ʺAm impresia de multe ori că suntem un popor destul de egoist, prea strângător pentru sine și prea ne uităm în ograda vecinului. Românul e deștept, dacă am putea depăși puțin mentalitatea asta, cred că am ajunge mult mai departeʺ, spune Ana-Bianca.

Andrei Crăciun

Cine e Ana-Bianca Tudorică și ce vrea ea să facă în muncă și în viață?
Artist, ar zice unii experimental, din București, mutat la Cluj și aflat în perioada de pandemie în Brașov. Absolventă de actorie la UNATC și curând, absolventă de Digital Interactive Arts la UBB. În multe privințe profesionale, autodidactă. Mă învârt demult în domeniul artistic și încerc să îl îmbogățesc prin puterea mea de creație. Nu vreau să mă încadrez într-o singură categorie. Am în plan o grămadă de lucruri… de la emisiuni radio la caravane educative în zone defavorizate, vreau să continui și ce am început în teatru. E o listă foarte lungă. Idei sunt multe dar am nevoie de timp și lucru la mijloacele prin care le pot aduce la viață pentru ca viziunea mea să fie înțeleasă de cât mai multă lume.

De ce ați renunțat la actorie? Ce ați pierdut și ce ați câștigat schimbând profesia?
Am renunțat din respect față de această meserie, dacă o putem numi așa. Nu mă puteam împăca cu anumite nereguli din sistem. Cred că am un spirit justițiar mult prea puternic pentru asta. Am pus actoria și principiile ei pe un piedestal atât de înalt încât nu puteam înțelege de ce foarte mulți oameni din breaslă nu dau dovadă de respect față de meseria lor.Așa a apărut și neîncrederea în ce ar fi putut să fie. Se poate spune că am pierdut un vis pe care l-am avut de mic copil si pentru care am muncit mulți ani dar în același timp nu regret nimic și nu consider că a fost cu adevărat o pierdere. Am avut multe de câștigat în relația cu mine în toți anii în care m-am dezvoltat ca actriță. În plus, am avut parte de întâlniri cu oameni care știu că îmi vor fi alături toată viața. Renunțând la actorie cred că aș putea spune că am câștigat o anumită liniște la care tânjeam demult și pe care nu cred că aș fi putut să o dobândesc altfel. Așa au apărut noi vise pe care încerc să mi le îndeplinesc….

Ce este cu studioul de new media/ visuals/ instalații pe care l-ați co-fondat?
În urmă cu 2 ani și jumatate, împreună cu Eranio Petrușka, partenerul meu de viață și de lucru(fost actor și el),am fondat studioul Hybrid Lab. E un studio de artă digitală, new media, instalații de arta, animații, videomapping, modelare 3D etc. Învățăm în permanență să facem lucruri noi, să ținem pasul cu tehnologiile care sunt în continuă dezvoltare, motiv pentru care nu putem spune ca facem un singur lucru la studio. Întâmplarea face ca multe dintre proiectele noastre să fie în teatru. Doar ca de data asta nu ne mai aflăm pe scenă ca actori, ci ca scenografi, light designeri sau video designeri. Ne-am dorit să schimbăm felul în care se poate da viață unui spațiu într-un spectacol și vreau să cred că până acum am reușit să facem asta. Cu siguranță, lucrul acesta nu ar fi posibil fără deschiderea regizorilor, a echipelor din teatrele în care am lucrat și încrederea pe care ei ne-o oferă.

