La bază informatician, dar şi un împătimit al ciclismului, Alex a gândit şi a dezvoltat o aplicaţie care să facă mersul cu bicicleta indoor cât se poate de atractiv şi de realist.

 Spune-ne câte ceva despre aplicaţia pe care o dezvoltaţi. Cum se numeşte, cum a apărut ideea?

A trecut prin câteva nume diferite. La început îi ziceam Trainer Tour, dar doar în faza incipientă, când nu prea ştiam de unde să apuc businessul ăsta. După aia am avut o rundă de branding, în care am încercat să găsim ceva mai catchy, să meargă şi internaţional. Unul dintre adviserii businessului, Alex Ciocan, care comentează Tour de France la Eurosport, are o serie de curse care se numeşte Road Grand Tour – înainte se numea Road Grand Prix, dar a venit Formula 1 şi i-a zis să-l schimbe, ca să nu se ajungă la tribunal – şi într-o zi ne-am uitat unul la altul şi am zis “dar de ce nu folosim numele tău?”. Chiar dacă erau două, unele sunt curse, ăsta e un software, deci nu se confundă. I-am pus un “s” la sfârşit, Road Grand Tours şi aşa am operat vreo doi ani, cât am fost în beta. Acum că ne lansăm în toamnă, cu monetizare şi tot ce ţine de o afacere, l-am schimbat în RGT, pentru că era şi prea lung, greu pentru nevorbitorii de engleză, plus că îi mulţumesc că mi-a împrumutat numele, dar nu e frumos chiar să i-l acaparez. Aşa că acum se numeşte RGT Cycling şi aşa va fi lansat.

Şi ce face un software în ciclism?

A început ca un simulator de bicicletă, o lume virtuală, cum sunt masive multi player. Îţi trebuie ori o bicicletă smart, ori un aparat pe care îţi pui bicicleta, se numeşte trainer, care citeşte cum te mişti tu, putere, cadenţă etc, şi lasă software-ul să controleze rezistenţa. Deci tu în casă dai la pedale şi în faţă, pe ecran, vezi cât mai realistic posibil drumul. Avem Mont Ventoux, din Turul Franţei, Pasul Stelvio, un alt parcurs foarte cunoscut cicliştilor, nişte circuite urbane din Londra, Berlin şi altele, şi toate sunt reale. Pe langă faptul că sunt circuite reale, deci poţi face, să zicem, o etapă de Tour de France aşa cum arată ea, softul îţi controlează bicicleta şi dictează rezistenţa, deci vei simţi urcările şi coborările în mod real, experienţa fiind una mult mai imersivă. În plus e şi interactiv, adică te poţi întrece cu alţi ciclişti, se poate comunica pe chat, se pot organiza curse, este o experienţă chiar complexă, care te face să uiţi că eşti în casă. De fapt asta vrem să oferim, pentru că asta caută oamenii la ciclism. Să fie afară şi să vadă peisajele, să petreacă timp cu alţi oameni, mai ales la ciclismul de cursă, unde se merge în grup, pentru că e mai rapid. Aici suntem acum. În viitor vrem să luam baza asta de simulator de biciclete şi să o facem ca un fel de platformă deschisă pentru toţi cicliştii, astfel încât să devină o lume paralelă, complementară ciclismului real, pentru că e o grămadă de potenţial în virtual. În virtual poţi să te plimbi oriunde în lume, cu oricine din lume. De exemplu, frate-miu stă în Canada, deci eu merg cu el o dată la un an – doi, când mai apuc să ajung pe acolo, dar noi am crescut mergând împreună cu bicicletele, făcând curse, mai ales că e un an diferenţă între noi. Acum o putem face virtual. Poţi să te antrenezi, să participi la evenimente, poţi să te antrenezi cu un coach care este la 6000 de kilometri. Ca să ajungem la complementaritatea asta, eu cred că trebuie să fie o platformă absolut deschisă, nu poate fi un produs care să coste ceva. Gândeşte-te că ai un club de ciclism cu 200 de oameni; niciodată nu vor vrea sau putea toţi în acelaşi timp să plătească o taxă. E ca la telefoanele smart: nu ar fi unde sunt dacă toate aplicaţiile ar veni doar de la Samsung şi Apple. D-aia au apărut app store, pentru că nu ar fi putut ei, oricâte resurse ar avea, să intuiască şi să satisfacă toate nevoile pieţei. Ei au dezvoltat ecosistemul în care oricine ai fi, îţi poţi lansa aplicaţia şi, dacă publicul o apreciază, o s-o adopte, o să plătească pentru ea. Dacă nu, o să moară, asta e legea junglei şi a economiei de piaţă.

