Alexandru Constantin, IT-ist și antreprenor: „E posibil ca inteligența artificială să aibă un impact mai mare decât Revoluția Industrială”

-

Alexandru Constantin, 27 de ani, e unul dintre cei care înțeleg ce mulți dintre noi considerăm SF și, poate, chiar ne înspăimântă: inteligența artificială. A avut norocul să pună mâna pe un calculator de mic și de atunci și-a văzut viitorul legat de ce pentru mulți dintre noi înseamna doar filme și jocuri în tinerețe. Pasiunea l-a făcut să exploreze în detaliu ce poate mașinăria și a devenit priceput, atât de priceput, încât știa să facă site-uri și multe altele încă înainte să intre la liceu și mai făcea un ban în plus a avut mereu un spirit antreprenorial. Nu s-a crezut vreun Gates sau vreun Jobs și s-a dus cuminte la școală. A dat admitere și a intrat la secția de Calculatoare de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, la Universitatea Politehnică. La facultate, știind deja să facă niște bani din cunoștințele lui, a fondat o firmă. Între timp, a terminat facultatea, a făcut un master în inteligentă artificială și chiar s-a înscris și la doctorat, care acum e înghețat. S-a angajat în corporație, unde nu s-a limitat doar la fișa postului și a căutat să aplice cât mai mult din cunoștințele pe care le-a acumulat. De curând, s-a băgat până la genunchi în marea antreprenoriatului și se acomodează cu temperatura apei ca să se bage și cu capul. Vede foarte multe oportunități antreprenoriale în România și nu se gândește să plece.

Cine ești și ce faci în lume?

Eu sunt Alexandru Constantin, sunt machine leanring engineer, fost software engineer, lucrez de aproximativ șase ani în corporații/ start-up-uri, dar de un an, un an și jumătate îmi încerc norocul la propriul meu start-up, care se numește Franc. Recent, am plecat din corporație — lucram la UiPath, și lucrez la start-up-ul unui coleg din liceu, Jobful (n.a. — în regim de serviciu), iar acolo implementez strategia lor de AI, adică inteligență artificială.

Deci din ce an de facultate lucrezi?

Full-time, lucrez din vara dintre anii III și IV de facultate. Am terminat Calculatoare, la Poli.

Deci care sunt studiile tale?

După cum ți-am zis, am făcut Calculatoare la Poli, am făcut un master tot acolo, m-am și apucat de doctorat, tot la Poli, am făcut un an, iar apoi mi-am dat seama că e destul de inutil și l-am înghețat.

De ce ți s-a părut inutil?

De fapt, nu era neapărat inutil dacă ai timpul pe care să-l dedici, pentru că nu mai ai mâna aia care te dădăcește a profesorilor, te aștepți să te ajute coordonatorul, dar are și el treburile lui pe cap. E mult mai dificil, pentru că, deodată, trebuie să depui mult mai mult efort, ca să faci ceva meaningful (trad. — să însemne ceva). Sigur, poți să faci și ceva meaningless (trad. — care să nu însemne nimic), în sensul că să depui lucrări care au mai fost depuse în alte părți, la conferințe care au bar-ul (trad. — nivelul) de acceptare foarte jos. Ăsta a fost motivul pentru care am am decis la momentul respectiv că n-are sens. Am înghețat un an și mi-am dat seama că n-are sens, apoi l-am dezghețat pentru că m-am gândit că are sens, iar apoi mi-am dat seama că nu am timp, așa că for now (trad.— pentru acum) e pe pauză.

De ce ai dat la Automatică?

Așa mi-am dorit din totdeauna, mereu am fost pasionat de calculatoare, am știut că asta vreau să fac. Mi-a plăcut de prima dată când am pus mâna pe un calculator, iar asta a fost devreme, pe la doi-trei ani; am avut norocul să am calculator acasă de când m-am născut. Tata mă ținea în brațe și băgam cifrele de contabilitate în softul de contabilitate, Ciel se chema. Mi-au plăcut din totdeauna nu numai calculatoarele, tot ce înseamnă tech.

Deci tu când te-ai apucat să lucrezi de fapt?

