Teodora Vărzaru, artist vizual: „Indiferent de evoluția tehnologiei, de situația socio-politică și de rotația planetei, oamenii vor avea întotdeauna nevoie de frumos”

- - 4 vizualizari

Artista Teodora Vărzaru sculptează, pictează, desenează… În copilărie, în loc de exerciții la matematică, obișnuia să facă desene. Și astfel primul care a îndreptat-o spre liceul de arte a fost profesorul său de matematică.

Ca elevă a Liceului Nicolae Tonitza, Teodora Vărzaru câștiga premiul I la faza națională a Olimpiadei de Arte Plastice, apoi, ca studentă la UnArte devenea președinta Uniunii Studenților la Arte. Până acum, lucrările sale au putut fi văzute în expoziții ca „In Variabil” – Arte în Bucureşti 2016 (OAR Casa Memorială Ion Mincu), „Desen & Sculptură” (Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, 2016), „Măşti” (2014, expoziție personală la Impact Hub Bucureşti) ș.a. „Cel mai mult am învățat de la profesorii mei și de la felul în care i-am observat că lucrează, asa cum și ei au învățat de la profesorii lor. Pentru mine aceștia sunt adevărații maeștri. Cred că trebuie să ne apreciem artiștii cât sunt în viață și să-i susținem pe cei tineri”, spune Teodora, care la rândul său este profesor de arte vizuale la International School of Bucharest și ține atelierele de arte plastice pentru copii și adulți de la Fundația Calea Victoriei. Am vorbit despre felul în care începe atracția pentru artă, despre satisfacții, învățare, conectare, provocările tehnologiei și multe altele.

ID. Cine este Teodora Vărzaru? Cum a început povestea ta cu artele plastice?

Este ciudat să vorbesc despre mine la persoana a treia, dar sunt cu siguranță suma experiențelor mele, sunt imaginea oamenilor din jurul meu, care m-au influențat de-a lungul timpului, povestea vie a cărților pe care le-am citit și a lucrurilor pe care le-am văzut.

Povestea cu artele plastice a început de la un profesor din gimnaziu care, în loc să mă certe fiindcă desenasem în loc să fac nu mai știu ce exercițiu de matematică, a ales să acționeze un pic altfel. În loc de ceartă și scandal, obișnuitul „Măi copilule, îți dau doi, ia mai termină cu prostiile”, mi-a recomandat să merg la liceul de arte, chiar pe ultima sută de metri, înainte de examenul de capacitate.

Apoi i-am cunoscut pe cei care urmau să-mi fie profesori, părinți, mentori și prieteni: pictorul Ioana Lavinia Streinu și sculptorul Adrian Curcan, care m-au pregătit să intru la Liceul de arte Plastice Nicolae Tonitza. Dimineața mă pregăteam pentru proba de desen, iar după-amiaza pentru cea de modelaj. Nu m-am lăsat intimidată nicio secundă de ideea că e „greu”.Chiar dacă pare nostim, am luat ca pe o onoare că mi se oferă acces la o lume atât de neobișnuită și elitistă și mi-am jurat să nu pierd nicio clipă degeaba.

Ulterior, profesorul meu din liceu, sculptorul Bogdan Breza, mi-a stârnit curiozitatea de a intra pe acest drum și de a-l parcurge cu răspundere și asumare. M-a îndemnat să citesc și să lucrez cât de mult pot. Să nu mă limitez la ideile de prima mână, să cercetez, astfel încât să am un discurs vizual coerent. Așa am ajuns să iau premiul I pe țară la Olimpiada Națională de Arte vizuale și Arhitectură, pe lângă alte premii. Am jurat că nu mai particip la nici o competiție legată de lumea artelor, dar din momentul acela drumul mi-a fost foarte clar. Am intrat cu o medie foarte mare în facultate, lucru care mi-a permis să am bursă, m-am implicat mult și în aspectele extracurriculare ale vieții de student. Am devenit președintele Uniunii Studenților de la Arte pentru o perioadă și am avut ocazia de a organiza mai multe evenimente și expoziții, în colaborare cu colegii de la UNATC și cei de la Universitatea Națională de Muzică București, sub Înaltul Patronaj al Casei Regale.

