Anca Remeta: „Zona rurală devine din ce în ce mai atrăgătoare, nu doar din punct de vedere etnologic, ci și economic”

-

O întâlnire cu Anca Remeta, lector al Fundației Calea Victoriei, pornind de la felul cum vedem astăzi folclorul oficial și folclorul anticomunist din anii colectivizării în România. „Putem înțelege societatea în care trăim astăzi, în 2020, doar dacă o raportăm la evenimentele și procesele prin care a trecut de-a lungul istoriei”, spune aceasta vorbind despre „o istorie care a schimbat fața întregii societăți românești, în general, și a satului românesc în particular”.

Cât despre ceea ce se întâmplă în zilele noastre, Anca Remeta este de părere că „satul românesc în prezent e ca un puzzle alcătuit din multe elemente. Aici sunt și cei care mai știu povești cu strigoi sau să cânte colinde, sunt și buni povestași care pot povesti o telenovelă ca și cum ar fi un basm, sunt și cei care știu ce se face la nunți și înmormântări, dar sunt și cei care au plecat la muncă în străinătate și vin de două ori pe an acasă”. Vă propunem, așadar, o călătorie în ruralul românesc din vremea colectivizării (1950-1960), dar și de acum, oprindu-ne la ceea ce îl face interesant din punct de vedere etnologic și nu numai.

Începând din această lună, țineți la Fundația Calea Victoriei cursul online Secrete din arhive: Folclor oficial vs. folclor anticomunist în timpul colectivizării din România, despre creaţiile folclorice din timpul colectivizării. Cum ați descrie aceste creații, prin ce sunt interesante azi?

Cursul pe care îl țin la Fundația Calea Victoriei se referă la două tipuri de creații folclorice esențiale pentru înțelegerea contextului politic și social al epocii. Abordăm atât cântecele populare noi, cât și creațiile folclorice anticomuniste. Textele din prima categorie menționată – numite și lirică populară cu tematică actuală sau folclor nou – reprezintă, de fapt, un artefact ideologic, construit în versuri, pe model folcloric, având drept scop diseminarea unui model unic de percepere și de raportare la procesul colectivizării. Apărute ca urmare a comenzii politice, aceste texte nu sunt rezultatul unui proces firesc de creație în interiorul comunităților rurale, ci reprezintă una dintre modalitățile de legitimare a puterii comuniste. Tematica abordată îndeplinea două funcții: pe de o parte trebuia să integreze noile instituții și ierarhii, esențiale în procesul de transformare socialistă a agriculturii (întovărășirea, gospodăria colectivă, SMT-ul, partidul, primarul, secretarul de partid etc.), iar pe de altă parte urmărea să resemnifice vechile structuri de autoritate rurală (apar frecvent în aceste creații categoriile sociale conotate negativ: ciocoii și moșierii).

A doua categorie de texte folclorice despre care vorbim la cursul de la Fundație este cea a textelor folclorice anticomuniste. Mult mai reduse ca număr, ținând cont de pericolele la care se expuneau nu doar cei care le creau sau le performau, ci și cei care le-ar fi păstrat, aceste creații spontane reprezintă discursul real al țăranilor care se opunea colectivizării. Însă trebuie să precizăm și faptul că aceste două tipuri de creații nu reprezintă exclusiv imaginea faptelor de folclor din perioada colectivizării. Pentru că se performau în continuare categoriile folclorice, rituale sau nerituale, esențiale în viața colectivităților rurale. Acest lucru întâmplându-se în ciuda unor încercări ale aparatului de partid de a conota negativ, de a ignora sau de a interzice anumite fapte de folclor (descântecele, de exemplu).

Considerând toate aceste aspecte ale folclorului în timpul colectivizării, suntem privilegiați azi să putem privi cu obiectivitate cele două forme de creație influențate în mod diferit de ideologia oficială. Pe de o parte este extrem de interesant să urmărim mecanismele de creație a unui instrument manipulator, iar pe de altă parte să descoperim un anumit tip de rezistență la o realitate socială și istorică invazivă și alienantă.

Cursul se bazează și pe o serie de documente secrete descoperite în Arhiva CC al PCR. Despre ce documente este vorba și ce putem afla prin intermediul acestora?

Pentru deconstruirea mecanismelor de impunere a colectivizării și a descoperirii discursului ascuns al puterii comuniste din acei ani, fac referire la documente din Arhivele Naționale, fondul C.C. al P.C.R., Cancelarie. Felul în care discursul oficial legitimează sau justifică acțiunea în teritoriu a echipelor oficiale transpare din analiza decretelor, a stenogramelor ședințelor Biroului Politic, a hotărârilor și a legilor elaborate, în perioada 1945-1962. Mențiunea Strict Secret ștampilată pe documentele găzduite acum de Arhivele Naționale Istorice Centrale (A.N.I.C.) dovedește circulația lor restrânsă în epocă și accesul privilegiat la informațiile pe care le conțin.

De ce considerați că este important să nu uităm, în mileniul al III-lea, ceea ce a însemnat colectivizarea în România?

În primul rând, pentru că este parte din istoria noastră recentă. O istorie care a schimbat fața întregii societăți românești, în general, și a satului românesc în particular. O istorie care a modificat fundamental raportarea la proprietatea privată. Și aș vrea să dau doar un exemplu. În 1954, Alexandru Moghioroș spunea că țăranii care nu vor să intre în întovărășire vor rămâne „cu pământul în buzunar”. Cu alte cuvinte, contractul de proprietate asupra pământului nu va avea nicio valoare. Va rămâne o simplă bucată de hârtie, pe când pământul va intra în posesia statului. De asemenea, și pentru că putem înțelege societatea în care trăim astăzi, în 2020, doar dacă o raportăm la evenimentele și procesele prin care a trecut de-a lungul istoriei.