Așa, de mic încercam prin diverse metode să fac bani. Făceam atunci — eram în generală — site-uri, și am continuat să fac, dar înainte am încercat chiar să vând jocuri piratate, cred că nici n-aveam buletin atunci, dar n-a mers (râde). În facultate m-am apucat mai serios să lucrez, mi-am deschis o firmă DevMotion și atunci am început freelancing-ul serios. Până atunci mai luam câte un proiect pe aici, pe colo de la prieteni sau rude care aveau nevoie, iar banii erau la mica înțelegere. Dar, cum îți ziceam, la facultate mi-am deschis o companie, pe vremea aia era nevoie doar de o adeverință de la facultate, că ești bursier, și nu mai plăteai taxe la ANAF, adică cele de deschidere a firmei, care atunci erau vreo 8-9 milioane (n.a. — lei vechi) și contau pentru un student.

Aveai beneficiul ăsta pentru că erai bursier, adică învățai și foarte bine.

Da, cred că îți dădeau și dacă nu erai bursier, dar cineva mi-a zis să scriu că sunt bursier și atunci nu voi avea probleme cu aprobarea. Nu era un criteriu clar, cel puțin nu-mi amintesc. Mi-am deschis firma asta și am început să iau proiecte de software developement: site-uri, e-commerce-uri.

Deci spiritul antreprenorial l-ai avut mereu.

Da, atunci îmi doream să fac niște bani on the side (trad. — în plus). Să am de-o bere, de benzină, stuff like that (trad. — din astea). Mă și motiva să lucrez la chestii, să simt că fac ceva pe cont propriu, am făcut chestia asta sporadic în facultate, să zic că vreo douăzeci de proiecte, apoi m-am angajat, am continuat cu DevMotion o vreme, angajat fiind, abia acum trei ani am încheiat activitatea cu DevMotion.

Ce făceai tu în corporație?

Software development, pe JAVA, prima dată la Bearing Point, unde, nu mai știu cât am stat, vreun an jumate-doi, apoi m-am dus la Deutsche Bank, același lucru. M-am mai diversificat la Deutsche Bank, a contat și experiența din DevMotion. În timp ce eram la Deutsche Bank angajat, îmi făceam și masteratul pe inteligență artificială și eram din ce în ce mai motivat să lucrez pe asta și căutam oportunități. Pe vremea aia, adică acum doi-trei ani, nu erau oportunități de AI multe pe piață. Acum sunt exponențial mai multe, devine un shortage profession, adică cererea e mult mai mare decât oferta, până și în România. Am început cu proiecte interne în Deutsche Bank, să văd ce pot îmbunătăți folosind AI în diverse departamente, le-am solicitat apoi să lucrez part-time pe asta, pe zona de AI. Mi-am găsit un job pe AI și le-am zis că plec dacă nu lucrez pe AI. Știam că Deutsche Bank face asta, dar nu în București și am lucrat pentru un departament din Frankfurt. Mă rog, am renunțat la un moment dat la Deutsche Bank și m-am dus la UiPath, asta a fost acum șase luni.

Hai să vorbim despre AI și despre temerea asta, că roboții ne vor lua locul. Ce părere ai tu despre asta, fiind chiar în miezul lucrurilor?