Cum s-ar monetiza o astfel de platformă?

Sunt multiple moduri. Sunt firme de echipament care şi-ar putea dori să-şi testeze produsele, asociaţii şi organizatori de evenimente care ar putea organiza group rides, mai sunt idei. De-aia vreau să deschid platforma, pentru a-şi putea crea oricine, de la oameni simpli, la firme mici, până la marile companii, propriile lori lumi acolo.

Apropos de interactivitate, îşi pot userii introduce propriile lor trasee?

Deocamdată nu, ştiu la ce te gândeşti, la trasee filmate. Momentan traseele le facem noi, prin culegere de date, cum ar fi pozele de pe Google Street View, cele despre forma terenului, le mixăm pe toate şi aşa construim un traseu. În primul rând trebuie să ne asigurăm că drumul este corect, apoi le cosmetizăm. Deci rezultatul e unul 3D, care arată foarte mult ca drumul real. Problema cu formatul video e că nu e interactiv, d-aia acesta e disponibil de mult timp, dar nu a prea prins, a rămas o chestie de nişă. Formatul 3D e mult mai fluid. La un moment dat sigur va fi posibil ce întrebi tu, dar momentan e departe.

Deci în momentul de faţă este disponibilă aplicaţia voastră?

Momentan e disponibilă ca soft free, în variantă beta (de test), şi avem aproximativ 40.000 de beta testeri, care au venit fără să facem prea mult marketing, aproape deloc. Lansarea comercială va fi în 15 octombrie, tocmai am stabilit data, şi începem să ne organizăm ca o companie. Avem câţiva oameni de marketing în Londra, tech support în Canada, avem programator senior în Paris. A fost o perioadă de tranziţie de la punctul în care voiam eu să-mi îmbin pasiunile, ciclism şi programare, servere etc, spre a fi o companie adevărată, care face şi profit.

Care a fost drumul tău până aici?

Eu am crescut aici (Bucureşti), în Tineretului, iar taică-miu e unul dintre primii programatori din România, deci am avut HC85, unul dintre primele PC-uri din Bucureşti, deci am avut mereu legătură cu programarea. În acelaşi timp era şi ciclist, când era mai tânăr. Obsesia mea şi a lui frate-miu era să avem un Pegas Comoda şi i-am bătut la cap pe ai noştri până ne-au luat una. În 1994 am plecat cu toţii în Canada, pentru că ai mei s-au prins că aici nu prea se vedea la vremea aia vreun viitor strălucit, salariile erau de mizerie, aşa că a încercat Australia, Africa de Sud şi până la urmă s-a hotărât la Canada. Acolo am făcut şi universitatea, la început pe matematică, apoi m-am mutat la computer science. Apoi am început să studiez inteligenţa artificială, mergând până la universitate tot cu biccicleta, vreo 40 de kilometri dus, deci pe zi făceam vreo 100 de kilometri. Pe la 30 de ani am avut o cădere, ceea ce e comun în lumea cicliştilor, e vremea aia când dai de viaţa bună, job etc. Acum 10 ani eu şi soţia, pe care am întâlnit-o în Canada, am decis să ne mutăm înapoi în România. Am lucrat ceva timp la o companie, apoi am deschis o firmă mică de programare şi începusem să o iau pe urmele lui tata, care are vreo 120 de kilograme, fiind şi gurmand un pic. Eu ajunsesem pe la 107, aşa că am început să merg la sală, să-mi recapăt forma, după care, ca premiu, mi-am luat o bicicletă de carbon şi am început iar să merg, am fost şi pe la concursuri, aşa l-am şi întâlnit pe Alex Ciocan. Şi aşa am ajuns să realizez că asta vreau să fac, să îmbin pasiunea asta şi cea pentru gaming cu meseria. La început m-a mai împins soţia de la spate, m-a trimis la un accelerator de business, că a zis că dacă tot fac asta, să o fac cum trebuie, cu business plan, customer research şi altele. Nu zic că m-am mişcat repede, dar acum suntem aici (râde).

Apropos de acest accelerator de business, am auzit de foarte multe ori în ultima perioadă despre genul ăsta de locuri – cât te-a ajutat?

