Născută la Baia Mare, în 1988, Laura Calmore s-a mutat la Arad când avea numai doi ani. Când era mică, îi ajuta pe părinții ei cu contabilitatea celor două patiserii pe care aceștia le deschiseseră în Arad, după revoluție. „ Îmi voi aminti mereu mirosul acela dulce pe care îl aducea mama când se întorcea acasă”, spune Laura.

După ce a absolvit cel mai bun liceu din Arad, Colegiul Național Moise Nicoară, la secția de filologie, s-a mutat în Franța. Acolo a urmat un curs de Technology Management și Bachelor of Business Administration, cu bursă de un an în Statele Unite ale Americii.

Astăzi, Laura este vicepreședinte al agenției de strategie și influență digitală the Bureau, unde coordonează diferite proiecte. Precum Digital Women’s Day (DWD), conferința de referință anuală pentru femei conducătoare în Franța și Africa; Fundația Margaret, în onoarea Margaretei Hamilton, cea care l-a trimis pe lună pe Amstrong și a dezvoltat software-ul de zbor la bord pentru programul spațial Apollo, al NASA; diverse activități care vizează egalitatea femeie-bărbat la locul de muncă, precum și „accesul femeilor la joburi în acest domeniu masculin, care este digitalul”.

Cum ai ajuns să lucrezi în Franța, la Dijon și acum la Paris?
Nu e meritul meu, tata a fost cel care ne-a adus în Franța, în 2007. Din Le Havre la Lille, apoi ne-am stabilit la Dijon. Eu am venit la Paris, pentru că îmi doream să lucrez în dezvoltare și relații internaționale. M-am îndrăgostit de Paris și nu am mai plecat. Acum șapte ani, am intrat în ecosistemul digital al antreprenorilor și marilor companii din Franța. 

Cu ce te ocupi astăzi?
Prin the Bureau, mi-am aliat forțele cu cele ale lui Delphine Remy-Boutang contra unui nou risc major care apare în societate: o lume tehnologică în care femeile, 52% dintre locuitorii lumii, sunt marginalizate și nu au rol decizional. Machismul și sexismul persistă încă în business, chiar și azi. În raportul Forumului Economic Mondial se arată că ar trebui să așteptăm până în 2186 pentru a obține salarii egale pentru femei și bărbați. 2186, pe același post, cu aceleași sarcini!

Concret, prin accelerarea accesului femeilor la tehnologii digitale și crearea acestora (prin educație, antreprenoriat sau transformare digitală la nivel de economie tradițională), egalitatea între sexe pare să progreseze. Today’s technologies will resemble those who create them. De aceea, vrem să facilităm accesul la cât mai multă diversitate în tehnologie. Să depășim faza de „conștientizare” pentru a lua măsuri prin asumarea unor angajamente concrete.

Dincolo de generații, dincolo de “gender”, dincolo de granițe, dincolo de inegalitățile profesionale și sociale, acestea sunt ambițiile noastre pentru următoarea ediție a DWD. În plus față de această întâlnire anuală, conectăm femeiile din sectorul digital în fiecare lună, printr-un club exclusivist. Le încurajăm să îndrăznească, să inoveze și să-și depășească limitele pentru a schimba subreprezentarea lor în acest domeniu, pentru a accesa poziții de conducere.

Ai studiat în Franța, Anglia și SUA. Ce diferențe ai descoperit între sistemele de învățământ din aceste țări și cel din România?
Deși sistemele sunt extrem de diferite, cea mai mare parte care a contat și contează încă pentru mine au fost oamenii din spatele lor, de la gimnaziu la liceu. Mulți profesori au contat mai mult decât curricula pe care au predat-o. M-au influențat prin relația pe care am avut-o cu ei, prin modul lor de a scoate ce e mai bun din elevi, chiar și din cei cu note de patru.

Perioada din Anglia, ca student Erasmus, nu m-a ajutat neapărat în carieră, însă acolo am reușit să-mi dezvolt o parte de conducere și o latură multiculturală și incluzivă, pe care până atunci nu știam că o am.

