Andrei Panțu a studiat în Occident, la Leiden, la Manchester etc., dar s-a întors să trăiască, să muncească, să scrie în România și în limba română.

Andrei Crăciun

Andrei Panțu, scriitor. Faceți parte dintre aceia care au studiat dincolo de granițe, apoi s-au întors să trăiască și să muncească în România. Care e povestea acestei opțiuni?

M-am întors de fiecare dată (de la Universitatea din Leiden, de la Universitatea din Manchester etc.) din lipsă de bani, şi ulterior am rămas aici – pe de o parte din comoditate, dar şi pentru că am crezut cumva, mai ales la început, că pot să aplic în România ce am învăṭat la universităṭile din străinătate. Apoi, mă simt bine în Bucureşti, e oraşul pe care îl cunosc cel mai bine şi în care mă simt acasă,în largul meu, alături de familie, prieteni, chiar dacă viaṭa aici pare să fie tot mai extenuantă de la an la an – din cauza poluării, a traficului, a stresului.

Ce ați învățat în străinătate și școala românească nu v-a oferit? Ce v-a oferit școala românească și nu ați găsit dincolo de granițele țării noastre?

Am stat destul de puṭin în şcoala românească, doar în ultimii doi ani de liceu. Petrecusem tot restul anilor la şcoala germană Hermann Oberth, actualul colegiu J.W. Goethe. Deci pot să compar experienṭele din afara graniṭelor doar cu cei doi ani de la un liceu românesc.

Am găsit mai multă gândire critică în afara ṭării, mai multă libertate de a-mi alege cursurile, mai mult accent pus pe munca în echipă, pe originalitate, pe iniṭiativele şi contribuṭiile proprii ale studentului. Prin urmare, şi regulile împotriva plagiatului erau mult mai dure, se aplicau cu stricteṭe – şi în Germania, şi la Universitatea Americană din Bulgaria, şi în Olanda, şi în Anglia (unde am şi predat politică internaṭională, la Universitatea din Manchester, timp de un semestru).

Asta nu înseamnă însă că nu am avut profesori buni, uneori foarte buni, peste tot, inclusiv în şcoala românească.

Cochetați cu ideea să plecați din nou în străinătate? Sau rămâneți până la capăt, orice va fi însemnând asta?

Fiind căsătorit de un an, fac întotdeauna planurile de viitor împreună cu soția, cu care sunt de altfel împreună de vreo opt ani.

Probabil că aş pleca iar ȋn străinătate tot pentru studii – pentru un doctorat şi o carieră academică tot în ştiinṭe politice, tot la o universitate bună. Nu aş vrea să fac asta ȋn Romȃnia.

Cum ar putea România să își atragă înapoi acasă tinerii care au învățat în străinătate? Ar trebui să își propună asta?

Cred că Romȃnia ar trebui să-şi propună ȋn general să-i atragă pe cei plecaṭi din țară, nu doar pe cei care au studiat ȋn străinătate. De asemenea, ar trebui să încerce să-i ṭină pe cei care sunt deja aici, astfel încât să nu mai migreze în masă; doar că nu prea are ce să le ofere.

Cum ar fi arătat viața lui Andrei Panțu dacă ar fi fost scriitor de limbă, să spunem, germană.

Cred că viața mea de scriitor s-ar fi adaptat ȋn oarecare măsură, inevitabil, țării ȋn care aş fi trăit. De exemplu, în Germania, țară ȋn care am fost plecat de cȃteva ori cu jobul pe la ȋnceputul anului, se publică foarte multe romane şi foarte puțină proză scurtă; cel puțin asta a fost impresia mea, în toate librăriile pe care le-am vizitat. Deci ar fi fost şanse mai mari să mă concentrez pe roman, şi nu pe povestiri. Pe de altă parte, ȋnsă, țări ca Germania au mult mai mulți cititori decȃt Romȃnia.

Dacă aş fi fost prozator de limbă germană, franceză, italiană etc., aş fi scris probabil unul sau mai multe romane. Dacă aş fi fost scriitor de limbă engleză în Statele Unite, să zicem, m-aş fi concentrat tot pe proză scurtă. În toate scenariile astea, aş fi putut să sper la un număr mai mare de cititori.

Cum vedeți dumneavoastră viitorul literaturii noastre, românești?

Sper că o să crească treptat atât numărul de cititori (care e foarte mic), cât şi numărul de cărṭi scrise de autori români contemporani care merită atenṭie. Probabil că o să crească încet, dar sigur, până la un punct. Au apărut în ultimii ani mai multe reviste literare, iar editurile – inclusiv cele mari – acordă mai multă atenṭie autorilor români, chiar şi debutanṭilor. Însă fără o schimbare a felului în care este abordată literatura în şcoli, şi fără campanii reuşite de promovare a lecturii la nivel naṭional, n-o să vedem schimbări spectaculoase.

În final, o frază care vă place din cartea dumneavoastră cea mai recentă, Tonomatul (Humanitas, 2019).

E o frază rostită de un rastaman : «Uite cum stă treaba, la tonomatul ăsta poți să pui ce piesă vrei tu.» Este reprezentativă, cred, pentru ȋntregul volum: fiecare cititor rămȃne cu altceva în minte.

CITAT
Au apărut în ultimii ani mai multe reviste literare, iar editurile – inclusiv cele mari – acordă mai multă atenṭie autorilor români, chiar şi debutanṭilor. Însă fără o schimbare a felului în care este abordată literatura în şcoli, şi fără campanii reuşite de promovare a lecturii la nivel naṭional, n-o să vedem schimbări spectaculoase.
ANDREI PANȚU, SCRIITOR