a

O româncă e campioană mondială la Microsoft Office, la doar 18 ani: ”A fost o mare, mare surpriză!”

- - 40- 722 vizualizari

Mihaela Florea, o tânără în vârstă de 18 ani, absolventă a Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci” din Brăila, a reușit o performanță greu de egalat, întrucât a câștigat Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019 de la New York, secţiunea Excel, concurând cu tineri extrem de talentaţi de pe întreaga planetă.

Curioasă din fire dintotdeauna, Mihaela și-a dorit cu ardoare să descopere tainele calculatoarelor și setările acestora. Astfel, ea a fost fascinată de programul Office din copilărie, când lucra constant în Word şi PowerPoint pentru a le afla secretele. La Colegiul Naţional „Gh.M. Murgoci“ din Brăila, a avut ocazia să-şi aprofundeze cunoştinţele, obţinând apoi o serie de performanţe pe care adolescenţii care vin din urmă le vor egala cu greu. Mihaela este medaliată de trei ori cu aur şi odată cu argint la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei.

Acum, însă, ea a reușit o performanță de excepție, întrucât a reușit să câștige Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist de la New York, secţiunea Excel 2016, pe 1 august 2019. „A fost o competiţie dificilă, mult mai dificilă decât anii trecuţi, pentru că am fost la o secţiune mai grea, pe Excel, unde sunt multe formule şi diagrame. Am făcut cât de bine am putut, dar nu mă aşteptam să iau premiu. Nivelul este foarte ridicat. Am fost şi anul trecut la acest concurs, pe secţiunea Word, şi comparând situaţia, nu mă aşteptam în acest an să iau vreun premiu, a fost o mare, mare surpriză“, spune olimpica.

De asemenea, ea le recomandă adolescenților de vârsta ei să învețe Excel.

„La un interviu de angajare, le va folosi în CV să aibă cunoştinţe medii de Office. Şi certificările pe care le obţii sunt importante. Pe mine m-au motivat foarte mult, pentru că ai resurse pe care poţi să le obţii, simulări pe care poţi să le faci. Poţi face tot felul de lucruri interesante cu acele aplicaţii. Din afară, pare foarte uşor şi foarte clar totul, dar de fiecare dată descoperi câte un lucru nou în Excel, iar asta îţi dă o putere destul de mare. Se pot face programări, dar şi jocuri în PowerPoint. Mereu sunt surprinsă plăcut de setările pe care le au aceste programe şi ce se poate face cu ele“, declară Mihaela Florea, potrivit Adevărul.ro.

Mihaela a promovat examenul de Bacalaureat cu media 9,80 şi a fost admisă la cinci universităţi de top din Marea Britanie. A ales să urmeze cursurile Universităţii din Southamptom, unde va studia Computer Science. După absolvirea facultăţii nu exclude să facă şi un master. Visează să devină dezvoltator web şi să se concentreze pe crearea de site-uri. Nu ştie încă dacă va rămâne în Marea Britanie sau va reveni în ţară, după finalizarea studiilor. Este o decizie pentru mai târziu. Ştie că se pot schimba multe în următorii ani, şi în viaţa ei personală, şi în situaţia Angliei, mai ales după ieşirea din Uniunea Europeană. „O să-mi lipsească familia, prietenii, depinde şi dacă voi reuşi să mă acomodez acolo. O să vedem“, lasă o portiţă deschisă tânăra.

40 recommended
722 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »