Am stat de vorbă cu Marius Olteanu, al cărui lungmetraj de debut, „Monștri.”, este unul dintre filmele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo din acest an. Gala Premiilor Gopo 2020 va avea loc pe 29 iunie.

MONȘTRI., lungmetrajul tău de debut se numără printre filmele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo din acest an, figurând în cadrul categoriilor Cel mai bun film de lungmetraj, Cea mai bună regie, Cea mai bună actriță într-un rol principal (Judith State), Cel mai bun actor într-un rol secundar (Alexandru Potocean, Șerban Pavlu), Cel mai bun scenariu, Cea mai bună imagine (Luchian Ciobanu), Cele mai bune costume (Alexandra Alma Ungureanu Stroe), Cel mai bun film de debut. Cum ai lucrat, ce consideri că este extrem de important pentru a realiza un film reușit încă de la debutul în lungmetraj?

Cred că este un film în care am investit tot. Și în care am vrut să vorbesc despre oameni care aparent sunt în zona sigură a societății, a valorilor acesteia, dar care în realitate se chinuie să fie la înălțimea unor false modele care nu li se potrivesc nici lor, nici probabil multora dintre cei care le promovează. Cred că reușita filmului a depins mult de faptul că cei implicați în el au crezut și și-au dorit să spună această poveste împreună cu mine. În rest, reușita ține mult de noroc.

SCENARIUL. Ai scris singur scenariul filmului, de la ce ai pornit, ce te-a inspirat, care este povestea din spatele poveștii?

Am pornit de la nevoia de a vorbi despre ce înseamnă să nu te regăsești în propria viață, în ciuda faptului că în anumite momente ți se pare că este perfectă și că, din afară, așa și este percepută de ceilalți. Este un film despre singurătate, despre inadecvare, despre ipocrizie, despre valori și, nu în ultimul rând, despre iubire și despre drumul pe care ești dispus să îl faci cu tine și cu celălalt. Am descoperit multe lucruri lucrând la acest film, unele nu tocmai plăcute, și mă bucur că ele sunt în film, că se simt.

PROVOCĂRI. Care consideri că au fost principalele provocări pentru tine în realizarea filmului? Și, bineînțeles, care sunt principalele satisfacții pe care ți le-a adus Monștri.?

Nu este ușor în general să faci film și mai ales când este vorba de unul în care, chiar dacă discret, sunt confruntate idei fixe, tradiționaliste, convingeri de viață care pentru unii sunt inatacabile. Am simțit pe tot parcursul realizării filmului fricțiunea între ce afirmă oamenii și ce cred cu adevărat și am descoperit, câteodată cu tristețe, cât de ipocriți putem să fim când ne afirmăm toleranța și deschiderea. După cum am zis însă, totul este un drum și sper că se poate ajunge cumva și la o deschidere autentică. La nivel de satisfacții, cred că reacțiile oamenilor necunoscuți care și-au regăsit în film propriile experiențe și temeri si au intuit în el o formă de susținere, ca apoi să afirme asta, direct sau indirect, au însemnat cel mai mult.

BERLIN. Filmul a fost prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin 2019. Cum îți amintești astăzi de prezența la Berlin?

A fost frumos. Mi-i aduc aminte pe Judith State și Cristian Popa fiind foarte frumoși și îmi aduc aminte și toate discuțiile cu publicul de după proiecție – publicul din Berlin mi-a plăcut pentru atenția și disponibilitatea lui de a căuta și a înțelege, precum și pentru cultura cinematografică resimțită cam în fiecare întrebare adresată. Îmi aduc aminte și că a fost prima dată când nu mi-a fost frig în Berlin.

CINEMATOGRAFIE AUTOHTONĂ. Cum vezi cinematografia de la noi, de acum?

Cum văd de altfel tot ce se întâmplă în România – ca pe un eșafodaj de soluții de avarie, mai bune sau mai puțin bune. Sunt mulți oameni talentați și deștepți și pasionați de cinema, multe orgolii, multe povești secundare, iar la nivel de construcție încă se simte o mare scârțâială. Mi-ar plăcea ca la nivel de noi filme să existe mai multă deschidere, mai multă inovație. Poate greșesc, dar simt cumva o plafonare, care este susținută de multe ori fix de cei care aparent o condamnă.

UN MOMENT DE CRIZĂ. Asistăm, în această perioadă, la un moment de criză pe plan cultural, ca urmare a pandemiei care a închis instituții de cultură, cinematografe, teatre, librării etc.. De ce măsuri crezi că este nevoie pentru a depăși această criză într-un timp cât mai scurt?

Pe termen scurt, cred că este nevoie de sprijinirea financiară a domeniului cultural, iar pe termen mai lung, o mai bună evidență și organizare a acestui domeniu sunt acțiuni sine qua non. Cred că una din problemele principale când a venit vorba de susținerea domeniului cinematografic, de exemplu, este că nu există nicio evidență informatizată a celor care lucrează în acest domeniu, cu foarte mulți freelanceri de altfel, deci e ca și cum ai încerca să rezolvi o problemă fără a putea să o enunți precis. La fel, la nivel de comunicare, totul a fost greoi, canalele informatice sau telefonice fiind de multe ori nefuncționale.