Am intrat în același timp și la SNSPA, la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Mi-am dat licența la ambele, dar am decis să mă dedic în totalitate Universității de Arte Vizuale și să fac masterul la Sculptură, sub îndrumarea sculptorului Pârvu Adrian, de la care am învățat ce înseamnă rigurozitatea. Dar omul care îmi va rămâne mereu drag pentru energia, deschiderea și optimismul său este Reka Csapo Dup. Un om de o ambiție grozavă, neobosit, un artist care ne-a inspirat pe tot parcursul celor trei ani de studiu, care s-a luptat pentru binele nostru, al studenților, și a fondat un curs excepțional, care se numește Time Based Art.

Datorită lor și multor altor artiști grozavi pe care am avut onoarea să-i cunosc, eu ca profesor îmi doresc să le ofer elevilor mei aceeași susținere și încerc să le insuflu aceeași fascinație către lumea artei.

STUDIIND ARTA. Cum îți amintești azi de anii de studiu, mai întâi la Liceul Tonitza și apoi la Universitatea de Arte Plastice?

Îmi amintesc cu drag ambele perioade, deși lucram foarte mult – ca și acum – și mă împărțeam într-o grămadă de direcții. Nu mă gândeam la viitor, nu știam ce voiam să devin (nici acum nu știu foarte clar), trăiam în prezent și aveam senzația de libertate absolută.

Nopți și weekenduri și vacanțe în care lucram frenetic alternau cu momente de liniște, cu diminețile când luam prima gură de cafea în fața soclului pe care aveam lucrarea. Când o dezveleam cu emoție și mă pierdeam în gânduri. În unele zile cred că pur și simplu sculptam cu mintea.

Trebuie să înțelegeți că atât liceul, cât și facultatea erau deosebite. Ne petreceam majoritatea timpului în atelier lucrând, discutând sau doar căutând idei, lucru pe care azi nu ne dăm timp să îl facem.

Profesorii ne erau ca un fel de părinți, fiindcă petreceam atât de mult timp cu ei. Ei la rândul lor știau cu ce au de-a face: cu suflete tinere, curajoase, dar sensibile, curioase și istețe, dornice de descoperiri și de joacă. Ne înțelegeau comportamentul „artistic”, pasional, imprevizibil, inconsecvent, dezorganizat, visător, enervant de haotic pentru mulți alții.

Îmi amintesc cursurile de filozofia și istoria artei, la care mi se părea că descopăr secretele universului. Sunt cursurile care mi-au pus bazele sistemului de gândire actual, dar care au însemnat și multe nopți nedormite, fără de care nu aș fi putut să înțeleg atât de multe despre mine ca și creator.

De fapt, aceste două cursuri mi-au format disciplina și respectul pentru munca pe care o fac, dar mi-au oferit și o înțelegere mai complexă asupra lumii din jur.

SATISFACȚII. Care sunt proiectele tale de până acum care ți-au adus cele mai mari satisfacții?

Satisfacția cea mai mare vine din faptul că trăiesc într-un mediu artistic și în fiecare zi am contact cu arta într-un fel sau altul. Am ajuns în momentul în care procesul creativ nu se oprește niciodată și am posibilitatea de a mă manifesta artistic în orice direcție vreau. Satisfacția vine atunci când munca ta este apreciată și pot spune cu siguranță că toate proiectele mele au avut succes și lucrările au fost apreciate.

Colaborarea cu Fundația Calea Victoriei mi-a adus o mare bucurie prin prisma faptului că am ocazia să lucrez cu foarte mulți oameni. La sfârșitul zilei, când cineva îmi mulțumește fiindcă i-am dat curajul și știința de a practica ceva ce și-a dorit toată viața, dar n-a știut de unde să înceapă, plec încărcată cu o energie grozavă.

ÎNVĂȚÂNDU-I PE CEILALȚI. Care sunt provocările atunci când predai arte vizuale în mileniul III? Ce s-a schimbat?

Să treci de la daltă și creion la stylus și touch pad. De la arta colajului fizic la „illustrator”. Să înveți să stăpânești niște instrumente pe care în mod normal le controlezi firesc, ca și cum ai respira.

