Alexandra Tamaș, 27 de ani, e economist-informatician la Viena. A plecat din România să studieze în Viena de opt ani. Câteva tabere din perioada liceului au făcut-o să se îndrăgostească de oraș și și-a zis încă de când era la „Mihai Viteazul” că acolo vrea să studieze. Nu știa prea clar ce exact voia să studieze. Până să ajungă la informatică, a încercat studiile juridice, însă i-a fost cam greu să se acomodeze cu limba germană, iar limbajul universal al informaticii i s-a potrivit mai bine.

Cine ești și ce faci în lume?

Eu sunt Alexandra, am 27 de ani și locuiesc în Viena de opt ani. Acum fac analiză pe trading. Nu știu încă dacă vreau să rămân aici, dar îmi place foarte mult orașul.

De ce ai ales Viena?

Am venit prima dată aici la o școală de vară când aveam cincișpe’ sau  șaișpe’ ani. ActiLingua se numește. Am fost aici doi ani consecutiv; în primul am stat două săptămâni, iar în al doilea, trei. Au fost studenți și elevi din toate colțurile lumii, din China, Japonia, Statele Unite, chiar și din Europa. Am stat într-un cămin studențesc și am aveam cam două-trei ore de germană pe zi. Atunci eram la A1, adică primul nivel. Și, pe lângă cursurile de germană, am avut timp să cunosc orașul, să vizitez locurile, să interacționez cu oamenii. Era clasa a noua sau a zecea și am zis că în Viena vreau să merg și să studiez după ce termin liceul.

Cum a fost procesul de aplicare?

A fost nevoie de un certificat care să ateste nivelul de limbă — B2. L-am obținut și apoi m-am înscris la facultate. BAC-ul nu a contat așa mult, era nevoie doar să-l iau.

Cum ai aflat de cerințele de admitere?

Îl știam pe un băiat care studia Dreptul. El mi-a zis foarte multe și am citit și singura pe site.

„NIVELUL DE AICI DE MATEMATICA ERA MULT SUB CEEA CE AM STUDIAT ÎN LICEU”

Ce ai studiat tu la Viena?

(Râde) În primul an am studiat un semestru la Drept. Am fost convinsă de prietenul meu care m-a ajutat cu înscrierea. Mi-a zis cât de tare e și că trebuie să încerc și eu. Și am zis OK. Am renunțat, însă, după șase luni. În tot timpul ăsta am dormit trei-patru ore pe noapte— învățam enorm, dar tot luam note proaste. Am zis că nu-i de mine. Avea de a face cu bariera lingvistică. Eu nu știam germană la un nivel care să-mi permită să-mi fie ușor să învăț noțiuni de Drept, așa că că am zis că n-are rost; atunci cel puțin n-avea. M-am înscris la informatică. Acolo e mai puțină germană, e un limbaj standard care se aplică peste tot. M-am descurcat foarte bine, mi-a plăcut din prima și nu mi-am pus niciodată problema să renunț sau să fac altceva.

Tu voiai să pleci, dar nu știai prea clar ce vrei să studiezi.

Da, pentru mine a fost foarte greu să aleg pentru că în liceu îmi plăcea foarte mult limba română, îmi plăcea să compun. Îmi plăceau totuși și matematica și informatica și nu eram decisă în ce direcție să merg. Nu eram deloc hotarâtă ce vreau să fac. Am zis să încerc și să văd apoi ce-mi place.

Ai făcut și un Master?

Da, Informatică Economică, la Uni Wien. A mers foarte repede, am terminat în timpul minim de studiu. Am predat și matematica la facultate. Nivelul de aici de matematică e mult sub față de ceea ce am învățat la liceu. Cursurile mi se păreau foarte ușoare, iar ceilalți studenți aveau nevoie de ajutor.

„NU M-AM SIMȚIT NICIODATĂ DISCRIMINATĂ PENTRU CĂ SUNT ROMÂNCĂ”

La viața din Viena cum te-ai adaptat?

Cu timpul a devenit totul mai ușor. La început, mi-a fost foarte greu pentru că nu cunoșteam foarte multă lume — cunoșteam doar trei persoane când am ajuns la Viena. Limba o știam bine la nivel teoretic, știam gramatica, dar mi-era foarte greu să vorbesc cu oamenii și, uneori, chiar să înțeleg când cineva vorbea foarte repede. Astea au fost motivele pentru care mi s-a părut greu la început, dar nu m-am gândit niciodată să mă întorc în România. Știam că trebuie să fie bine la un moment dat — am avut încredere.

Te-ai simțit vreodată discriminată?

Să știi că nu, deși am fost avertizată să am grijă în sensul ăsta, că oamenii nu au o atitudine OK față de români, nu eram neapărat speriată, dar, la început, aveam o atitudine mai retrasă. Nu, niciodată nu m-am simțit discriminată. Austriecii nu cred că au o problemă cu românii sau cu orice altă naționalitate, dar în momentul când ești necivilizat, vei primi un răspuns pe măsură.

Ce i-ai spune cuiva care trece prin același lucru?

Să o ia cu pași mici, să nu se lase descurajat, să aibă încredere că lucrurile se vor așeza, că va fi bine.

Zici că nu te-nu te-ai gândit la întoarcere. Dar ce mai știi despre România? Urmărești ce se întâmplă?

Da-da. Sunt la curent cu ce se întâmplă acolo. Vreau să zic că dacă acum șapte-opt ani nu mă gândeam să mă întorc în România, chiar dacă mi s-ar fi oferit să zicem un salariu mai mare, acum ar fi un NU și mai categoric.

De ce?

