ani. Tainele profesiei le-a aflat în orașul lui Gauss, la TU Braunschweig. Spiritul ei deschis, care a ajutat-o foarte mult să se integreze, a condus-o către o practică în China, la Beijing. S-a întors în Germania, iar de șase luni a început un nou capitol la Berlin.

Cum vezi tu rolul arhitectului în lume?

Arhitecții creează un spațiu pentru oameni, în care ei să se simtă bine, în care să-și desfășoare activitățile. Arhitectura trebuie să-ți ofere confort și trebuie să-ți ofere posibilități. Nu văd arhitectura ca ceva foarte frumos și atât.

Cum ai decis că vrei să studiezi în Germania?

Aplicasem și în Germania și în Danemarca, în Copenhaga – fusesem și acolo acceptată – dar, până la urmă, am decis să vin în Germania pentru că pe timpul liceului participasem la un schimb de experiență în Germania cu YFU (Youth For Undestanding). A fost o experiență deosebită, aveam 16 ani, am plecat pentru un an de acasă și nu am avut voie să-mi văd familia un an de zile, asta ca să aprofundez limba germană. Eu nu știam nimic înainte, la liceu învățam engleză și franceză. Îmi doream dinainte mult să învăț și germana. Imboldul a fost faptul că voiam să înțeleg cât mai bine ce cântă cei de la Tokio Hotel. Atunci nu mergea cu un Google Translate . De aici, practic, a plecat apropierea mea față de Germania. A fost o experiență excelentă; am cunoscut mulți oameni, am învățat limba — mi-a plăcut atât de mult că am hotărât apoi să mă întorc și să cunosc și sistemul universitar.

De ce ai ales să studiezi arhitectura?

Eu eram bună și la arte, dar îmi plăceau mult matematica și fizica. M-am gândit că meseria asta îmbină cel mai bine științele astea. Încă din România citeam reviste de design, admiram clădirile. Cred că aveam de la natura un simț al frumosului. Mi-am dat seama apoi că arhitectura e ceva mult mai profund; nu e numai o apariție, o clădire pe care o vezi pe stradă, sunt foarte multe lucruri care stau în spatele deciziile care au determinat cum arată clădirea.

După anul din liceul din Germania, te-ai întors în România, ai luat BAC-ul și

Da, am luat BAC-ul, am fost tare fericită că l-am luat. A fost destul de greu la matematică, dar s-a terminat cu bine și totul e bine când se termină cu bine. A fost nevoie să recuperez foarte multă matematică în clasa a 12-a, pentru că în România materia e mult mai stufoasă decât în Germania și în a 11-a nu studiasem în Germania ce studiau colegii mei din România.

Ai simțit că te-a ajutat la facultate că unele lucruri le știai deja din liceu?

Da, eu am făcut o facultate tehnică, unde aveam probleme aplicate de fizică, eu dădusem BAC-ul la statică și aveam deja niște noțiuni clare.

Simțeai că aveai un avantaj față de colegii tăi?

Nu, nu neapărat. Trebuie menționat că TU Braunschweig are una dintre cele mai bune secții de arhitectură din Germania. Aveam colegi foarte deștepți, foarte capabili, iar pentru mine exista, la început, și bariera limbii. Cred că pentru mine a fost mai greu pentru ei pentru că trebuia să învăț și termenii. M-am obișnuit însă repede, după doi-trei ani nu mai avea vreo problemă cu limba, era ca și cum germana e limba mea maternă. Acum, habar n-am să zic în română ce știu în germană. Dar m-a ajutat că știam fizică din liceu.

Cum te-ai adaptat la cultura germană? Începând chiar cu experiența din liceu.