Ca orice predicție despre viitor, este inutilă, dar, în forma în care este acum AI-ul, este gândit să rezolve probleme înguste, nu există nici un fel de, cel puțin din ce știu eu, modalitate prin care să conceptualizezi un fel de artificial general inteligence în așa fel încă să gândească singur, darămite să aibă conștiință și să gândească în alt fel decât ai programat-o tu. Zona cea mai apropiată de roboții terminatori (n.a. — se referă la cei din filmele cu Schwarzenegger) în Machine Learning este Reinforcement Learning, în care se simulează adesea medii similare cu realitatea. Ideea e că în Reinforcement Learning, AI are o mulțime de sub-specializări, ai un sistem format din agenți (să zicem un robot umanoid), mediul în care acționează (să zicem un apartament) și un obiectiv (să zicem să iți facă un ceai). În realitate, mediul și problema pe care le-am ales cred ca sunt prea complexe, dar să zicem. Aici, scopul ar fi să învețe cumva agentul — robotul să atingă obiectivul — să îți facă un ceai. Încerc să nu intru prea adânc în detalii. Agentul trebuie să învețe ceva ce se cheamă policy, chestia care îi ghidează mișcările, bazându-se pe rewards dacă face ceva bine, primește puncte în plus — și penalties — dacă face ceva rău, se scad puncte. În final, dacă ai făcut treaba bine, ai un robot capabil să îți facă un ceai. Acum probabil te gândești: a, păi ,dacă azi îmi face un ceai, mâine bagă cuțitul în mine — not really. Asta e tot ce știe el să facă: ceai; deci, așa cum am zis la început, rezolvă o problema îngustă. Bine, pot interveni probleme de genul, dacă, să zicem, e un bebeluș care se joacă în cameră și e fix în drumul robotului spre ceai. Dacă robotul știe doar despre ceai și nu înțelege ce e un bebeluș, e posibil sa facă tot ce îi stă în putere să ajungă la ceai, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea bebelușului pentru scopul suprem. Evident, asta e o exagerare. Există o zonă de cercetare, am putea spune, se cheamă stop button problem, s-au propus multe soluții pentru ea, dar, din ce știu, nici una nu e perfectă. Revenind la ce ziceam inițial, nu cred ca e vreun risc sa ne autodistrugem cu AI, sunt alte probleme iminente care s-ar putea dovedi Great Wall-ul umanității; însă trebuie sa fim conștienți de riscuri și precauți cu această tehnologie care poate fi periculoasă în multe feluri, chiar și azi.

Mă gândesc totuși la exemplu precum mașini automate. Asta ar duce pierderi de job-uri.

Asta e inevitabil, dar s-a mai întâmplat în istorie.

Crezi că se iau suficiente măsuri pentru a preveni efectele negative?

OK, asta e cealaltă dimensiune, nu că AI o să preia controlul societății, ci de un dezechilibru în piața forței de muncă, iar asta e foarte posibil să se întâmple și e posibil să aibă un impact mai mare decât Revoluția Industrială, dar nu-mi dau seama cât de mare poa’ să fie impactul, sau dacă o să fie unul treptat ori unul brusc.

Care e abordarea în domeniul tău?

În bula mea de tech, toată lumea e excited (trad. — încântată) de automatizări. În general se merge pe automatizarea părții neplăcute, astfel încât angajatul să aibă timp pentru the meaningful stuff  (trad. — partea care contează), dar, da, inevitabil vor dispărea job-uri. O să și creeze job-uri, dar ce acelea nu vor fi dedicate oamenilor care tocmai au fost înlocuiți de AI, dar, probabil, se va crea un shift (trad. — transformare) în cadrul de specializare al oamenilor.

O capcană în care cad mulți antreprenori din bula mea de tech mea e că se concentrează pe problemă, nu pe soluție. Știu din experiență”

11

Hai să mergem puțin la antreprenoriat. Deci tu nu mai lucrezi pentru o corporație, ești antreprenor full-time?

Nu, lucrez la un start-up, care nu este al meu, deci nu sunt antreprenor acolo, unde lucrez patru zile pe săptămână, și restul de o zi pe săptămână lucrez la Franc. Bine, în realitate nu lucrez doar o zi pe săptămână, lucrez restul de șapte zile pe săptămână — mai sunt și serile, mai e ziua liberă, mai e și weekend-ul, dar încerc s-o iau mai ușor ca să nu ajung la bornout, Dar da, scopul e ca, treptat, să fac o migrare către propriul meu start-up. E tot un shift (trad. — trecere) de la a lucra într-o corporație, la a lucra la un start-up, pe lângă faptul că sunt atașat de start-up la care lucrez pentru că e al unui prieten din liceu și îi știu fazele de început, e și impactul pe care îl ai, ești într-o echipă de zece-cinșpe oameni și faci ceva meaningful, adică, într-o corporație mare, lucrai la ceva și nu știai dacă o să ajungă ceva sau o să se întâmple ceva relevant cu ea oricât de bună ar fi fost.