Voi răspunde în câteva cuvinte: Dăncilă, Colectiv și ce s-a întâmplat de curând în Caracal; sunt evenimentele din ultimii ani care m-au marcat și care încă spun foarte mult despre ce se întâmplă în țara noastră.

Situația e … așa cum e. Dar cum vezi tu schimbarea? Da, e o întrebare generală, recunosc. Dar cum vezi tu că ar trebui să începem?

Păi, în primul rând trebuie să ieșim la vot și să alegem pe cineva care ar putea face o schimbare. Sau măcar să încercăm. Poate că cineva nou nu va îmbunătăți lucrurile prea mult, dar merită încercat. Pentru asta trebuie să ne exprimăm toți părerea. În al doilea rând, cred că e nevoie de o schimbare de mentalitate la un nivel mai mare; nu cred că e de ajuns ca 5-10% din populație să gândească altfel. Și nu trebuie să uităm să-l respectăm pe cel de lângă noi.

Ce te-a schimbat cel mai mult la Viena?

Sincer, cel mai mult m-am schimbat în privința banilor. De când sunt aici, economisesc foarte mult. Aici, acest obicei face parte din cultura locală. Nu aveam deprinderea asta în România.

Nu cumva și meseria ta te-a ajutat să deprinzi acest obicei?

Ba da, e posibil să fie un cumul de factori care m-au făcut să-mi schimb mentalitatea. Nu știu acum să-i denumesc.

Deci tu ești economist-informatician. Lucrezi cu banii. Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru și te-ar întreba ce e economia, ce i-ai răspunde.

Îmi dai ca să-ți dau. (râde)

Ce faci tu, concret, la job?

Eu, acum, lucrez în departamentul de trading și scriu programe ca să optimizez procesele din departamentul unde lucrez. Se face trading in foreign exchange, options, bonds iar pentru asta se folosesc multe sisteme, pe care cineva trebuie să le supravegheze permanent și să vadă ce se poate îmbunătăți. Pe scurt, e informatică cu data science.

Nu e un fel de gambling industria asta?

Înainte de criza, era mai mult un gambling, puteai să faci cam tot ce îți doreai. După criză, au fost impuse foarte multe reglementări și nu mai merge ca înainte. Traderii cu peste două decenii de experiență se plâng că nu e la fel de palpitant ca înainte și că se simt îngrădiți de tot ceea ce a fost implementat.

În ce sens?

Adică nu e ca în The Wolf of Wall Street. Dar încă se pot face bani frumoși.

Vine sau nu criza?

Vine. E o chestiune de timp. Părerea mea e că în maximum doi ani va veni pentru că se observă aceleași pattern-uri ca la ultima criză financiară.

(Oftez și schimb subiectul) Cum ți se pare Viena în comparație cu București?

Viena e un oraș foarte, foarte frumos. E pe primul loc la nivel mondial din punctul de vedere al calității vieții. E de vreo câțiva ani buni acolo. E foarte curat, sunt foarte multe parcuri, poți ajunge repede de la A la B, și sistemul social e foarte bine organizat, sistemul de sănătate, la fel. E foarte ordonat, ăsta e cuvântul. Singurul lucru pe care îl văd mai bun la București e dinamica orașului. Bucureștiul are un aer foarte viu. Și duminică seara la nouă-zece vei vedea oameni în centru distrându-se.Viena e moartă duminica. Pe lângă faptul că nu găsești un supermarket deschis, nu e nimeni pe stradă, toată lumea e acasă sau e plecată din oraș. Chiar și în timpul săptămânii nu prea se întâmplă mare lucru pe stradă după o anumită oră — cu asta încă nu m-am obișnuit 100%.

„MI-E DOR DE MARE”

Ce îți mai lipsește din România?

Îmi lipește familia mea, cu toate că ne vedem des. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp cu ei, adică să-i văd o dată pe săptămână și nu la două luni. Mi-e dor de viața de noapte, nu neapărat să merg în club, dar să ies seara. În rest, nu știu (tăcere). Așa, lăsând Bucureștiul deoparte, mi-e dor de mare. România e o țara foarte frumoasă, e o țară superbă, păcat de ce se întâmplă acum în ea.

Ce te-ar convinge totuși să te întorci?

E greu să spun pentru că nu e un lucru material ce m-ar convinge să mă întorc, ci o altă mentalitate a oamenilor, precum am spus și mai devreme, să ai respect fața de cel de lângă tine, însă nu știu cum s-ar putea ajunge acolo. Îmi doresc asta din toată inima. Sunt momente în care mă simt prost că am plecat pentru că îmi pun problema că aș fi putut pune umărul la schimbare, dar, nu știu (și iar tăcere). Pe de altă parte, mă gândesc că pot face mai multe de aici decât dacă aș fi rămas în România.

Da. (oftez și iar schimb subiectul) Deci acum ești trader în Viena. Zici că nu știi exact cât mai rămâi. Te gândești la următorul pas?

Da, planul meu e ca până la 30 de ani să strâng bani pentru o călătorie în jurul lumii. Mai am trei ani până atunci.

Ce visai să devii când erai mică?

Voiam să devin stewardesă. Asta până la șapte-opt ani. Bunicul meu a fost pilot și eram fascinată de poveștile lui de prin locurile pe unde a fost. Apoi, am vrut să devin psiholog, dar am realizat că pot să fiu pasionată de acest domeniu și să citesc despre el fără să fac asta.

Dacă de mâine banii n-ar mai conta ce ai face?

Aș pleca mai repede în jurul lumii. Cred că aș putea să fac asta toată viața. Să călătoresc.

Care e locul tău prefera din Viena?

Îmi plac grădinile din Schönbrunn, mai ales în timpul săptămânii când nu sunt atât de mulți turiști. E foarte mișto să începi ziua cu o alergare pe aleile acelea.