În a unșpea nu mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Acum, că și experiența din China, îmi dau seama că în Europa culturile noastre nu sunt chiar atât de diferite. Sigur, există mici diferențe de zonă, dar diferența nu e de la cer la pământ. În Germania, am avut norocul să am în liceu o familie gazdă foarte de treabă, au fost foarte deschiși cu mine – am noroc că eu, de felul meu, sunt deschisă și îmi place să cunosc oameni noi, locuri noi —, deci nu mi-a fost foarte greu. Și nici la facultate nu mi-a fost foarte greu în primele zile. Toți colegii voiam să ne cunoaștem unul cu celălalt

Ce știi despre ce se întâmplă în România în domeniu?

Nu prea știu foarte multe, nici nu vreau să spun prostii. La școală nu am învățat despre arhitecți români. Nu prea se învață aici despre ce se întâmplă în Europa de Est.

E TRIST CÂND MĂ GÂNDESC LA OAMENII CARE AU TRĂIT ACELE VREMURI

Cum vede ochiul tău de arhitect amprentele rupturii dintre Est și Vest în Berlin?

Eu lucrez în fostul Berlin de Est și din birou văd zidul (n.a — Zidul Berlinului care a separat Berlinul de Est de Berlinul de Vest din 1961 până în 1989). Mi se pare foarte interesant pentru că acum 30 de ani nu aș fi putut să trec în partea cealaltă. E trist când mă gândesc la oamenii care au trăit acele vremuri. În Berlin e foarte prezentă despărțirea asta între Vest și Est. Eu stau într-un cartier din Berlinul de Est, Friedrichshain, unde s-a construit foarte mult, dar dacă mergi mai spre nord-est, două cartiere mai încolo e destul de urât. Cam ca în Ferentari. Se vede că au fost două țări la un moment dat.

Tu ai făcut și o practică în China la Beijing. Cum ai ajuns tocmai acolo?

La facultate oricum erai obligat să faci practică și am văzut anunțul cu un stagiu la Beijing. Practica era o condiție obligatorie ca să poți aplica la master. Erau doar 30 de locuri la master, se făcea trierea foarte exigent. Eu voiam inițial să merg în Zürich, la un birou de arhitectură faimos, Herzog de Meuron. Până să apucă să aplic la ei, am trimis portofoliul în Beijing. M-am gândit că nu mă sună oricum și să nu-mi pară rău. Eh, și chiar m-au sunat după câteva zile. Ei căutau oricum studenți din Germania, au mai avut studenți chiar de la facultatea mea și au fost foarte mulțumiți. Eh, OK și am avut un interviu de (râde) cinșpe minute. Ne-am înțeles foarte bine, s-a observat că există chimie între noi și m-au luat. Mi-au trimis apoi toate documentele pentru viză și așa am ajuns în Beijing fără să plănuiesc. Nici nu am mai trimis în Elveția portofoliul. M-am gândit că Elveția e oricum aproape, poți să te duci oricând să lucrezi, ocazia să lucrezi în China nu se ivește mereu. A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată! Am fost extrem de încântată și de oameni, și de oraș, și de mâncare, și de jobul pe care l-am avut. Am avut niște experiențe incredibile.

Zi-mi una.

(Spune râzând) Călătoriile în Mongolia unde am învățat să călărim și dormeam în iurtă. Sau să ieși la restaurant în fiecare zi, că era atât de ieftin. Era mai scump să-ți gătești acasă.

Ce gătești acum învățat în Beijing?

Fac, din când în când, spaghete din ouă, cu lapte de cocos și cu boabe de fasole. Și pui. Îmi mai place si jiǎo zi. Se face greu, fac cam o dată pe an pentru că îmi ia patru ore să toc toate ingredientele. Îmi plac la nebunie!

Care e cea mai importantă diferență între Beijing și Germania?

Cel mai important e că în Europa, nu neapărat Germania, oamenii de vârsta noastră vorbesc engleza. În Beijing nu vorbește nimeni engleză, acolo dacă nu știi chineză, nu te servește nimeni cu nimic, a trebuit să învăț chineză.