A, fantastic de mult. Aşa l-am şi cunoscut pe Lucian, care rula acest accelerator, Impact Hub, şi care acum lucrează cu noi. Eu aveam o firmă mică, dar eram un programator care învăţase să facă nişte project management şi ajunsesem să am o afacere mică, dar pe care nu am ştiut să o cresc sau să fac ceva mai departe. Mi se pare foarte important genul ăsta de ecosistem pentru viitorul României, pentru că la resurse umane stăm bine, învăţământul era unul bun, acum nu ştiu cum mai e, dar aici se învaţă multe chestii neprezente în şcoală. Pe lângă partea practică a unui business, se deprinde o mentalitate sănătoasă.  Am mai zis-o, fără să trec prin experienţa de la Impact Hub nu aş fi ajuns aici. Pentru că şansele ca un business să fie bun de la început sunt aproape 0. Trebuie trecut prin feedback de la oameni, de la parteneri, de la piaţă în ultimă instanţă, aşa că e esenţial să fii într-un mediu propice. Drept dovadă, a început să fie susţinut şi de marile companii, care au relizat că le foloseşte şi lor.

Ce echipament îţi trebuie pentru a folosi aplicaţia RGT Cycling şi cât costă, aproximativ? Sunt costuri prohibitive?

Îţi trebuie un smart trainer, care se montează pe roata din spate, sau au mai apărut de curând direct smart bike. Sunt destul de accesibile. Primul trainer cu care am început noi era 1300 de lei, dar acum sunt pe piaţă şi trainere de 800 de lei. Într-adevăr, astea sunt smart, adică citesc puterea cu care pedalezi, dar nu şi rezistenţa, deci trebuie schimbată manual. Deci încep să intre în zona în care cam poate oricine e interesat să-şi achiziţioneze unul şi sigur preţurile vor mai scădea, odată ce marile companii vor intra pe zona asta de trainere smart, ceea ce deja se întâmplă. Ce lipseşte de la ei este softul, pentru că pe user nu-l interesează atât parte de hardware, o bicicletă care să opună rezistenţă, cât experienţa completă, vrea să facă ciclism acasă. Asta înseamnă combinaţia între hardware şi software. Ori firmele mari de echipament sportiv au capabilitatea să facă aceste trainere şi smart bike-uri, dar nu sunt firme de soft, de aceea e nevoie de noi.

Asta înseamnă că există posibilitatea unei colaborări pe acest drum, nu?

Absolut, ăsta e unul dintre lucrurile la care lucrăm acum, la stabilirea de parteneriate de genul ăsta, pentru că o văd ca pe o relaţie foarte simbiotică, în care noi livrăm softul sau le oferim posibilitatea să-şi facă versiunea proprie de soft, adaptat din al nostru. Aşa creăm o piaţă unde toată lumea poate să vândă o experienţă completă. De exemplu, dacă mergi acum la Decathlon şi vezi chestiile astea, treci pe lângă ele fără să ştii ce sunt şi ce te lasă să faci. Dar dacă vezi un stand cu ele montate şi cu soft încorporat şi vezi că poţi să urci pe Ventoux, să te întâlneşti cu oameni,să participi la evenimente, e mult mai atractiv. Apropos de asta, copiii prind foarte repede şi văd imediat potenţialul de gameification, mereu la evenimente au fost cei mai entuziasmaţi. Până la urmă, firma asta am făcut-o din două motive. Primul, evident, de a crea o afacere sustenabilă, care aduce return of investment la investitori, dar în acelaşi timp vreau să aibă şi o compoentă socială. Gândeşte-te la problema obezităţii, în condiţiile în care sportul de masă nu mai e aşa atractiv, din diverse motive. Pe vremea mea mergeam toată ziua cu bicicleta, dar trimite-ţi acum copilul pe bicicletă până la Romană. În alte părţi e problema temperaturii sau mai ştiu eu ce.  Prin platforma asta se pot organiza concursuri între şcoli, campionate, lucruri care îi fac pe copii mult mai interesaţi şi este absolut safe, se face în şcoală.

Aveţi în plan astfel de programe în care să implicaţi, poate, şi autorităţile statului?

Da. Mereu când faci o chestie nouă găseşti early adopters, cei care sunt dispuşi să încerce, care sunt atraşi de idee şi au încredere în ea. După ce ne punem la punct noi cu partea comercială, vrem să încercăm să-l aducem în şcoli, în spitale, pentru recovery. Una dintre cele mai importante chestii la orice recuperare, chiar şi la cancer, este fitnessul, dar ce poţi face în spital? Mergi pe o bandă sau pe o bicicletă şi te uiti la aceiaşi pereţi. Când participi la evenimente împreună cu alţi oameni e altceva, oamenii se motivează unii pe alţii, este foarte benefic şi din punct de vedere psihologic.