Care au fost principalele provocări când te-ai îndreptat către start-up-uri?

Sunt două categorii de challenge-uri: 1.ce faci cu job-ul și cum începi să lucrezi ca antreprenor, că nu ai bani și 2. ce faci concret când tu ai lucrat în zona de tech și ești foarte biased (trad. — concentrat) către zona asta. Despre prima parte, nu trebuie decât să întrebi; ești la job și să zicem că vrei să lucrezi la ceva mai antreprenorialish, am început să caut inițiative de genul ăsta în cadrul companiei. E ceva ce faci peste work load-ul (trad. — volumul de muncă) obișnuit. Poate sunt și cazuri fericite când ți se reduce ce ai inițial de făcut, dar nu a fost cazul meu. Multe companii au zona asta de innovation, deci trebuie doar să întrebi, și dacă nu există, te poți duce la un departament din companie — eu m-am dus la departamentul de HR — și vezi ce probleme au și cum ai putea să le rezolvi. La mine în Deutsche Bank, era un program care se numea Intrapreneurship, m-am înscris, am fost acceptat; m-am dus de vreo trei-patru ori în Frankfurt, pitchuiai  (trad. — prezentai) în fața unui board. Aveai promis vag un procent, dar era un excelent exercițiu de design thinking . Era un exercițiu foarte bun și pentru că veneau mentori plătiți special pentru asta. Cu fiecare zi care trece, îmi dau seama cât de important e modul ăsta de gândire, de a încerca să găsești problema. Deci asta e prima variantă, să încerci să faci în compania pentru care lucrezi, apoi ai varianta să faci pentru tine în timpul liber. Mai e și varianta în care ceri companiei să lucrezi part-time, dar sunt conștient ca e mult mai greu de obținut. De multe ori, departamentul de HR nu o să fie dispus să facă pentru tine un contract special, eu am ajuns să fac un fel de mica înțelegere cu manager-ul. Un alt pas pe care l-aș vedea ar fi să treci pe zona de freelancing în timp ce lucrezi pentru companie. Asta pentru că vorbim de situația în care nu ai bani. Dacă există cineva care are bani care să-i acopere cheltuielile pentru un an și își dorește să facă antreprenoriat, nu ar avea de ce să stea pe gânduri. Dar vorbesc despre cei care nu au confortul acesta financiar. Ai diverse platforme dedicate pentru asta. O greșeală pe care multă lume o face, și pe care am făcut-o și eu, e că foarte mulți se concentrează pe zonă de tech, atunci când încep. Partea asta, adică skill-uri (trad. — abilitățile) de tech, e cam inutilă în partea de început a proiectului. Ți-am vorbit despre platforme de freelancing. E, acolo poți să te duci să obții ce te apucai tu să faci deja cu sume modice. Ce e valoros la începutul unui start-up, e să găsești o problemă, abia apoi să cauți o soluție, să te focusezi pe problemă, nu pe soluție. Am învățat asta the hard way, cred că de patru-cinci ori am făcut greșeala asta, mereu mi se părea că nu o fac. Plus că mai ai tendința să te duci spre oameni din bula ta să ceri păreri, nu către celor cărora le e destinat produsul, iar e o greșeală, nu e nicidecum testul pe care vrei să-l faci.

Ce e start-up-ul tău și ce își propune să facă?

Franc e un asistent financiar inteligent, care, bazat pe modul în care cheltuiești și câștigi banii, îți recomandă feluri în care poți să-ți optimizezi finanțele. Cum află cum îți cheltuiești și câștigi banii? Există o reglementare, se cheamă PSD2 care obligă băncile să deschidă API-uri, adică moduri în care eu pot să accesez tranzacțiile tale bancare și pe baza lor îmi pot forma un profil și apoi să-ți dau recomandări.

Tu fiind un AI?

Nu neapărat.

De ce ar face omul chestia asta?