În schimb, în Statele Unite a fost una dintre cele mai bune și importante experiențe pe care le-am avut. Sistemul lor este făcut în așa fel încât să îți permită să ajungi unde poți: dacă înveți și lucrezi mult, ești răsplătit, profesorii fiind un punct de sprijin. În SUA am fost nevoită să lucrez și să înțeleg lucrurile de una singură. Americanii sunt axați pe căutarea de informații singuri sau în colaborare cu alții.

Ca experiență, a fost una incredibilă, pentru că m-am aflat la un moment de răscruce: petreceri, independență, departe de părinți pentru prima dată. A fost foarte interesant să văd deciziile pe care le-am luat și sunt mândră că la doar 21 de ani, am avut acest discernământ. Mi-am ales cursuri business și tehnologice ca să pot depăși limita a ceea ce am învățat în Franța, am ”resuscitat” echipa de majorete a Universității, din postura de căpitan de echipă, am lucrat în trei locuri diferite, pe lângă toată partea distractivă, de petreceri în fiecare zi. La final, am absolvit  cu diploma Cum Laude, având o  medie de 3,5 din 4.

Cum se vede România din Franța? Cum ți se pare că a evoluat țara, atât din punct de vedere al societății, cât și antreprenorial?
Imaginea României în Franța nu este cea pe care o vreau. Mă deranjează foarte tare și cu orice ocazie încerc să vehiculez imaginea pe care o am eu și pe care vreau să o transmit. Am povestit și tradus mult despre ce s-a întâmplat în țară. De la votul pentru Iohannis și problemele cu Liviu Dragnea, până la Simona Halep și ultimul „unicorn” european care a venit până în Franța, UiPath.

De anul trecut colaborez cu antreprenori români din Franța și din Brașov, prin Iceberg (www.iceberg.ro), companie specializată în proiecte europene, transformare digitală, inovare şi transfer tehnologic. În Iceberg funcționăm ca un hub de idei, resurse şi oameni care generează inovare, dezvoltare şi performanţă pentru organizaţii din România şi UE. Încercăm să creăm mai multe relații de business, inclusiv la nivel regional.

Deci s-au schimbat multe, iar o mare parte din acest drum este tocmai ecosistemul de antreprenori. Ei au venit în Franța ca să mă aducă în țară, unde să împărtășesc „experiența” mea cu comunitatea locală. De câțiva ani, vin regulat în țară și colaborez cu ei pentru a crea un context de oportunități la nivel regional în CEE. De exemplu, săptămâna trecută numai ce am fost la Brașov și la Cluj, la conferința internațională de clustere, unde am adus ambasadori din Serbia și alte state.

Cum e, ca român, să te adaptezi la ritmul din Franța?
Mi-a luat ceva… Dar nu din cauza ritmului, asta a venit destul de ușor, chiar dacă știu că românii sunt mai reticenți la schimbări. Cu atât mai mult dacă e vorba despre ritmul din Paris, raportat la ambițiile mele.

Altfel, am asteptat zece ani înainte să cer cetățenia. Pur și simplu, nu mă simțeam franțuzoaică. Acum, sunt între două, este un sentiment destul de interesant, care mă învață foarte multe lucruri despre capacitatea de a discerne și de a mă adapta. Mi-e groaznic de dor de România, dar sunt franțuzoaică, fără să am naționalitatea. E greu și e un sentiment destul de rar întâlnit; cred că am o singură prietenă care mă înțelege pe deplin.

Ce planuri de viitor ai și unde? Te gândești să revii în România sau nu iei în calcul o întoarcere deocamdată?
Am fost de mai multe ori la răscruce de drumuri: voiam să mă întorc, aproape că o făcusem, dar oportunitățile care mi s-au deschis pe parcurs m-au determinat să rămân. În schimb, de la o vreme am acceptat că nu vreau să pierd legătura cu România și caut regulat oportunități de colaborare. Voi rămâne cu siguranță în Franța, viața mea personală și familia sunt aici, la fel și planurile mele.