Știi chineză!(tresar)

Puțin. Cât să știu să supraviețuiesc. Cât să-i spun taximetristului unde să mă ducă, cât să-mi comand berea la cârciumă sau mâncarea la restaurant. În Germania putem foarte mare preț pe mediu. De exemplu, nu cumpăr lapte sau iaurt în ambalaje de plastic. Colectez gunoiul selectiv. În China e plastic peste tot, când te duci la magazin îți pune totul într-o pungă de plastic pe care o mai pune în altă pungă de plastic. În Germania oamenii duc sticlele înapoi la magazin și primesc bani pe ele. Aici aerul e foarte bun, cerul e albastru. În Beijing, o dată la două zile, nu puteai să vezi clădirea din fața ta.

Ce mai știi tu despre România?

România se dezvoltă mult, mai ales generația noastră, dar mi se pare că totuși suferă. Foarte mulți au plecat din țară. Foarte mulți foști colegi de-ai mei de liceu sunt plecați, îi mai urmăresc pe Facebook sau pe Instagram. Și din această cauză lipsește mâna de lucru calificată. Partea bună e că oamenii din generația noastră știu ce vor, știu de ce sunt nemulțumiți, își exprimă nemulțumirile, ceea ce e un lucru incredibil. E un dar de fapt! Să avem voie să ne exprimăm. În unele țări nu ai cum să o faci. Poate că și cei din Beijing or avea nemulțumiri, dar nu au cum să exprime. Noi putem, putem să ajutăm țara să se dezvolte. Cumva. Nu știu nici eu cum. (râde amar)

AM DOUĂ CASE

Ce te-ar convinge să te întorci în România?

Bună întrebare. Nu știu, momentan, am un job aici, am un prieten aici, majoritatea prietenilor mei sunt aici. Sigur, am prieteni foarte buni în București, puțini, dar foarte buni cu care voi fi prietenă toată viața —sunt niște prietenii la care țin foarte mult și încerc să le îngrijesc. Părinții mei sunt în București. Sigur, dacă ar apărea un proiect foarte bun, nu aș spune nu; nu vreau să exclud posibilitatea de a mă întoarce în țară, dar, în viitorul apropiat, nu e realist. Nu se știe însă cum se vor dezvolta lucrurile în următorii zece-douăzeci de ani.

Ce crezi că nu ar trebui să-i scape unui student român care începe anul întâi în Germania?

Ar trebui să fie deschis ca să înțeleagă diferențele culturale care nu sunt foarte mari, dar sunt unele mici, să încerce să-și găsească prieteni nemți ca să-i fie mai ușor să se integreze, să învețe limba cât mai bine — eu, ca să învăț limba, nu am vorbit limba mea foarte mult. E foarte important să nu se gândească foarte mult că e departe, să încerce să se simtă ca acasă.

Când ai simțit tu că ți-a fost cel mai greu și de ce?

Am avut un program foarte intens la început, la facultate, și nu am avut timp să mă gândesc la asta. Mai greu era când mă întorceam acasă, în România, și vedeam ce am lăsat în urmă. Iar asta amplifica dorul. De părinții mei, de prietenii mei. Am avut și noroc să întâlnesc oameni extraordinar care mi-au fost alături în Germania și m-au făcut să mă simt acasă în Germania. Am două case.

Care e cea bună bere pe care ai băut-o în Germania?

Îmi place o bere din Hamburg, Alsterwasser de la Astra  îi zice, e ca un Radler, are puțin Sprite în ea.

comments icon 0 comments
28 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Stoica Adrian


Bookmark?Remove?

Alex Cascatău, pilot de curse:„Îi sfătuiesc pe șoferi să se ducă la circuit. După ce ai fost pe circuit, pe stradă, vrei apoi doar să ajungi în siguranță de la A la B”

-

Alex Cascătău, îmblânzitor al hergheliei de cai mecanici care se hrănesc cu petrol prelucrat. A studiat electronica și telecomunicațiile în limba germană, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine de la Poli. Nu a avut vreo pasiune pentru acest domeniu, însă... Mai mult »