Roxana Coman: „Nu prea ne acceptăm moștenirea otomană, iar când o facem, o transformăm încât să sune exotic”

- - 6- 108 vizualizari

Vă invităm într-o călătorie prin Balcani, alături de Roxana Coman doctor în istorie, lector al Fundației Calea Victoriei și muzeograf al Muzeului Municipiului București. În rândurile care urmează, ne vorbește despre atracțiile de azi ale lumii balcanice, dar și despre conotațiile negative cu care asociem Balcanii sau despre felul cum noi, românii, ne raportăm la spiritul balcanic.

Din 20 noiembrie, țineți la Fundația Calea Victoriei atelierul online Balcanii: aromă, muzică, locuire. Prin ce atrage astăzi lumea balcanică?

Răspunsul la aceasta întrebare este destul de complex. Dacă ne gândim la Grecia, ne gândim că suntem atrași de vacanțele estivale și gastronomia locală. Pentru Turcia, Istanbulul sau Antalya sunt deja foarte cunoscute publicului român. Zona noastră de Europa e prezentă în cotidianele de peste tot mai ales datorită tensiunilor recente dintre Grecia și Republica Macedonia de Nord, dintre Turcia și Grecia, tensiunile legate de Kosovo. Dar putem observa și o atracție pentru cinematografia din zonă ce produce filme și documentare de calitate, premiate la diverse festivaluri internaționale. Putem observa prezența unor obiecte ce au fost etichetate drept balcanice în colecții particulare, există un interes pentru această zonă și la nivel academic, unul care are ca scop înțelegerea dinamicilor din zonă și a moștenirii otomane.

Conotațiile negative asupra sud-estului european au fost construite de Occidentul european și au o istorie destul de îndelungată.

Cum explicăm conotațiile negative cu care sunt asociați Balcanii și cum să le privim?

Conotațiile negative asupra sud-estului european au fost construite de Occidentul european și au o istorie destul de îndelungată. Este suficient să citim jurnalele de călătorie sau rapoartele călătorilor străini pentru a descoperi o serie de stereotipii asociate cu zona noastră, un accent pus pe ceea ce li se părea straniu și nefamiliar, pe contraste. Pe acest fond, au venit tensiunile provocate de crearea statelor naționale din zonă ce au determinat războaie, schimburi de populație, adaptarea la un alt tip de economie și administrație, interesele statelor occidentale pentru a-și demarca anumite zone de influență. Iar începutul secolului XX, cu cele două războaie balcanice și asasinatul de la Sarajevo au marcat sintagma Balcanii – butoiul cu pulbere al Europei. De privit, le privim diferit. Unii preferă o abordare defensivă, în siajul unui neonaționalism cu accente groase de extremă dreapta, unii le neagă, iar o altă perspectivă este cea a internalizării acestor stereotipuri și de a le exploata fie în registru comic, prin crearea de meme, sau în cel grav, prin documentare care accentuează traumele trecutului într-o tentativă de a le procesa.

Așa cum un individ este suma tuturor lucrurilor care i s-au întâmplat în viața sa, la fel și sud-estul Europei este suma tuturor evenimentelor petrecute aici și este de datoria noastră să le cunoaștem și să le înțelegem…”

Cum este abordată astăzi moștenirea otomană – atât de vizibilă în continuare și la noi –, cum ar trebui să ne raportăm la aceasta? O ignorăm, o lăsăm să dispară, o prețuim, o protejăm, ce facem, ce atitudini suscită?

În mod cert, răspunsul va fi conservarea acestei moșteniri otomane pentru că toți am fost otomani, supuși și parte din Imperiul Otoman într-un fel sau altul. A o distruge, a o lăsa să dispară înseamnă să distrugem o parte din noi doar pentru că acum vrem să vin altfel. Așa cum un individ este suma tuturor lucrurilor care i s-au întâmplat în viața sa, la fel și sud-estul Europei este suma tuturor evenimentelor petrecute aici și este de datoria noastră să le cunoaștem și să le înțelegem, deoarece așa ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine. Este destul de rușinos că state vecine precum Bulgaria, Serbia, Grecia, Bosnia au încă insule considerabile de patrimoniu otoman, deși s-a pierdut destul de mult în timpul construirii statelor naționale, iar noi le-am demolat, le-am transformat și ne-am făcut medalie de onoare din faptul că în România a contat mai mult influența franceză și fondul latin.

Care ar fi recomandările dumneavoastră pentru turistul care vrea să descopere Balcanii, către ce spații (zone) i-ați îndrepta atenția și de ce?

În primul rând, Bulgaria are o serie de orașe foarte interesante și care sunt valorificate de vreo doi ani de multe din agențiile de travel. Pentru Grecia, opțiunea cea mai interesantă ar fi nordul țării, deși mai în afara traseelor obișnuite. Pentru curioșii care vor să vadă Istanbul, le-aș recomanda un circuit care să includă Edirne și Burse, fostele capitale ale Imperiului. În Anatolia, în care nu prea mergem dincolo de Pamukkale sau Capadoccia, recomand Amasya sau Safranbolu.

„Muzica și mâncarea sunt câteva dintre aspectele pozitive asociate acestei zone, cu manelele fiind mai complicat.”

Una dintre componentele atelierului dumneavoastră despre Balcani de la Fundația Calea Victoriei se oprește asupra muzicii și aromelor, atât de importante în cultura balcanică. Ce vor afla participanții la acest capitol?

Da, muzica și mâncarea sunt câteva dintre aspectele pozitive asociate acestei zone, cu manelele fiind mai complicat. În cadrul cursului voi încerca să vorbesc despre gastronomia din zona noastră ca fiind una complexă, cu mai multe nivele (rural și urban), cu interacțiuni politice ce au generat și interacțiuni culturale și gastronomice. Muzicile balcanice sunt un subiect fascinant, deoarece vorbesc despre evenimente dramatice, despre aculturație, despre drumul muzicii de la curtea sultanului către mahalalele orașelor.