În acest an ați primit și o nominalizare la premiile UNITER. Cum se vede acum lumea teatrului din alte poziții decât aceea de actor?
Într-adevăr, anul acesta unul dintre cele mai dragi spectacole la care am lucrat a fost nominalizat la UNITER, la categoria „Cel mai bun spectacol”. E vorba de „Orașul nostru” în regia lui Vladimir Anton, făcut cu minunata trupă de la Teatrul Tomcsa Sandor din Odorheiu Secuiesc. E și spectacolul unde ne-am ocupat de cele mai multe aspecte până acum: scenografie, lumini, video, asistență de regie. Dacă vorbeam în urmă cu 5 ani nu cred că m-aș fi gândit vreo clipă că voi fi parte din echipa unui spectacol nominalizat la UNITER la o categorie atât de importantă și din postura în care mă aflu acum. Mă bucur enorm că e o categorie în care e celebrată munca de echipă pentru că asta reprezintă pentru mine un element sfânt în teatru și în viață. Personal, simt o libertate mai mare de creație și de exprimare din postura în care mă aflu acum și automat, o satisfacție mult mai mare. Sentimentul acesta mă face să cred că nu am greșit când am făcut schimbarea.

Știu că începutul pandemiei v-a prins în Suedia și a trebuit să vă întoarceți în țară. Care e povestea? Ce făceați în Suedia?
În momentul de față sunt în an terminal la masterul Digital Interactive Arts din cadrul UBB – Facultatea de Teatru si Film din Cluj. Am decis ca ultimul semestru să îl petrec făcând cercetare pe tema legăturii dintre artă și știință în Suedia, printr-un program Erasmus. Asa am ajuns la Centre for Intermedial and Multimodal Studies (IMS) din cadrul Universității Linnaeus. Chiar dacă m-am întors în țară și mi-au fost date peste cap câteva proiecte pe care le aveam in derulare acolo, mi-am continuat cercetarea de acasă, având acces în continuare la toate cărțile, studiile și articolele din super-biblioteca de la Universitatea Linnaeus. Pe lângă asta, am continuat să am seminarii online cu cei de la centrul de cercetare din Suedia în fiecare săptămână. Într-unul din ele chiar mi-am prezentat un work-in-progress al cercetării. Au un sistem foarte tare prin care se încurajează ideea de ajutor reciproc și care schimbă puțin percepția asupra felului în ar trebui să fie un sistem de învățământ, mai ales când vii dintr-un sistem așa de defect ca al nostru.  În fiecare săptămână un membru al centrului își prezintă un work in progress sau chiar un articol final, urmând ca cei prezenți în seminar să intervină cu feedback, idei, întrebări care sunt menite să ajute la dezvoltarea lucrării respective. Nu există întrebări și răspunsuri greșite sau critică care să nu fie constructivă și menită să te ajute. Ești încurajat în permanență și ți se dă încredere să continui.

După ce trece și starea de urgență, cum credeți  că se vor schimba viețile noastre și ce impact va exista asupra artelor și artiștilor?
Vreau să cred că vom avea mai multă grijă unii de alții și că ne vom respecta mai mult. Am văzut cu toții în izolare ce înseamnă pentru noi și sănătatea noastră interacțiunea cu alți oameni. Grija față de aproape, cât bine putem face împreună și cât de mult putem ajuta dacă ne dorim cu adevărat. Mă aflu printre artiștii afectați destul de grav de această situație și care nici nu s-au încadrat pentru a primi acel ajutor social de la stat. Se preconiza a fi anul cel mai plin de până acum în materie de proiecte dar cum teatrele s-au închis și evenimentele s-au anulat, nu mai pot să îmi fac planuri. Incertitudinea este mult prea mare. Cred ca ne apropiem, din păcate, de o criză culturală. Impactul e deja mare asupra artiștilor, sper doar ca treptat să înțeleagă și cei care au puterea în mână care este importanța artei în viața oamenilor. Gândiți-vă la ce am făcut fiecare dintre noi în casă de când a început starea de urgență și cui se datorează faptul că încă suntem cât de cât sănătoși la cap. Cum ar fi fost această izolare fără filme, seriale, teatru, muzică sau cărți?