SCRISOAREA CINEAȘTILOR. Te numeri printre profesioniștii din cinematografie care au solicitat, printr-o scrisoare deschisă, Președintelui Klaus Iohannis și Guvernului instituirea Stării de Urgență Culturală. Despre ce este vorba și ce așteptări aveți?

Scrisoarea redactată la inițiativa producătoarei Ada Solomon a fost un semnal că lucrurile nu funcționează OK și că trebuie luate niște măsuri pentru corectarea situației și pentru redresarea producției de film. Nu cred că are sens să rezum aici respectiva scrisoare dar cei interesați o pot găsi foarte ușor online. M-aș limita doar la a spune că dorința semnatarilor este de a pune la punct un sistem funcțional de producție de film, care să țină cont de realitățile perioadei (tot mai puține cinematografe, o prezență tot mai puternică a VOD, supraproducție și distribuție de filme americane/ de acțiune etc.).

IZOLARE. Cum a fost pentru tine toată această perioadă de izolare?

A fost o perioadă neplăcută. Am folosit-o pentru a definitiva montajul unor proiecte deja începute și pentru a realiza un film scurt pentru Festivalul de Film European. Am scris, am citit, am văzut filme, am făcut un curs de portugheză, toate din dorința de a nu mă simți ca la închisoare. Sunt încă prea aproape pentru a aprecia ce a însemnat cu adevărat, dar cred că e firesc și uman să simt că toată incertitudinea și toate excesele acestei perioade de criză nu mi-au picat tocmai bine.

REGIZOR ÎN ROMÂNIA. Ce este bine și ce este mai puțin bine atunci când ești regizor în România mileniului III? Ce consideri că ar trebui făcut pentru ca filmele autohtone să devină mai căutate de publicul larg de la noi?

Nu știu să răspund la întrebările de mai sus. Știu că pentru mine a face film se simte ca o necesitate. Dacă reușesc să găsesc finanțare pentru proiectele mele și să le fac să își întâlnească publicul, o să mă bucur și o să consider că am avut noroc. Nu aș emite păreri legat de ce ar trebui făcut pentru că fiecare regizor are propria zonă de interes și propriul public. Nu cred, de asemenea, că tot ce aduce public în săli e film. Și 2019 a avut exemple clare în acest sens. Nu vreau să se înțeleagă din asta că aleg să ignor publicul, dar nici nu cred că filmul și arta în general trebuie să funcționeze pe principiul cerere și ofertă. După cum am zis însă, acestea sunt convingerile mele și le aplic doar filmelor pe care le fac eu.

STUDIU. Ai studiat regia atât la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (2004), cât și la National Film and Television School (NFTS) din Marea Britanie (2008). Cum a fost pentru tine perioada de studii în Marea Britanie, cum te-a ajutat? Ai luat vreodată în calcul posibilitatea de a te stabili într-o altă țară, una în care filmele au bugete mai mari și condiții mai bune de lucru? Ce te determină să rămâi în România?

O să răspund cât pot de scurt. La NFTS am fost întrebat încă de la examenul de admitere „de ce?”. De la alegerea subiectului până la poziționarea aparatului de filmat, totul primea întrebarea „de ce?”. Fără condescendență, mai degrabă ca o invitație la a găsi răspunsul împreună, de a nu lăsa nimic neacoperit, negândit, neasumat. Pentru mine lucrul ăsta a fost esențial și îmi este util și acum. M-am gândit să rămân în UK, dar am simțit destul de devreme că filmele pe care vreau să le fac se construiesc în jurul unor biografii de personaje ce nu prea au nimic în comun cu spațiul anglo-saxon. Am ales să fac filme cu oameni pe care să simt că îi știu de mici, că îi înțeleg până la cel mai mic detaliu, că le cunosc fiecare inflexiune și le descifrez fiecare cuvânt. Ori asta nu puteam să fac decât aici.

VA URMA… În concluzie, cum crezi că va arăta anul 2020 pentru cinematografie? Ce planuri ai pentru acest an, în contextul actual?

Nu cred că va fi un an prea strălucit. Apreciez determinarea lui Tudor Giurgiu și a echipei lui de a organiza în continuare Premiile Gopo și TIFF și cred că e important să simțim că există viață și în 2020, dar este clar că anul ăsta e unul de avarie. Planurile mele în prezent sunt fix exact aceleași de dinainte de Monștri. – să conving oamenii de care am nevoie pentru a face următorul film că proiectul meu merită implicarea și susținerea lor. Sperasem că va fi mai ușor, dar probabil, cu ajutorul lui 2020, este chiar mai intens.

„Am simțit pe tot parcursul realizării filmului fricțiunea între ce afirmă oamenii și ce cred cu adevărat și am descoperit, câteodată cu tristețe, cât de ipocriți putem să fim când ne afirmăm toleranța și deschiderea.”
Marius Olteanu, regizor

Foto: IMDb