Un alt accent al atelierului cade asupra arhitecturii balcanice. Prin ce ne trezește interesul această arhitectură astăzi, ce este remarcabil în continuare în privința acesteia și ce transmite cu privire la stilul de viață al balcanicilor?

Da, am un proiect de cercetare independent dedicat arhitecturii din Imperiul Otoman în intervalul secolul XVIII și început de secol XIX. În cadrul acestui proiect am descoperit cât de diversă este la capitolul expresiilor artistice, dar unită de o serie de elemente comune, cum ar fi planimetria, prezența cerdacului sau a geamlîcului, a sofalelor puse de-a lungul pereților. Cu ajutorul unor case memoriale deschise în țări precum România, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Turcia, putem să recreem atmosfera și cultura materială din cotidianul secolelor XVIII-XIX. Interesul pentru această arhitectură a cunoscut o intensificare în ultimii 30-40 de ani, deoarece a fost o arhitectură fie neglijată, demolată, lăsată să fie distrusă de natură sau, cum este cazul Bulgariei, apropriată național și declarată ca fiind specific bulgară. Tendința actuală este de a descoperi ce a fost și de a înțelege acest fenomen ca unul transnațional și plurietnic.

Observ că românii urmăresc cu interes știrile ce vin din țările vecine, reacționează la multe, sunt prezenți pe grupuri de Facebook dedicate Balcanilor.”

Cum s-au raportat românii, de-a lungul timpului, la Balcani și cum ne raportăm astăzi, ținând cont de apropierea geografică și culturală, deloc neglijabilă?

Atitudinile au variat de-a lungul secolelor și e dificil de adus la un numitor comun, deoarece au tins să fluctueze pe fondul unor anumite contexte, unor politici externe diverse, unor interese economice. Astăzi, mai mult decât în trecut, trebuie să facem distincția între raporturile diplomatice și politice ale țării noastre și ce se întâmplă la nivelul omului obișnuit. Observ că românii urmăresc cu interes știrile ce vin din țările vecine, reacționează la multe, sunt prezenți pe grupuri de Facebook dedicate Balcanilor. Călătorim în Balcani destul de des și trecem dincolo de zona Grecia, Bulgaria și mergem în Serbia, în Muntenegru, în Croația, Slovenia, Albania ș.a.

„Prezența românilor pe grupurile de dialog balcanice ne spune că ne acceptăm includerea în acest spațiu geografic construit imaginar și faptul că alegem să călătorim în țările vecine este iarăși un semn de acceptare.”

V-aș propune să încheiem cu o discuție care continuă să provoace controverse – este sau nu este România țară balcanică? De la Nicolae Iorga, la Neagu Djuvara, subiectul a tot fost adus în discuție de istorici, însă părerile rămân împărțite. Așadar, prin ce suntem balcanici și prin ce nu și cât ne acceptăm spiritul balcanic, s-au mai schimbat în ultimul timp mentalitățile în această privință?

Părerile au fost și rămân împărțite din cauza faptul că nu prea ne acceptăm moștenirea otomană, iar când o facem, o transformăm încât să sune exotic, cu haine și bijuterii frumoase, orientală (dar fără a ști despre ce fel de Orient vorbim). Suntem balcanici deoarece am făcut parte din Imperiul Otoman, iar o dată cu asta am preluat multe aspecte din cultura de la Istanbul, participând la cultura otomană. Suntem balcanici prin felul în care am construit stiluri naționale ca și vecinii noștri care au utilizat elemente otomane, suntem balcanici pentru că avem de-a face cu tematica orientală în pictura românească, cu faptul că acordăm atenție costumelor tradiționale și încercăm să reducem diversitatea zonelor etnografice la sintagma de tradițional românesc, având în vedere că aceste tradiții precedă formarea statului național România. Când primim vizitatori străini încercăm să-i convingem că mămăliga cu sarmaua și papanșul de la desert sunt autentic românești, deși porumbul a pătruns târziu la noi, iar sarmaua este un tip de mâncare înscris în UNESCO într-un proiect comun de țări precum Grecia, Turcia, Azerbaidjan. Prezența românilor pe grupurile de dialog balcanice ne spune că ne acceptăm includerea în acest spațiu geografic construit imaginar și faptul că alegem să călătorim în țările vecine este iarăși un semn de acceptare. Să nu uităm că în perioada Cortinei de Fier, zona noastră a colaborat și, mai ales, sub aspect academic, la organizarea unor congrese științifice, cu publicarea de volume dedicate sud-estului european, Institutul de Studii Sud-Est Europene având bine-cunoscuta Revue des Études Sud-Est Européennes (RESEE), fondată în 1963.

„Când primim vizitatori străini încercăm să-i convingem că mămăliga cu sarmaua și papanșul de la desert sunt autentic românești, deși porumbul a pătruns târziu la noi, iar sarmaua este un tip de mâncare înscris în UNESCO într-un proiect comun de țări precum Grecia, Turcia, Azerbaidjan.”
Roxana Coman

6 recommended
comments icon 0 comments
108 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli: „Sectorul cultural, în acest context dificil prin care trece întreaga lume, este privit ca fiind mai degrabă neesențial”

-

Despre cum se construiește o comunitate artistică, dar și despre soluțiile găsite pentru a face față unei perioade dificile precum cea de acum, cu directorul artistic Teatrelli, Roxana Lăpădat. ID. Cine este Roxana Lăpădat, care sunt cele mai importante repere... Mai mult »