Provocarea constă în a nu te opri din învățat. Sunt la curent cu digital media, ca să am același limbaj cu elevii mei. Sunt medii noi de promovare, programe noi de desen, de prelucrare a imaginii sau a volumelor 3D. Chiar am avut o prezentare recent despre cum tehnologia poate potența orele de artă, la care am arătat că am obținut rezultate grozave cu anumiți elevi care nu prezentau entuziasm pentru Sfântul Creion, dar care au făcut niște sculpturi impresionante într-un program, pe care ulterior și le-au printat singuri cu ajutorul imprimantelor 3D. Deci creativitatea poate fi exprimată prin metode neconvenționale.

ATELIERE DE DESEN. Ții cursurile de desen de la Fundația Calea Victoriei. Ți-aș propune să vorbim mai întâi despre cele pentru adulți. Cui le sunt adresate și cum ne pot ajuta?

Cursurile de desen de la Fundația Calea Victoriei sunt pentru oricine vrea să-și creeze o bază teoretică și practică prin care să-și atingă potențialul creativ. La orice vârstă ne putem bucura de desen, dar mulți oameni au nevoie de îndrumare. Poate pentru că nu știu cum să folosească o tehnică sau un instrument corect sau pur și simplu pentru că tutorialele nu dau feedback.

CURSURI PENTRU COPII. Ce au special atelierele de desen pentru copii la Fundația Calea Victoriei?

Lucrul cu cu copiii îmi place la nebunie, fiindcă au atâta energie și creativitate pură și nemijlocită. Sunt firești, sinceri. Se joacă, descoperă și se bucură. Dacă nu le place ceva, spun răspicat. Sunt curajoși. Calități pe care adulții și le sufocă conștient sau nu, prin auto-cenzură și conformism.

TALENT. Cei mai mulți dintre copii obișnuiesc să deseneze. Cum recunoaștem, însă, un copil cu înclinații speciale pentru desen? La ce consideri că ar trebui să fie atenți părinții în astfel de cazuri?

În general, copiii pasionați de desen, pictură, fotografie trebuie încurajați. Sunt semne mici care îi trădează cum ar fi că: au singuri inițiativa de a desena, stau cu orele concentrați pe o planșă, experimentează cu orice material plastic sau cu aplicații creative pe computer.

Tehnica se dobândește prin practică, multă practică, niciodată destulă și neapărat constantă. Iar răbdarea trebuie educată. Copilului, ca și adultului, trebuie să-i facă plăcere mai ales procesul de a desena și mai puțin rezultatul, în faza incipientă. Ideile se rafinează pe parcursul maturizării.

ÎNVĂȚARE. Știm de exemplu că muzicienii au în spate ore grele de repetiții încă din copilărie. Cum se întâmplă în cazul artei vizuale, de cât exercițiu are nevoie un copil talentat la desen pentru a face din asta o profesie?

Aș spune că profesiile în domeniul artelor vizuale s-au diversificat destul de tare, datorită digitalizării. Găsirea unui loc de muncă în domeniu nu mai este de mult o problemă pentru cineva care este pasionat și dornic de a învăța. Majoritatea angajatorilor caută o rază cât mai largă de deprinderi, nu neapărat experiență, ci volum de lucrări.

Am elevi care în prezent își dezvoltă propriul joc video, își creează propria colecție de modă sau activează deja în lumea designului grafic. Acești copii au creat liber, au muncit mult, s-au remarcat prin faptul că au stat după ore sau că au oferit niște soluții neconvenționale la niște întrebări dificile. Ca profesor, te ocupi de sortarea ideilor și a schițelor, rafinarea lor și încurajarea lor de a continua. Este o luptă continuă, în care profesorii trebuie să-i ridice când își pierd încrederea în forțele proprii sau când obosesc, iar părinții trebuie să-i susțină.

MARII ARTIȘTI. Din întreaga lume și din toate timpurile, care sunt artiștii vizuali de la care consideri că ai avut cel mai mult de învățat și de ce?

Phidias pentru grandoare, Michelangelo pentru forță și rafinament, Rodin pentru sensibilitate, Giacometti pentru mișcare și finețe, Calder pentru echilibru, Banksy pentru ironie, Zaha Hadid pentru curaj, Frank Gehry pentru imaginație, Dali pentru nerușinare, Nam Jun Paik pentru spiritul ludic, Anselm Kiefer pentru poezie și Jimi Hendrix pentru lejeritate. Astea sunt cele mai cunoscute nume la care mă pot gândi într-o secundă.

