Am stat de vorbă cu jurnalistul Cătălin Striblea despre viitorul radioului, care sunt principiile de bază ale unui jurnalist, evoluția presei în România și altele.

Povestește-ne puțin despre începutul tău în presă.

Acum 28 de ani la Vaslui a început totul. Nu pot să definesc clar scopul, dar era foarte atractiv pentru mine să lucrez în radio și televiziune. Se deschiseseră ambele în Vaslui, la același patron, pe care îl știți cu toții din filmul lui Porumboiu cu „A fost sau n-a fost”. Dumitru Marin a deschis radio și televiziune. Pentru mine a fost foarte atractiv, eu ascultam radio-ul foarte mult ca adolescent. Era o emisiune la Radio România Actualități numită „Clubul Adolescenților” pe care o ascultam mereu.

Crezi că mai poate fi considerat radioul un mediu de viitor?

Radioul o să rămână de viitor. Sigur că noi suntem sub un asediu venit din partea rețelelor sociale, a podcasturilor, a aplicațiilor de muzică. Dar radio-ul e mai mult decât atât; radioul este o conexiune între persoane și oamenii cred că vin să asculte la radio persoanele care sunt acolo și în care se regăsesc. Oamenii de radio pot să își creeze o comunitate, putem să ne unim în jurul unor idei comune în care credem. Sigur că în viitor este posibil ca platformele de streaming să aducă și ele personalitățile din radio dar și radioul se va adapta în zona asta. Cea mai importantă va rămâne comunicarea între noi. Relația pe care o stabilesc cu ascultătorii cu ceilalți va exista mereu.

Cum s-a schimbat jurnalismul?

Jurnalismul nu mai este unul clar, neutru, să fie ca apa, să poți să treci prin el. În ultimii 30 de ani asupra jurnalismului au apărut presiuni din diverse zone și jurnalismul nu s-a adaptat chiar cum trebuie. Există astfel diverse curente care înseamnă mult mai mult decât transmiterea de informații.

În mod clar, predominant astăzi pe lângă știre, jurnalismul înseamnă astăzi transmiterea de foarte multă opinie. Cred că se va ajunge la situația pe care o vedem prezentă din ce în ce mai des: va exista o transmitere a știrii și o a doua componentă care va deveni predominantă este cea a cărăușilor de opinie. Jurnalismul va fi livrat la pachet cu diverse opinii și asta se va întâmpla din ce în ce mai des. Este un lucru care se întâmplă în întreaga lume. Entitățile de presă nu mai sunt neutre până la maximum. Încearcă să asigure un echilibru cele mai serioase, dar deja știm că susțin – nu partide – ci ideologii. Se întâmplă din SUA până în România. Se simte din tonul lor acest lucru. Iar când jurnalistul își alege locul de muncă, știe din prima în ce se bagă.

Pentru presa serioasă știrea sau baza informației va rămâne aceeași. Iar principiul fundamental de la care nu trebuie să se abată nimeni din domeniul comunicării este acela de a nu minți. De a nu spune lucruri neadevărate și de a nu privi adevărul prin prisma ideologiei tale. Adevărul rămâne același, interpretarea pe care o dăm consecințelor poate diferi, dar adevărul trebuie să rămână nealterat.

Rolul nostru, dincolo de chestiunile ideologice, rolul nostru de jurnaliști este să punem semne de întrebare la tot ce auzim. De aceea trebuie să colaborăm și să ascultăm cât mai mulți oameni. Noi plecăm de la premisa că peste tot ce auzim punem un semn de întrebare. Și ascultăm cu neîncredere tot ce ne spun mai marii zilei.

Consideri că avem public pregătit să plătească pentru presă de calitate?

Nu. Deși încurajez pe toată lumea să plătească pentru presă. În România industria presei nu și-a revenit după episodul 2008/2009. Presa este o instituție subfinanțată, cu jurnaliști prost plătiți, nu mai este un mediu atractiv pentru că apar multe alte medii de exprimare,  echilibrul nu este o valoare pe care un tânăr să îl caute în presă, patronii de presă nu sunt interesați să investească foarte mult pentru că nici piața de publicitate nu este foarte mare.