Asta e o întrebare bună. Asta încercăm să aflăm. Asta testăm acum și încercăm să ne dăm seama care ar fi hook-ul (trad.— cârligul), care să facă oamenii să folosească o astfel de soluție. Ce anume să le ofere ca să fie dispuși să facă asta și există și metode de împacheta-o diferit, s-o vindem către bănci și s-o integreze ei în aplicațiile de online banking; ei au deja acces la tranzacții. Pe scurt, asta e ideea.

În ce etapă sunteți cu dezvoltarea?

Pe lângă faptul ca mai e de lucru, ca să avem acces la datele bancare ne trebuie o licență pe care nu o avem încă. Pe scurt, ne trebuie bani. Am construit bucăți din Franc, am aruncat, am construit iar, ne-am răzgândit, cam cum merge treaba într-un start-up. Acum suntem într-o etapă de reinventare: neavând foarte mult timp sa dedicăm, vrem sa facem un MVP, adică un produs cât mai simplu, care rezolvă doar esența problemei și să îl punem în mâinile utilizatorilor. Participăm la evenimente, concursuri de startup-uri, facem tot ce putem să spargem gheața și să îl aducem pe Franc în mâinile oamenilor.

Cum e privit de către investitori?

Foarte simplu! Ne zic: „Demonstrați că userii îl vor pe Franc!”, mai mult sau mai puțin direct.

Mi se pare foarte mișto România pentru antreprenoriat, partea cu birocrația e mai nașpa

Cum e România ca mediu pentru antreprenoriat?

Da, mă bucur că ai întrebat asta. Mi se pare foarte mișto România pentru antreprenoriat; o dată pentru că e ieftin să trăiești și apoi că poți să strângi destul de mulți bani din tech. Sunt și foarte multe oportunități în România, e localizată totuși în Uniunea Europeană. Există bani, e drept, circulă mai greu, dar sunt. Talentul există și e mai ușor de găsit decât în alte locuri, apoi există oportunități pentru start-up-uri, gen acceleratoare căcălău. Competiția este arguably (trad. — cineva ar putea contrazice) redusă, poți reuși aici cu o copie a unui start-up din altă parte, doar pentru că nimeni n-o face încă aici — asta o să te limiteze pentru că vei crește până la un anumit moment și ori nu mai merge, ori te va înghiți cel care face deja ce faci tu și s-a extins și pe piața din România.

Ai vorbit doar de avantaje până acum.

Părțile negative? Așa cum am zis, banii. E mai dificil de obținut o sumă mai mare de finanțare în România, în special la început. Cred că în România e foarte greu de obținut o finanțare doar pentru idee, pentru prototip. În general, încep să investească după ce ai demonstrat ceva.

Care ar fi principalul motiv pentru care un străin ar investi pe piața din România?

Păi, nu e cu nimic diferit decât zona de strart-up din Polonia sau din altă parte. Dacă demonstrezi că există o piață în România pentru ceva anume. Tu te referi să investească la un start-up care e crescut în România, dar face ceva alt loc? Dacă face ceva în România s-ar putea să fie mai puțin appealing (trad. — atractiv) pentru investitori din afară. Oricum, dacă ai trecut de o rundă de finanțare și aduni useri , o să apară investitori ca ciupercile după ploaie.

Pe ce te bazezi când zici că în România sunt multe talente?

Sunt universități, sunt oameni destul de mulți.

Crezi că universitățile îi pregătesc bine?

N-am o părere prea bună despre universitățile din România, dar funcționează. Nu am o părere de genul „Vai! Ce buni sunt românii!”, peste tot există vârfuri, dar media din România e proastă pe zona de învățământ, dar nefiind o piață ultra competitivă, adică Microsoft o avea sediu în București, dar nu face dezvoltare sau inovare, face support sau nu știu, poate acum face —, nu se caută ceva foarte complex. Raportul dintre câți oameni ies cu pregătirea de rigoare și joburile disponibile, e mai sănătos decât în alte zone. Nici în România nu sunt destui software engineers sau data scientist ca să satureze piața. De fapt, nu cred că e un loc în lume unde să fie prea mulți din ăștia. Peste tot e un shortage profession (trad. — deficit profesional), dar în România e mai ușor să găsești pe cineva.