Cum v-ați descurcat în această perioadă de izolare? V-a priit? Ați învățat ceva nou? Cum ați procedat?
Neavând un job clasic de 8 ore și fiind obișnuită să lucrez mult de acasă poate că din punctul acesta de vedere nu am fost la fel de afectată ca alții. Dar faptul ca toate proiectele sunt acum în așteptare îmi provoacă o stare de neliniște. Mi-am dezvoltat câteva skill-uri noi din punct de vedere tehnic pentru meseria pe care o am acum. În plus, am prins o perioadă în care oricum a trebuit să îmi aloc mult timp pentru citit si scris (cercetarea din Suedia + lucrarea de disertație) dar mi-a fost destul de greu să mă concentrez câteodată știind că sunt închisă în casă. Mi-a priit dar nu în totalitate întrucât în ultima vreme simt că am intrat puțin într-un loop de care încă nu mă pot desprinde. Mă consolez cu gândul că izolarea asta mi-a oferit și inspirație, drept urmare, am o listă de idei pe care abia aștept să le pun în practică.

Ana-Bianca Tudorică, te afli și printre cei care organizează Festivalul Amural din Brașov, dedicat în totalitate artelor vizuale. Care e treaba cu Festivalul Amural? Cum și de ce?
Treaba cu Amural a început din dorința unor oameni extraordinari de-a-și folosi toate resursele pentru a face lumea mai bună și pentru a facilita accesul oamenilor la educație și cultură. Amural Festival vizual își dorește să aducă comunitatea mai aproape de arta contemporană. De aceea, publicul nostru țintă îl reprezintă oricine e curios să ia contact cu noile media si tehnologii, într-un muzeu în aer liber accesibil tuturor timp de 4 zile pe an. Am avut primul contact cu festivalul începând cu ediția a 2-a și de atunci nu am mai plecat.  De ce? Am simțit că ajut la un greater good iar implicarea mea a crescut odată cu festivalul. Pentru mine Amural reprezintă o familie alături de care simt că pot muta munții din loc.

Țara. Ce relație are Ana-Bianca Tudorică cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?
Avem o țară minunată, cu atât de mult potențial…însă uităm să o valorificăm. Vedem doar ce e și ce avem acum, nu ne gândim la ce urmează. Am impresia de multe ori că suntem un popor destul de egoist, prea strângător pentru sine și prea ne uităm în ograda vecinului. Românul e deștept, dacă am putea depăși puțin mentalitatea asta, cred că am ajunge mult mai departe. Sincer, de mică am visat să plec, în special din cauza sistemului de învățământ pentru că de acela te lovești încă din copilărie. Mi s-a părut cănu e suficient, că școala nu ne pregătește în mod real de multe ori nici pentru lucruri de bază. Incă mă gândesc la plecare, mai ales atunci când simt că lucrurile se înrăutățesc. Dar uite că și atunci când m-am decis să plec câteva luni în Suedia, m-a readus o pandemie acasă. În același timp îmi doresc să aduc și o schimbare în țara noastră, motiv pentru care încă sunt aici și încerc treptat să mă implic și în sistemul de educație. Urmează și un doctorat în sensul acesta. Avem mulți oameni minunați în țară care încearcă să facă din România un loc mai bun. Doar că de cele mai multe ori acești „mulți” devin puțini în fața celorlați, devin aproape invizibili. Totuși cred că suntem într-o perioadă de tranziție, sper că spre ceva mai bun.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguță și spune-ne.
Am încercat să las un pic din mine prin fiecare răspuns dat mai sus. Nu am pretenția să se schimbe lumea de pe o zi pe alta dar visez să schimb multe lucruri treptat, să las o amprentă asupra celor din jur. Uneori îmi iese, alteori nu. Învăț tot timpul și sper să dea roade efortul meu in timp. Momentan sunt într-un stare de așteptare.Vedem cum decurg lucrurile în viitorul apropiat. Timpul o să mai scoată la iveală lucruri despre mine.

CITAT
Avem mulți oameni minunați în țară care încearcă să facă din România un loc mai bun. Doar că de cele mai multe ori acești „mulți” devin puțini în fața celorlați, devin aproape invizibili. Totuși cred că suntem într-o perioadă de tranziție, sper că spre ceva mai bun.
Ana-Bianca Tudorică, artistă