Trebuie să ai răbdare mai mulți ani ca să faci carieră în presă și să nu fii bine plătit. Publicul s-a obișnuit să primească informația gratis. Publicul crede că este dreptul lui – și nu pot să-l condamn pentru asta – să deschidă un anumit site și să primească informații. În prea puține cazuri publicul știe că acele informații costă.

Am intrat într-un cerc vicios: publicitatea este plătită pentru like-rui/click-uri și atunci site-urile vor să facă clickuri cât mai mult și așa apare clickbait-ul. Ca publicul să intre și redactorul să poată să-și primească banii. Este periculos petnru că se dă deoparte informația de calitate și cea analizată și oferă publicului un produs mai slab, dar care aduce click-uri și automat bani.

Cum a evoluat presa din România în ultimii 30 de ani?

Presa a evoluat inegal. În mod clar astăzi avem jurnaliști care se pregătesc pentru această meserie. A avut loc un proces de profesionalizare a jurnalistului care știe că face un produs de presă și care înțelege produsul care îi este cerut. Asta se întâmplă din ce în ce mai des.

În același timp odată cu sărăcirea și liberalizarea informației, cu creșterea impactului știrilor tabloide, a existat o mare decredibilizare a presei și o îndreptare acesteia către o zonă tabloid. Deci pe măsură ce jurnaliștii au învățat să-și facă meseria mai bine, de la vârf s-a mers către un produs care este ușor de vândut. Și ani de zile s-a mers către această vânzare uriașă iar acest lucru a dus la o presă cu credibilitate scăzută. Dar cred că astăzi avem mai mulți jurnaliști pregătiți pentru această meserie din câți aveam acum 20 de ani.

Ce crezi că avem de învățat de la presa din afară?

Foarte multe. Avem de învățat organizare de redacție, marketing,  dar și o anumită doză de echilibru pe care ei o mențin acolo. În sensul că redacțiile nu renunță atât de ușor la presa de calitate pentru a face vânzări foarte rapide. Trebuie să învățăm să avem răbdare. Un produs nu va avea succes nici într-o lună, nici în șase luni, nici într-un an, de abia după trei ani poți să spui că este stabil și așezat.

Ce are de învățat presa străină de la cea din România?

Cred că ar putea învăța faptul că jurnaliștii din România au o adaptabilitate mai mare și o viteză de lucru sporită. Noi fiind foarte puțini în redacții și fiind încărcați cu foarte multă muncă, învățăm să lucrăm ceva mai repede. Am văzut cum este afară și acolo se lucrează mai așezat, mai lent, fără presiunea asta extraordinară. Cred că mulți dintre ei ar fi impresionați de viteza cu care jurnaliștii români reușesc să asambleze anumite lucruri. Am și colegi care au reușit în redacții internaționale pentru că au capacitatea de a se adapta foarte ușor.

Cum vezi presa independentă din România?

Îmi place foarte mult. Unde am avut ocazia am contribuit și cu bani. Este o alternativă la ce vedem zilnic și un lucru foarte important pentru public.  Pentru că aceste redacții sunt structurate altfel decât cele din presa mainstream.  Ei au timp să analizeze mai mult anumite evenimente pe care noi cu siguranță nu putem să le disecăm până la capăt. Am văzut pe zona de feature, documentare, reportaje, lucruri extraordinare. Am văzut pasiunea de a face jurnalism. Pe mai multe pagini. Un jurnalism care te obligă să citești. Eu încerc să citesc zilnic din DOR, Inclusiv, PressOne, Recorder etc. Presa independentă este o gură de aer proaspăt necesară în România, îi felicit pentru munca lor. Ei educă publicul din România, lucru pe care noi în presa mare îl mai facem foarte puțin.

Ce sfaturi ai pentru un jurnalist aflat la început de drum?

Sa-și caute foarte bine motivele pentru care se apucă de jurnalism. Nu e cea mai albă pâine din lume, dar căutați în voi dacă e ceea ce trebuie și îndreptați-vă către zona care vă interesează. E o meserie care poate aduce satisfacții enorme. Cel mai bun sfat pe care pot să vi-l dau este că trebuie să aveți răbdare. Ca în oricare parte a lumii sau a carierei, succesul nu vine dintr-odată. Se construiește încet, greu, cu momente dificile, dar dacă simțiți nevoia să vorbiți oamenilor, să le spuneți adevărul, atunci este meseria potrivită. Dar trebuie să aveți foarte multă răbdare.