Te-a tentat vreodată să pleci în străinătate?

Mă tenta super-mult să plec să lucrez în corporație în afară. Am avut câteva oferte, dar le-am refuzat din diverse motive.

De ce?

Confort. Era mai OK acasă, aveam apartamentul meu, adică dacă trăgeai linie, nu ieșeai într-un beneficiu prea mare să lucrezi în străinătate, dar era clar un beneficiu mare să cunoști alți oameni, să vezi o altă cultură, astea nu erau cuantificabile pentru mine atunci. Că a fost o decizie bună sau proastă, nu știu, deci, în momentul de față nu mă tentează în mod special să plec.

Cei care dau fonduri de la stat nu sunt destul de aware (trad. conștienți) de potențialul zonei mele

Cum vezi tu viitorul României?

Ca orice sistem care se autoreglează, se vor regla și situațiile politice whatever, astfel încât România să devină un mediu mai echilibrat din punctul de vedere al nivelul de trai, educație, sistem de sănătate etc.

Ce ți-ai dori tu cel mai mult să se întâmple în România?

Pentru mine … să fie mai puțină birocrație pentru business, de exemplu, cu tot ce înseamnă ANAF, uite fonduri … fonduri de la Start-up Nation, care sunt o mizerie, adică nu sunt gândite pentru tech, sunt gândite pentru altceva. Nu zic că-s făcute cu intenții rele, dar clar nu au luat niciodată în considerare ideea de tech. Probabil nu erau aware sau nu le-a păsat. Fondurile din programul Start-up Nation sunt gândite pentru restaurante etc. Doar asta e genul de business-uri pe care vrei să-l crești în România? Oare nu vrei să le crești și pe cele de tech? Astfel de business-uri au potențial foarte mare să crească economia. Dacă ar hrăni mediul ăsta cu fonduri sau măcar să simplifice accesul la fonduri europene. Și nu numai atât. Să crească awarness-ul (trad. — conștientizare); săptămâna trecută am auzit de niște fonduri din întâmplare, puteam foarte bine să nu aud despre ele. Că mi-a zis cineva, că știa el pe cineva. Asta cu „știa el pe cineva, care știe pe altcineva” mă scârbește în mod fantastic. Fondurile sunt la grămadă. Dacă vrei să iei Strart-up Nation pentru tech, poate reușești să iei, dacă ai noroc și nu ți se duce dosarul la Căciulata și Căciulata nu înțelege ce înseamnă — știu eu —… software. Mi-au zis niște prieteni de la un alt start-up, Izibac, au câștigat locul 2 la un concurs la care am fost și eu, au planuri să se extindă în SUA; au depus cerere la programul ăsta și a ajuns la, dau un exemplu, Lehliu-Gară, iar răspunsul lor a fost: „Nu înțelegem, vă refuzăm dosarul!” ; nu s-au descurajat și au făcut contestație, iar dosarul s-a dus tot acolo, unde răspunsul a fost: „Noi tot nu înțelegem, îl refuzăm!”. Dar, să zicem că te-ar accepta, sunt condiții stupide de genul jumătate trebuie să iei hardware, dar tu nu ai nevoie; mai mult decât atât, iți dau banii abia după cheltuiala, uneori la mult timp după. Există alternative, depui un efort considerabil sa le obții și e posibil sa nu le obții deloc, dar au un avantaj mare: sunt free, adică, dacă te duci la un investitor, o să-ți ia o parte din companie. Fondurile, în schimb, sunt nerambursabile în bani, dar rambursabile în efort și timp, care înseamnă tot bani.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Stoica Adrian


Bookmark?Remove?

Cristina Ploscaru, PR-ul cu diplomă de inginer și cu studii de masterat în Singapore: „Nu știi niciodată cum exact o să te schimbe un loc, a fost călătorie de descoperire”

-

Are 25 de ani, comunică cu precizia unui inginer și se ocupă momentan cu relațiile publice și comunicarea pentru un important jucător din piața locală de telecomunicații. A început prin a studia inginerie electrică și economie în cadrul Universității Politehni... Mai mult »