Creațiile anticomuniste descoperite în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor din București reprezintă gestul temerar al cercetătorilor din anii ’50-’60.”

Care este, de fapt, povestea din spatele creaţiilor anticomuniste ale zonei rurale, arhivate într-un fond secret al Institutului de Etnografie şi Folclor? Cum au supraviețuit acestea până azi?

Creațiile anticomuniste descoperite în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor din București reprezintă gestul temerar al cercetătorilor din anii ’50-’60. Unele texte sunt arhivate într-o rețea de precauții notate detaliat în fișa de arhivă. Astfel, apar precizări că acestea au fost culese „în particular”, că „nu reflectă realitatea terenului”, ci „puncte de vedere izolate” şi, mai ales, că „au fost notate din raţiuni ştiinţifice”. Se creează un context corect din punct de vedere ideologic pentru păstrare și arhivare. Altele, însă, notează textul ca atare, fără concesii ideologice. Descoperim din toate aceste detalii de arhivare o parte infimă din riscurile pe care culegătorii anilor 1950-1960 alegeau să și le asume pentru a păstra în fondurile arhivistice imaginea reală a contextului social și politic al creațiile folclorice culese.

De-a lungul carierei dumneavoastră, ați lucrat și ca cercetător al Institutului de Etnografie şi Folclor din cadrul Academiei Române, derulând activităţi de cercetare in domeniul antropologiei culturale și etnologiei. Cât interes considerați că există în România, acum, pentru etnologie și cum putem (re)descoperi, prin intermediul acesteia, spațiul în care trăim?

Eu cred că etnologia este un domeniu care fascinează din ce în ce mai mult. Sunt mulți tineri care aleg să studieze etnologia, etnografia, folclorul sau antropologia culturală. Datorită atât profunzimii și frumuseții culturii folclorice rurale, cât și a nevoii de înțelegere a structurilor, a relațiilor și a mecanismelor unei comunități.

Ce i-ați spune unui tânăr interesat să studieze etnologie și folclor?

Că este cea mai frumoasă profesie din lume. Pentru că te ajută să cunoști oameni, locuri, istorie, muzică, dans. Că te ajută să-l înțelegi și să-l accepți pe „celălalt”, pe cel care nu este deloc ca tine. Că îți structurează gândirea și îți rafinează sensibilitatea. Și că îți oferă atât rigoarea studiilor teoretice, cât și libertatea cercetării de teren.

Cum a fost acest an, atât de neobișnuit, pentru dumneavoastră?

Pentru mine, 2020 este un an în care îmi lipsește prezența oamenilor, a prietenilor mei, a cursanților, prezența lor fizică. Îmi lipsesc întâlnirile cu ei, dialogul nemijlocit de ecranul laptopului. Însă, este și un an în care am reușit să văd spectacole, să ascult concerte și să particip la cursuri pentru care înainte nu aveam timp sau se întâmplau prea departe. Este, de asemenea, un an în care a trebuit să-mi reinventez cursurile și să-mi reconsider metodele pentru a le adapta platformelor online. În fine, este un an în care am avut și răgaz să învăț lucruri noi, dar a și trebuit să ies din zona de confort, ca să țin pasul cu ce se întâmplă în jur.

Revenind la cursul dumneavoastră de la Fundația Calea Victoriei, prin ce considerați că se deosebea zona rurală de la noi, din anii colectivizării, de satul autohton de astăzi? Ce s-a schimbat și, mai ales, ce s-a schimbat din perspectiva folclorului? Mai este ruralul românesc atrăgător din punct de vedere etnologic în zilele noastre?

Eu cred că zona rurală devine din ce în ce mai atrăgătoare, nu doar din punct de vedere etnologic, ci și din punct de vedere economic. Aflu destul de des despre persoane care hotărăsc să renunțe la o slujbă mai mult sau mai puțin confortabilă la oraș pentru a-și întemeia o gospodărie rurală. E o alegere personală care, probabil, se bazează pe amintiri, povești, raportare la folclor, pe nevoia unui alt tip de locuire etc.

Cât privește satul românesc în prezent, cred că e ca un puzzle alcătuit din multe elemente. Aici sunt și cei care mai știu povești cu strigoi sau să cânte colinde, sunt și buni povestași care pot povesti o telenovelă ca și cum ar fi un basm, sunt și cei care știu ce se face la nunți și înmormântări, dar sunt și cei care au plecat la muncă în străinătate și vin de două ori pe an acasă, cu poveștile și experiența lor, și mai sunt și cei care își mai amintesc cum a fost pe vremea colectivizării și cine a fost întemnițat pentru că a refuzat să-și dea pământul statului. Sunt multe straturi în satul românesc actual. Și asta îl face cu atât mai atrăgător pentru cercetători.

„Etnologia este un domeniu care fascinează din ce în ce mai mult. Sunt mulți tineri care aleg să studieze etnologia, etnografia, folclorul sau antropologia culturală. Datorită atât profunzimii și frumuseții culturii folclorice rurale, cât și a nevoii de înțelegere a structurilor, a relațiilor și a mecanismelor unei comunități.”
Anca Remeta, lector al Fundației Calea Victoriei

Foto: Fundația Calea Victoriei

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Cu actorul Cristian Bota, în culisele serialului „Bani negri” (HBO): „Este o poveste contemporană, care ne arată cât de departe poate ajunge corupția în România”

-

Pe actorul Cristian Bota îl vedem din 22 noiembrie în „Bani negri” (regia: Daniel Sandu), primul serial de autor produs de HBO Europe. În rândurile care urmează, am stat de vorbă despre noua producție HBO, a cărei acțiune se petrece la Piatra Neamț, în zilele ... Mai mult »