Iar de la noi aș putea să vi-i dau ca exemplu pe Gheorghe D. Anghel, Corneliu Baba și Ion Jalea, dar vă spun sincer că cel mai mult am învățat de la profesorii mei și de la felul în care i-am observat că lucrează, asa cum și ei au învățat de la profesorii lor. Pentru mine aceștia sunt adevărații maeștri. Cred că trebuie să ne apreciem artiștii cât sunt în viață și să-i susținem pe cei tineri.

CONECTARE. Dincolo de cursuri și de învățare, de ce crezi că este important să rămânem conectați la artă într-o lume tot mai grăbită și mai tehnologizată?

Indiferent de evoluția tehnologiei, de situația socio-politică și de rotația planetei, oamenii vor avea întotdeauna nevoie de frumos. Poate să apară sub forma unor fotografii, picturi, sculpturi, obiecte de design, piese vestimentare, instalații, proiecții, orice ne dă o stare de „bine” când îl privim.

Putem respinge tehnologia, materialele și tehnicile neconvenționale care vin odată cu acestea sau putem învăța să le folosim astfel încât să împingem limitele mai departe și să găsim noi mijloace de expresie și comunicare vizuală.

Arta e o formă de meditație urbană foarte accesibilă, unul din mijloacele care te conduc spre contemplare și momente de liniște interioară. Arta poate fi refugiul oamenilor grăbiți, condiția este să găsești ceva cu care să rezonezi.

DE VĂZUT. Găsim expuse în aceasta perioadă undeva lucrările tale? Sau ai în plan o nouă expoziție pentru 2020?

Am în minte o idee de expoziție pentru anul acesta și colaborez cu o galerie nouă, dar e multă muncă în spate până ajungi la un concept unitar, așa că întotdeauna trebuie să avem răbdare până la produsul final.

SPAȚII. Care sunt spațiile din București (și din țară, dacă vrei) pe care le-ai recomanda iubitorilor de artă?

Recomand să vizităm cât mai multe expoziții. Fie că mergem la oricare dintre muzeele de artă, la una din galeriile Uniunii Artiștilor Plastici sau la o galerie privată, nu avem nimic de pierdut, ba dimpotrivă. Important e să le vizităm cât mai des, fiindcă expozițiile se schimbă și nu știm exact momentul când vom găsi ceva ce ne va inspira. Nu există o rețetă care să te facă să simți emoție în fața unor lucrări, secretul constă în acțiunea conștientă de a privi cu sinceritate. Este posibil să nu știi ce-ți place, dar cu siguranță vei simți ce îți place.

Am elevi care în prezent își dezvoltă propriul joc video, își creează propria colecție de modă sau activează deja în lumea designului grafic. Acești copii au creat liber, au muncit mult, s-au remarcat prin faptul că au stat după ore sau că au oferit niște soluții neconvenționale la niște întrebări dificile. Ca profesor, te ocupi de sortarea ideilor și a schițelor, rafinarea lor și încurajarea lor de a continua. Este o luptă continuă, în care profesorii trebuie să-i ridice când își pierd încrederea în forțele proprii sau când obosesc, iar părinții trebuie să-i susțină.”
Teodora Vărzaru, artist și profesor de arte vizuale

comments icon 0 comments
4 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Călin Dan, directorul MNAC: „Interesul pentru arta contemporană este în creștere pretutindeni, România nu face o excepție. Aici însă lucrurile sunt de abia la început”

-

De vorbă cu Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană și curatorul Pavilionului Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură” de la Art Safari 2019 (27 septembrie – 6 octombrie), despre interesul pentru artă în România mileniului... Mai mult »

Bookmark?Remove?

ARTĂ CU MESAJ ECO. Artistul Robert Băjenaru: „Ecologia nu este un subiect puternic dezbătut de mediul artistic din România, deoarece sunt alte subiecte mai efervescente în conștiința societății”

-

În această vară, Club Control a demarat proiectul TAG YOUR IDEAS (susținut de Clever și curatoriat de Eugen Rădescu), ce își propune să aducă împreună artiști și brand-uri care simt că orașul vibrează prin artă. După ce, timp de o lună, am putut vedea pe teras... Mai mult »